Acțiune în constatare. Decizia 712/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 712/R-
Ședința publică din 19 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
- -, președinte secție
-, JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță
, grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta ASOCIAȚIA PROFESIONALĂ A TRANSPORTATORILOR ÎN REGIM DE taxi ȘI ÎNCHIRIERE - FILIALA RM., cu sediul în Râmnicu V, str. - nr.1, -1/1,.C,.20, județul V, împotriva sentinței nr. 285 din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RM., cu sediul în str. G-ral nr.14, județul V, și intimata-intervenientă ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A PATRONATULUI OPERATORILOR DE TRANSPORT ÎN REGIM DE TAXI - FILIALA, cu sediul în Râmnicu V, str. - nr. 1, -1/1,.C,.20, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 12 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea asupra recursului s-a amânat inițial pentru data de 17.06.2009 și, ulterior, pentru data de astăzi când instanța reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
La data de 3.11.2008 reclamanta Asociația Profesională a Transportatorilor în Regim de Taxi și Închiriere - Filiala Rm. Vac hemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Rm. V solicitând Tribunalului Vâlcea să constate nelegalitatea Hotărârii Consiliului Local nr. 204/52 privind aprobarea Regulamentului de organizare și executare a serviciului de transport in regim de taxi în mun. Rm.
În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat nerespectarea procedurii prevăzute de Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, deoarece proiectul de regulament nu a fost publicat și nici nu s-a aflat pe site-ul primăriei.
De asemenea, s-a arătat că, prin adresa nr.25596/03.06.2008, reclamanta a adus la cunoștința Consiliului Local al Municipiului Rm. V că propune unele amendamente la Regulament, dar acestea nu au fost luate în considerare. Ca atare, a sesizat și Prefectura V prin adresa nr.13760/01.08.2008, pentru a dispune respectarea legii, făcând și alte demersuri în acest sens. Consiliul Local al Municipiului Rm. Var eanalizat nr.204/52/31.07.2008, emițând nr.287/135/30.09.2008 dar fără ca reclamanta să fie invitată la ședința consiliului local. În hotărâre au fost cuprinse o serie de dispoziții nelegale, dar Primăria Municipiului Rm. V nu agreează decât Camera taximetriștilor, care este inițiatoarea Anexei 6 din Regulamentul taxi, anexă aflată în contradicție cu prevederile Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.356/2007. Consiliul Local Rm. Vai nvocat faptul că reclamanta - Filiala V nu are reprezentativitate, însă nici Camera taximetriștilor nu are reprezentativitate, aceasta având-o doar Asociația Națională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi, care însă nu are filială în Rm.
La data de 14.01.2009 reclamanta a formulat cerere privind excepția nelegalității a art.3 din nr-, art.8 alin.3 și 4, art.13 alin.1, art.16 lit."h" și "j", art.21-24, anexa nr.2 și art.24 anexa 6, precum și art.49 din Regulamentul de organizare și executare a serviciului de transport în regim de taxi, în municipiul Rm. V, probat prin nr-, solicitând și suspendarea aplicării art.13 alin.1 și art.24 din Regulamentul de organizare și executare a serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Rm. V, până la soluționarea fondului cauzei.
În motivarea excepției de nelegalitate reclamanta a arătat că în art. 3 din HCL se arată, printre altele, că hotărârea se comunică în copie, pentru a fi adusă la îndeplinire, și Camerei Naționale a din România - Filiala Articolul menționat este nelegal, dat fiind faptul că această Cameră nu este singura asociație legal constituită în domeniu pe care Consiliul Local al Mun.Rm. V avea obligația să o consulte în legătură cu Regulamentul și care să își manifeste voința cu privire la legislația de taximetrie în vigoare. Reclamanta și-a manifestat dorința de a participa la întâlnirile ce au scop elaborarea legislației în domeniul taximetriei prin mai multe adrese la care nu a primit niciun răspuns competent, invocând dispozițiile Legii taximetriei nr.38/2003 și nr.OG26/2000 și arătând că nici Camera Națională a din România nu deține reprezentativitate conform Legii nr.38/2003, deoarece hotărârea pronunțată de Tribunalul Bucureștia fost casată de către Curtea de Apel București, care a trimis cauza spre rejudecare.
Reclamanta a mai arătat că art.8 alin.3 din Regulament contravine art.3 din Legea nr.38/2003, art.13 alin.1 din Regulament contravine art.11 alin.1 din aceeași lege, art.16 lit."h" și "j" din Regulament nu sunt prevăzute de lege ca motive de suspendare, art.21-24 din Regulament sunt în contradicție cu dispozițiile art.IV alin.4, alin.5, alin.6 din Legea nr.38/2003.
În HCL contestată nu există nicio prevedere privind contractul de atribuire a gestiunii, astfel că fără acest contract Consiliul local nu ar avea niciun control asupra transportatorilor și legalității efectuării transporturilor, întrucât legea prevede, ca finalitate a atribuirii serviciului, tocmai acest contract de atribuire a gestiunii.
De asemenea, anexa nr.2 și art.24 specifică faptul că la autorizația taxi este valabilă numai viza anuală, iar Legea nr.265/2007 - art.11 alin.4 și 5 - prevede o perioadă de 5 ani fără viză, fiind nelegală și anexa nr.6 și art.49 din Regulament, deoarece legea prevede că emiterea ecusonului taximetristului este în sarcina transportatorului autorizat și nu este necesară ștampila primăriei.
În final, reclamanta a mai arătat că adoptarea nr- a fost făcută cu nerespectarea Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
La data de 03.02.2009 - Filiala V, reprezentată prin, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, solicitând admiterea în principiu a acesteia și pe fond admiterea acțiunii reclamantei, susținând motivele invocate de aceasta.
Prin sentința nr.285/18 februarie 2009, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată în privința motivelor ce exced plângerii prealabile și a respins cererea respectivă în consecință. A respins excepția inadmisibilității cererii privind excepția de nelegalitate a unor articole Regulamentul de legalizare și executare a serviciului de transport în regim de taxi în municipiului Rm.V aprobat prin HCL nr.204/53/31.07.2008. A respins cererea cu privire la excepția de nelegalitate a art.3 din HCL nr.204/52/31.07.2008, art.8 alin.3 și 4, art.13 alin.1, art.16 șlit.h și j, art.21-24, Anexa nr.2 și art.24, Anexa nr.6 și art.49 din Regulamentul de legalizare și executare a serviciului de transport în regim de taxi în municipiului Rm.V aprobat prin HCL nr.204/53/31.07.2008. A respins cererea de intervenție formulată în interesul reclamantei de către - Filiala A respins cererea de suspendare a executării și aplicării art.13 alin.1 și art.24 din Regulamentul de legalizare și executare a Serviciului de transport în regim de taxi în municipiului Rm.V aprobat prin HCL nr.204/53/31.07.2008.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea prealabilă reclamanta a solicitat revocarea parțială a nr- - art.3, precum și revocarea parțială a Regulamentului de organizare și executare a serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Rm. V, în privința art.8 alin.3 și 4, art.13 alin.1, art.16 lit."h" și "j", art.21-24.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să se constate ca nelegală nr- privind aprobarea Regulamentului de organizare și executare a serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Rm. V, în totalitate,
Pentru aspectele ce nu au fost invocate prin plângerea prealabilă urmează, cererea de chemare în judecată este inadmisibilă.
Având în vedere dispoz. art.4 din Legea nr.554/2004, excepția inadmisibilității de mai sus nu poate fi aplicabilitatea în ce privește aspectele invocate de reclamantă prin cererea privind excepția de nelegalitate.
În ceea ce privește fondul cauzei, prin art.3 din nr- s-a prevăzut să se dea publicității și să se comunice în copie hotărârea, pentru a fi dusă la îndeplinire, și Camerei din România - Filiala V, care a făcut dovada reprezentativității, potrivit hotărârii Tribunalului București, neprevăzându-se comunicarea și către reclamantă întrucât aceasta nu a depus documente din care să rezulte reprezentativitatea ei potrivit art.54 alin.4 lit."d" din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Însă, cu toate acestea, Consiliul Local al Municipiului Rm. Vac onstatat ca justificată propunerea reclamantei privind modificarea art.8 alin.4 din Regulamentul de organizare și executare a serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Rm. V, dispunând în acest sens modificarea cuantumului amenzii prevăzut de Regulament pentru nerespectarea prevederilor art.8 alin 3 din același Regulament de la 1.000 la 5.000 lei, potrivit nr.287/135/30.09.2008. nr- a fost publicată în Monitorul Oficial al Municipiului Rm. V nr.11(77) din 08.08.2008, fiind disponibil pe pagina de internet a Primăriei la adresa www.primăriavl.ro, astfel că hotărârea atacată a fost emisă cu respectarea procedurii prevăzută de Legea nr.52/2003 privind transparența decizională.
Faptul că în art.134 alin.1 din Regulament a fost introdus ca document necesar pentru obținerea autorizației taxi și avizul unei asociații profesionale reprezentative privind abaterile de la conduita profesională a persoanei care își desfășoară activitatea în domeniul transporturilor în regim de taxi, nu contravine art.11 alin.1 din Legea nr.38/2003, deoarece, potrivit art.54 alin.5 din aceeași lege, autoritatea publică poate să analizeze situații privind abateri de la conduita profesională, cu consultarea părților, în vederea luării măsurilor ce se impun, notificarea situației către organizația reprezentativă, în acest sens fiind și dispozițiile art.45 - 47 din Ordinul nr.356/2007 al, privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.38/2003.
Nici prevederile art.16 lit."h" și "j" din Regulament, referitoare la suspendarea autorizației taxi când transportatorii autorizați execută servicii de transport în regim taxi fără a utiliza serviciile unui dispecerat pe bază de contract de dispecerizare, nu sunt nelegale, întrucât Consiliul local poate stabili, în conformitate cu prevederile art.13 lit."g" din Legea nr.38/2003 și alte sancțiuni în funcție de specificul local. De altfel, obligația transportatorului în regim e taxi de a utiliza serviciile unui dispecerat, pe baza unui contract de dispecerizare, este menționată și de art.1, 11, 12, 15, 16, 31, 52, 55 din Legea nr.38/2003.
Referitor la aspectele de nelegalitate a art.21-24 din Regulamentul de organizare și executare a serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Rm. V, acestea stabilesc condițiile specifice de organizare, autorizare, atribuirea gestiunii și controlul efectuării serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Rm. V, la adoptarea cărora s-a avut în vedere perioada de valabilitate a autorizațiilor taxi eliberate la nivelul municipiului Rm. V și faptul că acestea expiră la data de 31.12.2008. Având în vedere perioada rămasă de la termenul prevăzut de lege pentru preschimbarea acestora și până la termenul pentru prelungirea lor de numai câteva luni, s-a convenit prin consultarea asociațiilor reprezentative ca, în conformitate cu prevederile art.11 alin.5 din Legea nr.38/2003, autorizațiile să fie prelungite pentru 5 ani cu menținerea obligatorie a numărului de ordine, dacă în acel moment autoturismul nu depășește 10 ani vechime de la data fabricației. Prevederea respectivă este benefică tuturor operatorilor taxi care nu mai sunt obligați să prezinte la verificare aceleași documente de două ori într-un an.
În ce privește contractul de atribuire a gestiunii, această prevedere este cuprinsă în art.22 din Regulament.
Nici celelalte aspecte de nelegalitate ale Regulamentului, invocate de reclamanta - Filiala V nu sunt întemeiate, cu precizarea că nr.204/52/31.07.2008 contestată, a fost reanalizată și modificată prin 287/135/30.09.2008, care nu a fost contestată de reclamantă, astfel că în baza art.4 și.18 din Legea nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, cererea reclamantei și cererea de intervenție în interesul acesteia, formulată de - Filiala trebuie respinse.
În privința suspendării executării art.13 alin.1 și art.24 din Regulament, măsură ce reprezintă o situație de excepție, susținerile reclamantei nu satisfac cerințele art.14 și art.15 din Legea nr.554/2004 cu privire la paguba ce s-ar putea crea operatorilor de transport în regim de taxi și, respectiv, la prezumția de legalitate de care se bucură actului administrativ contestat.
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta care, a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că instanța de fond nu a verificat cu strictețe legalitatea documentelor și temeiurilor legale care au stat la baza HCL nr.204/53/31.07.2008 de aprobare a Regulamentului de legalizare și executare a serviciului de transport în regim de taxi în municipiului Rm.
Astfel, reclamanta a invocat pe calea excepției de nelegalitate revocarea art.3 din Hotărâre, care este neconstituțional și nelegal, întrucât Camera Națională a din România - Filiala V nu este singura asociație legal constituită și pe care pârâtul avea obligația să o consulte. De altfel, Camera respectivă nu deține reprezentativitatea prev.de Legea nr.38/2003 și nu este autoritate publică sau departament al unei autorități publice.
Art.8 alin.3 sancționat de art.8 alin.4 din Regulament, contravine art.9 alin.3 din Lege, sancționat conform art.55 alin.3.
Art.13 alin.1 din Regulament contravine art.11 alin.1 din Lege, impunând în mod nelegal prezentarea la obținerea autorizației de taxi a unui document în plus (avizul unei asociații profesionale reprezentative), fapt ce conduce la creșterea birocrației și a corupției.
Dispozițiile art.16 lit.h și j din Regulament nu sunt prevăzute de Lege ca motive de suspendare
Art.21-24 din Regulament contravin art.IV alin.4 - alin.6 din lege, art.11 alin.4 și 5 din lege.
Hotărârea Consiliului Local nu prevede dispoziții referitoare la contractul de atribuire a gestiunii, fără de care Consiliul local și Primăria nu vor avea control asupra transportatorilor și a legalității activităților.
Consiliul local nu a demonstrat că adoptarea hotărârii s-a făcut cu respectarea art.6 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. În mod greșit prima instanță a constatat realizată informarea publică prevăzută de lege.
În mod greșit a apreciat prima instanță că Asociația Camerei din România - Filiala V are reprezentativitate, fără a cerceta documentele care au stat la baza acestei reprezentativități.
La data de 9 iunie 2009 intervenienta accesorie - Filiala Vaf ormulat o cerere numităîntâmpinare, arătând că este succesoarea de drept a reclamantei - Filiala
De asemenea, intervenienta a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cererea de intervenție formulată în fața instanței de fond în sensul că " - Filiala Vap reluat în totalitate - Filiala V, fapt - comunicat primăriei prin adresa nr.45581/16.12.2008". La cererea de îndreptare a erorii materiale intervenienta a anexat adresa nr.45581/16.12.2008.
Totodată, intervenienta a solicitat conexarea dosarelor nr- și nr-.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare arătând, în esență, că recursul este nefondat și depunând la dosar copie de pe Monitorul Oficial al Municipiului Rm.V nr.5/7 martie 2008 privind publicarea expunerii de motive privind aprobarea Regulamentului în discuție în cauză.
Examinând sentința prin prisma motivelor formulate, în raport de dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat.
În ce privește cererea formulată de către intervenienta accesorie privind calitatea sa de succesoare a recurentei-reclamante, instanța urmează să nu o ia în considerare, având în vedere că nu este însoțită de niciun document doveditor.
De asemenea, în ce privește cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de aceeași intervenientă, Curtea urmează, de asemenea, să nu țină seama de ea pentru același considerent arătat în paragraful anterior, pe de o parte, iar pe de altă parte pentru faptul că o astfel de cerere trebuie adresată instanței de fond întrucât vizează un act de procedură efectuat în fața acestei instanțe.
În ce privește solicitarea de conexare a celor două cauze judiciare, instanța urmează să nu-i dea eficiență având în vedere că intervenienta nu a arătat legătura dintre cele două cauze și stadiul procesual în care se află cealaltă cauză. Astfel, nu a justificat cererea de conexare. Faptul că la dosarul de fond există o copie a unei cereri de chemare în judecată despre se pretinde că formează obiectul dosarului nr- este insuficient pentru a se verifica dacă sunt îndeplinite condițiile art. 164.proc.civ.
Curtea constată că reclamanta, prin plângerea sa prealabilă adresată Consiliului Local Rm.V și Primăriei Municipiului Rm.V la data de 28.08.2008, a solicitat "reexaminarea" Hotărârii nr.204/52 în privința art.3 din Hotărâre, precum și în privința art.8 alin.3 și alin.4, art.13 alin.1, art.16 lit.h și j și art. 21-24 din Regulament, considerate a fi nelegale. De asemenea, a arătat că Hotărârea Consiliului Local nu conține dispoziții referitoare la contractul de atribuire a gestiunii și, respectiv, că a fost adoptată cu nerespectarea Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
II. În fața instanței de judecată reclamanta, reprezentată de în calitate de președinte, aceeași persoană care a declarat că reprezintă, în calitate de președinte, și pe intervenienta accesorie - Filiala Rm.V, a arătat că HCL nr.204/52 este nelegală pentru că a fost adoptată cu nerespectarea procedurii Legii nr.52/2003 în sensul că proiectul de lege nu a fost publicat și nici nu s-a aflat pe site-ul primăriei. Reclamanta a arătat că a făcut demersuri pentru ca hotărârea consiliului local să devină legală, însă toate au fost sortite eșecului.
De asemenea, în fața instanței de fond, reclamanta a mai arătat că HCL nr.204/52 este nelegală în sensul că anexa nr.6 la Regulament contravine Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.356/2007.
Reclamanta și-a mai exprimat nemulțumirea că nu a fost consultată la elaborarea Regulamentului în discuție în cauză, deși nici ea și nici Camera Națională a din România - Filiala V, care a beneficiat de încunoștințare de la primărie în legătură cu dezbaterea Regulamentului, nu au reprezentativitate, ci doar Asociația Națională a Patronatului Operatorilor în Regim de Taxi (), dar care nu are filială în
De asemenea, reclamanta a invocat în fața instanței de fond excepția de nelegalitate a art.3, art.8 alin.3-4, art.13 alin.1, art.16 lit.h și j, art.21-24, anexa nr.2, art.24, anexa nr.6 și art.49 din Regulamentul în discuție în cauză.
Curtea constată că, potrivit art.4 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, dacă se constată că respectivul act administrativ condiționează soluționarea cauzei pe fond, deci dacă de actul administrativ respectiv depinde soluționarea litigiului pe fond.
În speță, reclamanta a formulat excepția de nelegalitate în legătură cu actul administrativ care formează obiectul cererii de chemare în judecată înseși.
Calea procesuală a excepției de nelegalitate este una specială, caracterizată prin urgență mai accentuată comparativ cu o acțiune de "drept comun" în contencios administrativ și nu poate fi utilizată într-unul și același proces în care, pe cale de acțiune principală, s-a invocat nelegalitatea actului administrativ, precum și în legătură cu unul și același act administrativ ce face obiectul acțiunii principale "de drept comun" de contencios administrativ.
În alte cuvinte, de vreme ce reclamanta a contestat legalitatea unui act administrativ printr-o cerere formulată potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, nu are posibilitatea legală de a invoca, în același litigiu, excepția de nelegalitate a aceluiași act administrativ.
Efectul admiterii excepției de nelegalitate constă în aceea că litigiul în care a fost invocată excepția de nelegalitate se va soluționa fără a se ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. Ori, în cazul în care actul administrativ respectiv face și obiectul cererii principale în justiție, aceasta ar rămâne fără obiect.
În speță, cererea de chemare în judecată a vizat doar legalitatea anexei nr.6 din Regulamentul aprobat prin HCL nr.204/52, iar motivele excepției de nelegalitate nu puteau fi analizate de către instanța de fond câtă vreme excepția era inadmisibilă.
În ce privește anexa nr. 6 sus-arătată (care redă ecusonul taximetristului), a cărei nelegalitate nu a fost invocată și în plângerea prealabilă, se constată că recurenta-reclamantă nu aduce critici sentinței de fond. Astfel, criticile recurentei se referă doar la textele apreciate ca fiind nelegale și expuse în cuprinsul excepției de nelegalitate. Acestea însă nu pot fi analizate întrucât, așa cum s-a arătat, excepția de nelegalitate este inadmisibilă.
Recursul se referă, de asemenea, și la nerespectarea de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului Rm.V a procedurii prev.de Legea nr.52/2003, în sensul că hotărârea consiliului local a fost adoptată fără a se face informarea publică prevăzută de legea privind transparența decizională.
Curtea constată însă, din înscrisurile depuse la dosarul de fond, că autoritate administrației publice a făcut public proiectul actului administrativ de aprobare a Regulamentului în discuție în speță, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.
În ce privește reprezentativitatea Camerei Naționale a din România,la momentul adoptării HCL contestate în spețăautoritatea publică deținea dovada faptului că respectiva Cameră aveareprezentativitateala care se referă art. 54 din Legea nr. 38/2003, modificată: certificatul de grefă emis de Tribunalul București - secția a V-a civila, în dosarul nr-, la data de 24.01.2008. În ce o privește pe reclamantă, aceasta însăși a recunoscut că nu a avut și nu are reprezentativitatea cerută de lege.
Pentru cele expuse, văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta ASOCIAȚIA PROFESIONALĂ A TRANSPORTATORILOR ÎN REGIM DE TAXI ȘI ÎNCHIRIERE - FILIALA RM., cu sediul în Râmnicu V, str. - nr.1, -1/1,.C,.20, județul V, împotriva sentinței nr. 285 din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RM., cu sediul în str. G-ral nr.14, județul V, și intimata-intervenientă principală ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A PATRONATULUI OPERATORILOR DE TRANSPORT ÎN REGIM DE TAXI - FILIALA, cu sediul în Râmnicu V, str. - nr. 1, -1/1,.C,.20, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
09.07.2009
Red.
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Dumitru