Acțiune în constatare. Sentința 475/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVIL NR.475

ȘEDINȚA PUBLIC DIN DATA DE 26.01.2010

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecat formulat de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITȚII, în contradictoriu cu pârâtul C.

La apelul nominal fcut în ședinț public se prezint reclamantul CNSAS, prin consilier juridic cu delegație pe care o depune la dosar și pârâtul C prin avocat, cu împuternicire avocațial la dosar, fila 10 dosar -.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care,

Reclamantul, prin consilier juridic, arat c nu mai are alte cereri de formulat în cauz.

Pârâtul, prin aprtor, de asemenea, arat c nu mai are alte cereri de formulat. Arat c prin întâmpinare nu a invocat nicio excepții, fiind invocate doar argumente ce privesc fondul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul pe fond.

Reclamantul, prin consilier juridic, solicit admiterea acțiunii așa cum a fost formulat și constatarea calitții pârâtului de colaborat al Securitții. Arat c acțiunea a fost introdus în baza legii în vigoare la acel moment, fiind guvernat de principiultempus regit actum.

Pârâtul, prin aprtor, solicit respingerea acțiunii ca neîntemeiate, urmând a se avea în vedere c nu este dovedit calitatea pârâtului de colaborat și nici nu sunt îndeplinite condițiile cerute de OUG 24/2008.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de faț, constat c prin cererea înregistrat pe rolul Tribunalului Bucure ști - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la 14.07.2008, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitții a solicitat constatarea calitții de colaborator al Securitții în privința pârâtului C.

În motivarea în fapt a cererii s-a artat, astfel cum reiese din cuprinsul notei de constatare nr.S/DI/677 din 22.05.2008 pârâtul a fost recrutat ca informator ca urmare a propunerii Departamentului cultelor, ca acesta s fie trimis la studii în strintate și s fie folosit pentru încadrarea informativ a diverselor medii din cadrul emigrației românești.

Astfel potrivit dosarului 41953 pârâtul a preluat numele conspirative de colaborare, CASIO, dorind pstrarea conspirativitții asupra colaborrii sale cu organele de Securitate.

Susține reclamantul c deși nu s-au identificat documente care s conțin informații transmise de pârât ctre Securitate, din conținutul rapoartelor întocmite de ctre ofițerii de legtur, se poate concluziona c a desfșurat activitate în acest sens, furnizând date cu privire la vizitatorii strini din cadrul Episcopiei, la cadrele bisericești propuse s se deplaseze în exterior, la relațiile acestora în strintate.

De asemenea, cu ocazia deplasrilor în strintate, pârâtul a fost instruit de ctre ofițerii de Securitate în sensul obținerii de informații, privind Asociația Politici, poziția și reacția în cercurile emigrației referitoare la regele I, la uniunea românilor liberi condus de, la colaboratorii externi ai postului de radio Europa Liber.

În perioada colaborrii pârâtul a fost recompensat cu diferite sume de bani, așa cum reiese din mențiunile existente în rapoartele ofițerilor Securitții, o dovad în plus a utilitții sale în calitate de colaborator al Securitții fiind perioada lung de timp în care a desfșurat aceast activitate precum și analiza activitții sale, realizat de ctre ofițerii Securitții.

În drept cererea a fost întemeiat pe dispozițiile art.3 lit.a, art.2 lit.b, art.8 lit.a, art.11 al.1 din OUG 24/2008, art.31, art.36 al.4, lit.a din Regulamentul de organizare și funcționare al CNSAS.

În dovedire au fost depuse la dosarul cauzei nota de constatare nr.S/D1/I/677 din 22.05.2008, Dosarele 41953, 261, I -, adresele de verificare nr.S/6088 din 8.08.2007 și adresele de rspuns ale acestora.

Prin întâmpinare pârâtul a artat c actele care au stat la baza emiterii Notei de constatare de ctre Direcția de investigații a CNSAS au fcut obiectul verificrilor întreprinse în baza Legii 187/1999 ca urmare a cererilor formulate de mai multe persoane, prin Decizia 5746 din 22.11.2007, Colegiul CNSAS hotrând c pârâtul nu a fost agent sau colaborator al Poliției Politice Comuniste.

Prin sentința civil nr.2827 din 27.10.2008, Tribunalul Bucure ști - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția inadmisibilitții acțiunii și a respins în consecinț acțiunea, reținând c prin Decizia 5746/2007, reclamantul a hotrât s pârâtul nu a fost agent sau colaborator al poliției politice comuniste, iar la data intrrii în vigoare a OUG 24/2008, verificarea pârâtului de ctre CNSAS nu era în curs de desfșurare, aceasta încetând cu ocazia emiterii deciziei, astfel c dispozițiile art.33 alin.1 din OUG 24/2008, nu sunt incidente în cauz.

Instanța de fond a reținut c din interpretarea dispozițiilor art.32 din OUG -, reiese c pentru aplicarea procedurii prevzut de aceasta este necesar întrunirea cumulativ a mai multor condiții, respectiv existența unor documente și informații noi și neprocesate, existența unei decizii de neapartenenț sau de necolaborare cu Securitatea emise anterior ordonanței și, de asemenea, persoana în cauz s fac parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu, condiții neîndeplinite în cauz.

Prin Decizia civil nr. 1920 din 4.05.2009, Curtea de APEL BUCURE ȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis recursul declarat de reclamantul CNSAS împotriva sentinței civile 2827 din 27.10.2008 a Tribunalului Bucure ști, a casat sentința recurat și a reținut cauza spre competent soluționare în prim instanț, având în vedere dispozițiile art.16 alin.1 din Legea 187/1999 în vigoare la momentul formulrii contestației formulat de solicitantul. S- reținut c atâta vreme cât decizia de necolaborare nu a rmas definitiv, pârâtul în raport de stadiul verificrii acestuia se încadreaz în situația cauzelor pendinte, fiind aplicabile dispozițiile art.33 alin.1 din OUG 24/2008.

Cu ocazia dezbaterii cauzei în fond, pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiat.

Analizând actele și lucrrile dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecat și de temeiurile de drept incidente în cauz, Curtea reține urmtoarele:

Dispozițiile art.2 lit.b din OUG 24/2008, modificat și completat prin Legea nr.293/2008 definesc noțiunea de colaborator al securitții prin referire la persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce form precum note și rapoarte scrise, relatri verbale consemnate de lucrtorii Securitții prin care se denunțau activitțile sau atitudinile potrivnice (regimului totalitar comunist) și care au vizat îngrdirea drepturilor și libertților fundamentale ale omului. al Securitții în accepțiunea legii este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntar la dispoziția Securitții a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai securitții coordonau activitatea informatorilor.

Curtea reține c în cauz, reclamantul a înțeles s probeze calitatea de colaborator al pârâtului în mod exclusiv prin rapoarte întocmite de ctre ofițerii de legtur din cadrul fostei Securitți a statului, respectiv dosar fond informativ nr.I - al, Dosar 41953 al.

Din înscrisurile existente în cadrul acestor dosare, Curtea reține c lucrtorii fostei securitți a statului au stabilit prin mai multe adrese identificarea, verificarea și investigarea pârâtului, în vederea recrutrii acestuia ca informator al Securitții

Toate documentele existente în cadrul acestor dosare conțin în mod exclusiv propuneri în ceea ce privește eventuala instruire a pârâtului în diverse perioade și eventuala pregtire contrainformativ a pârâtului, diverse propuneri ale organelor Securitții în ceea ce privește recompensarea material pârâtului pentru activitțile ce urma a le intreprinde.

Din niciunul din mijloacele de prob administrate în cauz nu reiese c vreuna dintre propunerile ofițerilor de securitate consemnate în rapoartele acestora sau vreuna dintre acțiunile ce urmau a fi încredințate pârâtului s-ar fi finalizat, pentru a se putea reține c prin acțiunile sale pârâtul a adus atingere drepturilor și libertților fundamentale ale omului.

Atâta vreme cât dispozițiile OUG 24/2008 condiționeaz afectarea drepturilor și libertților fundamentale prin acțiuni ale persoanelor pentru stabilirea calitții acestora de colaboratori sau lucrtori ai securitții, instanța apreciaz c se impune administrarea de dovezi din care s reias existența cert a unor activitți de natur s restrâng drepturile altor persoane.

Simplele mențiuni din rapoartele și notele foștilor lucrtori ai Securitții statului, (majoritatea vizând eventuale și viitoare activitți și sarcini ale pârâtului) neînsoțite de nicio not informativ a pârâtului, de un angajament de colaborare al acestuia sau de vreun înscris din care s reias c mcar vreuna din sarcinile sau vreunul dintre obiectivele pe care le avea de îndeplinit pârâtul s-ar fi concretizat, cu consecința afectrii drepturilor și libertților fundamentale ale omului, nu pot forma opinia instanței în sensul c pârâtul a desfșurat activitți care prin natura acestora se circumscriu condițiilor prevzute de dispozițiile art.2 lit.b din OUG 24/2008, modificat și republicat.

Curtea va înltura și argumentul reclamantului referitor la dovada calitții de colaborator al Securitții în privința pârâtului, din perspectiva duratei importante de timp în care pârâtul ar fi furnizat informații organelor de Securitate, nici aceast afirmație nefiind dovedit de înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Din probele administrate în cauz de reclamant poate fi reținut din conținutul definiției menționate doar existența unor note, rapoarte scrise și relatri verbale consemnate de lucrtorii Securitții pe care Curtea le apreciaz ca nefiind de natur s îndeplineasc celelalte cerințe ale legii referitoare la scopul comunicrii acestor date, respectiv denunțarea activitților sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist, sau îngrdirea drepturilor și libertților fundamentale ale omului.

Aprecierile și caracterizrile pozitive ale organelor de securitate la adresa pârâtului, în contextul naturii informațiilor furnizate și menționate anterior nu pot face dovada calitții de colaborator al Securitții, astfel cum aceasta este definit de dispozițiile OUG 24/2008.

În mod evident din niciunul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu reiese c informațiile furnizate de pârât au periclitat în vreun mod integritatea fizic sau psihic a persoanelor despre care se bnuiește c urma s ofere informații organelor Securitții.

În considerarea motivelor de fapt și de drept expuse anterior în baza art.11 din OUG 24/2008, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTRȘTE

Respinge acțiunea formulat de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITȚII cu sediul în B, sector 3,--57 în contradictoriu cu pârâtul C, ca neîntemeiat.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședința public azi 26 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Tehnored./4 ex.

Președinte:Ghica Alina Nicoleta
Judecători:Ghica Alina Nicoleta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Acțiune în constatare. Sentința 475/2010. Curtea de Apel Bucuresti