Alte cereri. Sentința 112/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR.112/CA
Ședința publică de la 02 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
Grefier - - -
Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul, domiciliat în I,-, -.1,.B,.2,.9, județul I, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și, având ca obiect-alte cereri.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă, de către grefier, că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 26 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre. Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 02 iunie 2008.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față;
Prin acțiunea înregistrată sub nr- reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Educației și Cercetării să primească un răspuns clar și la obiect la următoarele probleme solicitate de reclamant în primul memoriu:
- pronunțarea în legătură cu avansarea pe post de conferențiar a numitului și criteriile după care a fost avansat și care este prestigiul profesional al acestui candidat cu cele 2 subpuncte;
- clarificările solicitate de reclamant prin adresa din data de 05 septembrie 2007 cu cele 4 subpuncte;
- reanalizarea dosarelor pentru confirmarea sau reconfirmarea titlurilor de conferențiar universitar și profesor universitar;
- luarea măsurilor în cazul în care se impune în cazul în care există persoane care nu au fost reconfirmate;
- decontarea biletelor de tren;
- daune morale în sumă de 10.500 lei.
Precizează reclamantul că deși a solicitat prin diverse memorii aceste răspunsuri nu au sosit, motiv pentru care a formulat acțiune în contencios administrativ, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 1,7,8,10,11,12 și 18 din Legea nr. 554/2004; Legea nr. 128/1997, Codul muncii precum și Ordinul ministrului nr. 5098/2005, 5099/2005, 3548/2006, 1643/2007, 1805/2007, nr.OG 27/2002 și Constituția României art. 15,16,31,51,52.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus documentația de la filele 9-26.
Prin întâmpinarea formulată Ministerul Educației, Cercetării și T solicită respingerea acțiunii motivat de faptul că toate cererile formulate de reclamant nu sunt întemeiate, în cauză fiind respectate cu strictețe toate dispozițiile legale în vigoare.
Referitor la decontarea biletelor de tren, se face mențiunea că cererea a fost adresată Universității "Gh. " I și nu
Cu privire la daunele morale solicitate de reclamant, se solicită de asemenea respingerea lor, motivat de faptul că reclamantul nu a dovedit în ce mod a fost lezat și frustrat reclamantul pentru a fi îndreptățit să i se acorde despăgubiri morale.
La întâmpinare, pârâtul a depus și documentația (filele 36-49).
La termenul din 11.02.2008, reclamantul a făcut precizarea că Ordinul nr. 2778/2007 este în totalitate nelegal, sens în care i s-a adus la cunoștință că are de achitat și taxa de timbru aferentă, urmând a completa și în scris această excepție.
La data de 25.02.2008 reclamantul a depus completarea acțiunii (filele 53-61) sens în care a depus și înscrisuri doveditoare celor susținute (filele 62-101).
La data de 05 martie 2008, reclamantul a formulat o cerere de conexare a dosarului nr- la prezentul dosar motivat de faptul prin acest dosar s-a solicitat anularea Ordinului nr. 2778/2007 și în care a fost realizată plângerea prealabilă.
La termenul din 17 martie 2008, Curtea a admis cererea de conexare și a dispus conexarea dosarului nr- al dosarul nr- întrucât există identitate de părți și obiect.
La data de 31 martie 2008, reclamantul formulează precizările cerute de instanță necesare în urma conexării.
La termenul din 05 mai 2008, instanța a solicitat reclamantului să-și precizeze punctul de vedere cu privire la pct. 3 din precizările formulate și cu privire la susținerea reclamantului că renunță la capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 2778/2007.
Prin concluziile scrise, reclamantul, insistă totuși la anularea sau emiterea unui alt act administrativ de abrogare a Ordinului nr. 2778/2007, motiv pentru care Curtea va analiza acțiunea privind toate capetele de cerere privind atât acțiunea înregistrată sub nr- cât și cele privitoare la acțiunea conexată.
Analizând procedura de concurs, contestată de reclamant în ceea ce privește ocuparea postului de conferențiar, se va avea în vedere că în cauză au fost îndeplinite cerințele art. 58 și următoarele din Legea nr. 128/1997.
Potrivit acestor dispoziții dosarul de concurs al dlui șef de lucrări, pentru ocuparea postului de conferențiar universitar, a fost înaintat de către Universitatea Tehnică "Gh. " din I în data de 20.06.2007, în vederea confirmării de către
Reclamantul a înaintat ministerului contestația nr. 17158/04.07.2007 prin care solicita neconfirmarea concursului de către și neacordarea titlului de conferențiar universitar dlui, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile minime stabilite prin reglementările legale în vigoare. În scrisoarea de răspuns i s-a comunicat reclamantului că memoriul va fi înaintat Comisiei de specialitate și va fi analizat împreună cu dosarul de concurs al candidatului.
În sesiunea de lucru din iulie 2007, Comisia de "Inginerie Electrică, Electronică, Telecomunicații și Energetică" amână evaluarea dosarului. Acest lucru i se comunică reclamantului ca răspuns la scrisoarea nr. 17515/30.07.2007. Totodată, prin adresa nr. 17.515/10.08.2007 se solicită universității formularea unui punct de vedere în legătură cu desfășurarea concursului în cauză. Urmare a solicitării, Universitatea "Gh. " din I numește o comisie din trei specialiști care să analizeze activitatea didactică și științifică a candidatului, Comisia de analiză constată că nici una din sesizările privind neîndeplinirea criteriilor de promovare, nu este fondată. În acest sens conducerea instituției solicită continuarea demersurilor privind evaluarea dosarului de concurs al dlui.
. în data de 05.11.2007, Comisia de specialitate evaluează dosarul de concurs al candidatului, având în vedere și sesizările dlui și punctul de vedere al Universității "Gh. " din I, se constată că sunt îndeplinite toate criteriile de promovare, Comisia propune confirmarea titlului didactic. În reuniunea din 23.11.2007, validează propunerea Comisiei, iar prin ordinul ministrului nr. 2778/10.12.2007 se acordă titlul didactic de conferențiar universitar dlui.
Astfel, desfășurarea, organizarea și finalizarea concursului în cauză au respectat prevederile legale în vigoare. Un răspuns în acest sens a fost transmis și reclamantul prin adresa nr. 71515 R/10.01.2008.
Se va observa că ministerul a acționat în conformitate cu prevederile legale în vigoare și a atribuțiilor conferite prin lege, astfel încât cererile reclamantului sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește decontarea biletelor de tren prevăzute "În cel de-al doilea memoriu" (17.109/24.07.2007), se va constata că acest memoriu a fost adresat Universității "Gh. " din I nicidecum Ministerului Educației, Cercetării și
În ceea ce privește prejudiciul moral suferit de reclamant, apreciază că prestigiul de care se bucură un cadru universitar în cadrul studenților, colegilor, etc. nu constă în titluri, rade, diplome, distincții, ci în profesionalismul de care dă dovadă în exercitarea funcției. Confirmarea sau nu a unui titlu didactic de către este asumat de fiecare participant.
Având în vedere că, reclamantului i s-au dat răspunsuri la fiecare din cererile adresate pârâtului, chiar dacă aceste răspunsuri nu-l mulțumesc, acțiunea formulată nu este întemeiată motivat de faptul că aceste nemulțumiri nu pot fi analizate de instanța de contencios administrativ reclamantul având și alte posibilități legale în vederea elucidării tuturor nelămuririlor sale.
Așa fiind, urmează a se respinge atât acțiunea înregistrată sub nr- cât și acțiunea conexă înregistrată sub nr-.-
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării și T, precum și acțiunea anexă înregistrată sub nr-.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 02 Iunie 2008.-
PREȘEDINTE,
Grefier,
Red.
Tehnored.
01.07.2008/2 ex.-
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț