Alte cereri. Decizia 111/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 111/CA

Ședința publică de la 09 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț

JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte

JUDECĂTOR 3: Iulia I - -

Grefier -

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul, domiciliat în I, șoseaua - de, nr.12, bloc 407,.C,.8,.35, județul I, în contradictoriu cu intimatul BAROUL IAȘI, având ca obiect - alte cereri ( contestație decizie de suspendare), recurs împotriva sentinței numărul 1091/CA/09.12.2008 a Tribunalului Iași.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat, decan al Baroului I, pentru intimatul BAROUL IAȘI, lipsă fiind recurentul.

Procedura legal îndeplinită.

Se dă citire referatului cauzei de către grefier, care arată că nu s-a depus la dosar dovada timbrării cererii de recurs.

Avocat depune la dosar înscrisuri, cu precizarea că sunt înscrisuri ce provin de la recurent și nu se impune a fi comunicate. Invocă excepția de netimbrare a cererii de recurs.

Nemaifiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul pentru dezbateri cu privire la excepția invocată și pe fond.

Avocat, pentru intimat, solicită admiterea excepției și a se anula cererea de recurs pentru că recurentul nu și-a onorat obligația de a face dovada achitării taxei de timbru, stabilită prin rezoluție și pusă în vedere prin citație.

Pe fond, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii Tribunalului Iași, care în mod corect a respins acțiunea, constatând că față de situația de fapt reținută, respectiv că prin decizia nr.324/09.05.2008, a cărui anulare s-a solicitat de către reclamant, pârâtul a dispus suspendarea din calitatea de avocat a reclamantului iar prin decizia nr.1/24.07.2008 s-a dispus revocarea deciziei nr.324/09.05.2009, demersul reclamantului a rămas fără obiect.

Precizează că nu se solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului declarat împotriva sentinței nr.1091/CA/09.12.2008 constată ce le urmează.

Prin acțiunea, înregistrată la Curtea de APEL IAȘI sub nr-, reclamantul, domiciliat în I, șos.- de, nr.12, bloc 407,.B,.8,.35, județul I, a contestat, în contradictoriu cu BAROUL IAȘI, decizia nr.324/0905.2008 de suspendare a sa din calitatea de avocat.

Curtea de APEL IAȘI, prin sentința nr.148/CA din 08.09.2008, având în vedere dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004 și cele ale art.2 pct.1 lit.d și art.3 pct.1 din Codul d e procedură civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

-2-

Tribunalul Iași, analizând actele și lucrările dosarului, prin decizia nr. 1091/CA/09.12.2008, a respins acțiunea, constatând că față de situația de fapt reținută, respectiv că prin decizia nr.324/09.05.2008, a cărui anulare s-a solicitat de către reclamant, pârâtul a dispus suspendarea din calitatea de avocat a reclamantului iar prin decizia nr.1/24.07.2008 s-a dispus revocarea deciziei nr.324/09.05.2009, acțiunea a rămas fără obiect.

Împotriva hotărârii Tribunalului Iași, a declarat recurs reclamantul, susținând că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea drepturilor constituționale și a drepturilor privind accesul la o justiție corectă și legală și că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică.

Instanța de recurs, prin rezoluție, a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita o taxă judiciară de timbru de 2 lei și să aplice un timbru judiciar de o,3 lei.

Recurentul nu s-a prezentat la termenul de judecată stabilit de instanța de recurs și nu a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru, astfel că s-a invocat în cauză excepția de netimbrare a cererii de recurs.

Având în vedere disp.art.137 cod procedură civilă, urmează a se analiza cauza doar cu privire la excepția vizând netimbrarea cererii de recurs, fără a se avea în vedere fondul acesteia.

Astfel, potrivit art.1 din Legea 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar, prin OG 32/1995, s-a instituit și obligația de aplicare a timbrului judiciar pe aceste înscrisuri.-

În principiu, dovada achitării taxei judiciare de timbru se face la data introducerii acțiunii sau cererii la instanța de judecată, existând și posibilitatea, potrivit art.20(2) din Legea 146/1997 de a se amâna plata până la primul termen de judecată.-

Neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru se sancționează, în conformitate cu disp.art.20(3) din Legea 146/1997, cu anularea acțiunii sau a cererii.

Potrivit art.9 alin.l din OG 32/1995 - privind timbru judiciar"cererile, pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sânt timbrate corespunzător iar, potrivit art.9 alin.2 din OG 32/1995, nerespectarea obligației de aplicare a timbrului judiciar se sancționează potrivit prevederilor legale referitoare la taxa de timbru.-

În cauză, se constată că recurentul nu a timbrat cererea de recurs cu 2 lei RON - taxă judiciară de timbru și o,3 lei - timbru judiciar, sumă pusă în vedere prin citație, fără a face dovada imposibilității îndeplinirii acestei obligații.

Faptul că recurentul, legal citat, cu mențiunea de a achita taxa de timbru datorată în recurs, nu a îndeplinit obligația de a timbra cererea de recurs constituie motiv de aplicare a sancțiunii prevăzută de art.20(3) din Legea 146/1997.-

In consecință, în conformitate cu disp.art.20(3) din Legea nr.146/1997- privind taxele judiciare de timbru și art.9 din OG 32/1995 - privind timbrul judiciar,urmează a se anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează, ca netimbrat, recursul promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1091/CA din 09.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09 Martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red. Jud.L/ 12 Martie 2009

Tehnored. Gref.TN/2 ex. 12.03.2009

Președinte:Leocadia Roșculeț
Judecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Iulia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 111/2009. Curtea de Apel Iasi