Alte cereri. Decizia 1281/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1281/R-CONT
Ședința publică din 27 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
- -, judecător
- -, judecător
-, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta INSTITUTIA PREFECTULUI JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești, nr.1, județul A, împotriva sentinței nr. 239/CA din 06.07.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant G, domiciliat în com., sat, Județul.
La apelul nominal, făcut în ședința publică,au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat legal, prin anularea timbrului judiciar, în valoare de 0,15 lei, precum și a chitanței nr.-/2009, emisă de Primăria Mun. Pitești, din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar a fost depusă o cerere, prin serviciul registratură, prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 pr.civ. la care se află atașată și chitanța cu care a fost achitată taxa judiciară de timbru.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin cererea înregistrată la data de 23.04.2009, reclamantul Gaf ormulat cerere de suspendare a executării Ordinului nr.63/23.03.2009, emis de Instituția Prefectului Județului
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 23.03.2009, prin ordinul sus menționat s-a ordonat suspendarea exercitării dreptului său de a conduce autovehicule, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești.
A mai arătat reclamantul că acest ordin este neîntemeiat în drept și în fapt, iar la momentul emiterii sale, nu exista nici o acțiune pe rolul Judecătoriei Pitești prin care s-ar constata existența unui drept, acțiune de altfel inadmisibilă datorită lipsei de interes a reclamantului.
De asemenea, ordinul contestat încalcă condiția respectării competenței materiale a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare din cadrul MIRA, așa încât acesta nu poate fi socotit valabil.
Pe cale de excepție, ordinul contestat este unul inexistent, întrucât nu prezintă nici măcar aparența de legalitate, deoarece încălcarea legii este atât de evidentă, încât oricine o poate sesiza.
Reclamantul a mai precizat că, până în prezent, nu a fost sancționat contravențional și nici cercetat sau urmărit penal, pentru săvârșirea vreunei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, a obținut permisul de conducere în mod legal, întrunind toate condițiile cerute de lege și nici nu se regăsește în vreuna din situațiile prevăzute de art.114, 116 din nr.OUG195/2002, republicată.
Prin sentința civilă nr.239/CA/6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă și s-a admis cererea formulată de reclamant. S-a dispus uspendarea executării Ordinului nr.63/23.03.2009, emis de Instituția Prefectului Județului A, privind suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule reclamantului, până la pronunțarea instanței de fond, în mod irevocabil.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Ordinul nr.63/23.03.2009, emis de pârâtă a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule a reclamantului, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești.
S-a dispus totodată, ca titularul să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază, are reședința sau, după caz, rezidența normală, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere.
S-a reținut în considerentele ordinului că la baza emiterii lui, s-a avut în vedere acțiunea în anulare ce formează obiectul dosarului înregistrat la Judecătoria Pitești la data de 24.03.2009.
În ceea ce privește aplicabilitatea art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 în speță, legea prevede următoarele: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond". Cele două condiții - cazul bine justificat și paguba iminentă - trebuie îndeplinite cumulativ.
În ceea ce privește prima condiție, tribunalul a constatat că aceasta este îndeplinită, prin însuși contextul legislativ în baza căruia permisul de conducere a fost reținut. În acest sens, dispozițiile art.101 și art.102 din nr.OUG195/2002, republicată, contravin nr.OUG9/2009. În speță, pârâta nu a dovedit că reclamantul s-ar afla într-unul din cazurile prevăzute de art.101 și art.102 din nr.OUG195/2002 republicată, acesta bucurându-se de prezumția de nevinovăție.
De asemenea, și cea de-a doua condiție prevăzută de textul de lege este îndeplinită. Potrivit art.7 pct.1 din CEDO: "nici o pedeapsă fără lege. 1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituie infracțiune, potrivit dreptului național sau internațional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunii".
Reclamantul invocă astfel, prin reținerea permisului de conducere, limitări ale vieții sale publice și private, în contextul în care nu s-a dovedit că ar fi săvârșit o faptă sancționată de legea penală (vezi art.6 pct.2 CEDO).
Față de aceste considerente și în conformitate cu textele de lege sus menționate, tribunalul a admis cererea.
În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă, tribunalul a avut în vedere că ordinul emis de către prefect nu intră în categoria actelor administrative prevăzute de art.2 lit.c din Legea nr.554/2004. Mai mult, printre atribuțiile Instituției Prefectului nu intră și aceea de a suspenda un permis de conducere, motiv pentru care, excepția invocată a fost respinsă.
Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs Instituția Prefectului Județului, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Astfel, potrivit art.103, raportat la art.114 alin.1 lit.e) din nr.OUG195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule este obligatorie in condițiile în care Prefectul a sesizat instanța de judecată cu o acțiune în constatarea faptului că permisul de conducere a fost obținut cu nerespectarea prevederilor legale. O astfel de condiție este îndeplinită în cauză, litigiul fiind pendinte.
S-a mai susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ - cazul bine justificat și paguba iminentă - în sensul că nu există împrejurări care să pună la îndoială legalitatea actului administrativ și, respectiv, că nu este dovedită nici un fel de pagubă.
Examinând sentința recurată, prin prisma lipsei procedurii prealabile, luată în discuție de C din oficiu, în raport de dispozițiile art.304 pct.9, art.3041și art.306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat.
Temeiul legal invocat de către reclamant pentru cererea sa în justiție, reținut și de către prima instanță, îl constituie art.14 din Legea nr.554/2004 potrivit căruia "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publicecare a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateralpână la pronunțarea instanței de fond".
Curtea constată că prima instanță, în mod nelegal, a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă și a procedat la suspendarea executării actului administrativ, fără a examina dacă, anterior sesizării instanței, reclamantul a demarat procedura prealabilă prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004, deși suspendarea executării actului administrativ în condițiile art.14, presupune dovedirea inițierii procedurii prealabile.
Instanța de fond reține, în mod greșit, că ordinul emis de către prefect nu intră în categoria actelor administrative prevăzute de art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 și că, printre atribuțiile Instituției Prefectului nu intră și aceea de a suspenda un permis de conducere.
Ordinul atacat face parte din categoria actelor administrative prevăzute de art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, deoarece este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Astfel, n condițiile în care lipsește dovada plângerii prealabile, în mod nelegal și fără legătură cu cauza, prima instanță a reținut doar lipsa vinovăție penale a reclamantului.
Menționând ca principal acest aspect al lipsei dovezii formulării plângerii prealabile, Curtea constată că nu se mai impune cenzurarea hotărârii instanței de fond sub aspectul corectei aprecieri (din perspectiva normelor legale raportate lasusținerile și apărările reclamantului) a îndeplinirii celor două condiții, pentru suspendarea executării: cazul bine justificat și paguba iminentă.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1-3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul Instituției Prefectului Județului A și va modifica sentința, în sensul ca va respinge cererea de suspendare a executării Ordinului nr.63/2009, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești, nr.1, județul A, împotriva sentinței nr.239/CA/6.07.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant G, domiciliat în comuna, sat, Județul.
Modifică în tot sentința de mai sus, în sensul că respinge cererea de suspendare, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță
- - - -
Grefier,
-
Red./7.12.2009
GM/6 ex.
Jud.fond:
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Polixenia