Alte cereri. Sentința 126/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 126/CA
Ședința publică din data de 16 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
Grefier - - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta - 2000 SRL - cu sediul social în C, bd. - nr. 288, Hotel Turist camera 14, județul C, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU MIJLOCII C - cu sediul în C, str. - nr. 18, județul C, având ca obiect contencios-fiscal.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11 martie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 16 martie 2009 când s-a pronunțat prin prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA la data de 17.02.2009 sub nr- reclamanta - 2000 SRL Cas olicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice C, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii mijlocii, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 500.702 lei reprezentând dobânda la TVA-ul rambursat, în valoare de 687.777, 0 lei și despăgubiri în procent de 0,1%pe zi, pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data la care ar fi trebuit soluționată cererea și până la data plății efective a dobânzii solicitate.
În motivarea cererii sale a arătat reclamanta că a solicitat rambursarea soldului sumei negative a TVA în cuantum de 687 777 lei, înregistrat la data de 31.05.2006.
Prin raportul de inspecție fiscală din 25.01.2005 anexat Deciziei de nr.553/30.01.2007 organele de inspecție fiscală ale DGFP C - Activitatea de Control Fiscal au supus societatea reclamantă unui control pe latura TVA pentru perioada mai 2003-mai 2006.
În urma soluționării irevocabile a contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. 553/2007, prin decizia nr. 114/2008 ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus anularea raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 25.01.2007 și efectuarea unui nou control, în urma căruia s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la rambursarea soldului sumei negative a TVA în valoare de 687 777 lei.
Ulterior soluționării favorabile a acestei cereri reclamanta - 2000 SRL a solicitat organului fiscal și acordarea dobânzilor aferente sumei restituite prin raportul de inspecție fiscală din 04.08.2008, cererea fiind depusă și înregistrată la pârâtă la data de 05.09.2008.
Apreciază reclamanta că este îndreptățită să primească dobânda cuantificată la suma de 500 702,0 lei, dat fiind refuzul nejustificat al organului fiscal de a emite un act administrativ fiscal în termenul prevăzut de legiuitor, iar lipsa acestui răspuns al pârâtei justifică demersul reclamantei de a solicita și acordarea de despăgubiri pentru dauna pricinuită ca urmare a întârzierii soluționării cererii sale din 05.09.2008.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile legii nr. 554/2004, ale art. 70, 117, 120, 124, din codul d e procedură fiscală.
În susținerea cererii au fost depuse la dosar adresa nr. 3419/01.09.2008 a DGFP C, decizia de rambursare TVA din 12.08.2008, adresa nr. 186/05.09.2008, adresa nr. 3419/01.09.2008.
Examinând cererea în raport de înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține caracterul său fondat pentru următoarele considerente:
Ca urmare a cererii de rambursare a soldului sumei negative a TVA în cuantum de -, înregistrate la organul fiscal la data de 31.05.2006, societatea petentă a fost supusă unui control pe latura TVA pentru perioada mai 2003 - mai 2006, fiind emisă în acest sens decizia de impunere nr. 553/2007 întocmită în baza raportului de inspecție fiscală din 25.01.2007.
După contestarea acestei decizii în toate fazele procesuale, s-a efectuat un nou control și s-a stabilit prin decizia nr. 3419/22.08.2008 că reclamanta - SRL C era îndreptățită să primească suma de - lei, reprezentând TVA solicitată la rambursare.
Potrivit prevederilor art. 120 din OG nr. 92/2003 (varianta modificată la 22.05.2006), entru p. sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut laart. 113sau laart. 199, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori."
Termenul de la care reclamanta era îndreptățită a solicita plata dobânzii de 0,1% din valoarea sumei a cărei restituire s-a solicitat era cel calculat în raport de data formulării cererii de rambursare, respectiv 31.05.2006.
Refuzul organului fiscal de a răspunde reclamantei - SRL C la cererea acesteia de acordare a dobânzilor calculate asupra sumei restituite cu întârziere, deschide calea acțiunii în contencios administrativ, fiind îndeplinite cerințele art. 8, alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Dat fiind faptul că reclamanta își justifică dreptul său de a pretinde dobânzi la suma rambursată de organul fiscal la data de 12.08.2008, urmare a cererii sale din 31.05.2006, în temeiul dispozițiilor art. 120 din OG. Nr. 92/2003, instanța reține caracterul întemeiat al acestei acțiuni, pe care o va admite astfel cum a fost formulată.
Cum suma pretinsă de reclamantă a fost cuantificată doar până la data sesizării organului fiscal cu cererea sa de solicitare a dobânzilor prevăzute de art. 120 din OG nr. 92/2003 (în prezent art. 124), respectiv 05.09.2008, instanța, în vederea reparării integrale a pagubei cauzate ca urmare a întârzierii în restituirea sumelor cuvenite contribuabilului, va obliga în continuare organul fiscal la plata dobânzii de 0,1% pe zi de întârziere din suma rambursată, conform prevederilor art.116, alin. 5 din codul d e procedură fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cerereaformulată de reclamanta - 2000 SRL - cu sediul social în C, bd. - nr. 288, Hotel Turist camera 14, județul C, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU MIJLOCII C, cu sediul în C, str. - nr. 18, județul.
Obligă pârâtaAgenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 500.702 lei reprezentând dobândă la TVA-ul rambursat și, în continuare, la plata dobânzii în procent de 0,1% pe zi pentru fiecare zi de întârziere de la data formulării cererii, 05.09.2008, până la data plății efective a sumei.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. hot. jud.
4 ex/25.03.2009
Emis 2 comunicări/25.03.2009
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim