Alte cereri. Sentința 12/2010. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA NR. 12

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Carmen Ilie JUDECĂTOR

GREFIER - - -

XXX

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal s-a prezentat reclamantul, lipsind pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a depus întâmpinare, iar pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a depus concluzii scrise.

Curtea pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, unește excepția cu fondul și acordă cuvântul.

Reclamantul solicită respingerea excepției invocate, iar pe fond admiterea acțiunii.

CURTEA:

Asupra acțiunii de față;

Prin acțiunea formulată la data de 29 iunie 2009, reclamantul a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei reprezentând coeficientul de devalorizare a sumei de 45077,74 lei în perioada iulie 2004 - iulie 2009 și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a arătat că prin sentința nr. 29/25.01.2005, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Judecătoria Strehaiaa fost obligată să îi facă o ofertă de restituire în echivalent pentru imobilul expropriat în timpul regimului comunist, iar prin decizia nr. 513/13.03.2009, Pae mis titlul de plată în valoare de 45.077,74 lei, care i-au fost plătiți în luna mai 2009, cu întârziere de 4 ani față de hotărârea judecătorească.

Apreciază că întârzierea nejustificată i-a produs o pagubă, astfel încât solicită obligarea pârâtului la plata sumei echivalentă cu procentul de inflație calculat de Direcția Județeană de Statistică.

Au fost atașate, copia deciziei nr. 513/13.03.2009 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a cărții de identitate a reclamantului, a procesului verbal nr. 3040.2001, a dovezii de comunicare sentinței nr. 29/14.02.2005 și a sentinței nr. 29/14.02.2005, ale certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 2183/31.03.2009, și ai indicelui de devalorizare a prețurilor.

Prin încheierea din 02.11.2009, Curtea a pus în discuție cadrul procesual, și a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

La data de 20.11.2009 pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivată de faptul că o asemenea cerere nu poate fi admisibilă, întrucât se referă la perioada iulie 2004-iulie 2009, care este anterioară manifestării opțiunii, precum și datorită faptului că exercitarea acestui drept nu era posibilă anterior intrării în vigoare a OUG nr. 81/2007.

Pe fondul cauzei s-au susținut că, procedura de reconstituire a dreptului de proprietate presupune parcurgerea unei proceduri administrative desfășurată de comisiile de fond funciar și o procedură administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de acordare a despăgubirilor desfășurată de Secretariatul Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor ce se finalizează cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, emite pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau titlu de plată care se înaintează depozitarului central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată se remit Direcției pentru acordarea Despăgubirilor în numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată.

Astfel, Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în favoarea reclamanților decizia de despăgubire nr. 1022/30.01.2007, care împreună cu opțiunea formulată și înregistrată de reclamant la sub nr. 02981/18.02.2008 a fost emis Titlul de Plată nr. 513/13.03.2009 în cuantum de 45.077,74 lei.

S-a mai susținut că în cuprinsul Legii nr. 247/2005 - Titlul VII care reglementează Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor în temeiul căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor își desfășoară activitatea, nu reglementează acordarea dobânzii legale calculată asupra sumelor stabilite cu titlu de despăgubire, prin hotărârile definitive și irevocabile emise de către instanța de judecată.

De asemenea s-a arătat că, valorile despăgubirilor acordate intimatului-reclamant au fost stabilite în mod definitiv prin titlul de despăgubire, și că între acest titlu și cel de plată nu pot exista neconcordanțe, iar nu are ca atribuții legale actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de Comisia Centrală, o astfel de atribuție fiind stabilită în sarcina Comisiei care emite titlul de despăgubire.

În drept, apărările din întâmpinare au fost întemeiate pe dispozițiile art. 115-117 Cod. Pr. Civ. Legea nr. 247/2005, Titlul - VII, HG nr. 361/2005 actualizată, OG nr. 81/2007, HG nr. 128/2008, Legea nr. 554/2004, iar în susținerea acestora au fost depuse cererea de opțiune nr. 2981/18.02.2008, decizia de despăgubire nr. 1022/30.01.2007, decizia-titlu de plată nr. 513/13.03.2009, practică a ÎCCJ - decizia nr. 1360/11.03.2009, pronunțată în dosarul nr-.

La data de 11.01.2010 pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare, prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive, învederând că în această procedură nu are nicio calitate, entitățile responsabile fiind Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea o reține ca fiind întemeiată, deoarece în această materie pârâtul chemat în judecată inițial nu are nicio calitate, astfel că va admite excepția invocată, și pe cale de consecință va respinge acțiunea față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În ceea ce privește acțiunea reclamantului se reține că art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 dispune că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Potrivit art. 109 alin. 2 cod procedură civilă coroborat cu art. 7 din Legea contenciosului administrativ, procedura prealabilă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, dreptul la acțiunea (în sens material) în contencios administrativ se naște după ce s-a pronunțat autoritatea administrativă asupra reclamației (recursul grațios sau, după caz, ierarhic), adică de la comunicarea soluției acesteia asupra reclamației administrative (sau de la expirarea termenului în care aceasta era obligată să rezolve reclamația). Acest drept se poate exercita în termen de 30 de zile. Cu alte cuvinte, procedura prealabilă condiționează acțiunea în contencios administrativ.

Pe cale de consecință, pentru a putea declanșa acțiunea în contencios, reclamantul trebuie să facă dovada că a îndeplinit cerința legii (impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004) și a respectat procedura prealabilă, adică s-a adresat mai întâi autorității emitente și abia după refuzul acesteia, respectiv menținerea actului, se poate adresa instanței de judecată.

Se mai reține și că în materia restituirii proprietăților art. 19 alin. 1 din capitolul V, titlul VII al Legii 247/2005 nu creează nici o derogare de la regula obligativității exercitării recursului administrativ prealabil, dimpotrivă arată că "deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004".

În speță, în raport de cele mai sus arătate se reține că reclamantul, așa cum a reieșit și cu ocazia dezbaterilor, s-a adresat direct instanței de judecată și nu a urmat procedura prealabilă obligatorie, ceea ce atrage inadmisibilitatea acțiunii formulate în contencios administrativ.

În această situație este inutil a se mai analiza susținerile și apărările formulate de părți cu privire la fondul cauzei, deoarece, potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, acțiunea formulată în prezenta cauză urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive, și pe cale de consecință va respinge acțiunea față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în S,-, județul M, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu sediul în B, nr. 202, sector 2, ca inadmisibilă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2010.

Președinte,

Grefier,

Red. Jud. /5ex.

Președinte:Carmen Ilie
Judecători:Carmen Ilie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Sentința 12/2010. Curtea de Apel Craiova