Alte cereri. Decizia 14/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 14//CA/2008
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 3: Carla Maria Cojocaru
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recursul declarat de reclamanta - - împotriva sentinței 1344/CA/25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat pârât DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI H - PENTRU SUBUNITATEA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A OR., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursul nu este timbrat, intimata pârâtă DGFP Had epus prin serviciul registratură la data de 08.01.2008 întâmpinare prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că s-a depus prin serviciul registratură, la data prezentei, ora 11,15, dovada achitării taxei judiciare de timbru, respectiv chitanța nr. -/09.01.2008 în valoare de 2 RON și timbru judiciar de 0,15 RON.
Instanța, în deliberare, față de actele și lucrările dosarului și faptul că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului în contencios de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1344/CA/25 septembrie 2007 - pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios A-tiv în Dosarul nr- - a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ - fiscal formulată de reclamanta - - împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice H în numele Administrației Finanțelor Publice a Orașului - pentru anularea Deciziei nr. 2/15.11.2006.
Prin aceeași sentință s-a luat act de renunțarea la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei să-i restituie suma de 48233 lei RON.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta - - a beneficiat de înlesniri la plata datoriilor restante la bugetul de stat și la plata obligațiilor restante către bugetul asigurărilor sociale de stat, acordate în temeiul OUG nr. 40/2002.
Aceste facilități la plata obligațiilor bugetare au fost acordate sub forma eșalonării la plată și a scutirii la plata dobânzilor și penalităților prin Convenția nr. 295/3.12.2003 cu H și creanțele datorate către bugetul de stat și prin Convenția nr. 83/31.07.2003 cu Casa Județeană de Pensii H pentru creanțele datorate către bugetul asigurărilor sociale de stat.
Reclamanta nu a respectat obligațiile stabilite prin aceste convenții, respectiv a achitat rata scadentă a lunii octombrie 2005 cu o întârziere de 53 de zile, fiind întocmite referatele nr. 1417/15.03.2006 și nr. 1418/15.03.2006 privind anularea celor două convenții cu consecința pierderii valabilității înlesnirilor la plată.
Reclamanta nu poate beneficia de prevederile art. 18 din Legea nr. 266/2006, întrucât aceste prevederi se referă la menținerea înlesnirilor pentru sumele rămasă de plată pentru debitorii care până cel târziu în cea de-a 60 - a zi inclusiv de la data publicării în Of. a legii de aplicare a ordonanței, face dovada stingerii, prin orice modalitate, a sumelor cuprinse în rate.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 266/2006 nu mai existau de recuperat sume care au făcut obiectul înlesnirilor la plată.
Recuperarea sumelor datorate în baza celor două convenții a făcut obiectul executării silite demarate de pârâtă prin emiterea în luna aprilie 2006 unei somații și a înființării popririi.
Urmare a procedurii executării silite, sumele datorate au fost recuperate în întregime în lunile iunie - iulie 2006.
Chiar reclamanta recunoaște prin precizarea depusă la dosar că sumele rămase de plată au fost achitate integral până la data de 19.07.2006 (fila 35 dosar fond).
Prevederile art. 18 din Legea nr. 266/2006 se referă la debitorii care achită ratele scadente înainte de apariția legii și care sunt achitate până în termen de 60 de zile inclusiv, de la data publicării legii în Of.
Din interpretarea textului de lege reiese că se referă la debitori care mai au de achitat și alte sume în continuare, în baza graficelor de eșalonare și nu la debitorii la care s-au recuperat în întregime sumele datorate în baza celor două convenții, prin executare silită, finalizată până la apariția Legii nr. 266/2006.
Dacă s-ar interpreta în alt mod, ar însemna că toți debitorii care au fost executați silit până la data apariției legii și de la care s-au recuperat în întregime sumele să solicite repunerea în termen cu consecința desființării formelor de executare silită, ceea ce ar fi inadmisibil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată.
În dezvoltarea motivelor de recurs - reclamanta arată că sentința primei instanței este nelegală și netemeinică întrucât, deși a invocat expres dispozițiile articolului 18 alineatul 6 din OG nr. 28/2006 - aprobată prin Legea nr. 266/2006 - instanța a avut în vedere dispozițiile de ansamblu ale articolului 18 - fără să observe că acestea se referă la mai multe categorii de debitori.
Articolul 18 alineatul 6 teza a I - a, mai arată reclamanta, are în vedere debitorii care au stins anticipat ratele prin orice modalitate fără a distinge dacă este o plată voluntară sau silită, scopul legii este să stimuleze efectuarea plăților indiferent în ce modalitate - silit sau voluntar - iar legiuitorul nu a înțeles să excludă de la beneficiul înlesnirilor și a consecințelor pozitive prevăzute pe debitorii împotriva cărora s-a exercitat executare silită - dovadă fiind dispoziția articolului 18 alineatul 3 din ordonanța menționată.
Reclamanta mai arată că pretinsa "anulare" a Convențiilor nr. 83 și 295/2006 este efectuată cu încălcarea normelor legale, pentru o abatere cu totul minoră ce nu justifică o astfel de măsură extremă declarată unilateral, într-o formă neprevăzută de lege și de către un organ necompetent care nu era parte în convenție.
În drept recursul nu este motivat.
