Alte cereri. Sentința 120/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 120/CA
Ședința publică de la 01 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
Grefier - - -
Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul G, cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinet Avocat, în I,-, -.1,.C, parter,.4, județul I, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Informații și Protecție Internă și Ministerul Administrației și Internelor, având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei, de către grefier, referat din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 29 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 01 iulie 2009.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului I și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă solicitând obligarea primilor 2 pârâți în solidar la plata drepturilor bănești cuvenite cu titlul de primă de concediu pe anul 2006, actualizată cu coeficientul de inflație până la plata efectivă, obligarea MIRA și B la plata drepturilor bănești cuvenite cu titlul de primă de concediu pentru anii 2004 - și 2005 actualizată cu coeficientul de inflație până la plata efectivă.
Prin sentința civilă nr. 497/ca/2.04.2008 pronunțată de tribunalul Iași în dosar nr- s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în ceea ce privește acțiunea prin care reclamantul a solicitat obligarea în solidar a Direcției Generale de Informații și Protecție Internă, cu sediul în B, sector 5,--4 și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B, B-dul. - - nr. 1 A, sector. 1.
S-a disjuns această cerere de restul acțiunii și declină competența de soluționare în favoarea Curții de APEL IAȘI.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative și a chematului în garanție Ministerul Economiei și finanțelor cu sediul procedural ales la sediul I, nr. 26 județul
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul G, domiciliat în I, strada -, la avocat, nr. 7, -.1, scara C, etaj P, apartament 4, județul I, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului I, cu sediul în I, strada - nr. 6, județul
A obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de bani datorată cu titlu de primă de concediu pentru anul 2006, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație până la momentul plății efective.
S-a respins acțiunea formulată împotriva A pentru plata aceleiași sume.
S-au respins cererile de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulate de pârâții I și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Sub nr- a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL IAȘI cererea reclamantului prin care a solicitat obligarea în solidar de și la plata drepturilor bănești cuvenite cu titlul de primă de concediu pentru aii 2004 și 2005 actualizate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar I (fost ) a susținut că solicitarea reclamantului este lipsită de interes, întrucât prin decizia de îndrumare nr. XII/5.02.1007 prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, a statuat că pentru perioada 2004 - 2006, pe lângă indemnizația de concediu, polițiștilor li se cuvine și primă de concediu, conform art. 37 alin. 2 teza I din OG 38/2003, iar prin OUG146/2007 s-a reglementat modalitatea de plată a primelor de concediu suspendate în perioada 2001 - 2006. Cum prin această acțiune nu se condiționează plata primei de existența unei hotărâri judecătorești, cererea reclamantului este lipsită de interes.
prin întâmpinare invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru lipsa capacității sale procesuale, arătând că este, conform art. 10 alin. 3 din OUG30/2007, o structură specializată a (actual I), fără personalitate juridică.
Pe fondul cauzei a susținut că se impune respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin completarea la întâmpinare, a arătat că reclamantul a încasat prima de vacanță aferentă anului 2006 în baza sentinței civile 497/CA/2.04.2002 a Tribunalului Iași iar primele aferente anilor 2004 și 2005 nu au fost achitat reclamantului întrucât nu a formulat cerere în acest sens.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma dispozițiilor legale incidente, Curtea apreciază următoarele:
Prin documentele depuse la dosar rezultă că în anii 2004 și 2005, reclamantul -. a fost angajat la din cadrul A (actual ) condiții în care, conform art. 37 alin. 2 din Legea 353/2003 trebuia să beneficieze, la plecarea în concediu, de o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Aplicarea dispozițiilor legale arătate a fost suspendată prin legea bugetului de stat pe anii 2004 - 2006, iar începând cu data de 1.01.2007 au redevenit aplicabile.
Suspendarea produsă prin actele arătate nu a produs efectul abrogării textelor legale ce reglementează plata primei de concediu, aspect stabilit irevocabil prin Decizia XII/5.02.2007
Ca urmare, cererea reclamantului este legală, urmând a fi admisă în raport cu pârâtul (fost ).
Cât privește excepțiile invocate în cauză, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 3 din OUG30/2007 privind organizarea și funcționarea, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă era structură specializată din cadrul A,care avea ca obiectiv desfășurarea de activități de informații, contrainformații și securitate în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii și combaterii amenințărilor la adresa securității naționale privind misiunile, personalul, patrimoniul și informațiile clasificate din cadrul Această structură nu beneficiază de personalitate juridică, spre deosebire de alte structuri din componența în privința cărora prin același act nu se prevede că au personalitate juridică. Ca atare, I nu are capacitate procesuală în cauză, acțiunea în privința sa urmând a fi respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.
Astfel precum rezultă din actele cauzei, reclamantul a fost angajat, cu acesta a avut raporturi juridice de muncă, urmând a fi obligat la plata drepturilor bănești cuvenite reclamantului.
Cât privește interesul reclamatului de a formula acțiunea, acesta este deplin dovedit și rezidă în necesitatea de dispune de un titlu executoriu în baza căruia să solicite plata sumelor cuvenite, cu titlu de primă de concediu pentru anii 2004 - 2005. Susținerile pârâtului în sensul că reclamantul nu a formulat cerere pentru plata primei de concediu sunt lipsite de suport și vin în contradicție cu afirmațiile conform cărora plata acestor drepturi bănești este obligatorie pentru instituție conform. XII/2007 a și reglementată prin G-.
De asemenea, faptul că prima de concediu aferentă anului 2006 a fost plătită reclamantului prin punerea în executare a sentinței civile 497/CA/2.04.2008 pronunțată de tribunalul Iași în dosar -, nu justifică neplata primelor aferente anilor 2004 și 2005.
În consecință, acțiunea formulată de reclamantul G va fi admisă în contradictoriu cu pârâtul (fost A) și respinsă în contradictoriu cu pârâtul pentru lipsa calității procesuale pasive, urmându-se a se constata că, în cauza de față, prin întâmpinarea depusă nu a formulat cerere de chemare în garanție a
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei de interes invocată de pârâtul
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală de Informații și Protecție Internă.
Admite acțiunea formulată de reclamantul G, cu domiciliul ales la cabinet avocat, în I,-, -.1,. C, parter,.4, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, cu sediul în B, - -, nr. 1A, sector 1.
Obligă pârâtul I să plătească reclamantului drepturile bănești cuvenite cu titlu de primă de concediu pentru anii 2004-2005, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Respinge acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta I din cadrul I, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.07.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - - -
Red. - 31.07.2009
Tehnored.
01.08.2009
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte