Acțiune în constatare. Decizia 724/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- (Număr în format vechi 2268/CAF/2006)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 724

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Doina Ungureanu JUDECĂTOR

- - -- JUDECĂTOR

-- --JUDECĂTOR

GREFIER -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 27 martie 2008, privind recursul formulat de reclamanta - AGRO SRL, împotriva sentinței numărul 3871 din data de 22 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedură legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 27 martie 2008, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vedere deliberării a amânat pronunțare pentru data de 10 aprilie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 7.06.2006 reclamanta - AGRO SRL a chemat în judecată AGENTIA DE PLATI ȘI INTERVENTIE ÎN AGRICULTURĂ SUC. D și AGENTIA DE PLĂTI ȘI INTERVENTIE ÎN AGRICULTURĂ B, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că societatea este îndreptățită de beneficieze de sprijinul acordat de stat potrivit OUG 20/2006, să dispună anularea adresei nr.728 din 11.05.2006 și să fie obligate pârâtele să-i elibereze bunurile valorice aferente primei etape și acordarea de daune materiale și morale.

În motivarea acțiunii s-a susținut că potrivit OUG 20/2006 beneficiază de sprijinul direct ala statului producătorii agricoli care înființează și exploatează culturile agricole prevăzute în anexa 1 din ordonanță, iar reclamanta a înființat și întreținut cultură de sfeclă de zahăr pe o suprafață de 240 ha.

A mai susținut reclamanta că prin adresa nr.728 din 11.05.2006 pârâta i-a comunicat că i se respinge cererea privind acordarea sprijinului direct al statului pentru înființarea culturii de sfeclă de zahăr în anul 2006.

Prin sentința nr.864 din 22.06.2006 Tribunalul Dolja declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, împotriva acestei sentințe declarând recurs reclamanta.

Prin decizia nr.1568 din 11.10.2006 a Curții de Apel Craiovaa fost admis recursul, casată sentința și trimisă cauza pentru soluționare pe fond la Tribunalul Dolj.

Reclamanta a completate cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat să se constate că termenele pentru acordarea și valabilitatea bonurilor valorice aferente etapei I de acordare a sprijinului direct au expirat, că termenele limită pentru întocmirea proceselor verbale de recepție și restituire a culturii prevăzut pentru 30.06.2006 a fost depășit, iar valorificarea producției de sfeclă de zahăr a fost finalizată, făcând astfel imposibilă acordarea sumei de bani prevăzută în anexa II ceea ce reprezintă prejudiciul material suferit de reclamantă ca urmare a actului administrativ nelegal.

Se solicită obligarea intimatelor pentru ca acestea să solicite la rândul lor aprobarea deschiderii creditului bugetar din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru alimentarea contului agenției cu suma de 630.000 RON și să fie obligate intimatele să plătească această sumă reclamantei.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OUG 20/2006, pe Normele metodologice de aplicare a acesteia și pe dispozițiile art.998 Cod civil.

În cauză a fost depusă întâmpinare de către B prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și nelegală, precum și de către Sucursala D solicitând respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

În ședința publică din 6.04.2007 s-a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriu de către ambele părți, precum și proba cu înscrisuri, pârâta solicitând și admiterea probei testimoniale.

Instanța a prorogat discutarea admisibilității probei testimoniale după depunerea înscrisurilor, iar ulterior nu s-a mai insistat în administrarea acestei probe.

La dosar s-au depus următoarele înscrisuri: adresele nr.2551/2006, 2357/2006, 2554/2006, 2551/2006, 2335/2006, 3229/2006, situația solicitărilor înregistrate la D, adresa nr.479/2006 a Primăriei Comunei Cetate, OUG nr.20/2006, situații centralizatoare, Ordinul 218/2006, statistici, proces verbal de constatare a producției 2004 -2005, factura fiscală nr.-/2005, adeverința nr.3466/2005, rație primară, factura nr.-/2005, certificate conformitate CE, factura nr.39227/2005, bon de comandă, fișă de înregistrare în registrul fermelor, lista proprietarilor din Comuna Cetate pentru care se atribuie bonuri valorice pentru cultura de sfeclă de zahăr înființată pe suprafața de 420 ha, declarații, proces verbal de recepție și restituire nr.6481/2007, notă de constatare din 2.06.2006, tabel cu persoanele care nu și-au ridicat arenda din 2004 -2005 ( sau chiar și din 2003-2004), procese verbale nr.300/2005, 229/2005, cererile înregistrate sub nr.714/2005, 715/2005, procese verbale de recepție și restituire, note de ședință formulate de reclamantă, contracte de arendare, borderoul de plată a arendei, adeverințele Consiliului Local al Comunei Cetate, planul de ansamblu al extravilanului Comunei Cetate, procesul verbal nr.2637/2005, adeverință eliberată de Primăria Comunei Cetate, dispoziții de plată, sentința nr.1866/2006 a Judecătoriei Craiova, memoriu formulat de Sindicatul Satul, Tabele cu proprietari de teren arendat la - Agro SRL care cer rezilierea contractelor și care solicită stoparea subvențiilor către i, un număr de 176 contracte de arendare încheiate de către societatea reclamantă cu proprietarii trenurilor agricole pe care această societate a înființat cultura de sfeclă de zahăr.

Tribunalul Dolj secția contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 3871 din 22.10.2007 a respins acțiunea reclamantei - Agro SRL, în contradictoriu cu pârâții AGENTIA DE PLATI ȘI INTERVENTIE ÎN AGRICULTURĂ SUC. D și AGENTIA DE PLĂTI ȘI INTERVENTIE ÎN AGRICULTURĂ

În considerentele sentinței s-a reținut următoarele aspecte:

Reclamanta a solicitat, în baza OUG 20/2006 privind sprijinul direct al statului acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal în anul 2006, acordarea acestui sprijin pentru cultivarea sfeclei de zahăr, în calitate de pe o suprafață de 470 ha situată în comuna Cetate, județul

Conform art.4 din OUG 20/2006, sprijinul direct se acordă producătorilor agricoli care au calitatea de proprietari, i, etc. aceștia trebuind, conform art.2 din același act normativ să îndeplinească mai multe condiții, respectiv să facă dovada utilizării seminței certificate ca sămânță prebază, bază, certificată, comercială sau standard, în funcție de specie, conform legislației în vigoare, să aibă culturile asigurate.

Proprietarii fac dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor înscrise în Registrul agricol, iar ii, concesionarii și reprezentanții asociațiilor în participațiune fac dovada exploatării terenurilor prin contract de arendă, contract de concesionare, contract de asociere în participațiune și fac dovada plății arendei/redevenței sau a altor obligații contractuale legate de folosința terenului, din anul anterior.

Legea mai specifică în alineatul 5 al art.4 că documentele doveditoare ale plății arendei/redevenței sau a altor obligații contractuale legate de folosința terenurilor sunt: copie de pe borderoul de plată a arendei/adeverință de la Agenția Domeniilor Statului sau alte documente doveditoare, după caz.

Din actele aflate la dosarul cauzei, a rezultat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor impuse imperativ de lege.

Astfel, prin întâmpinare și note scrise pârâta a învederat că reclamanta înregistrează restanțe la plata arendei pentru anii anteriori.

Din memoriul depus la filele 268-289 de către Sindicatul "Satul " a rezultat că ul înregistrează restanțe la plata arendei pe anii anteriori și că nu a cultivat în anul agricol 2006-2007 suprafețe însemnate de teren arabil aflat în circuitul de arendare.

Din declarațiile extrajudiciare date pe proprie răspundere aflate la filele 85-94 rezultat că o serie de proprietari nu au primit arenda pentru anul agricol 2004-2005, nici în bani, nici în produse conform contractelor de arendă încheiate între aceștia și - AGRO SRL.

Instanța a apreciat că, la momentul depunerii cererii și, deci a analizării de către pârâtă a posibilității de acordare a subvenției, reclamanta nu-și îndeplinise obligațiile față de toți proprietarii de teren, dovadă în acest sens fiind chiar înscrisurile emanând de la reclamanta respectiv dispozițiile de plată ce poartă data de 19.05.2006 și reprezintă contravaloare plată arendă pentru anul 2005.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - AGRO SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului a susținut că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită legii, solicitând obligarea intimatelor la aprobarea deschiderii creditului bugetar pentru suma de 630.000 RON reprezentând contravaloarea sprijinului direct ce trebuia acordat, recurentei reclamante pentru suprafețele de teren pe care a fost înființată cultura, respectiv 420 ha teren agricol.

Intimata formulat întâmpinare solicitând să se constate nulitatea recursului în temeiul art. 306 alin. 1 Cod pr. civilă, în sensul că nu a fost motivat în termenul legal, iar pe fond se solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj, ca legală și temeinică.

Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Recurenta reclamantă în calitate de se încadrează în categoriile de beneficiari ai subvenției prevăzute de Ordinul 218/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 20/2006, și a prev. art. 4 din acest act normativ.

Cu adresa nr. 728/11.05.2006 intimata i-a comunicat reclamantei că i s-a respins cererea privind acordarea sprijinului direct al statului pentru înființarea culturii de sfeclă de zahăr în anul 2006.

Instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor impuse de lege, respectiv art. 4 din OUG 20/2006, potrivit cu care sprijinul direct se acordă producătorilor agricoli care au calitatea de proprietari, i, etc, aceștia trebuind conform, art. 2 din același act normativ să îndeplinească mai multe condiții, respectiv să facă dovada utilizării seminței certificate și să aibă culturile asigurate.

Instanța a mai reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor impuse de actul normativ menționat, constatând că s-au înregistrat restanțe la plata arendei pe anii anterior și că nu a cultivat în anul agricol 2004- 2005 suprafață de teren arabil aflat în circuitul de arendare.

Instanța și-a întemeiat soluția pe înscrisuri, respectiv situația îănregistrărilo9r de4 la D, adeverințe adrese ale Primăriei com. Cetate, lista proprietarilor pentru care s-au atribuit bonuri valorice pentru cultura înființată pe suprafața de 420 ha, procese verbale, etc.

Curtea constată că Tribunalul Dolj șio-a întemeiat soluția exclusiv pe înscrisurile depuse de părți, fără a face probe directe în sensul solicitărilor reclamantei.

Pentru soluționarea cauzei în conformitate cu prev. OUG 20/2006 invocate de instanța de fond în considerentele sentinței ar fi trebuit administrate probatorii prin care să se stabilească dacă reclamanta a cultivat terenul arendat în suprafață de 420 ha și dacă a plătit contravaloarea arendei în conformitate cu prev. art. 4 din actul normativ menționat și de asemenea dacă s-au achitat celelalte obligații contractuale prevăzute de lege pentru a putea beneficia de sprijinul acordat de stat potrivit OUG nr. 20/2006.

În considerentele sentinței s-a reținut că nu s-a făcut dovada tuturor condițiilor impuse de lege și că s-au înregistrat restante la plata arendei pentru anii anteriori fără efectuarea unor probatorii în acest sens, instanța întemeindu-și convingerea doar pe concluziile pârâtei formulate în întâmpinare.

Procedând în acest mort sentința pronunțată se apreciază ca fiind netemeinică și nelegală fiind dată cu încălcarea prev. art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.

În consecință, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă se va admite recursul declarat de reclamantă, se va casa sentința pronunțată de tribunalul Dolj cu reținerea cauzei pentru rejudecare, în vederea completării probatoriilor.

Prin urmare, se va dispune efectuarea unei expertize contabile și a unei expertize tehnice agricole, care să stabilească dacă reclamanta a plătit arenda, precum și dacă a îndeplinit celelalte obligații asumate prin contractele de arendă, conform art. 4 alin. 5 din OUG nr. 20/2006, în anul anterior formulării cererii, respectiv anul 2005.

De asemenea, expertiza tehnică urmează să stabilească dacă terenurile arendate în suprafață de 420 ha au fost utilizate în anul agricol 2006 conform contractelor de arendă și dacă s-a utilizat sămânță certificată, iar culturile au fost asigurate conform art. 4 alin. 2 din același act normativ.

Se fixează termen pentru soluționarea fondului la 22 mai 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta - AGRO SRL, împotriva sentinței numărul 3871 din data de 22 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Casează sentința și reține cauza spre rejudecare pentru completarea probatoriului.

Fixează termen la data de 22 mai 2008 când se citează părțile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 aprilie 2008 .

PREȘEDINTE: Doina Ungureanu

JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță

Grefier,

Red. Jud. D

Ex.3//21.05.2008

Jud. fond C și L

Președinte:Doina Ungureanu
Judecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Acțiune în constatare. Decizia 724/2008. Curtea de Apel Craiova