Acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului. Sentința 613/2009. Curtea de Apel Cluj

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR.613/2009

Ședința publică de la 26 noiembrie 2009

Instanța constituită din::

PREȘEDINTE: Liviu Ungur

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul împotriva pârâților GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, având ca obiect acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului anularea OUG nr. 37/2009 și anularea actului de eliberare din funcție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, asistat de avocat, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.

Reprezentantul reclamantului depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.

Curtea pune în discuție excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, raportat la conținutul Deciziei nr. 1257/2009 a Curții Constituționale, dacă aceasta vizează neconstituționalitatea și a OUG nr. 37/2009 sau numai a Legii de aprobare a acesteia.

Reprezentantul reclamantului arată că nu mai susține excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 37/2009, conținutul acesteia fiind identic cu al Legii de aprobare care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Curtea, după deliberare, raportat la dispozițiile art. 9 alin 2 din Legea nr. 554/2004, constată că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în nr.258 din 6 noiembrie 2009 fost declarată neconstituționalitatea Legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 și că din conținutul acestei decizii reiese că după aprobarea Ordonanței de urgență de către parlament, controlul de constituționalitate se exercită față de Legea de aprobare, al cărei conținut este chiar ordonanța de urgență, sens în care s-a menționat că legea integrează în totalitate ordonanța de guvern.

Din acest punct de vedere, se constată că nu este necesară sesizare Curții Constituționale, raportat și la poziția reclamantului.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea acțiunii, solicitând părții prezente să se refere și la noua OUG nr.105/2009, în ce măsură este incidentă în cauza de față.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii cu consecința anulării Ordinului nr.364/2009, repunerea reclamantului în funcția publică deținută anterior și plata drepturilor salariale restante, fără cheltuieli de judecată. Nu mai susține cererea de anulare a OUG nr. 37/2009.

Raportat la OUG nr. 105/2009, arată că aceasta nu este incidentă în prezenta cauză, ordinul atacat fiind emis în baza unui alt act normativ, în vigoare la acea dată și care, fiind declarat neconstituțional, se impune anularea ordinului.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată la data de 10 iunie 2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, solicitând anularea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.264 din 22.IV.2009; anularea actului prin care a fost eliberat din funcție/i-au încetat raporturile reclamantului în funcția deținută, cu plata tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu până la data reintegrării efective; suspendarea executării OUG nr.37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.264/22.IV.2009 și a actului prin care a fost eliberat din funcție/i-au încetat raporturile de serviciu, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că, are inspector general școlar la BN, numit în funcție prin nr. 3832/5.05.2008.

Potrivit.1 alin. (2) al Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, "Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, în conformitate cu dispozițiile legale, a unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor, precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală."

În conformitate cu dispozițiile art.3 lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, unul dintre principiile care stau la baza exercitării funcției publice este cel al stabilității iar, potrivit art.4 alin. (2) din același act normativ, "exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată", tocmai pentru a conferi eficiență și viabilitate principiului stabilității.

Conform legii (Statutul funcționarilor publici-), singurele posibilități legale de modificare, suspendare ori încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici sunt cele prevăzute la art.87-92 (modificare), art.94-96 (suspendare) și art.97-102 (încetare) din actul normativ în cauză. Însă, indiferent de situație, trebuie observat că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, cele mai relevante vizând: obligativitatea existenței acordului funcționarului pentru modificarea raporturilor de serviciu, limitarea la minimum a posibilității angajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situațiilor în care poate interveni încetarea raportului de serviciu.

În aceste condiții de reglementare, era cât se poate de clar pentru Executiv, mai ales după experiențele nefericite avute cu desființarea Departamentului de Control al Guvernului ș! cu desființarea Cancelariei Primului-Ministru, că nu se putea recurge pentru crearea unor posturi necesare satisfacerii intereselor clientelei politice a partidelor de guvernământ la nivel local, la reorganizarea, pur și simplu, a serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și nici la eliberarea sau destituire, șefilor acestora și a adjuncților lor. Cum aplicarea unor astfel de măsuri ar fi fos1 complet nelegală și ar fi evidențiat fără echivoc caracterul pur politic al acestei conduite, s-a mers pe ideea modificării Statutului funcționarilor publici, modificare făcută însă atâ1 în sens invers tendințelor pe plan European și declarațiilor politice ale Guvernului cât și contrar chiar unei prevederi a Legii nr. 188/1999 care, ori din cauza entuziasmului cu care a fost adoptată această măsură abuzivă ori din motive "strategice", a "scăpat neobservată.