Recursul a fost timbrat legal cu suma de 2 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Pârâta intimată, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat - deoarece reclamanta oferă o interpretarea eronată a dispozițiilor articolului 18 din Legea nr. 266/2006.
Examinând recursul reclamantei în raport cu motivele invocate și prevederile art. 3041Cod procedură civilă - se constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta:
În alineatul 6 al articolului XVIII - din Legea nr. 266/29 iunie 2006 - pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 28/2006 - se prevede că pentru debitorii care au stins anticipat ratele eșalonate, deși prin graficul de plată erau stabilite termene și după data menționată la alineatul 1 - precum și pentru debitorii care au beneficiat de înlesniri la plată ale căror termen de plată din grafice au expirat până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe sau expiră până la data menționată la alineatul 1, înlesnirea la plată se consideră respectată, cu toate efectele prevăzute de lege, la data la care toate condițiile au fost sau vor fi îndeplinite, dar nu mai târziu de data menționată la alineatul 1, inclusiv în situația în care nu au fost constituite în termen garanțiile sau înstrăinarea de active nu s-a realizat în condițiile prevăzute de lege.
Reclamanta susține că se încadrează în prevederile articolului 18 alineatul 6 - din lege - deoarece avea termene de plată stabilite prin grafic și după data de 4 septembrie (data menționată la alineatul 1) - respectiv 20.11.2006 prin Convenția nr. 83/2003 și 14.12.2007 - prin Convenția nr. 295/2003 (DGFP) și-a stins anticipat ratele eșalonate în iunie - iulie 2006 - plata anticipată fiind făcute anterior termenului limită de 4.09.2006 prevăzut de articolul 18 alin 6. De asemenea, reclamanta mai susține că articolul 18 alin 6 teza a I-a are în vedere debitorii care au stins anticipat ratele prin "orice modalitate" fără a distinge dacă este o plată voluntară sau silită - astfel că legiuitorul nu a înțeles să excludă de la beneficiul înlesnirilor și a consecințelor pozitive pe debitorii împotriva cărora s-a exercitat executare silită - dovadă fiind prevederile articolului 18 alin 3.
Prin urmare, reclamanta insistă asupra faptului că sumele datorate din ratele de eșalonare au fost deja achitate prin executare silită, astfel că până la termenul stabilit în alineatul 1 al art. 18 din Legea nr. 266/2006 (4.09.2006) nu mai avea de plată sume care să se fi regăsit în graficele de eșalonare.
Din moment ce nu mai există rate de plată, iar textul de lege statuează că în situația în care se constată că sunt îndeplinite toate cerințele stabilite prin actul normativ, debitorii beneficiază de menținerea înlesnirilor pentru sumele rămase de plată - în mod corect instanța a respins acțiunea.
De asemenea, nu este întemeiată nici susținerea reclamantei în sensul că textul de lege care se referă la menținerea înlesnirilor pentru sumele rămase de plată ar viza și scutirile care sunt o componentă a înlesnirilor de care a beneficiat prin cele două dispoziții de eșalonare.
Aceste scutiri, după cum însăși legea le definește, reprezintă o formă a înlesnirilor de plată ce se acordă debitorilor - exonerându-i de plata majorărilor și penalităților - astfel că aceste scutiri nu reprezintă sume rămase de plată așa cum acestea au fost concepute de legiuitor și ca urmare nu sunt de natură a justifica pretențiile de a beneficia de menținerea înlesnirilor reglementate de articolul 18 din Legea nr. 266/2006 - reclamanta nemaiavând sume de achitat din ratele de eșalonare nu mai poate fi repusă nici în graficul de eșalonare.
Nici susținerea reclamantei în sensul că actele de executare silită finalizate nu vor fi afectate prin repunerea în graficul de eșalonare - nu este întemeiată întrucât în această situație toți debitorii care au beneficiat de înlesniri și care nerespectând convențiile de eșalonare - au fost executați silit pentru întregul debit - ar fi îndreptățiți să ceară repunerea în termen și menținerea înlesnirii pentru sumele deja recuperate afectând toate actele de executare silită - astfel că legiuitorul a specificat în mod clar faptul că menținerea înlesnirilor operează numai pentru acele sume din graficul de eșalonare rămase de plată.
Nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat având în vedere că sancțiunea prevăzută de OUG nr. 40/2002 - pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin convențiile de eșalonare - este tocmai anularea convențiilor respective.
Cum reclamanta nu a achitat ratele conform termenelor stabilite prin graficele de eșalonare - sancțiunea legală este anularea convențiilor de eșalonare - cu toate consecințele ce decurg din această anulare.
De asemenea, nu este întemeiată nici susținerea că anularea convențiilor s-a făcut de către un organ necompetent - deoarece Administrația Finanțelor Publice este organul fiscal competent să monitorizeze respectarea graficelor de eșalonare și în luarea măsurilor ce se impun în situația nerespectării acestor grafice.
Așa fiind și nereținând nici din oficiu vreun motiv de casare sau de modificare a sentinței atacate - instanța, în baza art. 312 Cod procedură civilă - va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
Pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
(continuare decizia nr. 14/CA/2008 din dosar -)
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței nr. 1344/CA/25 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.01.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored. /2 ex/18.02.2008
Jud. fond:,
Președinte:Iosif MorcanJudecători:Iosif Morcan, Ștefan Făt, Carla Maria Cojocaru