Alte cereri. Decizia 1037/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1037/R/CA/2008
Ședința publică de la 01 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Lazăr
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier: - -
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de către Consiliul Local al Municipiului și Primarul Municipiului împotriva sentinței nr. 828/CA/11.03.2008, pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.
În interiorul termenului de pronunțare la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri sau concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 24.09.2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 828/CA/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ a fost admisă acțiunea introdusă de reclamanta Spitalul Municipal împotriva pârâților Consiliul Local, Primăria Municipiului și pe cale de consecință:
- s-a constatat nulitatea absolută a contractului de comodat nr. 1033/12.02.2003, a contractului de comodat din 04.10.1999, a actului adițional nr. 1/2005 și a actului adițional încheiat la 6.07.2000, precum și a actului adițional nr. 1/2005, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța această sentință s-a reținut că reclamantul Spitalul orășenesc a încheiat cu pârâtul Cabinetul Stomatologic Individual contractul de comodat nr. 04.10.1999 pentru cabinet stomatologie format din o încăpere situat în,-, în folosința gratuită pe 5 ani. Ulterior a fost încheiat un contract de comodat nr. 1033/2003 între Cabinetul Stomatologic Individual și Primăria orașului pentru cabinet stomatologic în incinta Spitalului, contract modificat și completat prin actul adițional nr. 1/2005 termenul contractului de comodat a fost prelungit pe o durată de 5 ani, cu începere de la data de 1 ianuarie 2005.
Din adresa depusă la dosar de către reclamant rezultă că spațiul ce face obiectul contractului de comodat a cărui beneficiar este Cabinetul Stomatologic este situat în Ambulatoriul care are sediul comun cu Spitalul.
Potrivit art. 4 pct.2 din ordinul Ministerului Sănătății nr. 35/2002 structura ambularorului de spital care are sediul comun cu spitalul nu pot fi atribuite în comodat.
Așa fiind, spațiul în litigiu situat în Ambulatoriul care are sediul comun cu Spitalul, potrivit art. 4 pct. 2 din nr. 35/2002, nu poate face obiectul unui contract de comodat și în consecință actele adiționale atacate au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor art. 4 pct. 2 din ordinul Ministerului sănătății nr. 35/2002.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Primăria Municipiului și Consiliul Local al Municipiului, solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și pe cale de consecință să fie respinsă acțiunea ca netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că la baza adoptării Hotărârii Consiliului local al municipiului nr. 101/27 decembrie 2004 comunicată și reclamantului Spitalul Municipal, fiind înregistrată la această instituție sub nr. 4836/ 31.12.2004, neatacată în termenul prevăzut de lege și care la ora actuală își produce efectele de drept ale unei hotărâri valabil adoptate, a stat adresa nr. 6448/ 29.09.2004 prin care Primăria Municipiului în vederea adoptării unei hotărâri legale s-a adresat Direcției de Sănătate Publică H să precizeze dacă:
1. spațiile din incinta ambulatoriului de specialitate fac sau nu parte din spital (în speță, din Spitalul municipal ).
2. pot fi concesionate sau nu cabinetele medicale din incinta ambulatoriului de specialitate potrivit prevederilor respectivei Hotărâri a Guvernului României (nr. 884/2004 privind concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale); precizându-se faptul că în prezent cabinetele medicale în cauză își desfășoară activitatea în baza unor contracte de comodat valabil încheiate.
Ca răspuns la adresa Primăriei municipiului nr. 6448/ 29.09.2004, prin adresa nr. 4377/ 4.10.2004 Direcția de Sănătate Publică a Județului Hac onfirmat cele solicitate și susținute de Primăria municipiului, respectiv: "Situația relatată de dumneavoastră, fiind expres reglementată în art. 9 alin. (1) și (2) din Instrucțiunile și nr- publicată în Of. nr. 171/ 27.01.2003 - care stipulează în mod expres faptul că - dacă au fost legal încheiate - contractele respective (în condițiile stabilite în textul instrucțiunilor precizate) "și mențin valabilitatea", indiferent de natura domeniului proprietății de stat căruia îi aparțin bunurile imobile ce formează obiectul acestora.
Cu privire la posibilitatea transformării lor în contracte de concesiune și a condițiilor în care acestea se vor încheia, acest aspect va depinde de hotărârea Consiliului local al municipiului, de domeniul de proprietate al statului în care va fi / este clasificat imobilul respectiv, de destinația sa din construcție, de fondurile utilizate pentru realizarea sa și de destinația de folosință a acestuia".
De asemenea, din adresa nr. 54/ 27.01.2005 emisă de Direcția de Sănătate și înregistrată la Spitalul municipal sub nr. 357/ 28.01.2005 și depusă la dosarul cauzei de către reclamantă reiese faptul că Direcția de Sănătate Publică solicita acestei instituții ca după amenajarea spațiilor, înainte de începerea activității să solicite expertizarea Ambulatoriului de Specialitate, pentru viza cu extindere obiect de activitate.
Din înscrisurile mai sus menționate reiese fără putință de tăgadă faptul că este vorba de Ambulatoriul de Specialitate, dar având în vedere și dispozițiile Ordinului nr. 35/ 2002 privind reorganizarea asistenței medicale în ambulatoriul de specialitate și in ambulatoriu de spital, mai exact dispozițiile art. 2 de unde reiese faptul că, aceste ambulatorii sunt coordonate de direcțiile de sănătate publică, deci nu există nici un dubiu de destinația acestor spații care fac obiectul contractelor de comodat.
S-a mai susținut că obiectul contractului de comodat îl face doar cabinetele medicale de stomatologie și cel ale medicilor de familie așa cum prevede legislația în vigoare mai exact ordinul menționat mai sus și deci prin urmare contractele de comodat au fost perfectate conform legislației.
Un alt aspect menționat este faptul că din comisia juridică a Consiliului local a făcut parte fostul consilier juridic al reclamantului, în speță Spitalul municipal, care în cazul în care ar fi existat această confuzie între Ambulatoriul de Specialitate și Ambulatoriul de Spital ar fi sesizat membrii consiliului local pentru a nu-și da acordul valabil la adoptarea Hotărârii Consiliului local al municipiului nr. 101/2004 în baza căreia s-au perfectat contractele de comodat.
Recurenții au mai arătat că așa cum s-a prevăzut în motivele de casare, art. 4 alin 2 din nr. 35/2002 interzice atribuirea în comodat a structurii ambulatoriului de spital care are sediul comun cu spitalul, precum și a structurii ambulatoriului în care își desfășoară activități de învățământ medical ori aceste cabinete medicale nu se regăsesc în nici unul dintre aceste cazuri, din înscrisurile depuse se poate observa cu certitudine și fără nici un dubiu faptul că Structura organizatorică a Spitalului municipal se referă la Ambulatoriul de specialitate.
Astfel din apărările formulate de către pârâții Primăria municipiului și Consiliul local al municipiului reiese cu ușurință și fără putință de tăgadă faptul că în mod eronat sau cu bună știință reclamanta nu vrea să accepte care este sediul acestor imobile ce fac obiectul contractului de comodat și pentru aceste considerente s-a învederat faptul că pentru a ajunge la acest imobil persoanele interesate pot parcurge din proprie inițiativă două trasee și anume prin-, precum și pe Bulevardul - -, nr. 1, dar inițial se ajunge la aceeași încăpere. S-a arătat că este important de precizat faptul că intrarea principală în incinta Ambulatoriului de Specialitate se face din Bulevardul - -, nr.l, dar parcurgând parterul acestui imobil se poate ieși din imobil direct în curtea Spitalului municipal, (parcurgând această curte persoanele interesate ajung direct în incinta Spitalului municipal ), astfel:
- în principal, pe Bulevardul - -, nr. 1, care reprezintă intrarea principală în incinta Ambulatoriului de Specialitate mai exact fiind vorba despre Spitalul, dar parcurgând parterul acestui imobil și urcând la etajul I al clădirii într-adevăr se poate ieși din imobil direct în curtea Spitalului municipal (parcurgând această curte persoanele interesate ajung direct în incinta Spitalului municipal ), în mod indirect, prin-, care duce la Spitalul.
Deci accesul la cele două corpuri ale Spitalului se face din Bulevardul - - așa cum este prevăzut în planul urbanistic și așa cum se va da nota de constatare necesară în vederea intabulării la cartea funciară, doar după finalizarea lucrării și a recepției ce trebuie efectuată conform dispozițiilor Legii 50/1991.
S-a mai învederat faptul că autorizația de construire nr. 55/6564/30.06.1998 privind continuarea executării lucrărilor de construcții prevăzute în devizul general al la Policlinica cu spații de spitalizare reiese adresa Spitalului respectiv-; certificatul de urbanism nr. 93/6552/29.06.1998 s-a eliberat la solicitarea Spitalului situat în municipiul,- pentru imobilul Spital amplasat pe- și a fost folosit pentru întocmirea documentației pentru realizarea Policlinică cu spații spitalizare și diagnostic.
Chiar și avizul de prevenire și stingere a incendiilor nr. 599.050/18.05.1998 face referire tot la imobilul în litigiu situat în municipiul,-, precum și o adresă emisă de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului stipulează aceleași aspecte.
Recurenții au susținut că în mod eronat instanța de fond a ținut cont doar de acea adresă emisă de reclamant care nu are credibilitate motivat de împrejurarea că este o simplă adresă care de fapt trebuia să provină de la o altă persoană juridică respectiv instituție neutră prezentei cauze, deci prin urmare să provină de la un terț și la care să fie anexate și acte doveditoare care să ateste cele afirmate și susținute de reclamantă.
De asemenea s-a învederat că în acțiunea formulată reclamantul Spitalul municipal face referire și cu atât mai mult susține faptul că "pârâtul Cabinet Stomatologic Individual ocupă o încăpere di cadrul Ambulatoriului Spitalului Municipal care se află în imobilul din-", deci prin urmare după casare reclamantul își schimbă în mod radical părerea și susține că pârâta ocupă spațiul din cadrul Ambulatoriului care are sediul comun cu spitalul. Până în momentul casării la instanța de fond nu s-a pus problema de Ambulatoriu care are sediul comun cu spitalul și prin urmare această susținere este luată în considerare, iar solicitarea pârâților de a se emite adresă la Direcția de Sănătate în prezent Autoritatea de Sănătate este tratată cu indiferență de către instanța de fond.
Analizând recursul atacat sub aspectele invocate se constată că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse.
Prin decizia de casare instanța de recurs a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare numai în ce privește motivul de nulitate invocat de reclamant potrivit art.4 alin.2 din nr.35/2002, care prevede că spațiile din ambulatoriu de spital ce are sediul comun cu spitalul nu pot face obiectul contractelor de comodat,fiind necesară administrarea probațiunii în acest sens.
În rejudecare instanța și-a fundamentat soluția pe cele desprinse din adresa de la fila 48 dosarului de fond, adresă care provine de la reclamant și prin care acesta atestă că spațiul în litigiu face parte din ambulatoriul de spital ce are sediul comun cu Spitalul.Acest act emană de la reclamant și exprimă doar opinia acestei părți astfel că nu poate constitui dovada susținerilor sale.
Distincția între ambulatoriul de specialitate și cel de spital ce are sediul comun cu spitalul care se face în art.4 al Ordinului Ministerului Sănătății nr.35/2002 trebuie dovedită cu acte de reglementare a autorităților publice cu atribuții în organizarea spitalului, cât și cu acte ce dovedesc punerea în aplicare a acestora la data respectivă.
Din adresa depusă în recurs fila 34-35 dosar recurs provenind de la H rezultă că Spitalul are aprobat în structură ambulatoriu de specialitate, dar nu se arată dacă există și ambulatoriu de spital ce are sediul comun cu spitalul,deci nici această adresă nu demonstrează incidența cazului de nulitate invocat de reclamant
Ori se constată că reclamantul nu a administrat dovezi în sprijinul afirmațiilor sale,acțiunea sa nefiind probată în sensul de a se demonstra că actele adiționale încheiate în 2003 și în 2005,după data intrării în vigoare Ordinului Ministerului Sănătății nr.35/2002, erau nule absolut pentru nerespectarea cerinței impuse de art.4. Este evident că nulitatea intervine pentru încălcări ale normelor de interes general anterioare sau concomitente încheierii actului, astfel că încălcarea art.4 al Ordinului menționat nici nu putea fi invocată în ce privește contractul încheiat în 2000.
Reținând că sarcina probei revine reclamantului potrivit art.1169 Cod civil, se apreciază acțiunea sa ca nedovedită astfel că soluția instanței de fond se impune a fi modificată în sensul respingerii acțiunii în temeiul art.312al.2 și art. 304/1 Cod procedură civilă.
Ca parte căzută în pretenții reclamantul va fi obligat în temeiul art.274 Cod procedură civilă la plata cheltuielilor de judecată ocazionate pârâților recurenți reprezentând cheltuieli cu transportul la instanță, respectiv onorariul de avocat și taxele de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către Consiliul Local al Municipiului și Primarul Municipiului împotriva sentinței nr. 828/CA/11.03.2008, pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr- și în consecință:
Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de către reclamantul Spitalul Municipal împotriva pârâților recurenți și înlătură obligația de plată a cheltuielilor de judecată.
Obligă reclamantul intimat Spitalul Municipal să plătească recurentului Consiliul Local al Municipiului suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată, iar pârâtului intimat Cabinet Stomatologic Individual suma de 1500 lei cu același titlu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1.10.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - | Cu opinie separată în sensul respingerii recursului |
- Opinie Separată -
Cabinetul medical individual s-a înființat în baza OUG nr. 124/1998, calitate în care la data de 4.10.1999 a încheiat cu reclamantul Spitalul municipal, un contract de comodat în baza căruia reclamantul i-a pus la dispoziție pe o perioadă de 5 ani Cabinetul medical situat în str. -, nr. 1.
Prin contractul de comodat înregistrat sub nr. 1033/12.02.2003, Primăria orașului în calitate de comodant a transmis Cabinetului stomatologic
individual Dr., folosința temporară și gratuită, o încăpere în suprafață de 20,26 mp, situată în incinta spitalului Orășenesc, în vederea organizării unui cabinet medical stomatologic individual.
Prin actul adițional nr.1/2005 la contractul de comodat nr. 1033/2003, termenul contractului de comodat inițial a fost prelungit pe o durată de 5 ani, cu începere de la 1 ianuarie 2005.
Prin Hotărârea nr. 101/27.12.2004, emisă de Consiliul Local, se precizează că spațiile în care funcționează cabinetele medicale individuale se află în cadrul Spitalului municipal, iar bunurile imobile aflate în domeniul privat al municipiului date în folosința gratuită Cabinetelor medicale odată cu spațiile respective își mențin destinația inițială stabilită prin contractele de comodat.
Cabinetul medical individual Dr. este situat în Ambulatoriul de specialitate a Spitalului municipal ( fila 17, 19, 46 - dosar nr. 3173/2006 ).
În articolul 4 din Ordinul nr. 35/2002 emis de Ministerul Sănătății se prevede că spațiile din cadrul Ambulatoriului de spital nu pot face obiectul contractelor de comodat și Cabinetele medicale individuale nu pot funcționa în incinta spitalului - prevederi preluate și în Ordinul nr. 39 din 16.01.2008 prin care s-au abrogat Ordinele nr. 35/2002 și 933/2003.
Ca urmare, după emiterea Ordinului Ministerului Sănătății nr. 35/2002 spațiile aflate în Ambulatoriul Spitalelor nu mai pot face obiectul contractelor de comodat.
Așa fiind, întrucât spațiul în litigiu este situat în Ambulatoriul Spitalului, în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamantului.
Nefiind îndeplinite motivele de casare sau modificare a sentinței prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă se impune respingerea recursului ca nefondat în baza art. 312 din același cod.
Judecător,
- -
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Elisabeta Lazăr, Iosif Morcan