Caracterul vădit nelegal și abuziv al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de Îmbunătățire a activității administrației publice, precum și premeditarea acestui abuz sunt evidențiate, în special, de următoarele:

1. O propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 188/1999, cu conținut identic, a fost inițiată de doi deputați ai coaliției de guvernare, domnul - și domnul - + și a fost adoptată de - la 09.03.2009 și de Camera Deputaților - la 17.03.2009 (a se observa viteza adoptării - 8 zile, în condițiile în care proiecte de acte normative de importanță vitală pentru România zac în Parlament ani în șir).

La data de 25.03.2009, legea respectivă a fost atacată la Curtea Constituțională de un număr de 81 de parlamentari care, în sesizarea lor, i-au adus critici de constituționalitate extrinsecă și critici de constituționalitate intrinsecă, acestea din urmă constând, în principal în:.

- Încălcarea arte 11 din Constituția României, prin faptul că are prevederi ce nu corespund exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea și previzibilitatea normei juridice;

- Încălcarea arte 54 alin. (2) și a arte 120 alin. (1) din Constituția României, prin faptul că, persoanei care va ocupa funcția de director coordonator al serviciului public, i se încredințează o funcție publică cu nerespectarea imperativului de fidelitate stabilit de textul constituțional invocat; deci, răspunderea va fi una contractuală, și nu legală, așa cum prevede Constituția. Concomitent, se încalcă și art. 120 alin. (1) din Constituție, întrucât de concentrare a unui serviciu public nu presupune preluarea conducerii acestuia de către o persoană privată, serviciul public fiind supus regimului juridic de drept public.

Curtea Constituțională a admis sesizarea.

Pentru a nu mai aștepta soluția Curții Constituționale și a veni "în sprijinul Parlamentului, Guvernul a găsit de cuviință să adopte Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009, fapt care va determina, În final, lipsirea de orice efect a unei decizii prin care legea de modificare a Legii nr. 188/1999 ar fi declarată neconstituțională.

Prin această atitudine, Guvernul nu face altceva decât să încalce o mulțime de prevederi constituționale, începând cu art. 1 alin. (4), care a instituit principiu] separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, ceea ce presupune, pe de o parte, că niciuna dintre cele trei puteri nu poate interveni în activitatea celorlalte puteri, iar pe de altă parte, presupune controlul prevăzut de lege asupra actelor emise de fiecare putere în parte.

2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 nu este, practic, motivată din punct de vedere al urgenței și nu cuprinde justificarea situației excepționale care a determinat recurgerea la această modalitate de reglementare. Precizez că, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, "Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora." Cu, alte cuvinte, relația dintre puterea legislativă și cea executivă se exprimă prin competența conferită Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituție. Astfel, ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Or, adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 37/2009 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit și nici de necesitatea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, ci, lucru foarte grav, de contracararea posibilelor efecte ale exercitării unui drept constituțional de către un număr de parlamentari împotriva unei legi deja adoptată de Parlament. Așa fiind, în condițiile în care legiuitorul primar a reglementat deja domeniul, Guvernul, prin intervenția sa ulterioară, intră în conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ Suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării". De altfel, aceasta este și poziția Curții Constituționale, exprimată constant și consemnată în mai multe Decizii, dintre care le-aș aminti aici doar pe cele mai recente: Decizia nr. 1221 din 12 noiembrie 2008 și Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009.

3. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 este emisă cu Încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României, republicată, potrivit cărora "Ordonanțele de urgență nu pot.afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție.". În context, trebuie subliniat că prin acest act normativ sunt afectate drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent, așa cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.Or,aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 are ca efect imediat încetarea raporturilor de serviciu ale celor vizați (potrivit art. III alin. 11), cu pierderea tuturor drepturilor salariale aferente. În acest sens, trebuie amintit că, potrivit celor statuate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 1.189/2008, sensul juridic al verbului" a afecta" cuprinde mai multe nuanțe, precum pe cel de "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vătăma", "a leza" sau "a antrena consecințe negative". Or, potrivit acestor conotații, prin aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009, s-ar suprima veniturile obținute de actualii ocupanți ai funcțiilor vizate, ceea ce, potrivit practicii constante a Curții Constituționale, reprezintă o afectare a dreptului la muncă în însăși substanța lui, drept care, prin conținutul lui, este un drept complex care include și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.

Prin prisma aceleiași critici, privind încălcarea dreptului la muncă, consider că este încălcat și art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează dreptul la muncă.

De asemenea, sunt încălcate și prevederile art. 44 din Constituție, referitoare la dreptul de proprietate privată, precum și ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin care este consacrat și protejat dreptul de proprietate. În acest sens, reamintesc că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauza Buchell contra Cehiei - 2002, noțiunea de "bun" înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate. Așa fiind, aplicarea ordonanței criticate echivalează practic cu c expropriere, fapt ce contravine art. 44 alin. (3) din Constituție.

4. Întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 nu satisface exigențele constituționale ale art. 61 alin. (1) și art. 115 alin. (6), rezultă că aceasta este viciată de neconstituționalitate. Nerespectarea acestor norme constituționale atrage ȘI înfrângerea prevederilor constituționale ale arte 1 alin. (5), potrivit cărora "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie". În aceste condiții, motivele de ordin financiar invocate de emitent că ar fi stat la baza emiterii ordonanței nu pot justifica încălcarea dispozițiilor constituționale menționate.

5. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 are și prevederi cel puțin bizare, care permit emitentului ca, prin interpretarea sistematică a Statutului funcționarilor publici și fără a recurge la reglementări subsecvente, să poată transforma din nou funcțiile contractuale de director coordonator în funcții publice, după o anumită perioadă, potrivit intereselor sale din acel moment. Astfel trebuie reținut că:

a) În conformitate cu prevederile act. 2 alin (l) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare "Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogative lor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome. Din acest punct de vedere, OUG nr. 37/2009 nu vine să stabilească alte atribuții și responsabilități pentru funcția nouă de director coordonator iar, prin urmare, va fi vorba tot de o funcție prin care se realizează prerogativele de putere publică.

b) Activitățile pe care le vor desfășura directorii coordonatori, în funcție de serviciile pe care le vor conduce, vor fi tot cele care implică, în sensul arte 2 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, exercitarea prerogativelor de putere publică și anume:

- punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative;

- elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora;

- elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare realizării și implementării politicilor publice, precum și a documentației necesare executării legilor, în vederea realizării competenței autorității sau instituției publice;

- consilierea, controlul și auditul public intern;

- gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare;

- colectarea creanțelor bugetare;

- reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limite competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;

- realizarea de activități În conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice.

c) Condițiile prevăzute de OUG nr. 37/2009 pentru ocuparea funcției de director coordonator sunt identice cu cele prevăzute la arte 54 de Legea nr. 188/1999 pentru ocuparea unei funcții publice și anume:

- cetățenia română și domiciliul în România;

- cunoașterea limbii române, scris și vorbit;

- capacitate deplină de exercițiu;

- starea de sănătate corespunzătoare funcției respective, atestată pe bază de examen medical de specialitate;

- îndeplinirea condițiilor de studii prevăzute pentru funcția respectivă;

- inexistența vreunei condamnări pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcție publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

- inexistența vreunei activități de poliție politică, astfel cum este definită prin lege; - îndeplinirea eventuale lor condiții specifice pentru ocuparea funcției respective.

Prin Ordonanța de urgență nr. 37/2009, Guvernul nu a procedat și la modificarea

în mod corespunzător, a prevederilor art. 6 și art. 111 din Legea nr. 188/1999, ceea ce al determinat o transformare ireversibilă a funcțiilor publice de director și director adjunc1 al serviciilor publice desconcentrate în funcții contractuale. Potrivit art. 6 din legea în cauză, aceasta nu se aplică:

- personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază, precum și altor categorii de; personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste; funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii;

- personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului;

- corpului magistraților;

- cadrelor didactice;

- persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică.

Pentru rigurozitate normativă, acest articol ar fi trebuit completat cu prevedere referitoare la directorii coordonatori ai serviciilor publice desconcentrate și la adjuncții acestora.

În baza arte 111 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, "Autoritățile și instituțiile; publice care au prevăzute în statele de funcții posturi de natură contractuală, care; presupun exercitarea unor atribuții dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (3), au obligația de a stabili funcții publice în condițiile art. 107." Potrivit art. 107 din Legea nr. 188/1999, "Funcțiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate și instituție publică, În parte, de conducătorul acesteia ori prin hotărâre a consiliului județean sau, după caz, a consiliului local, pe baza activităților prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) și cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici."

Iată, cât de simplu le va fi guvernanților ca, după eliberarea din funcții a actualilor directori și directori adjuncți ai serviciilor publice desconcentrate, doar prin ordine de ministru și cu avizul (facil de obținut, în condițiile date) Agenției Naționale a Funcționarilor Publici să retransforme funcțiile de director coordonator în funcții publice, invocând obligația stabilită prin arte 111 din Legea nr. 188/1999 și pentru a le conferi prietenilor numiți în aceste funcții stabilitatea și celelalte avantaje materiale oferite de statutul de funcționar public.

II. Având în vedere cele prezenta te, solicit să constatați că atât Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 37/2009 cât și Ordinul nr. 3864/2009 îmi încalcă drepturile, libertățile si interesele legitime și să dispuneți anularea lor, cu repunerea subsemnatei în funcția deținută, cu plata tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu până la data reintegrării efective.

De asemenea, soli cit ca, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, s: dispuneți suspendarea executării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/200 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 264 din 22.IV.2009 și a actului prin care an fost eliberat din funcție/i-au încetat raporturile de serviciu.

Pe de altă parte, după soluționarea cererii de suspendare a Ordonanței de urgență: Guvernului nr. 37/2009 și a actului prin care am fost eliberat din funcție/mi-au . raporturile de serviciu, În scopul soluționării fondului, vă să constatați că excepția d neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 anexată prezente îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992 privim organizarea si funcționarea Curții Constituționale, republicată și să dispuneți sesizare: Curții Constituționale, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

III. În drept, își întemeiază prezenta cerere pe dispozițiile art. 1, 9 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completăril1 ulterioare.

În conformitate cu prevederile arte 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere faptul că lezarea intereselor a început să se producă, procedura de încetare: raporturilor de serviciu urmând să se finalizeze la data de 24 mai 2009, nu s-a îndeplini procedura plângerii prealabile împotriva Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2009.

Prin întâmpinarea ambii pârâți au solicitat respingerea acțiunii.

Examinând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:

Curtea reține că actul administrativ atacat în prezenta cauză a fost emis pentru executarea dispozițiilor art. III alin. 1 și alin. 11 din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Că este așa rezultă din mențiunile operate în formula introductivă a actului administrativ individual examinat unde se menționează, între altele, și acest temei legal.

Curtea mai reține că reclamantul a învestit instanța în temeiul și aplicarea dispozițiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel fiind, deși s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale pe calea excepției de neconstituționalitate, Curtea în examinarea dispozițiilor art. 9 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 cu trimitere la art. 29 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 a constatat că o atare procedură nu mai este necesară deoarece asupra constituționalității OUG nr. 37/2009, în întregul ei, s-a pronunțat jurisdicția de contencios constituțional prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 758 din 6 noiembrie 2009.

Astfel, Curtea Constituțională a constatat că egea pentru aprobarea <LLNK 12009 37180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională.

Deși dispozitivul deciziei se referă exclusiv la Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009, în cuprinsul considerentelor deciziei Curtea Constituțională face o analiză exhaustivă și a constituționalității Ordonanței de urgență constatând că nu există nici un motiv care să o împiedice să-și extindă controlul cu privire la constituționalitatea acesteia.

În acest sens jurisdicția de contencios constituțional a statuat că,după aprobarea ordonanței de urgență de către Parlament, controlul de constituționalitate se exercită față de legea de aprobare, al cărei conținut este chiar ordonanța guvernamentală. Altfel spus, legea de aprobare integrează în totalitate prevederile din ordonanța de urgență aprobată, iar, prin aprobare, ordonanța de urgență încetează să mai existe ca act juridic normativ distinct; aprobarea dă naștere, însă, unui act normativ nou, care a absorbit și ordonanța de urgență. Ca atare, Curtea consideră că, întrucât devin parte integrantă a legii de aprobare, dispozițiile ordonanței de urgență pot fi supuse controlului de constituționalitate în condițiile <LLNK 11991 0221 202 146 39>art. 146 lit. a) din Legea fundamentală.

Așa fiind, instanța de contencios constituțional a constatat că prin reglementările sale ordonanța de urgență a Guvernului afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, reținându-se în plus că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând astfel dispozițiile art. 115 alin. 6 din Constituție.

Instanța de contencios constituțional a mai reținut căținând cont de existența viciului de neconstituționalitate extrinsecă evidențiat mai sus, constând în emiterea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență într-un domeniu care, potrivit <LLNK 11991 0221 202 115 34>art. 115 alin. (6) din Constituție, este sustras competenței sale, Curtea constată că examinarea celorlalte critici de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea <LLNK 12009 37180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 nu mai este necesară.

De asemenea, Curtea Constituțională observat că,prin dispozițiile sale, <LLNK 12009 37180 301 0 45>Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice.

Din această perspectivă Curtea reține că actul administrativ individual emis în executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate neconforme cu Constituția înfrânge principiul legalității și drept urmare, este nelegal.

Aspectele legate de împrejurarea că OUG nr. 37/2009 au fost între timp abrogate de OUG nr. 105/2009 nu au nicio relevanță în prezenta cauză de vreme ce noul act normativ preia integral dispozițiile legale ale vechiului act normativ.

Este suficient să cităm integral pasajele relevante din conținutul deciziei instanței de contencios constituțional pentru a releva pertinența și justețea acestui punct de vedere. Astfel, cu referire la incidența OUG nr. 105/2009 Curtea constituțională a reținut că:

în situația în care, prin legea supusă controlului înainte de promulgare se aprobă o ordonanță abrogată, nu se poate reține existența unui caz de inadmisibilitate ca urmare a faptului că s-ar exercita controlul de constituționalitate al unei legi ieșite din vigoare. Obiectul direct al controlului nu îl constituie constituționalitatea prevederilor ordonanței de urgență ieșite din vigoare, ci constituționalitatea legii de aprobare a acesteia, adică de validare a conținutului ei normativ prin actul de voință al Parlamentului.

Astfel cum a observat instanța de contencios constituțional prin decizia mai sus amintită, a decide altfel ar însemna să se admită ca o lege prin care s-a aprobat o ordonanță de urgență neconstituțională ieșită din vigoare să nu poată fi supusă controlului Curții Constituționale în vederea restabilirii ordinii de drept consacrate prin Legea fundamentală și, pe cale de consecință, că prevederile Constituției nu sunt obligatorii. Ținând seama de prevederile <LLNK 11991 0221 202 1 41>art. 1 alin. (5) din Constituția României, conform cărora "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", o asemenea soluție este absolut inacceptabilă.

Așa fiind, în temeiul art. 109 rap. la art. 106 din Legea nr. 188/1999 corelat cu art. 9 alin. 5 și 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 se va admite acțiunea reclamantului și ca o consecință se va dispune anularea actului administrativ atacat și, totodată, va dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, aceea de inspector general al Inspectoratului Școlar B-

În temeiul acelorași dispoziții legale, în special al art. 106 din Legea nr. 188/1999, art. 18 alin. 3 și art. 9 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu 07 mai 2009 și până la reintegrarea efectivă în funcția publică.

Având în vedere că raportul juridic de serviciu pe care se grefează prezentul litigiu este legat doar între pârâtă și reclamant acțiunea așa cum a fost precizată se va respinge față de Guvernul României, deoarece acesta nu are și nici nu mai poate avea calitate procesuală pasivă în această cauză.

De asemenea rap. la art. 1 corelat cu art. 5 din Legea nr. 554/2004 și ținând seama de dispozițiile art. 147 din Constituția României și ale normelor de ansamblu consacrate de Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea va respinge ca inadmisibilă cererea de anulare a OUG nr. 37/2009.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI și ca o consecință:

Anulează Ordinul nr. 3864/06.05.2009 emis de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI.

Obligă pârâtul să-l reintegreze pe reclamant în funcția publică deținută, aceea de Inspector general al B-N și obligă pârâtul la plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu 07 mai 2009 și până la reintegrarea efectivă în funcția publică.

Respinge acțiunea față de Guvernul României.

Respinge ca inadmisibilă cererea de anulare a OUG nr. 37/2009.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red./Dact.

5 ex/08.12.2009

Președinte:Liviu Ungur
Judecători:Liviu Ungur

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: