Alte cereri. Decizia 118/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 118/
Ședința publică din 11 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbăltoc
JUDECĂTOR 2: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 3: Iustinian
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamanta I împotriva sentinței civile nr. 598/ din 25 aprilie 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 2 martie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 9 martie 2009 și, apoi, pentru astăzi, 11 martie 2009.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 598/ din 25 aprilie 2008, Tribunalul Iașia respins cererea formulată de reclamanta I în contradictor cu pârâtul Consiliul Local al comunei, județul
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a chemat în judecată pe pârât pentru a se constata nulitatea absolută parțială a nr. 4 din 27.02.2007 și că între părți a intervenit un contract de concesiune, înregistrat sub nr. 563/14.05.1999, valabil pentru durata a 39 de ani, redevența fiind stabilită la suma de 1.628.000 lei, plătibilă anual, în două rate.
S-a reținut de asemenea că obligația de plată a redevenței este prevăzută de art. 7 din contract și că art. 9 lit. c) din același contract sancționează nerespectarea obligațiilor contractuale asumate de părți cu încetarea contractului de concesiune.
Raportându-se la conținutul întregului contract, prima instanță a constatat că termenul de scadență pentru plata redevenței este sfârșitul anului, pentru anul în curs, că prin somația nr. 281/21.03.2007, pârâtul a solicitat reclamantului plata diferenței reprezentând redevența pentru anii 2006 și 2007 și că, deși se susține că s-a plătit redevența, din situația încasărilor depuse de pârât rezultă că reclamantul figurează cu restanțe ce însumează 1.742 lei, considerând că, prin plățile efectuate în anul 2008, în valoare de 928 lei, nu se probează faptul că obligația contractuală a fost respectată, în întregime și la termenul scadent.
Constatând că reclamantul a încălcat prevederile art. 7 alin. 4 din contract, prin nerespectarea principiului obligativității efectelor contractului, prima instanță a apreciat că operează sancțiunea stabilită de părți prin art. 9 lit. c) din contract, impunându-se rezilierea acestuia, și că nr. 4 din 27.02.2007 a fost adoptată în condiții de legalitate.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamanta I, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că în mod nejustificat a fost înlăturată dovada achitării integrale a redevenței, că s-a ignorat faptul că concedentul mărește în mod unilateral redevența, calculând în mod eronat scadența plăților, că printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că singurul act valabil este contractul de concesiune nr. 563 din 14.05.1999, că pârâtul nu a notificat concesionarul în legătură cu intenția de a rezilia contractul și că, pentru recuperarea investițiilor făcute, se impune suspendarea executării actului contestat.
Intimatul, prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului pe motiv că, deși se face dovada achitării integrale a redevenței, plățile au fost făcute cu mare întârziere, ocolindu-se serviciul de contabilitate, în condițiile în care nu a intervenit nici o majorare a redevenței, iar contractul încheiat în anul 1999 încalcă prevederile Legii nr. 219/1998.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Este necontestat faptul că pârâtul-intimat figurează ca parte în contractul de concesiune nr. 563/14.05.1999, că există neconcordanțe între caietul de sarcini întocmit în vederea concesionării și clauzele contractuale, cu deosebire în ceea ce privește durata concesiunii, că redevența pentru cele 22 ha de iaz concesionate a fost stabilită la suma de 740.000 lei vechi/ha, plătibilă în numerar, în două rate și că, la art. 9 alin. 1 lit. c) din contract s-a prevăzut că "Prezentul contract de concesiune încetează în cazul nerespectării obligațiilor contractuale".
Este de asemenea necontestat faptul că, urmare referatului întocmit de Primarul comunei, înregistrat sub nr. 44 din 19.01.2007, prin care se face cunoscut faptul că "acțiunea de concesionare a iazurilor nu a respectat etapele legale de atribuire a contractelor de concesiune" și că "concesionarul datorează, la data de 31.12.2006, suma de 7.872 lei, concesionarul neacceptând plata redevenței la rata inflației", Consiliul Local al comunei a adoptat, la data de 27 februarie 2007, hotărârea nr. 4, prin care a "aprobat rezilierea contractelor de concesiune a iazurilor amplasate pe teritoriul fostelor islazuri din cadrul comunei, începând cu data de 1.03.2007, pentru nerespectarea obligațiilor contractuale prevăzute la art. 9 lit. c) din contractul de concesiune, încheiat în anul 1999, neplata redevenței pe anul 2006".
Din compararea prevederilor art. 9 lit. c) din contract și a dispozițiilor art. 1 din hotărârea atacată, rezultă însă că părțile nu au convenit ca simpla împlinire a scadenței să antreneze desființarea de plin drept a contractului, fără a mai fi necesară punerea în întârziere a debitorului, ci doar ca nerespectarea obligațiilor contractuale să conducă la "încetarea" contractului de concesiune.
În lipsa pactului comisoriu expres, care să genereze aceleași efecte cu cele produse de rezoluția judiciară, pârâtul nu avea temei, legal sau convențional, pentru a desființa, în mod unilateral, convenția încheiată cu recurenta-reclamantă.
În accepțiunea dispozițiilor art. 1021 Cod civil, rezilierea reprezintă desfacerea, pentru viitor, a unui contract sinalagmatic cu execuție succesivă în timp, ca urmare a neexecutării obligației uneia dintre părți, din cauze imputabile acesteia, dar care poate fi pronunțată doar de instanța judecătorească competentă, în speță de instanța de contencios administrativ.
Ori, în cauză, pârâtul-intimat nu a continuat demersul început prin hotărârea nr. 4 din 27.02.2007 cu o acțiune în justiție, prin care să solicite a se constata nulitatea contractului, sau faptul neexecutării obligațiilor de către cealaltă parte, pentru ca pe această bază instanța să dispună desființarea contractului, pentru viitor, ci s-a rezumat doar la a-și manifesta voința de a nu mai executa propria obligație, conduita sa apărând astfel ca lipsită de suport legal, atâta timp cât contractul nu-i oferea această posibilitate și cât, într-un stat de drept, nimeni nu își poate face singur dreptate, indiferent cât de puternice ar fi argumentele ce s-ar invoca.
Cercetarea modului în care concesionarul și-a executat obligațiile nu se puteau face deci decât la sesizarea concedentului, în cadrul unei acțiuni având ca obiect desființarea contractului de concesiune și nu în cadrul prezentei acțiuni în anulare a actului unilateral, acțiune în cadrul căreia instanța trebuia să se rezume la a verifica dacă autorității contractante îi era permis sau nu să se manifeste în mod unilateral, în cadrul unui contract sinalagmatic.
Ca atare, constatând că desființarea unilaterală a contractului, în lipsa pactului comisoriu de gradul III, îi era interzisă pârâtului, chiar și în ipoteza în care acesta ar fi fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 219/1998, ce guvernează materia concesiunilor, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a procedat la examinarea modului în care părțile și-au executat obligațiile asumate și a dat eficiență unui act unilateral de voință, lipsit de suport legal sau convențional.
Drept urmare, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul reclamantei urmează a fi admis, în sensul modificării în tot a hotărârii atacate și, în fond, a admiterii acțiunii reclamantei.
Pe cale de consecință, constatând lipsa suportului legal ori convențional a actului atacat, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va anula Hotărârea nr. 4 din 27.02.2007, emisă de pârât în partea referitoare la rezilierea contractului nr. 563 din 14 mai 1999, încheiat cu I, respingându-se cererea de suspendare a executării actului administrativ ca fiind rămasă fără obiect; nimic împiedicând însă autoritatea contractantă să reia procedura prevăzută de art. 1021 Cod civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL I împotriva sentinței civile nr. 598/CA/25.04.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în tot.
Admite acțiunea formulată de reclamanta - SRL I împotriva Consiliului Local al Comunei, jud. I, și, în consecință:
Anulează Hotărârea Consiliului Local al Comunei nr. 4/27.02.2007 în partea referitoare la rezilierea contractelor de concesiune a iazurilor amplasate pe teritoriul fostelor islazuri din cadrul Comunei, încheiate cu reclamanta - SRL.
Respinge cererea de suspendare a executării Hotărârii Consiliului Local al Comunei nr. 4/27.02.2007.
Obligă pe pârâtul Consiliul Local al Comunei să plătească reclamantei - SRL suma de 12,45 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.03.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - --
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
07.04.2009
Tribunalul Iași -
Președinte:Dan Mircea TăbăltocJudecători:Dan Mircea Tăbăltoc, Aurelia Gheorghe, Iustinian
