Acțiune în constatare. Sentința 73/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 73/2009
Ședința publică din 18 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C, având ca obiect acțiune în constatare.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04.02.2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de 11.02.2009 și ulterior pentru data de astăzi.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la 15.12.2008 reclamantul a chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului A solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că a rămas fără efecte juridice angajamentul încheiat între reclamant și MIRA la data de 21.09.1998, să se dispună anularea procesului-verbal de cercetare administrativă nr. 724.425/30.06.2008 și a deciziei de imputare nr. 724.437/2.07.2008 emisă de IPJ C, să se dispună anularea hotărârii nr. 731.346/3.09.2008 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul IPJ C și a hotărârii nr. 103/12.11.2008 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul MIRA. S-a mai solicitat ca până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei să se dispună suspendarea executării a deciziei de imputare nr. 724.437/2.07.2008 și a hotărârii nr. 731.346/3.09.2008, precum și a hotărârii nr. 103/12.11.2008, cu obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că a absolvit Academia de Poliție, Facultatea de Drept, curs de zi, Specialitatea Poliție Rutieră, promoția 2002. După ce a fost declarat admis la Academia de Poliție a semnat un angajament prin care s-a obligat ca după absolvirea academiei să îndeplinească serviciul militar activ timp de minim 10 ani în cadrul MIRA. După absolvirea academiei a lucrat în perioada 26.07.2002 - 01.05.2008 ca ofițer de poliție rutieră în cadrul IPJ A și, respectiv,
Urmare a cererii formulate, prin Ordinul S/II/2708 din 22.04.2008 Ministrul a dispus încetarea raporturilor de serviciu începând cu 01.05.2008.
În acest context s-a emis decizia de imputare nr. 724.437/02.07.2008, comunicată reclamantului la 8.07.2008 prin care i-a fost imputată suma de 11.100,72 Ron pentru nerespectarea angajamentului semnat, suma reprezentând cheltuielile de școlarizare pentru timpul neservit în.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație iar aceasta a fost soluționată negativ prin Hotărârea 731.346/03.09.2008.
Reclamantul a invocat excepția necompetenței materiale a pârâtului C de a emite decizia de imputare nr. 724.437/02.07.2008 cu consecința anulării acestei decizii, precum și excepția tardivității cercetării administrative și a înregistrării actului de cercetare de către pârâtul C, cu consecința anulării deciziei de imputare nr. 724.437/02.07.2008 emisă de pârâtul
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a C în emiterea deciziei de imputare reclamantul arătat că Academia de Poliție nu are buget propriu, astfel că pârâtul, prin intermediul academiei, a suportat cheltuielile de școlarizare, iar nu pârâtul Drept consecință, în opinia reclamantului, aceste cheltuieli trebuiau să fie imputate fie de șeful Direcției Management - Resurse Umane din cadrul, fie de comandantul Academiei de Poliție. Se mai susține că C este străin de raporturile intervenite între reclamant și, izvorul acestor raporturi fiind angajamentul încheiat în baza disp. art. 9 alin. 2 din nr. 137/1991. În opinia reclamantului, șeful C era competent să constate și să impute paguba doar dacă aceasta se producea în legătură cu exercitarea defectuoasă sau neexercitarea atribuțiilor de serviciu, în acest sens invocând disp. art. 22 alin.1 și 2, precum și art. 25 alin. 2 din OG nr. 121/1998. Reclamantul mai arată că, întrucât paguba nu s-a înregistrat în patrimoniul C, cercetarea administrativă și emiterea deciziei de imputare nu se putea efectua de către acesta, paguba aflându-se în evidențele contabile ale Academiei de Poliție.
În ceea ce privește tardivitatea cercetării administrative și a înregistrării actului de cercetare, reclamantul invocă disp.art.23 alin. 1 din nr.OG 121/1998 raportat la data emiterii ordinului de încetare a raporturilor de serviciu, 22.04.2008 și data menționată în ordin, respectiv 01.05.2008, când urmau să înceteze raporturile de serviciu. Întrucât este instituția care a suportat cheltuielile de școlarizare, aceasta trebuia să dispună și efectuarea cercetării administrative, ceea ce nu a realizat. În plus, arată reclamantul, conducerea Cac unoscut încă din data de 22.04.2008 că raporturile de serviciu urmează să înceteze cu 01.05.2008, întrucât s-a prezentat la serviciu doar pentru activități de predare a funcției. În opinia reclamantului cercetarea administrativă s-a realizat cu depășirea termenului legal de 60 de zile, astfel că se impune admiterea excepției tardivității și anularea deciziei de imputare. Reclamantul invocă și practică judiciară în susținerea excepției.
În ceea ce privește fondul cauzei reclamantul susține că angajamentul semnat cu MIRA este lipsit de efecte juridice întrucât, deși în cuprinsul angajamentului, este menționat doar termenul de " serviciu", se subînțelege că acesta se referă la " serviciul militar activ" deoarece la data asumării angajamentului era militarizat în întregime, iar temeiul de drept menționat este art. 9 alin. 2 din nr. 137/1991.
Se mai arată că dispozițiile nr.137/1991 au fost abrogate implicit prin intrarea în vigoare a Legii 360/2002, astfel că în mod subsecvent și angajamentul a fost lipsit de efecte. În plus, după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002 a pierdut calitatea de militar astfel că nu a mai îndeplinit serviciul militar activ, independent de voința sa.
În susținerea imposibilității prestării serviciului militar activ reclamantul invocă dispozițiile Legii nr. 146/1996, ale Legii nr. 446/2006, Ordinul nr. 132/2004, nr. 294/2007, concluzionând că obligația asumată prin angajament devenit imposibil de executat pentru toate persoanele care l-au semnat în temeiul art. 9 alin. 2 din nr. 137/1991.
În ceea ce privește anularea procesului verbal de cercetare administrativă nr. 724.425/30.06.2008, și deciziei de imputare nr. 724.437/02.07.2008, reclamantul susține că acestea sunt nelegale întrucât, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, prevederile OG nr. 121/1998 nu mai erau aplicabile polițistului. Prevederile cuprinse în Instrucțiunile nr. 830/20.01.1999 introduse prin Ordinul nr. 457/26.05.2003 și care extind domeniul de aplicare al nr.OG 121/1998 sunt nelegale, reclamantul motivând că se încalcă dispozițiile Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă. Drept consecință se susține că, întrucât la data încetării raporturilor de serviciu avea calitatea de funcționar public cu statut special nu i se putea aplica prevederile nr.OG 121/1998 și a Instrucțiunilor nr. 830/1999.
Referitor la Instrucțiunile nr. 830/26.02.1999, reclamantul susține că acest act este inexistent întrucât nu a fost urmat de procedura publicării, astfel că decizia de imputare emisă în baza lui este nulă. Referitor la decizia de imputare, reclamantul arată că C nu a respectat disp.art. 25 alin.5 din nr.OG 121/1998, nefiind temeinic motivată, aceasta cuprinzând numai motivarea în drept și nu în fapt. În acest sens se arată că prin decizie nu au fost concretizată modalitatea în care s-a ajuns la cuantumul acestei sume.
În ceea ce privește cheltuielile de școlarizare despre care se afirmă că au fost imputate la valoarea financiară aferentă anului 2008, reclamantul arată că s-au încălcat prev. art. 9 alin. 3 din nr. 137/1991 și art. 15 alin. 2 și art. 44 din Constituția României. În acest sens se arată că nu este dovedit cuantumul pagubei, nefiind indicat temeiul legal în baza căruia a fost determinată paguba, iar între părți nu există o convenție cu privire la aceasta. Determinarea pagubei în baza nr. 1222/05.01.2006 este nelegală, întrucât acest act normativ nu poate retroactiva și nu poate modifica un act normativ de nivel superior, respectiv nr. 137/1991.
Determinarea cheltuielilor de școlarizare s-a făcut nelegal, prin includerea în suma imputată și a cheltuielilor aferente primului an de studiu. În susținerea acestui motiv, reclamantul invocă disp. art. 9 alin. 1 din nr. 137/1991 și art. 34 din Legea nr. 46/1996, potrivit cărora de la data admiterii la facultate a fost considerat
" încorporat" astfel că pentru primul an de studiu trebuie să se bucure de aceleași drepturi ca și militarii în termen, respectiv cheltuielile de întreținere aferente acestui an să fie scăzute din cuantumul cheltuielilor de școlarizare. Reclamantul susține că cheltuielile cu cazarea, hrana, echiparea și solda pe durata studiilor primului an de învățământ în academie sunt suportate de statul român.
În ceea ce privește cheltuielile legate de spațiul de studiu, reclamantul arată că s-au încălcat prevăzute de art.32 alin. 4 din Constituția României, deoarece acestea au fost incluse în cheltuielile de cazare și au fost calculate inclusiv pentru perioada vacanțelor școlare. Se precizează că acest gen de cheltuieli nu se percep de facultățile de stat astfel că se crează o discriminare în raport cu studenții de la învățământul de stat fără taxă.
Se mai susține că procesul verbal de cercetare administrativă nr. 724.425/30.06.2008 și decizia de imputare nr. 724.437/02.07.2008 emise de C sunt netemeinice întrucât nu sunt îndeplinite condițiile generale pentru antrenarea răspunderii materiale și condițiile specifice prev.de art. 2 din nr.OG 121/1998.
În acest sens se arată că una dintre condiții este aceea că pagubele să fie produse în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, iar condiția specifică prev de nr.OUG 121/1998 este în sensul că militarii să fi fost " însărcinați" cu atribuții ce au ca obiect " formarea, administrarea sau gestionarea de resurse materiale și financiare", iar aceste condiții nu se regăsesc în ceea ce privește situația reclamantului.
Referitor la condiția generală a prejudiciului reclamantul susține că răspunderea materială se poate antrena numai în condițiile existenței unei pagube efective certe și actuale, calități care puteau fi evidențiate numai de o expertiză contabilă.
Și cu privire la netemeinicia celor două acte contestate, reclamantul reia o serie de susțineri făcute în legătură cu nelegalitatea actelor, respectiv că paguba nu s-a realizat în patrimoniul C, că prejudiciiul nu este real deoarece cheltuielile de școlarizare au fost imputate la valoarea financiară din 2008 prin aplicarea nelegală a nr. 1222/05.01.2006, că nu erau asigurate condiții de cazare și hrană în limite decente, că prejudiciul nu este cert deoarece pârâții nu au făcut dovada existenței acestuia cu documente justificative, că nu au fost scăzute cheltuielile aferente primului an de învățământ, că nu au fost scăzute cheltuielile cu cazarea pe perioada vacanțelor.
Referitor la condiția specifică, respectiv aceea ca pagubele să fie provocate de militari, reclamantul arată că la încetarea raporturilor de serviciu nu mai avea calitatea de militar.
În ceea ce privește condiția culpei reclamantul susține că nr. 440/1995 stabilește prezumția absolută de culpă, ceea ce face imposibil de efectuat cercetarea administrativă a vinovăției. În opinia reclamantului este vorba de o prezumție relativă de culpă pentru care făcut dovada unor cauze exoneratoare de răspundere - demilitarizarea poliției.
Se mai susține că nu este îndeplinită nici condiția specifică, respectiv ca pagubele să fie provocate în legătură cu îndeplinirea serviciului militar deoarece paguba i-a fost imputată ca urmare a nerespectării unui angajament.
Se concluzionează că, în situația în care nu sunt îndeplinite nici condițiile generale ale răspunderii materiale și nici cele specifice ale răspunderii materiale a militarilor, actele contestate sunt lovite de nulitate absolută. Se solicită anularea deciziei de imputare și drept urmare și a hotărârii nr. 731.346/3.09.2008 și a hotărârii nr. 103/12.11.2008,
Reclamantul mai solicitat suspendarea executării actelor contestate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, având în vedere caracterul vădit nelegal și netemeinic al acestora.
Pârâtul, prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 13.01.2009, a solicitat respingerea acțiunii, precum și a cererii de suspendare a executării, susținându-se în esență că prevederile art.9 din nr.OG 121/1998 se aplică nu doar militarilor ci și salariaților civili din cadrul, că decizia de imputare a fost emisă de autoritatea competentă, că nu pot fi excluse din calcul cheltuielile aferente anului I de studiu.
Pârâtul C, prin întâmpinarea înregistrată la data de 3.02.2009 a solicitat respingerea acțiunii. În esență se arată că, întrucât Caf ost ultima unitate la care a lucrat reclamantul, paguba este suferită de MIRA prin această unitate, astfel că C era în măsură să constate existența pagubei. În ceea ce privește tardivitatea cercetării administrative se arată că este nefondată această susținere, procesul verbal fiind înregistrat în interiorul termenului de 2 luni prevăzut de art. 23 din nr.OG 121/1998.
În ceea ce privește fondul cauzei pârâtul arată că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii materiale.
Curtea, procedând la soluționarea acțiunii formulate de reclamant, reține următoarele:
Reclamantul a absolvit cursurile Academiei de Poliție - Facultatea de Drept, curs de zi, în anul 2002.
După ce a fost declarat admis la Academia de Poliție, respectiv, la 21.09.1998, a semnat angajamentul prevăzut de art. 9 alin 2 din nr.HG137/1991 (18), prin care se obliga ca după absolvirea academiei să îndeplinească serviciul timp de 10 ani în unitățile și garnizoanele în care va fi mutat ulterior, în raport de nevoile Ministerului d e Interne.
Anterior expirării perioadei de 10 ani, reglementată de art. 9 alin 2 din nr.HG 137/1991, reclamantul a solicitat încetarea raporturilor de serviciu, aceasta având loc la data de 01.05.2008, conform Ordinului nr.S/II/2708 din 22.04.2008.
Drept consecință, Cae mis decizia de imputare nr.724.437 din 02.07.2008, pentru suma de 11.100,72 lei, corespunzătoare perioadei de 50 de luni și 24 de zile nelucrate în cadrul MIRA (20).
Decizia de imputare a fost emisă în baza procesului verbal de cercetare administrativă nr.724.425 din 30.06.2008, reclamantul a formulat contestație, aceasta fiind respinsă prin Hotărârea nr. 731.346/3.09.2008 de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Plângerea formulată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă de Comisia de Jurisdicție a imputațiilor din cadrul, prin Hotărârea nr. 103/12.11.2008.
1. În ceea ce privește excepția de necompetență materială a C de a emite decizia de imputare, excepție ce ar atrage anularea acesteia, Curtea reține că aceasta este nefondată.
Actul normativ care reglementează răspunderea materială a militarilor este OG nr. 121/1998.
Potrivit art. 2 din acest act normativ, răspunderea materială este angajată, printre altele, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor materiale și financiare, provocate de militari din vina acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu în cadrul Ministerului d e Interne.
Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, polițiștii au devenit funcționari publici cu statut special.
Indiferent însă de noul statut dobândit de polițist, răspunderea materială a acestuia pentru nerespectarea angajamentului asumat după admiterea la academie s-a menținut atât prin Legea nr. 360/2002 (art.70) privind Statutul polițistului, cât și prin nr.HG294/2007, art. 17 privind organizarea și funcționarea Academiei de Poliție Al. din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
În consecință, indiferent de modificările intervenite în Statutul Polițistului, respectiv, chiar dacă acesta nu mai face parte din categoria "militarilor activi", răspunderea materială pentru nerespectarea angajamentului semnat la admiterea în academie rămâne. În plus, angajamentul asumat de reclamant nu se referă exclusiv la serviciul militar, respectiv, la calitatea de militar activ a acestui. O astfel de condiție nu este prevăzută nici în actele normative invocate de reclamant și care se referă la schimbarea statutului acestuia și nici în actele normative succesive care reglementează organizarea și funcționarea Academiei de Poliție.
Modificările intervenite în Statutul Polițistului nu fac imposibil de executat angajamentul asumat și nici nu îl lipsesc de efecte juridice numai datorită "demilitarizării poliției", esențial fiind de a îndeplini serviciul timp de 10 ani în unitățile și garnizoanele, în raport de nevoile acestuia.
2. În raport de toate apărările formulate de reclamant, Curtea apreciază că se impune a fi analizată cu prioritate susținerea acestuia privind lipsa de efecte juridice a angajamentului asumat.
În acest sens, se are în vedere că angajamentul a fost asumat în baza art. 9 din nr.HG 137/1991, act normativ în vigoare la data de 21.09.1998, când reclamantul a semnat acest angajament.
Prin acest angajament reclamantul și-a asumat două obligații: una în sensul că după absolvirea academiei să îndeplinească serviciul timp de minim 10 ani în unitățile și garnizoanele unde va fi încadrat sau mutat ulterior, în raport de nevoile Ministerului d e Interne, iar a doua, în sensul de a restitui cheltuielile de întreținere efectuate pe timpul cât a fost școlarizat, dacă nu respectă prima obligație.
Atât prima obligație cât și a doua își au izvorul în art. 9 alin 1 și 2 din nr.HG 137/1991 privind înființarea Academiei de Poliție a Ministerului d e interne.
Prin urmare, obligația legală a fost dublată de actul unilateral de voință (angajament) pentru restituirea cheltuielilor de școlarizare.
Reținând că angajamentul - ca act unilateral de voință nu a fost desființat, că există temei legal pentru asumarea lui, că nici dispozițiile legale menționate și nici termenii angajamentului nu se referă la calitatea de "militar" sau " militar activ", Curtea apreciază că angajamentul asumat de reclamant își produce efecte juridice, indiferent de modificările intervenite în Statutul Polițistului.
Deoarece raportul de serviciu al reclamantului a încetat din inițiativa acestuia, nu se poate reține că imposibilitatea executării angajamentului nu este imputabilă reclamantului.
La data la care reclamantului i-a încetat raportul de serviciu, devin scadente obligațiile asumate prin angajament.
În consecință, contrar celor susținute de reclamant, Curtea reține că angajamentul își produce efecte la momentul menționat.
3. Fiind clarificată valabilitatea angajamentului din 21.09.1998, Curtea urmează a analiza dacă în emiterea deciziei de imputare s-au respectat dispozițiile legale referitoare la competență, termene, etc.
3.1. În ceea ce privește autoritatea competentă să emită decizia de imputare, Curtea are în vedere că nr.HG 294/2007 în vigoare la data încetării raportului de serviciu al reclamantului și Legea nr. 360/2002 care reglementează obligația polițistului de restituire a cheltuielilor efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens.
Potrivit 63 alin 1 din Legea nr. 360/2002, polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, potrivit legislației aplicabile personalului civil din.
Din coroborarea acestor dispoziții legale cu dispozițiile art. 2 cu art. 9 din nr.OG 121/1998 rezultă că răspunderea materială a polițiștilor, indiferent dacă au fost considerați militari, iar ulterior personal civil (funcționari publici cu statut special), se stabilește conform acestui act normativ.
Întrucât raportul de serviciu al reclamantului nu era cu ci cu Inspectoratul de Poliție C, este evident că acesta din urmă avea obligația și competența de a sesiza producerea prejudiciului și de a declanșa procedura de recuperare a acestuia în concordanță cu dispozițiile art. 22 alin 1 din nr.OG 121/1998.
3.2. Astfel, comisia constituită în Cae fectuat în perioada 07.05.2008- 30.06.2008 cercetarea administrativă, procesul verbal fiind încheiat și înregistrat la 30.06.2008 (64).
Deoarece raportul de serviciu al reclamantului a încetat începând cu data de 01.05.2008, termenul de 60 de zile prev. de art. 23 alin 1 din nr.OG 121/1998 a început să curgă cel mai devreme de la această dată. Înregistrarea procesului verbal pentru efectuarea cercetării administrative la data de 30.06.2008 s-a realizat în termen legal.
Întrucât cercetarea administrativă s-a realizat de către comisia din, decizia de imputare s-a emis de șeful acestei instituții, conform art. 25 alin 2 din nr.OG 121/1998.
Prin urmare, susținerile reclamantului referitoare la necompetența materială a de a emite decizia de imputare și cele referitoare la tardivitatea cercetării administrative și a înregistrării actului de cercetare sunt neîntemeiate.
3.3 În ceea ce privește anularea procesului verbal de cercetare administrativă nr.24425 și a decizia de imputare nr.724.437 din 2.07.2008, Curtea reține ca fiind valabile considerentele menționate la pct. 1 din prezenta hotărâre, respectiv, că stabilirea răspunderii materiale se face în baza nr.OG 121/1998, indiferent dacă este vorba de militari în termen, cadre militare, personal civil propriu zis sau funcționari publici cu statut special.
Reținând ca temei de drept al răspunderii materiale acest act normativ, Curtea consideră că ordinele Ministerului d e Interne date în aplicarea acestui act normativ au forță juridică inferioară Ordonanței Guvernului, astfel că dispozițiile acestora nu pot fi reținute cu prioritate.
Prin urmare, chiar dacă ordinele au fost invocate în actele de cercetare administrativă, Curtea reține că procedura cercetării administrative s-a raportat la dispozițiile nr.OG 121/1998, act juridic cu forță juridică superioară, iar dispozițiile acestor ordine citate de reclamant în motivarea acțiunii nu contravin nici dispozițiilor Legii nr. 360/2002 și nici dispozițiilor nr.OG 121/1998.
3.4. Argumentele instanței menționate la punctul anterior sunt pertinente și cu privire la Decizia de imputare nr. 724.437 din 02.07.2008.
Într-adevăr, în decizie se menționau și instrucțiunile nr.830/1999, dar indiferent dacă acestea sunt sau nu contrare dispozițiilor OG nr.121/1998 și indiferent dacă s-au publicat sau nu, esențială este motivarea în drept pe dispozițiile art. 2 și 22 din OG nr.121/1998.
Așa cum s-a mai menționat, Curtea nu a reținut încălcarea nr.OG 121/1998 în procedura de cercetare administrativă și nici în cea ce privește emiterea deciziei de imputare.
3.5. Curtea reține ca nefondată și apărarea formulată în sensul că decizia de imputare nu a fost temeinic motivată, contrar dispozițiilor art. 25 alin 5 din nr.OG 121/1998.
Pentru aceasta, se are în vedere că legea nu definește conceptul de "motivare temeinică", dar în același timp, nu se prevede în cuprinsul art. 125 din nr.OG 121/1998 ca prin decizie să fie înlăturate apărările reclamantului. Decizia de imputare cuprinde suma, ce reprezintă, perioada pentru care s-au calculat cheltuielile de școlarizare, termenul în care poate fi contestată și organul competent să soluționeze contestația.
În plus în etapa cercetării administrative, reclamantul a luat la cunoștință despre baza de calcul formulând obiecțiuni asupra valorii cheltuielilor de școlarizare comunicate de Academia de Poliție Al..
În ceea ce privește cuantumul pagubei, Curtea reține că atât în art. 9 alin 3 din nr.HG137/1991, cât și în art. 17 lin 3 din nr.HG294/2007 sunt definite cheltuielile de școlarizare.
În adresa nr. 11.702/12.06.2008 emisă de Academia de Poliție Al. se menționează structura și valoarea cheltuielilor de școlarizare suportate de privind pe reclamant. La suma totală de 26.222,74 lei s-a raportat perioada nelucrată din cei 10 ani reprezentând suma imputabilă.
Din adresa nr. 11.702/12.06.2008 rezultă că suma de 26.222,74 lei reprezintă cheltuielile de școlarizare a reclamantului, deci corespunzător perioadei de studiu. Determinarea sumei aferentă timpului neservit în cadrul se regăsește în baza de calcul ( fila 68 ), precum și în celelalte acte emise în procedura de contestare a deciziei de imputare.
Determinarea cheltuielilor de școlarizare la valoarea financiară la data încetării raportului de serviciu al polițistului corespunde principiului de drept comun al răspunderii materiale în sensul reparării integrale a prejudiciului la momentul producerii acestuia, respectiv la momentul încetării raporturilor de serviciu.
3.6. În ceea ce privește susținerea reclamantului de a fi excluse din calcul cheltuielile aferente primului an de studiu, întrucât primul an de studii este asimilat stagiului militar, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 9 alin 1 din HG137/1991, candidații admiși în Academia de Poliție sunt considerați încorporați.
Dispoziția legală menționată corespundea dispozițiilor Legii nr.46/1996, care reglementa serviciul militar obligatoriu. În condițiile în care o persoană era admisă la academie, aceasta nu mai îndeplinea serviciul militar obligatoriu, prin urmare, nu i se aplica nici o dispoziție legală corespunzătoare categoriilor de militari prevăzute în acest act normativ.
Întrucât reclamantul nu a îndeplinit serviciul militar obligatoriu, fiind numai student al academiei, a beneficiat de drepturile corespunzătoare, printre care și acela de a nu mai presta serviciul militar obligatoriu. Acest drept nu justifică deducerea din cheltuielile de școlarizare a cheltuielilor corespunzătoare anului I, cu atât mai mult cu cât cheltuielile de școlarizare nu sunt identice cu cele pentru susținerea de către stat a serviciului militar obligatoriu.
În consecință, cererea de reducere a sumei imputate cu cheltuielile de școlarizare aferente anului I sunt nefondate.
3.7 În ceea ce privește criticile formulate de reclamant cu privire la includerea în baza de calcul și respectiv, în suma imputată reprezentând cheltuielile legate de spațiul de studiu, Curtea le apreciază ca nefondate, întrucât în cheltuielile de cazare nu au fost cuprinse acest gen de cheltuieli, nici pentru perioada anului școlar și nici pentru perioada vacanțelor.
Apoi, Curtea reține că nu sunt pertinente cauzei susținerile reclamantului referitoare la gratuitatea învățământului în România deoarece studiile urmate de reclamant și modalitatea de reglementare a acestora au caracter de specificitate. Reglementarea unor situații de recuperare a cheltuielilor de școlarizare nu contravine dispozițiilor constituționale.
4. Curtea reține că sunt nefondate și criticile formulate de reclamant cu privire la netemeinicia procesului - verbal de cercetare administrativă nr. 724.425/ 30.06.2008 și a deciziei de imputare nr. 724.437/02.07.2008 cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile generale cumulative pentru antrenarea răspunderii materiale.
4.1. În ceea ce privește prejudiciul, Curtea reține că există o pagubă efectivă, certă și actuală rezultând din nerespectarea dispozițiilor legale specifice, iar aceasta s-a produs în legătură cu raportul de serviciu.
a). Caracterul specific al acestei răspunderi materiale, așa cum s-a arătat la pct. 3.1 din motivarea sentinței, determină ca unitatea la care a fost angajat anterior încetării raportului de serviciu, să înregistreze paguba și are competența de a efectua cercetarea administrativă și de a emite decizia de imputare.
b). Prejudiciul este real și cert, Curtea apreciind ca fiind pertinente reținerile făcute în motivarea hotărârii la pct. 3.5 și 3.6. Faptul că nu era asigurat un anumit standard pentru condițiile de cazare și hrană în cadrul academiei, nu are relevanță atât timp cât la momentul admiterii în academie sau nu s-au obligat să asigure o anumită calitate a acestor servicii.
4.2. Cu privire la condiția specifică de a avea calitatea de militar, Curtea a făcut motivarea corespunzătoare la pct. 3.3.
4.3. În ceea ce privește necesitatea existenței vinovăției, Curtea reține că în stabilirea răspunderii materiale în temeiul art. 9 din nr. 137/1991 și actelor normative ulterioare ce au preluat acest tip de răspundere materială, nu are relevanță calitatea de personal militar sau civil, esențială fiind prestarea activității pe o perioadă de 10 ani în cadrul unităților, iar încetarea raporturilor anterior acestei perioade a fost la inițiativa reclamantului, ceea ce confirmă vinovăția acestuia. Motivele invocate de reclamant nu înlătură vinovăția acestuia.
Pentru argumentele menționate anterior, precum și cele menționate la pct. 4.2 și 3.2, apar ca nefondate susținerile referitoare la antrenarea răspunderii numai dacă nu s-au respectat obligațiile de serviciu stabilite prin fișa postului.
În concluzie, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile legale, generale și specifice care atrag răspunderea materială a reclamantului.
În raport de toate considerentele menționate anterior Curtea apreciază că decizia de imputare este legală și temeinică. Drept consecință au acest caracter și hotărârile nr. 731.346/ 03.09.2008 și nr. 103/12.11.2008.
Referitor la cererea de suspendare a executării deciziei de imputare și a celor două hotărâri, Curtea reține că în condițiile respingerii acțiunii, cererea de suspendare apare ca nefondată, urmând a fi respinsă, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în T str. - nr. 4,. 30, jud.C, împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B str. - - nr. 6, sector 6 și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C, cu sediul în CNs tr. - nr. 27, jud.C, având ca obiect acțiune în constatare.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./ /5 ex.
16.03.2009
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța
