Acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului. Sentința 70/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 70/F-
Ședința publică din 30 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
Grefier - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulate potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul, domiciliat în Pitești, - -, -.1,.F,.16, județul A, împotriva pârâților GUVERNUL ROMÂNIEI- CANCELARIA PRIMULUI MINISTRU, cu sediul în B, victoriei, nr.1, sector 1, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU SPORT, cu sediul în B,-, sector 2 și DIRECȚIA PENTRU TINERET ȘI SPORT A JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești,-, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Acțiunea este timbrată legal.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 23 aprilie 2008, fiind consemnate în încheierea de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință.
Pronunțarea asupra cauzei s-a amânat la 30 mai 2008, când în urma deliberării, s-a pronunțat următoarea sentință.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 21.12.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României - Cancelarul Primului Ministru, Agenția Națională pentru Sport și Direcția pentru Tineret și Sport a Jud. A, solicitând ca prin hotărârea ce se va formula în cauză să se constate nulitatea absolută parțială a nr.HG1705/29.11.2006, în ceea ce privește cuprinderea în inventarul centralizat al bunurilor aparținând domeniului public a suprafeței de 14.585 mp teren - categoria pășune, situat în intravilanul Municipiului Pitești, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în baza Legii nr.247/2005 de modificare și completare a Legii fondului funciar, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 3,29 ha teren, în-, Pitești, în calitate de moștenitor al defunctei.
Prin Hotărârea nr.159/13.12.2006 a Comisiei Județului A, i-a fost soluționată favorabil contestația formulată împotriva propunerii de respingere a cererii sale și i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în natură, pentru suprafața de 1,4585 ha teren și în bani, pentru suprafața de 1,8315 ha teren, cu motivarea că această suprafață este ocupată de amenajări și construcții ce aparțin pârâtei
Ulterior, i-a fost eliberată adeverința de reconstituire nr.38751/19.02.2007, a fost pus în posesie în aceeași dată și i s-a și eliberat titlu de proprietate cu nr.552/29.03.2007 pentru suprafața de 1,4585 ha teren.
Ca atare, a depus cerere la Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești pentru intabularea dreptului său de proprietate, însă, aceasta i-a fost respinsă cu motivarea că documentația sa se suprapune cu documentația nr.6307/22.04.2002 întocmită în beneficiul pârâților.
Totodată, s-a considerat că terenul respectiv aparține domeniului public al statului, în baza HG nr.1326/27.12.2001, prin care au fost inventariate bunurile aparținând domeniului public.
Însă, prin reconstituirea dreptului său de proprietate și eliberarea documentelor ce atestă dreptul său, terenul nu mai are regimul judiciar stabilit prin hotărârea de guvern, ci intră sub incidența art.2 pct.1^1 Titlul V al Legii nr.247/2005, fiind un act supus unei condiții rezolutorii, care s-a împlinit la momentul punerii sale în posesie.
Ca atare, Hotărârea nr.1705/2006 prin care s-a revizuit domeniul public încalcă dispozițiile Legii nr.247/2005, potrivit cu care înscrierea acestui teren în anexă cu imobilele ce constituie domeniu public trebuia să fie suspendată, până la soluționarea cererii sale.
În susținere, s-au depus înscrisuri (5-49, dosar nr-) și s-a solicitat proba cu expertiză tehnică de specialitate.
Pârâta, Direcția pentru Sport a Județului A (A), prin întâmpinarea formulată la data de 23.01.2008, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, în principal, pe lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât actul administrativ atacat nu emană de la aceasta, iar, pe fond, ca neîntemeiată, pe considerentul că terenul în litigiu este declarat domeniul public, în baza Legii nr.213/1998 și Legea nr.69/2000 și nu în baza unui act administrativ, de tipul hotărâre de guvern.
Pârâta, Agenția Națională pentru Sport, prin întâmpinarea formulată la 12.02.2008, a invocat, de asemenea, excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii, pe temeiul art.7 alin.1 și 11din Legea nr.554/2004 privind procedura prealabilă.
Pârâtul, Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru, prin întâmpinarea formulată la data de 6.03.2008, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și scoaterea sa din cauză, pe considerentul că, potrivit art.3 pct.7 din nr.HG405/2007, numai Secretarul General al Guvernului asigură reprezentarea Guvernului în fața instanțelor judecătorești, împreună cu ministerele care au obligația punerii în executare a actelor Guvernului împotriva cărora s-au formulat acțiuni în justiție.
Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de contencios Administrativ - Fiscal, prin Încheierea din 13.02.2008, a respins excepțiile invocate de pârâți, pe considerentul că la 32-36, există înscrisuri ce dovedesc respectarea dispozițiilor art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, ce constituie temeiul de drept în baza căruia reclamantul și-a formulat acțiunea și cu motivația că asupra imobilului în litigiu pârâtele consideră că au un drept, ca urmare a solicitării înscrierii lui în cartea funciară, astfel că, pentru opozabilitatea hotărârii, judecata se va face în contradictoriu și cu acestea.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României - Cancelaria Primului Ministru, nu poate fi primită întrucât motivarea acestuia se referă la instituția reprezentării, ce nu are legătura cu cauza.
Or, emitentul actului administrativ care se solicită este Guvernul României, conform abilitării legale, a cărei citare așa cum rezultă din toate înscrisurile aflate la dosar, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în materie (32,53,65,81,83,103,117).
La data de 23.04.2008, reclamantul a depus precizarea la acțiune, prin care a solicitat anularea parțială a Hotărârii nr.1705/2006, numai pentru suprafața de 8062 mp, conform celor rezultate din expertiza tehnică efectuată în cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie, curtea reține că acțiunea reclamantului este întemeiată în parte, pentru cele ce se vor expune în cauză.
Într-adevăr, în baza dispozițiilor din Constituția României și Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, anual, inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului este adoptat prin hotărâre de guvern.
Toate modificările intervenite în acest inventar se aprobă prin acte normative adoptate în acest sens și se operează în inventarul bunurilor din domeniul public al statului de către organele abilitate de lege, în termen de 10 zile, de la intrarea în vigoare a acestora, cu mențiunea expresă că, hotărârile anterioare sunt abrogate de fiecare hotărâre ulterioară, ce actualizează inventarul acestor bunuri.
Astfel, este infirmată susținerea pârâtei legată de inaplicabilitatea dispozițiilor legii contenciosului administrativ de anulare a actului administrativ, pe considerentul că nu prin această hotărâre s-a stabilit caracterul de bun aparținând domeniului public asupra terenului în litigiu.
Or, prin dispozițiile art.2 alin.1^1 din Legea nr.247/2005 care a modificat și completat Legea nr.169/1997 și Legea nr.18/1991, respectiv la art.III alin.1 s-a introdus art.11în conformitate cu care actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localității, terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituirea a dreptului de proprietate privată îșisuspendăefectele până la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie.
Este situația din cauză, unde prin Hotărârea nr.155/13.12.2006, Comisia funciară A pentru stabilirea dreptului de proprietate a admis Contestația nr.3875/28.08.2006 formulată de reclamant și a stabilit dreptul de proprietate al acestuia, în calitate de moștenitor al defunctei, în natură, pentru suprafața de 1,8315 ha teren, aflat în prelungirea primului, dar ocupat de construcțiile pârâtelor 2 și 3 (40-44).
Prin urmare, existând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, anterioară emiterii actului normativ a cărui anulare parțială se solicită, în anexa la acesta ce cuprinde reactualizarea inventarului, centralizat al bunurilor din domeniul public, nu mai trebuie trecut terenul în litigiu, efectele juridice privitoare la acesta fiind suspendate de drept.
Deci, pornind de la actul normativ sus-menționat, în mod corect, organele abilitate de lege să materializeze procedura reconstituirii dreptului de proprietate, au procedat la eliberarea documentelor de atestare a dreptului reconstituit în favoarea sa, respectiv adeverința, proces-verbal de punere în posesie și titlul de proprietate (45 -49).
Din conținutul raportului de expertiză tehnică întocmit de către ing., mai concret (anexa aflată la fila 110) lucrare necontestată de părți, rezultă că procesul-verbal nr.38751/19.02.2007, cu care reclamantul a fost pus în posesie pe suprafața reconstituită - încadrat la categoria de folosință pășune - se suprapune peste terenul atribuit pârâtelor pe suprafața de 8062 mp și a fost încadrat la aceeași categorie, la origine fiind o haldă de steril și care nu afectează în nici un fel utilitatea publică.
De altfel, acesta este motivul pentru care Comisia jud. Aap rocedat la punerea în posesie numai pentru suprafața de 1,485 ha, restul de 1,8315 ha aflat în continuare primului, fiind afectat de utilitățile și construcțiile atribuite pârâtelor.
Pentru a da eficiență dispozițiilor textelor sus-menționate ce sunt în acord cu cele reglementate prin Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, se impune scoaterea imobilului din domeniul public în vederea exercitării prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantului și a înlătura măsura abuzivă luată, în pofida existenței unei reglementări imperative sub acest aspect.
Față de cele preced, curtea, în temeiul Legii nr.247/2005 coroborată cu dispozițiile Legii nr.554/2004, normele constituționale dimpreună cu cele europene, urmează să admită acțiunea precizată, să dispună anularea în parte a Hotărârii Guvernului nr.1705/29.11.2006 - Anexa nr.20, poziția 2 pentru suprafața de 8062 mp, în ceea ce-l privește pe reclamant, conform raportului de expertiză tehnică și schiței anexa a cestuia (filele 106-110) ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod pr.civilă, va obliga pe Guvernul României la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată formulată de reclamantul, domiciliat în Pitești, - -, -.1,.F,.16, județul A, împotriva pârâților GUVERNUL ROMÂNIEI- CANCELARIA PRIMULUI MINISTRU, cu sediul în B, victoriei, nr.1, sector 1, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU SPORT, cu sediul în B,-, sector 2 și DIRECȚIA PENTRU TINERET ȘI SPORT A JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești,-, județul
Anulează în parte Hotărârea Guvernului nr.1705/29.11.2006 - Anexa nr.20, poziția 2, pentru suprafața de 8062 mp, în ceea ce-l privește pe reclamant, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de ing. pr.spec. (filele 106-109) și a schiței anexă la aceasta (110).
Obligă pe pârâtul Guvernul României la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte,
Grefier,
Red.
/6 ex/13.05.2008.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu