Alte cereri. Sentința 101/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 101/2009
Ședința publică din 09 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, după declinarea de la Tribunalul Cluj, acțiunea în contencios administrativ, ca urmare a disjungerii din cauza ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Cluj, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, STATUL ROMÂN prin SECRETARIATUL COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, SC PROPRIETATEA SA, cauza privind și pe intervenienți și, având ca obiect obligare la despăgubiri în temeiul Legii nr. 247/2005.
La apelul nominal făcut în cauză, s-a prezentat avocat pentru SC Proprietatea SA și avocat pentru intervenienta și, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 05.03.2009 reclamanta a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior ( 164 -165).
Reprezentata intervenienților a susținut că, nu se opune admiterii excepției de prematuritate, pentru că, Primăria este în curs de emitere a dispoziției privind despăgubirile și să se urmeze acea procedura administrativă în mod normal, iar în ce privește Secretariatul comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor, aceasta nu are personalitate juridică.
Reprezentanta pârâtei SC Proprietatea SA arată că, susține aceleași puncte de vedere ca și reprezentanta intervenientelor.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.941/27.10.2006 pronunțată de Tribunalul Cluja fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj -Secția civilă și declinată competența de soluționare a petitelor din acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâților Statul Român prin Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și SC Proprietatea SA având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român prin Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să stabilească și să acorde despăgubiri aferente pentru valoarea suprafeței de teren ce nu se poate restitui în natură precum și valoarea reală a construcțiilor demolate potrivit HG nr. 1095/2005 coroborat cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și obligarea pârâtei SC Proprietatea SA ca după stabilirea și acordarea despăgubirilor aferente pentru valoarea suprafeței de teren ce nu se poate restitui în natură precum și valoarea reală a construcțiilor demolate să stabilească și să opereze în registrul acționarilor transferul cu titlu gratuit al acțiunilor aferente despăgubirilor stabilite anterior din proprietatea statului în proprietatea reclamantei, în favoarea Curții de Apel Cluj.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța civilă a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 5704/2005 intentată, precizată și extinsă de reclamanta împotriva pârâților Primarul municipiului C-N, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Secretariatul Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor prin autoritatea națională pentru restituirea proprietăților și SC PROPRIETATEA SA s-a solicitat constatarea îndeplinirii condițiilor de retrocedare a imobilului teren situat în C-N,- înscris în cf 5079 C-N, nr.top. 12011, obligarea pârâtului Primarul municipiului C- la emiterea deciziei de restituire în natură a suprafeței de 461 mp teren liber de construcții, aferent cotei părți din terenul expropriat ce-i revine și pe care nu s-au realizat lucrările pentru care s-a dispus expropriere, obligarea aceluiași pârât să restituie în natură terenul liber de construcții în suprafața de 461 mp aferent cotei părți din terenul expropriat ce-i revine din terenul liber de construcții pe care nu s-au realizat lucrările pentru care s-a dispus expropriere, obligarea pârâtului Primarul municipiului C- solidar cu Statul Român prin Secretariatul Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor prin autoritatea națională pentru restituirea proprietăților la stabilirea și acordarea despăgubirilor aferente pentru valoarea suprafeței de teren ce nu se poate restitui în natură precum și valoarea reală a construcțiilor demolate abuziv, stabilite conform standardelor internaționale de evaluare conform HG 1095/2005 coroborat cu prev. Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și obligarea pârâtului Proprietatea SA ca după stabilirea și acordarea despăgubirilor aferente pentru valoarea reală a construcțiilor demolate abuziv să stabilească și să opereze în registrul acționarilor transferul cu titlu gratuit a acțiunilor aferente despăgubirilor stabilite la petitul anterior din proprietatea statului în proprietatea reclamantei ca persoană îndreptățită.
La termenul din data de 27.10.2006 din dosar nr. 5704/2005 s-a disjuns acțiunea în ce privește pârâții Statul Român prin Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și SC Proprietatea SA, având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român prin Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să stabilească și să acorde despăgubiri aferente pentru valoarea suprafeței de teren ce nu se poate restitui în natură, precum și valoarea reală a construcțiilor demolate potrivit nr.HG 1095/2005 coroborat cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și obligarea pârâtei SC Proprietatea SA ca după stabilirea și acordarea despăgubirilor aferente pentru valoarea suprafeței de teren ce nu se poate restitui în natură, precum și valoarea reală a construcțiilor demolate să stabilească și să opereze în registrul acționarilor transferul cu titlu gratuit al acțiunilor aferente despăgubirilor stabilite anterior din proprietatea statului în proprietatea reclamantei, ca persoană îndreptățită (fila 312 dosar nr. 5704/2005, petitele 4 și 5 și doar față de pârâții Statul Român prin Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și SC Proprietatea SA).
Instanța, față de dispozițiile art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă și ale art. 3 lit. b și art. 19, 20 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj -Secția civilă, și să decline competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta împotriva pârâților Statul Român prin Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și SC Proprietatea SA având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român prin Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să stabilească și să acorde despăgubiri aferente pentru valoarea suprafeței de teren ce nu se poate restitui în natură precum și valoarea reală a construcțiilor demolate potrivit HG nr. 1095/2005 coroborat cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și obligarea pârâtei SC Proprietatea SA ca după stabilirea și acordarea despăgubirilor aferente pentru valoarea suprafeței de teren ce nu se poate restitui în natură precum și valoarea reală a construcțiilor demolate să stabilească și să opereze în registrul acționarilor transferul cu titlu gratuit al acțiunilor aferente despăgubirilor stabilite anterior din proprietatea statului în proprietatea reclamantei, în favoarea Curții de Apel Cluj.
Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr.158/A/2007 pronunțată în dosarul nr-, a reținut în considerente că asupra cuantumului concret și final al valorii despăgubirii în care se grupează petitele IV și V ale acțiunii fiind incidente dispozițiile Titlului VII al Legii nr.247/2005 urmează că sub acest aspect întreaga procedură este supusă prevederilor acestui titlu și competenței instanței de contencios administrativ așa cum s-a arătat în examinarea criticilor aduse măsurii disjungerii cererilor și declinării competenței de soluționare instanței de contencios.
Față de toate cele de mai sus, apelul reclamantei fiind în parte fondat, în conformitate cu prevederile art.282 și 296 fost admis iar sentința schimbată în sensul obligării Primarului mun. C-N la emiterea dispoziției pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent conform art.11 al Legii 10/2001 și art.16 al Titlului VII al Legii nr.247/2005.
Recursul promovat împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluja fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție fiind respins prin decizia nr.3783 din 10.06.2008.
Prin precizarea de acțiune înregistrată la 05.03.2009 reclamanta a învederat instanței că solicită obligarea pârâtului de rândul 1 Primarul municipiului C-N în solidar cu pârâta de rândul 2 Statul Român prin Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și SC Proprietatea SA având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român prin Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să stabilească și să acorde despăgubiri aferente pentru valoarea suprafeței de teren ce nu se poate restitui în natură precum și valoarea reală a construcțiilor demolate abuziv stabilite conform standardelor internaționale de evaluare potrivit HG nr. 1095/2005 coroborat cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și obligarea pârâtei SC Proprietatea SA ca după stabilirea și acordarea despăgubirilor aferente pentru valoarea suprafeței de teren ce nu se poate restitui în natură precum și valoarea reală a construcțiilor demolate să stabilească și să opereze în registrul acționarilor transferul cu titlu gratuit al acțiunilor aferente despăgubirilor stabilite anterior din proprietatea statului în proprietatea reclamantei ca persoană îndreptățită.
Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile <LLNK 12004 554 10 201 0 47>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Plângerea suspendă exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire al titularului.
Valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii administrative prealabile sau, după caz, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care plângerea formulată în temeiul alin. (1) a fost respinsă, în cazul în care procedura administrativă a fost urmată de o procedură judecătorească.
Competenta de soluționare revine Sectiei de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a carei raza teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țara sau, după caz, la instanta domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședința în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Sectiei de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel București. Hotărârea pronunțată de prima instanta poate fi atacată cu recurs. Recursul suspenda executarea potrivit art 20 din Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ invocată de către reclamanta nu poate fi analizată decăt în cadrul procesual determinat de precizarea acțiunii, în fața instanței civile, și raportat la dispozițiile legala enunțate, iar din acestă perspectivă apare ca nefondată.
Curtea în raport de dipozițiile legale enunțate și soluțiile pronunțate în mod irevocabil de către instanțele civile, în temeiul art 137 raportat la art art 20 din Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente va respinge excepțianecompetenței materiale invocată de reclamanta.
În privința formulării cererii introductive de instanță în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, subliniem faptul că cele două instituții amintite sunt diferite, atribuțiile ce revin fiecăreia dintre acestea fiind reglementate prin acte normative distincte.
Astfel, Hotărârea Guvernului nr.361/2005, modificată și completată prin nr.HG240/2006 și prin G nr.1068/2007, în privința aplicării Legii nr. 10/2001, reglementează atribuțiile ce revin Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fără ca acestea să includă competențe în privința emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, asigurând numai organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În ceea ce privește această Comisie și față de cauza supusă judecății, trebuie reținut că în cuprinsul art. 13 alin. 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă. se constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal,următoarele atributii: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi."
Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului L modifică și completează Legea nr. - privind regimul juridic al unor imobile prelua te în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului V/L reglementează Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Totodată, menționează că în cuprinsul art. 1 alin. 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că " prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001. "
Prin urmare, acesta este cadrul normativ în virtutea căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor își exercită atribuțiile mai-sus amintite.
Această din urmă procedură administrativă (cea prevăzută la Cap. Titlul VII din Legea nr. 247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv data de 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.
După primirea dosarelor, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor-secretariat asigurat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.
Ulterior acestei analize, dosarele în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate în mod aleatoriu de către Comisia Centrală, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Ulterior după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în în vederea efectuării operatiunilor de plată.
Pentru analizarea si stabilirea cuantumului final al despagubirilor care se acorda potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, s-a constituit in subordinea Cancelariei Primului Ministru o autoritate administrativa distincta cu denumirea Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, care conform art. 13 alin.l lit. a si b are doua atributii principale: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despagubire si ia alte masuri legale necesare aplicarii acestei legi.
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor, înființată prin preluarea activității Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, structură fără personalitate juridică din cadrul Cancelariei Primului-Ministru.
Autoritatea îndeplinește între alte atribuții, care prezintă importanță sub aspectul analizat prin prisma excepțiilor invocate, următoarele: monitorizează procesul de aplicare a <LLNK 12001 10 11 211 0 17>Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prezintă periodic Guvernului, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, informări privind stadiul aplicării <LLNK 12001 10 11 211 0 17>Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, elaborează și supune spre adoptare Guvernului, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, proiectele de acte normative prevăzute în <LLNK 12001 10 11 211 0 17>Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, realizează, din oficiu sau pe baza unor sesizări justificate ale persoanelor îndreptățite, controlul fazei administrative a aplicării prevederilor <LLNK 12001 10 11 211 0 17>Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către instituțiile publice locale și centrale, precum și de celelalte entități învestite cu soluționarea notificărilor; controlează aplicarea legislației din domeniul restituirii proprietății funciare de către instituțiile administrației de stat și comisiile de fond funciar, asigurând aplicarea unitară de către acestea a reglementărilor în domeniu; asigură organizarea și funcționarea secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; primește și înregistrează opțiunile persoanelor îndreptățite la despăgubiri, în conformitate cu prevederile titlului VII din <LLNK 12005 247 10 201 0 18>Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.
TITLUL VII din Legea nr 247/2005 reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natura, rezultate din aplicarea <LLNK 12001 10 11 201 0 17> Legii nr 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.
Principiile de acordare a titlurilor de participare la fond sunt următoarele: acordarea unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională interna și internationala având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de statul R; neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform prevederilor prezentei legi.
Textele indicate confirmă intenția legiuitorului de asigura o despăgubire justă și echitabilă în raport cu practica jurisdicțională internă și internatională iar o astfel de despăgubire nu poate fi asigurată decât în codițiile acordării sumelor integral și acxtualizate având în vedere că acestea au fost determinate în raport de datale cunoscute la momentul stabilirii însă nu urmează a fi achitate în bani,iar principiile de acordare a titlurilor de participare la fond au fost afirmate în acest sens.
Reclamanta, NU a parcurs procedurile instituite în favoarea ei, iar etapa de soluționare în care se află litigiul derulat sub auspiciile LEGII NR 10/2001,nefiind parcurse toate etapele în fața autorităților administrative investite în această procedură astfel că urmează a fi admisă excepția prematurității acțiunii introductive de instanță, invocată de AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, invocată de reclamanta.
Admite excepția prematurității promovării acțiuni invocată de pârâtul STATUL ROMÂN prin SECRETARIATUL COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR- AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Respinge acțiunea formulată de cu domiciliul în C-N,-,.11,.35, jud. C, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N cu sediul în C-N,--3, jud. C, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B-, STATUL ROMÂN prin SECRETARIATUL COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR- AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în B nr.2002, SC PROPRIETATEA SA cu sediul în B nr.15, sector 1, cauza privind și pe intervenienți cu domiciliul în C-N,--64,.27, jud. C și cu domiciliul în C-N,-,.9, jud. C, având ca obiect obligare la despăgubiri în temeiul Legii nr. 247/2005.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09.03.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
9 ex./24.03.2008
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan