Acțiune în constatare. Decizia 1951/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1951
Ședința publică din data de 10 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Daniela Griga
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, împotriva Sentinței civile nr.226 pronunțată în data de 30 ianuarie 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C N, PRIMARUL MUNICIPIULUI C N, CENTRUL MILITAR JUDEȚEAN C, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în cauză la prima și doua se prezintă, recurenții personal și consilier juridic, în reprezentarea intereselor intimatului Centrul Militar Județean
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este legal timbrat cu suma de 2 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante nu au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Prezenți la prima strigare a cauzei, recurenții solicită instanței lăsarea cauzei la a doua strigare deoarece apărătorul acestora se află pe drumul spre instanță.
Față de această cerere, reprezentantul intimatului Centrul Județean Militar Cluj relevă că mai are de susținut o cauză în fața Judecătoriei D e j, și în acest context solicită instanței ca în cazul în care încuviințează cererea de lăsare a cauzei la a doua strigare, să consemneze prezența acestuia și poziția sa procesuală.
Instanța lasă cauza la a doua strigare.
La reluarea cauzei la a doua strigare, recurenții solicită instanței strigarea cauzei la a treia strigare, deoarece apărătorul acestora susține cauză la Tribunalul Cluj.
La a treia strigare a cauzei se prezintă av. în reprezentarea intereselor recurenților, recurenții personal și consilier juridic, în reprezentarea intereselor intimatului Centrul Militar Județean
Apărătorul recurenților depune răspuns la întâmpinarea formulată, pe care-l comunică și cu partea adversă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul recurenților solicită admiterea recursului formulat așa cum a fost motivat în scris, reținând în susținere că în mod greșit instanța fondului a reținut că contractul de concesiune a fost încheiat pe baza dovezilor, în esență fiind vorba de altele scripte. Se mai arată că este vorba de adresa nr.701/1989, iar la momentul la care a fost încheiat acest contract de concesiune toate condițiile legale au fost îndeplinite; judecătorul instanței de fond fără a fi învestit se pronunță cu privire la acest aspect, ceea ce atrage nulitatea hotărârii. De asemenea nu a motivat respingerea cererii reconvenționale, astfel încât sentința de fond este lovită de nulitate absolută și se impune casarea acesteia în totalitate și trimiterea dosarului instanței de fond pentru o nouă judecată. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată, sens în care depune și înscrisuri.
Reprezentantul intimatului, Centrul Militar Județean C solicită respingerea recursului promovat, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare. Se mai relevă că, intimatul, Centrul Militar Județean C este o unitate de sine stătătoare, Ministerul Apărării nu are calitate în acest proces. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.225 pronunțată la 30.01.2009 în dosarul nr- al Tribunalului Cluja fost respinsă acțiunea principală formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al municipiului C-N, Primarul municipiului C-N, Centrul Militar Județean C, respinsă acțiunea reconvențională formulată de Ministrul Apărării pentru Centrul Județean
Pentru a dispune astfel instanța a reținut în esență că acțiunea în constatare nu poate fi primită raportat la prevederile art.111 pr.civ. și că aceasta nu poate avea ca finalitate obligarea pârâților la modificarea contractului de concesiune cu încălcarea prevederilor legale.
Împotriva soluției arătate au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea modificarea în totalitate a hotărârii în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Criticile aduse vizează nemotivarea; reținerea greșită a stării de fapt; greșita aplicare a legii și reținerea eronată a inadmisibilității.
Astfel, în dezvoltare reclamanții arată că prima instanță respins acțiunea principală deși primele două capete ale de cerere ale petitului acesteia aveau un caracter autonom față de cel de-al treilea petit și tocmai datorită acestei relative autonomii nu puteau fi respinse. De altfel arată recurenții în considerente nu se motivează nici măcar la modul general soluția de respingere ceea ce face ca din această perspectivă sentința să fie neîntemeiată.
În privința stării de fapt reținute arată recurenții că nu corespunde adevărului întrucât prin adresa nr.69733/423/3.11.2003 a Consiliului Local C-N transmisă Parchetului Militar Teritorial Cluj la pct.5 se precizează. "proiectul de hotărâre și referatul nr.55117/423/20.10.1999 s-a întocmit în baza solicitării nr. din 22.06.1999 a centrului Militar Județean C înregistrată la Consiliul Local al municipiului C-N cu nr.34097/1999", iar această adresă din 22.06.1999 emisă de Centrul militar nu a fost anulată prin sentința penală, singurele adrese anulate au fost 242/2002 și 586/2002 dar au fost ulterioare contractului de concesiune și nu au putut influența cu nimic aprobarea concesiunii și nici încheierea contractului. Prin urmare arată recurenții greșit se reține de instanță prin considerente folosind formula generală că toate adresele care au stat la baza contractului de concesiune au fost anulate de către instanța militară.
Pe de altă parte arată recurenții s-a omis faptul că autorizațiile de construire nu au fost anulate și nici revocate pe cale administrativă și ca atare potrivit prezumției că un act administrativ până la desființarea lui este legal, cele două autorizații sunt și rămân valabile din punct de vedere juridic iar legalitatea edificării construcțiilor nu poate fi contestată. Ceea ce se pune în discuție este doar titlul cu care fiecare folosește terenul construcției și dacă aceștia datorează și cu ce titlu vreo sumă consiliului local.
Prin promovarea acțiunii arată recurenții s-a urmărit ca finalitate tocmai punerea de acord a realităților fizice existente pe terenul concesionat cu realitățile juridice referitoare la teren. Existența celor două imobile, constituie o realitate materială și juridică dar aceasta nu concordă cu statutul juridic al terenului pe care sunt create întrucât titularul dreptului de concesiune este Ministerul Apărării Naționale prin Centrul Militar iar cei doi recurenți nu mai sunt cadre militare urmare a pensionării. Prin consecință se arată nu mai poate beneficia de reducerea cu 95% a redevenței stabilite prin contractul de concesiune astfel că prin petitele acțiunii prin care se solicită obligarea la încheierea contractelor s-a dorit cu bună credință să se evite plata unei redevențe mult diminuată. Mai arată recurenții că faptele penale săvârșite de recurentul nu sunt de natura să aibă impact asupra recurentului și a drepturilor sale cum de altfel nu pot avea impact nici în cazul recurentului întrucât prin sentința penală de condamnare nu s-a dispus nimic în privința proprietăților sale mobiliare, nu au fost anulate autorizațiile și nici nu a fost negat dreptul de a se bucura de posesia și folosința imobilului casă de locuit.
Referitor la contractul de concesiune arată recurenții că pronunțându-se asupra valabilității contractului instanța și-a depășit limitele investirii întrucât prin acțiune nu s-a formulat petit în acest sens și nu s-a cerut nici prin acțiunea reconvențională. Contractul de concesiune având ca obiect terenul în litigiu reprezintă ca orice alt contract opera voinței părților care se impune suspectului ca situație juridică creată nu numai pârâților ci și terților inclusiv instanței câtă vreme aceasta nu a fost legal investită cu cercetarea validității lui de către părți.
Cât privește aplicarea greșită a legii arată recurenții că s-a omis a se avea în vedere anul promovării acțiunii, Legea atunci aplicabilă și respectiv art.27 din Legea nr.554/2004 care dispune ca la data intrării în vigoare cauzele aflate pe rol vor continua să se judece potrivit legii aplicabile la momentul sesizării.
În fine în privința inadmisibilității arată recurenții că în mod greșit s-a reținut art.111 civ. deoarece niciunul din reclamanții recurenți nu avea posibilitatea promovării unei acțiuni în realizare întrucât nu era parte în contractul de concesiune.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul Ministerul Apărării Naționale solicitat respingerea recursului în considerarea că hotărârea a fost motivată, cele reținute de instanță sunt corecte, ministerul nu este titularul dreptului de concesiune iar afirmațiile referitoare la invaliditatea actului sunt eronate.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate.
În acest sens se reține că o primă critică adusă constă în aceea că hotărârea este nemotivată. Această susținere este contrazisă de cele consemnate în considerentele hotărârii. Astfel în argumentarea soluției s-au arătat următoarele:
Prin 648/1999 a mun.C-N, s-a aprobat concesionarea prin încredințare directă a terenului situat în C-N, str. - 61-63, în suprafață de 631 mp. nr. top. 1875/2/3; 1876/2 în vederea construirii de locuințe în favoarea Potrivit art.3 din această hotărâre, durata concesionării este de 49 de ani iar taxa de concesionare s-a stabilit la suma de 600.000 Rol/mp. cu reducerea taxei de concesionare cu 95%.
În urma acestei hotărâri s-a încheiat contractul de concesiune nr.8179 din 15.02.2000 prin care Consiliul Local al mun. C-N, reprezentat de Primar, în calitate de concedent a concesionat C imobilul mai sus menționat pe o durată de 49 de ani, cu un preț al concesiunii de 600.000 Rol/mp. cu reducerea taxei cu 95% în vederea realizării de construcții de locuințe.
Ca urmare a cererilor s-au emis autorizațiile de construire 475/6.04.2000 pentru reclamantul și 2002/27.08.2001 pentru reclamantul, pentru parcela cu nr. top. 1875/2/3 și respectiv parcela cu nr. top. 1876/2 pentru celălalt reclamant.
Aceste autorizații au fost emise de Primarul mun.C-N în baza unor adrese emise de ca urmare a comiterii infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu contra intereselor publice de către reclamantul și au fost desființate prin Sentința penală 29/2006 a Tribunalului Militar Cluj.
Potrivit adresei de la fila 33, comandantul 02426 C-N confirmă faptul că Centrul Militar Zonal C nu are personalitate juridică și nici capacitatea de executare a drepturilor procedurale astfel că atribuirea de către Consiliul Local al mun.C-N a acestui teren, acestei unități militare, s-a datorat adreselor desființate de Tribunalul Militar ca urmare a condamnării reclamantului fiind specificat la fila 34 că Ministerul Apărării Naționale nu a solicitat prin organele sale abilitate concesionarea terenului în suprafață de 631 mp. situat în mun.C-N, str. - nr.61 A și 7.
În conformitate cu ar.10 din Legea 50/1991 aplicabilă la acea dată actualmente art.15, terenurile destinate construirii cum a fost și cel din prezenta cauză, se puteau concesiona fără licitație publică pentru realizarea de obiective de utilitate publică astfel că reclamanții nu se încadrau în această excepție și, prin urmare, atribuirea acestor terenuri se putea face doar în baza licitației publice și fără ca reclamanții să se încadreze în prevederile art.5 alin.2 și art.7 din Legea 114/1996, respectiv în cazul acestora, taxa de concesiune nu se putea reduce până la 95%.
În aceste condiții, cu toate că reclamanții au edificat pe parcele două case familiale, pârâții nu pot fi obligați să consimtă la modificarea contractului de concesiune în sensul ca reclamanții să dobândească calitatea de concesionari deoarece pe de o parte cele două case familiale au fost construite ca urmare a săvârșirii unor fapte penale de către reclamantul iar pe de altă parte nu se justifică din punct de vedere a normelor juridice modificarea acestui contract pentru a se pune de acord situația de drept cu situația de fapt.
În condițiile în care Centrul Militar Județean C nu are personalitate juridică și nici nu poate dobândi în concesiune imobile și nu s-a dorit dobândirea acestor imobile pentru construcții de către sau de către Ministerul Apărării întrucât s-a arătat care a fost poziția acestor instituții, contractul de concesiune fiind semnat de către reclamantul pentru concesionar, se pune problema valabilității acestui contract de concesiune.
De asemenea, deși instanța nu a fost chemată să se pronunțe asupra legalității acestui contract de concesiune asimilat actului administrativ, va aprecia că reclamanții, prin demersul lor juridic, ar aduce atingere prevederilor art.5 cod civil precum și Legii 219/1998 în vigoare la data încheierii contractului și introducerii acțiunii.
Apreciind că acțiunea în constatare nu poate fi primită raportat la prev. art.111 Cod pr.civilă și că aceasta nu poate avea ca finalitate obligarea pârâților la modificarea contractului de concesiune cu încălcarea prevederilor legale, se va respinge aceste capete de cerere, cele în constatare, ca inadmisibile iar cel privitor la modificarea contractului de concesiune, ca neîntemeiat.
Din expunerea de mai sus se observă că instanța a adus argumente în sprijinul soluției relevând printre acestea ca argument esențial inadmisibilitatea acțiunii în constatare în condițiile în care reclamanții au la îndemână o acțiune în realizare. Ori în această situație în care soluția a fost argumentată arătându-se împrejurările și normele juridice ce au format convingerea instanței în adoptarea soluției, nu se poate vorbi de o nemotivare.
Legat însă de soluția dată, arată recurenții, că instanța este în eroare că respingând de plano acțiunea, deși primele două capete de cerere aveau caracter relativ autonom față de cel de-al treilea. Această susținere nu poate fi primită întrucât nici acțiunea de obligare la a consimți modificarea contractului de concesiune, astfel încât în calitate de proprietari ai construcției să se dobândească calitatea de concesionari, iar în caz de refuz sentința să țină loc de consimțământ, la întabularea în a unui drept de concesiune propriu pentru fiecare reclamant cu privire la parcela pe care s-au construit casele, justificată pe punerea de acord a situației de cu situația de fapt, pe obținerea unei redevențe mai mari, nu poate face obiectul unei acțiune în contencios fundamentată pe dispozițiile legii contenciosului în fața instanței de contencios și eventual pe calea dreptului comun. Acțiunea în contencios poate avea ca obiect aspecte de încheiere, neexecutare anulare a contractului administrativ invocat de părțile contractante sau eventual de anularea acestui act ca vătămător de persoana considerată vătămată, legea contenciosului impunând soluția de anulare a actului nu de substituire autorităților voinței părților contractante, de a da hotărâri care să țină loc de voința părților.
Demersul reclamanților nu are un obiect circumscris contenciosului de anulare a actului ci constatarea obligare la stabilirea unui drept de concesiune, a unui drept de proprietate, înscrierea în CF a acestor drepturi, obiect ce implică reglementarea situației juridice. Ori un astfel de demers de reglementare a situației, de înscriere în CF a unor drepturi poate fi obținută pe calea dreptului comun. Prin urmare câtă vreme obiectul acțiunii nu se circumscrie acțiunii în contencios în mod corect în contextul examinării petitelor și justificărilor a fost respinsă acțiunea aducând ca argument inadmisibilitatea.
Desigur se relevă că nu ar exista un remediu pe calea dreptului comun pentru valorificarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor ce s-au realizat. Această susținere nu poate fi primită întrucât în contextul reglementărilor în materia construcțiilor înscrierea în CF se poate face în baza documentației ce stat la baza edificării construcției (proiect, autorizație de construire) și a dovezii de luare în folosință.
În condițiile existenței unei atare documentație și a obținerii dovezii de luare în folosință se poate valorifica cu succes înscrierea în cartea funciară și deci a punerii de acord a situației existente cu situația de CF. Ca atare dat fiind posibilitatea conferită de reglementările în construcții susținerile recurenților cu privire la imposibilitate partajare drept de proprietate și cu privire la reținerile erorile și greșelile primei instanțe apar ca nefondate și urmează a fi respinse.
Desigur susțin recurenții în contextul argumentării acțiunii ca fiind o acțiune în contencios că se justifică din perspectiva redevenței stabilite prin contractul de concesiune asimilat actului administrativ. Împrejurarea relevată în justificarea faptul că în prezent se achită redevențe mai mici sau că nu se poate beneficia de reducere sunt lipsite de relevanță și nu se justifică a fi promovată acțiunea în contencios din partea recurenților care nu sunt părți ai contractului de concesiune. Părțile contractului sunt acelea care exercită drepturile ce rezultă din clauzele contractului inclusiv de a cere redevența. Este o aplicație a principiului simetriei actelor juridice respectiv subiectul de drept care are capacitate de a încheia actul juridic este și acela care are dreptul de a hotărâ și care după caz cere executarea redevenței. Ori în speță nu s-a relevat ca părțile contractante să nu aibă capacitatea cerută de a executa drepturile rezultante din contract sau capacitatea de a exercita drepturile procesuale în punerea în executare actului pe care l-au încheiat și astfel s-ar impune reprezentarea. Ca atare susținerile referitoare la redevențe sunt lipsite de relevanță și urmează a fi respinse.
Respinse urmează a fi și restul susținerilor recurenților întrucât admisibilitatea acțiunii trebuie examinată din perspectiva îndeplinirii condițiilor specifice contenciosului a soluțiilor ce pot fi adoptate într-un atare demers în fața instanței de contencios. Legea contenciosului anterior anului 2004 și după a reglementat adoptarea soluțiilor în anulare sau obligare a autorităților la emiterea actului administrativ și nu soluția ca instanța să se substituie obligațiilor ce revin autorităților, de a da soluții care să țină loc de consimțământ cu finalitate de reglementare situației juridice a înscrierii în CF a unor drepturi. Așadar raportat la obiectul cererii ce nu se pot circumscrie contenciosului la limitele reglementate de legea contenciosului și soluțiile ce pot fi date de instanța de contencios susținerile recurenților sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Prin urmare, față de cele arătate, constatând că nu sunt motive întemeiate, Curtea în baza art.312 pr.civ. va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.226 din 30.01.2009, pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
-
Red.//2 ex./10.07.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Daniela Griga
