Alte cereri. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 21.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1.009
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.07.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei civile nr.51/21.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ C-
Dată fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 06.07.2009 potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 13.07.2009, parte integrantă din prezenta hotărâre, când,
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.51 din 21.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- s-a admis recursul declarat de Autoritatea de Sănătate Publică C-S împotriva sentinței civile nr.1414/30.IX.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului C-S și s-a modificat sentința în sensul că s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul G împotriva pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică C-
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamant ca fiind art.31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
Curtea a observat că drepturile solicitate de reclamant sunt reglementate de dispozițiile art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Curtea a observat, totodată, că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
De asemenea, Curtea a reținut că în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art.31 din Legea nr.188/1999 era numerotat ca art.29.
În aplicarea dispozițiilor actualului art.31 (fost art.29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr.161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Curtea a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Curtea a reținut, în același sens, că obligarea pârâtei la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.
Curtea a constatat, în acest sens, că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Curtea a reținut că prin deciziile nr.818/2008, nr.819/2008 și nr.820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr.537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1, art.2 alin. (3) și art.27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea a apreciat că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpressis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Chiar dacă nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art.31 din Legea nr.188/1999, Curtea a apreciat că nu se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici, întrucât în cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr.188/1999 erau lipsite de orice echivoc, sub aspectul cuantumului primei respective, dispozițiile art.34 alin.2 - devenit ulterior art.35 alin.2 - din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, prevăzând că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Or, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus.
În privința jurisprudenței invocată de reclamant, Curtea subliniază că referirile la hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe în alte cauze nu pot fi luate în considerare, dat fiind faptul că, în raport cu dispozițiile art.4 cod civil - conform cărora "este oprit judecătorului de a se pronunța, în hotărârile ce dă, prin cale de dispoziții generale și reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse" - jurisprudența unei instanțe naționale nu constituie izvor de drept și nu este obligatorie, cu excepția soluțiilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii și a hotărârilor Curții Constituționale.
În consecință, Curtea a considerat că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat existența obligației de plată a suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare către reclamant - funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică C-S, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art.304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Trebuie remarcat de asemenea că cererea vizează un drept de creanță care însă nu îndeplinește cerința certitudinii, astfel că nu poate forma legal obiectul unui judecăți.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestatorul G considerând-o ca netemeinică și nelegală, arătând că din greșeală a fost omis a fi cercetat în spiritul legii art.29 lit. c) și d), devenit ulterior art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999.
Se mai arată că instanța de recurs, netemeinic și nelegal a procedat la anularea efectivă a unui drept născut din lege, motivația acesteia fiind una care nu poate fi reținută sub nici un aspect și anume aceea că "un drept salarial nu poate fi acordat funcționarilor publici în lipsa stabilirii procentului de către legislativ sau executiv". Consideră că instanța de recurs în mod abuziv a procedat la anularea efectivă a drepturilor salariale reprezentând "suplimentul postului" și "suplimentul corespunzător treptei de salarizare", deși aceste drepturi au fost născute din lege fapt ce interzicea instanței judecătorești restrângerea sau anularea acestora.
Menționează că instanța de recurs a încălcat cu bună știință decizia Curții Constituționale nr.820/2008, neavând competența să anuleze ori să refuze aplicarea unui act normativ cu putere de lege.
Precizează că, soluția atacată nu a avut la bază considerentul că nu i s-ar cuveni dreptul la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, ci a vizat exclusiv faptul că aceste sporuri nu erau cuantificate în lege astfel încât instanța nu este competentă să procedeze la o atare cuantificare.
Se mai arată că soluția este criticabilă sub aspectul dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă întrucât de vreme ce a reținut existența dreptului său la plata suplimentului postului și celui corespunzător treptei de salarizare, instanța de recurs trebuia să mențină soluția primei instanței prin care s-a procedat la recunoașterea generică a drepturilor pretinse de reclamant. Mai mult, recunoașterea acestor sporuri și acordarea lor se încadrează în noțiunea de "bun" în sensul art.1 din primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât avea " legitimă" că și în cazul său se procedează la recunoașterea dreptului de creanță pretins, cu atât mai mult cu cât situația sa este identică cu cea a altor funcționari publici, în cadrul aceleiași instituții, astfel încât se impune a se da eficiență și principiului fundamental legat de "remunerare egală la muncă egală".
În drept au fost invocate dispozițiile art.318-320 Cod procedură civilă.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând contestația în anulare prin raportare la dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, față de motivele invocate de către contestator, Curtea constată următoarele:
Contestația în anulare specială prevăzută de art.318 Cod procedură civilă prevede două motive pentru exercitarea sa, și anume dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și respingând recursul sau admițându-l în parte instanța a omis din greșeala să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Textul legal are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care poate consta în neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nici o judecată.
Pentru verificarea greșelilor materiale (ca de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul fusese depus la poștă în termenul prevăzut de lege pentru declararea căii de atac, anularea recursului ca netimbrat deși la dosar a fost depusă recipisa de plată a taxei de timbru etc.) nu este necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor.
Contestația în anulare ar fi admisibilă în situația în care greșeala materială a fost săvârșită de către instanță ca urmare a confundării unor elemente sau date materiale importante, ca de exemplu situația în care instanța de recurs s-a pronunțat asupra unei alte hotărâri decât cea care a fost recurată.
Contestația în anulare nu poate fi admisă când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor sau interpretării faptelor întrucât aceasta ar echivala cu o greșeală de judecată.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a prevederilor legale.
În ceea ce privește al doilea caz de contestație în anulare specială reținem că această cale de atac poate fi exercitată numai daca instanța de recurs a omis să analizeze un motiv cu care a fost investită.
Curtea constată că în decizia atacată instanța de recurs a examinat în totalitate motivele de recurs invocate de către pârâtă, precum și apărările formulate prin întâmpinare de către reclamant.
Curtea constată că în contestația în anulare se invocă împrejurarea că instanța de recurs a omis să analizeze dispozițiile art.29 lit. c) și d), devenit ulterior art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999.
În speța de față, din motivarea deciziei atacate rezultă că soluția pronunțată a avut în vedere tocmai prevederile art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999.
Astfel fiind, Curtea de Apel a reținut în considerentele deciziei textul articolului invocat de către contestatoare dar a și analizat aplicarea în timp a acestor dispoziții legale.
Totodată susținerea contestatorului că instanța de recurs a procedat la anularea unui drept prevăzut de legiuitor în favoarea contestatorului nu este de natură să încadreze acest aspect invocat în vreun caz de contestație în anulare. Acest aspect vizează fondul cauzei iar nu condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare. Împrejurarea menționată de către contestator în sensul că instanța de recurs a constat existența dreptului însă a respins acțiunea întrucât sporurile nu ar fi cuantificate nu deschide persoanei calea contestației în anulare, care, după cum am văzut, intervine doar în situațiile expres prevăzute de legiuitor.
Aspectele invocate de către contestator, inclusiv aprecierea instanței de recurs asupra drepturilor solicite vizează fondul cauzei.
Trebuie să precizăm că în speță este vorba despre o cale extraordinară de atac iar cazurile în care poate să intervină contestația în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de legiuitor.
Curtea constată că practica judiciară invocată în sensul admiterii pe fond a unor acțiuni care au obiect identic nu reprezintă un caz de admitere a contestației în anulare, astfel cum este reglementată în art.318-320 Cod procedură civilă.
Totodată, Curtea reține că în ceea ce privește contestațiile în anulare admise în cadrul dosarelor nr-, nr- și nr-, depuse ca practică judiciară la dosarul cauzei, în analizarea contestației în anulare s-a reținut de către instanța de control că instanța de recurs a omis să analizeze unele motive de recurs invocate de către recurenți în cererea de recurs formulată.
Față de cele menționate, Curtea va respinge contestația în anulare.
Constatând culpa procesuală a contestatorului în declanșarea contestației în anulare, față de prevederile art.274 Cod procedură civilă va respinge cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei civile nr.51/21.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ C-
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 13.07.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/16.07.09
TEHNORED:/16.07.09
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C-
Judecător -
Instanța de recurs:Curtea de APEL TIMIȘOARA
Judecători - / /
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Răzvan Pătru, Maria Belicariu
