Alte cereri. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția de contencios Administrativ i Fiscal

DECIZIA NR.1/ Dosar Nr-

Sedința publică din 8 ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc

- --- -președinte de secție

- - -JUDECĂTOR 3: Clara

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva încheierii de ședință din 19 octombrie 2007 prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin.1, art.96 alin.2 lit. b, art.97 alin.1 lit. a, art.97 alin.2 și art.109 alin.1 din OUG195/2002 R, modificată și completată prin OUG 69/2007 în raport cu dispozițiile art. 53 din Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurentului petent și a intimaților Inspectoratul de Poliție al Jud. B și SC Reasigurare SA

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se depune la dosar în timpul ședinței de judecată, notă de ședință formulată de recurentul petent, transmisă prin fax serviciului registratură.

Având în vedere că recurentul petent a solicitat prin nota depusă la dosar pentru acest termen, judecarea cauzei și în lipsă, instanța în baza actelor existente la dosar rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin încheierea pronunțată în data de 19.10.2007 de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr- s-a amânat pronunțarea cauzei la data de 26 octombrie 2007 din lipsă de timp pentru deliberare.

În practicaua încheierii s-a respins cererea recurentului petent de sesizare a Curții Constituționale. S-a reținut că dispozițiile articolelor 96 și 97 din OUG nr.95/2002 au mai fost atacate cu excepție de neconstituționalitate, acestea fiind soluționate prin două decizii ale Curții Constituționale respectiv Decizia nr.210/13.03.2007 și Decizia nr.661/4.07.2007, motivele de neconstituționalitate din respectivele cauze fiind identice cu cele invocate de recurentul petent în prezenta cauză. Prin urmare, instanța a reținut că nu se mai impune sesizarea Curții Constituționale cu privire la cele două articole indicate mai devreme.

Cu privire la neconstituționalitatea art.109 alin.1 din OUG nr.195/2002, instanța a arătat că prin plângerea formulată de petent aflată la filele 6-11 din dosarul de fond, recurentul petent nu a invocat nelegalitatea procesului verbal de constatare a contravenției raportat la faptul că ar fi fost făcută de o persoană care nu avea calitatea de a încheia actul constatator. În atare situație, invocarea neconstituționalității art.109 alin.1 din OUG nr.195/2002 este lipsită de relevanță în prezenta cauză în raport de art.53 din Constituția României. De asemenea, trimiterile făcute de recurent la obligația instanței de recurs de a face aplicarea art.3041Cod procedură civilă, nu au legătură cu excepția de neconstituționalitate, ci vizează modalitatea de soluționare a dosarului. Eventuala indicare a unor dispoziții legale care nu se regăsesc în OUG nr.62/2006, art.11 lit.c, nu vizează neconstituționalitatea unui text de lege ci constituie un motiv de recurs ce va fi analizat de instanța de recurs în procesul deliberării.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul criticând-o pentru nelegalitate. În motivarea recursului se arată că a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.96 alin.1, art.96 alin.2 lit.b, art.97 alin.1 lit.a, art.97 alin.2 și art. 109 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată în raport cu dispozițiile art.53 din Constituția României la termenul din 19 octombrie 2007. Cererea de sesizare a Curții Constituționale nu a fost pusă în discuție și a aflat că s-a amânat pronunțarea pentru 26 octombrie 2007 din condica de ședință și după portalul instanțelor judecătorești. În 29 octombrie 2007 i s-a comunicat că i s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și totodată și recursul. Consideră că nu s-au respectat prevederile art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992 republicată, el a fost împiedicat să exercite recursul în 48 de ore de la pronunțarea pe cererea sa. De asemenea, arată că dispozițiile atacate nu au fost declarate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, iar deciziile invocate de tribunal nu se referă la aceleași aspecte. Menționează că sunt aplicabile dispozițiile art.29 alin.1, alin.2 și alin.3 din Legea nr.47/1992 republicată.

La cerere sunt anexate înscrisuri: certificat de concediu medical pe perioada 12.10 - 21.10.2007, dovada fax, precizarea cererii depuse cu invocarea excepției de neconstituționalitate și motivarea acesteia, extrase din condica de ședință.

Analizând înscrisurile depuse la dosar (copii după condicile de ședință, extras din programul ECRIS) Curtea a apreciat recursul ca declarat în termenul prevăzut de art.29 alin.(6) din Legea nr.47/1992 republicată.

Analizând actele și lucrările dosarelor, încheierea atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea apreciază recursul ca fondat.

Conform art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992 republicată Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Tribunalul Brașova fost învestit cu o cerere privind sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea unor dispoziții dintr-o ordonanță de urgență a guvernului. Cererea nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților; tribunalul nu a analizat întrunirea cerințelor de admisibilitate a cererii prevăzute de art.29 alin.1, 2, 3 din Legea nr.47/1992 republicată și nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra acestei cereri.

Mențiunea din practicaua încheierii din 19 octombrie 2007 că se respinge cererea recurentului de sesizare a Curții Constituționale și motivarea sumară a acesteia fără a se raporta la dispozițiile legale incidente în speță respectiv art.29 din Legea nr.47/1992 nu poate fi interpretată în sensul soluționării cererii recurentului.

În baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992 republicată, Curtea urmează să admită recursul declarat, să caseze încheierea atacată, iar în baza art.312 alin.(5) Cod procedură civilă să trimită cauza spre soluționare aceleiași instanțe care urmează a se pronunța asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul împotriva încheierii din data de 19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în Dosar nr- pe care o casează și în consecință:

Trimite cauza pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 8 ianuarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

NOTĂ-După terminarea ședinței de judecată, la ora 15 și 29 minute recurentul a transmis prin fax o notă la care este atașată xerocopia condicii de ședință a Tribunalului Brașov, respectiv mențiuni făcute cu privire la soluțiile pronunțate în ședința din 19 octombrie 2007.

Red.MC 9.01.2008/dact.VP 10.01.2008/2 ex.

Jud.fond

După terminarea ședinței de judecată, la ora 15 și 29 minute recurentul a transmis prin fax o notă la care este atașată xerocopia condicii de ședință a Tribunalului Brașov, respectiv mențiuni făcute cu privire la soluțiile pronunțate în ședința din 19 octombrie 2007.

Președinte:Marcela Comșa
Judecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Clara

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Brasov