Alte cereri. Sentința 132/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 132

Ședința publică de la 29 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Canțăr Președinte Secție

Grefier - - -

XXXXX

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.

La apelul nominal au lipsit reclamantul și pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, care învederează că, prin Serviciul Arhivă a fost depus răspuns la întâmpinare de către reclamantul și cerere de judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin. (2).

S-a arătat că pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a depus note de ședință, prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, luând act de cererile de judecarea cauzei în lipsă formulate de părți, a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra acțiunii de față;

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți la data de 29 august 2007, reclamantul a chemat în judecată intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, intimata avea obligația ca în termen de 3 luni de la înregistrarea cererii petentului să elibereze titlurile de despăgubire solicitate prin documentația trimisă. A mai solicitat să se constate că acordarea titlurilor de despăgubiri cuvenite fac obiectul Legii nr. 10/2001, și nu al Legii nr. 247/2005.

În motivarea acțiunii a arătat că prin dispoziția 2844/2004 a primarului Municipiului Dr. Tr. Sis -au acordat măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală corespunzător sumei de 1.537.118.000 lei, că dispoziția a fost înaintată la, care însă a refuzat eliberarea titlurilor de despăgubire.

Prin sentința nr.555/23.11.2007 Tribunalul Mehedinția declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de APEL CRAIOVA, reținând că în raport de calitatea pârâtei care este autoritate centrală, competența de soluționare a cauzei revine Curții de APEL CRAIOVA.

La dosar s-au depus dispoziția nr. 2844/2004, cereri, corespondență între reclamant și pârâtă.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii cu motivarea că, prin adresa nr. 14050/CC/19.09.2007, dosarul reclamantului a fost trimis Primarului Municipiului Dr. Tr. S pentru a fi completat cu o serie de acte.

A solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că soluționarea dosarului reclamantului se face prin aplicarea procedurii speciale reglementate în Legea 247/2005, între acestea fiind etapele analizării dosarului, selectării și cea a evaluării.

Examinând acțiunea, Curtea constată că aceasta este întemeiată, conform celor ce se vor explica în continuare:

Reclamantul din prezenta cauză a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001,să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în D Tr. S,-.

Prin dispoziția nr. 2844/31.03.2004, Primarul Municipiului D Tr. admis cererea formulată de reclamant, privind restituirea în echivalent pentru imobilul de mai sus la nivelul sumei de 1.537.118.000 lei.

Ulterior, ca urmare a modificării Legii 10/2001 prin Legea 247/2005, dosarul cuprinzând notificarea, dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii și celelalte acte a fost transmis către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Reclamantul a formulat mai multe cereri către această autoritate, solicitând emiterea titlurilor de despăgubire.

Cu adresa nr.-/13.10.2008, a comunicat reclamantului că în conformitate cu HG 1095/2005, ordinea de soluționare a dosarelor și alegerea evaluatorilor se face aleatoriu cu ajutorul unui soft de calculator.

Reclamantul a introdus acțiunea la instanță la 29.08.2007.

După introducerea acțiunii, respectiv la data de 19.09.2007 (fila 42 dosar Curtea de APEL CRAIOVA ), Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat Primarului Municipiului D Tr.S să depună o serie de acte în completarea dosarului.

În cursul soluționării prezentei cauze, unul dintre motivele invocate pentru argumentarea nesoluționării cererii reclamantului a fost acela că, datorită restituirii dosarului reclamantului, acesta nu mai figurează în baza de date a.

Curtea apreciază că motivul invocat este neîntemeiat și excede procedurilor legale, deoarece dispoziția nr.2844/2004 a Primarului Municipiului Dr.Tr.S a căpătat caracter executoriu, întrucât împotriva acesteia nu s-a formulat acțiune de nici una dintre părțile interesate.

Mai mult, solicitările adresate Primarului Municipiului Dr.Tr.S, fiind făcute după data introducerii acțiunii, sunt apreciate ca un motiv de justificare a tergiversării soluționării notificării reclamantului și a emiterii titlurilor de despăgubire.

Din observarea probelor administrate în cauză, se reține că procedura de recuperare a bunului sau a contravalorii acestuia a început prin formularea notificării cu nr.4666/2.05./N/2001.

După cum s-a efectuat analiza sumară de mai sus,Curtea constată că reclamantul a început procedurile de recuperare a unui bun al lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pronunțându-se la 31.03.2004.

Ulterior, după transmiterea dosarului către,respectiv Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, reclamantul a formulat mai multe demersuri pentru ca cererile sale să fie soluționate (filele 7, 8, 9 dosar Tribunal D).

Reclamantul a introdus acțiunea la data de 29 august 2007.

Așadar între data depunerii cererii și data introducerii acțiunii au trecut peste 6 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.

Curtea apreciază că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, se va face aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției nr. 2844/ 2004 emisă de Primarul Municipiului Dr.

Curtea consideră că în speță s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.

Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.

Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanților.

Este de notorietate că în România, după schimbarea regimului social au fost adoptate, în decursul timpului, mai multe legi cu caracter reparatoriu.

Între acestea se înscrie legea nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, lege care a fost modificată prin legea nr. 247/2005.

Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.

Astfel în baza art. 11 din Constituția României statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

În conformitatea cu art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției.

Între aceste drepturi se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, acela privind procesul echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen rezonabil.

Autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă, încălcarea CEDO.

În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea consideră că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea are în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.

În speța de față prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art.6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor de aproximativ 6 ani creează reclamantului o sarcină excesivă,incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Concluzionând, Curtea apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 6 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.

Față de motivele enunțate în prezenta hotărâre, acțiunea reclamantului va fi admisă, se va obliga pârâta Comisia centrală de Acordare a Despăgubirilor să emită dispoziție pentru imobilul imposibil de restituit în natură, conform dispoziției nr. 2844/2004, emisă de Primarul Municipiului D Tr.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.

Obligă pârâta Comisia Centrală de Stabilire a despăgubirilor să emită dispoziție privind acordarea de titluri de despăgubire conform dispoziției nr.2844/2004 a Primarului Municipiului Dr.Tr.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2008

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

LF/ 4 ex/11.06.2008

Președinte:Elena Canțăr
Judecători:Elena Canțăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Sentința 132/2008. Curtea de Apel Craiova