Acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului. Încheierea 16/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr.16/2009
Ședința publică de la 18 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de suspendare a nr.OUG 37/2009 și a Ordinului nr. 367/23.04.2009 formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 12.06.2009, respectiv 17.06 și 19.06.2009 s-au depus la dosar întâmpinări de către pârâții MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale, respectiv Guvernul României.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 Pr.Civ. declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțarea asupra cererii de suspendare.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ reclamantul a chemat în judecată pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI și PROTECȚIEI SOCIALE solicitând anularea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr. 264 din 22 aprilie 2009; anularea actului prin care a fost eliberat din funcție i-au încetat raporturile de serviciu, respectiv Ordinul nr. 367/23 aprilie 2009 emis de, repunerea reclamantului în funcția deținută, cu plata tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu până la data reintegrării efective;
În același timp, în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat suspendarea executării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009 și a Ordinului nr. 367/23 aprilie 2009 emis de, prin care a fost eliberat din funcție și i-au încetat raporturile de serviciu, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la cererea de suspendare, reclamantul a arătat că actele a căror suspendare o solicită au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor legale, referitoare la modul de adoptare și cu încălcarea drepturilor reglementate la nivel constituțional.
Pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI și PROTECȚIEI SOCIALE prin întâmpinarea depusă la data de 12 iunie 2009 solicită pe fond respingerea acțiunii (19-21), iar în ceea ce provește cererea de suspendare invocă excepția inadmisibilității cererii de suspendare cu privire la nr.OUG 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009.
Pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI prin întâmpinarea depusă la data de 17 iunie 2009 solicită respingerea acțiunii (22-28, 29-35).
Cu privire la cererea de suspendare a Ordinului cu nr. 367/23 aprilie 2009 emis de, pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu este emitentul actului administrativ a cărui suspendare și anulare se cere, calitatea procesuală pasivă revenind pârâtului MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, în calitate de emitent al Ordinului și căruia îi revine obligația corelativă de a susține legalitatea actului atacat în fața instanței judecătorești.
De asemenea, pârâtul Guvernul României a formulat excepția inadmisibilității cererii de suspendare a nr.OUG 37/2009, arătând că procedura de suspendare a executării instituită prin art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, poate avea ca obiect doar un act administrativ unilateral iar ordonanța de urgență a cărei suspendare se cere nu este un act administrativ ci este un act cu putere de lege, adoptat de Guvern, în virtutea delegării legislative reglementate de prevederile art. 115 alin. 4 și 8 din Constituția României.
Cu privire la cererea de suspendare propriu-zisă, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea acesteia, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile imperative prevăzute cumulativ de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.
Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin nr.OUG 37/2009 au fost luate unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 264/22.04.2009. De la data publicării în Monitorul Oficial, având în vedere regimul juridic reglementat constituțional, noul act normativ a intrat în vigoare.
În considerarea dispozițiilor art. III din nr.OUG 37/2009, pârâtul MINISTERUL MUNCII, Familie și Protecției Sociale a emis Ordinul nr. 367/23 aprilie 2009 stabilind că funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Casei Județene de Pensii B-N se desființează, iar reclamantului, ocupând funcția de director executiv adjunct, îi încetează raportul de serviciu, prin eliberarea din funcția publică de conducere la data expirării termenului de preaviz de 30 de zile, respectiv la data de 23 mai 2009. ( 8 dosar).
În întâmpinarea depusă de către pârâtul MINISTERUL MUNCII, Familie și Protecției Sociale au fost ridicate mai multe excepții printre care și excepția inadmisibilității cererii de suspendare a nr.OUG 37/2009.
În întâmpinarea depusă de către Guvernul României sunt invocate excepții relativ la cererile de suspendare, astfel încât acestea vor fi analizate în cuprinsul prezentei hotărâri.
Referitor la lipsa calității procesuale pasive a Guvernului României în cererea având ca obiect suspendarea Ordinului nr. 367/23 aprilie 2009, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu 2 pârâți, fiecare dintre aceștia fiind emitentul unuia dintre cele doua acte a căror anulare se cere, calitatea procesuală a fiecăruia dintre pârâți fiind determinată de faptul că este emitentul unuia dintre cele două acte contestate. În mod firesc, pârâtul Guvernul României are calitate procesuală în privința cererilor având ca obiect suspendarea și mai apoi anularea nr.OUG 37/2009, după cum, tot așa, pârâtul MINISTERUL MUNCII, Familie și Protecției Sociale are calitate procesuală în privința cererilor având ca obiect suspendarea și, mai apoi, anularea Ordinului nr. 367/23 aprilie 2009.
Nimic din conținutul cererii de chemare în judecată nu conduce la concluzia că reclamantul ar fi săvârșit vreo eroare în această privință, întrucât rezultă cu certitudine că cele două cereri sunt susținute fiecare în contradictoriu cu cei 2 pârâți emitenți ai celor două acte contestate.
Cererile de suspendare și de anulare sunt susținute separat în raport de fiecare emitent al actului contestat, astfel încât nu s-a creat nici o confuzie între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și calitatea de titular al dreptului, respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății în privința cererii de suspendare.
În mod evident, nici unul dintre cei 2 pârâți nu ar avea calitate procesuală dacă s-ar cere prin două acțiuni distincte suspendarea și mai apoi anularea celor două acte, în ipoteza în care nu ar fi fost chemați în judecată în litigiul în cere se discută legalitatea propriilor acte emise.
O bună administrare a justiției impune judecarea împreună a celor două cereri, împrejurare ce a determinat o coparticipare procesuală pasivă a celor 2 pârâți, însă nu solidară, ci divizibilă, respectiv fiecare pentru actul adoptat. Sunt incidente dispozițiile art. 47 teza finală Pr.Civ. cererile reclamantului având aceiași cauză, respectiv încetarea raportului de serviciu.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării nr.OUG 37/2009, invocată de către ambii pârâți, Curtea apreciază că această excepție este fondată din următoarele considerente:
În condițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, indicată ca temei al cererii de chemare în judecată, instanța investită cu o cerere de suspendare poate dispune doar suspendarea executării unui act administrativ unilateral, legalitatea actului administrativ unilateral urmând a face, mai apoi, obiectul de studiu al fondului cauzei.
Potrivit art. 2, alin. 1, lit. c, din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Ordonanțele guvernului sunt acte cu putere de lege, adoptate de către emitent, în condițiile art. 115, alin. 4 - 8 din Constituția României, în baza delegării legislative ce i-a fost acordată de către autoritatea legiuitoare supremă, respectiv de către Parlamentul României.
Ordonantele guvernului sunt acte normative emise in baza și in executarea legilor. Nu există dispoziție legală care să permită suspendarea executării unei ordonanțe de urgență, iar Legea nr. 554/2004 prevede doar posibilitatea suspendării unui act administrativ și nu unui act normativ.
Din această perspectivă, cererea de suspendare a executării nr.OUG 37/2009 întemeiată pe disp. art. 15 din Legea nr. 554/2004 care fac trimitere la condițiile de fond și formă prev. de art. 14 din același act normativ, este inadmisibilă.
Referitor la cererea de suspendare a Ordinului nr. 367/23 aprilie 2009 emis de către pârâtul MINISTERUL MUNCII, Familie și Protecției Sociale, Curtea constată următoarele:
În condițiile art. 14 la care face trimitere art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat reprezintă împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat.
Așa cum s-a arătat anterior, prin ordinul atacat a avut loc o încetare intempestivă a raportului de serviciu al reclamantului aparent din motive neimputabile și în temeiul legii, respectiv a nr.OUG 37/2009.
Încetarea intempestivă a raportului de serviciu, cu atât mai mult pentru motive neimputabile funcționarului public, numit anterior în funcția publică de conducere pentru un anumit interval de timp determinat încă de la începutul raportului de serviciu, creează o anumită aparență de nelegalitate în privința actului prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu.
Această împrejurare creează în mod cert o pagubă iminentă funcționarului public în cauză, atât de natură patrimonială, respectiv diminuarea indemnizației ca urmare a schimbării unilaterale a poziției ierarhice și anume din funcție de conducere într-una de execuție, cât și nepatrimoniale.
Față de toate cele menționate anterior, Curtea apreciază că se impune, în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, admiterea în parte a cererii de suspendare și suspendarea executării Ordinului nr. 367/23 aprilie 2009 până la soluționare definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect cererea de anulare a actului administrativ atacat, urmând ca în ceea ce privește suspendarea executării nr.OUG 37/2009, soluția să fie de respingere a acesteia, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de suspendare formulată de către reclamantul domiciliat în B, str.- - 4 C.68 B-N și în consecință:
Dispune suspendarea Ordinului nr. 367/23.04.2009, emis de MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale cu sediul în B str. -.- nr. 2-4 sector 1, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei pe fond.
Admite excepția inadmisibilității formulată de pârâtul Guvernul României cu sediul în B, nr. 1 și în consecință:
Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a nr.OUG 37/2009.
Executorie.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18.06.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
5 ex./15.07.2009
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar