Acțiune în constatare. Sentința 788/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Sentința civilă nr. 788
Ședința publică din 11.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Ion
Grefier: ---
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII în contradictoriu cu pârâtul .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, reprezentat de consilier juridic, cu delegație pe care o depune la dosar, lipsind pârâtul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul pricinii este acțiune în constatare șiprocedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe fondul acțiunii.
Reclamantul, prin consilier juridic, solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr-, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității () a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul ocupă funcția de membru al Consiliului Local al comunei, județul B, iar potrivit art. 3 lit. g din OUG nr. 24/2008, privind accesul al propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, verifică, din oficiu, sub aspectul constatării calității de lucrător sau colaborator al Securității, persoanele care candidează sau ocupă demnități sau funcți prevăzute la art. 3 lit. b) -1).
Reclamantul a menționat că, așa cum rezultă și din cuprinsul Notei de constatare nr. S/DI/I/2511/18.08.2009, pârâtul a fost recrutat la data de 13.11.1976, pentru supravegherea informativă a Liceului Teoretic din comuna, județul B, că la acea dată a semnat preluând numele conspirativ de colaborator " ". Ceea ce l-a recomandat organelor de Securitate a fost faptul că "a dat dovadă de mult atașament față de organul nostru, apreciind activitatea pe care o desfășoară acest organ și fiind dispus să sprijine ofițerul operativ ori de câte ori va fi nevoie. Garanția colaborării sincere cu organul de securitate o oferă faptul că, fiind contactat, a fost sincer față de ofițerul operativ, atât în ceea ce privesc datele de interes operativ pe care le-a furnizat, cât și în ceea ce privește situația lui personală. La contactul din 12.11.1976 a furnizat o informare scrisă despre un alt candidat.
În continuare, s-a precizat că, la data de 29.10.1982, pârâtul a fost trecut în categoria rezidenților (colaborator al Securității care avea în așa numita rețea mai mulți colaboratori de la care primea informații pe care le transmitea ulterior Securității și pe care îi controla, coordona și verifica în ceea ce privește sinceritatea), fiind folosit în continuare și în culegerea de informații.
Sub aspectul colaborării prin coordonarea activității informatorilor, reclamantul susținut că au relevanță informațiile existente în dosarul fond rețea nr. R - (cotă ) și că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
1.Persoana să fi avut calitatea de rezident al Securității.
Această condiție este îndeplinită în cauză, întrucât pârâtul a fost recrutat inițial în calitate de sursă, însă datorită faptului că posibilitățile informative s-au diminuat a fost trecut în categoria "rezidenților", potrivit "Referatului cu propunere de a se aproba încadrarea în categoria rezident", datat 29.10.1982 (dosar nr. R -, voI. 1,. 15) și de analiză și sarcini ulterioare(dosar nr. R -, voI. 1,. 17, 19, 25, 26).
2.În această calitate să fi coordonat activitatea unor informatori.
În privința acestei condiții, reclamantul a afirmat că este îndeplinită în cauză, întrucât pârâtului, după recrutarea ca rezident, i s-a predat în legătură un informator, care ulterior a fost transferat la un liceu din P, în anul 1986 i s-au dat în legătură trei colaboratori din rândul elevilor, un an mai târziu s-a menționat că "sursa va fi folosită pentru menținerea legăturii cu următorii colaboratori: <VICTOR>; <FLORIN>; <STUPARU>; <HAGI>; <CONDOR>, iar la sfârșitul anului 1987, pârâtul, în calitate de rezident al Securității a fost "folosit în vederea menținerii legăturii cu un număr de 5 colaboratori din rândul elevilor recrutați la Liceul agroindustrial și anume: <JUNIORUL>, <COSTEANU>, <OPRESCU>, <CORNEA> și <BICĂ>. cu persoanele de sprijin a fost ținută în bune condiții de deplină conspirativitate, nefiind suspiciuni de deconspirare până în prezent".
În motivarea acțiunii în constatare s-a invocat nu numai îndeplinirea condițiilor impuse de legiuitor pentru reținerea calității de colaborator al Securității prin coordonarea activității informatorilor, dar și colaborarea prin furnizarea de informații, arătându-se că, după dobândirea calității de rezident, pârâtul a continuat să fie instruit și folosit și pentru furnizarea de informații.
În acest sens, s- considerat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege și anume:
1. Informațiile furnizate Securității, indiferent sub ce formă, să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Din această perspectivă, s-a făcut trimitere la Nota-raport din data de 29.03.1988, întocmită de ofițer pe baza materialelor furnizate de colaboratorul " ", în care s- consemnat: "a discutat cu acesta la magazinul alimentar //. Discuțiile au debutat cu întrebări reciproce privind sănătatea, apoi despre felul cum se descurcă la munca pământului acum primăvara. Obiectivul spunea că după pensionare nu mai are alte griji și se ocupă numai de gospodărie //. Este bine că se mai aduc pe la magazin produse alimentare, ca să mai mulțumească lumea, căci sunt unii mai necăjiți care nu prea au de toate";
2. Informațiile prevăzute la pct. 1 să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Reclamantul apreciat că este îndeplinită această condiție impusă de legiuitor, întrucât informațiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 3 lit. g), art. 2 lit. b), art. 8 lit. a), art. 5 alin. 1, art. 11 alin. 1 ale OUG nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, coroborate cu art. 31 alin. 1 și art. 35 alin. 5 lit. a) din Regulamentul de organizare și funcționare al adoptat prin Hotărârea nr. 2/2008, precum și pe disp. art. 112 Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii s- administrat proba cu înscrisuri.
Pârâtul, deși fost legal citat, nu formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Conform art. 3 lit. g) din OUG nr. 24/2008, verifică, din oficiu, sub aspectul posibilei calități de lucrător sau colaborator al Securității, persoanele care candidează sau ocupă demnități sau funcții prevăzute la art. 3 lit. b) -1).
Urmare verificărilor efectuate în privința pârâtului, care este membru în Consiliul Local al comunei, județul B, s- întocmit Nota de constatare nr. S/DI/I/2511/18.08.2009, în temeiul căreia instanța a fost sesizată cu prezenta acțiune în constatare.
În accepțiunea art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, are calitatea de colaborator al Securității, persoana care furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de organele Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Potrivit acestor dispoziții legale, colaborator al Securității este și persoana care înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității locuinței sau altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor.
Pârâtul fost recrutat la data de 13.11.1976, pentru supravegherea informativă Liceului Teoretic din comuna, județul
La acea dată a semnat preluând numele conspirativ de colaborator " ".
Pe parcursul colaborării cu Securitatea, pârâtul furnizat informațiile reținute în cuprinsul Notei de constatare nr. S/DI/I/2511/18.08.2009, anterior menționate, privitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Furnizarea acestor informații către organele de Securitate a expus persoana în cauză unor consecințe negative, precum urmărirea și supravegherea informativă, pentru simpla exprimare opiniilor și convingerilor sale, constituind activități care au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Prin urmare, sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de legiuitor pentru constatarea calității de colaborator al Securității, sub aspectul colaborării prin culegerea de informații, referitor la colaborarea prin coordonarea activității informatorilor, Curtea reține că, inițial, pârâtul a fost recrutat în calitate de sursă, fiind instruit și folosit pentru furnizarea de informații, însă datorită faptului că posibilitățile de informare s-au diminuat, acesta a fost trecut în categoria "rezidenților".
În calitate de rezident, pârâtul coordonat activitatea unor informatori și anume:
În anul 1986 i s-au dat în legătură trei colaboratori din rândul elevilor, un an mai târziu a fost folosit pentru menținerea legăturii cu colaboratorii <VICTOR>; <FLORIN>; <STUPARU>; <HAGI>; <CONDOR>, iar la sfârșitul anului 1987, coordonat activitatea cinci colaboratori din rândul elevilor recrutați la Liceul Agroindustrial, respectiv: <JUNIORUL>, <COSTEANU>, <OPRESCU>, <CORNEA> și <BICĂ>.
cu informatorii recrutați din rândul elevilor "a fost ținută în bune condiții de deplină conspirativitate, nefiind suspiciuni de deconspirare până în prezent".
Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității și sub aspectul colaborării prin coordonarea activității informatorilor.
Pentru considerentele evidențiate, în temeiul disp. art. 11 din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, Curtea va dispune admiterea acțiunii și constatarea existenței calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, cu sediul în B,--57, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliul în comuna, județul
Constată existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul, fiul lui și, născut la 5 aprilie 1947, în comuna, județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi,11.02.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- - ---
Red.EI
Tehnored.CB/ 4ex.
17.03.2010
Președinte:Eugenia IonJudecători:Eugenia Ion