Alte cereri. Decizia 151/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 151/CA
Ședința publică de la 15 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenții reclamanți -, a, ia, -, -, scu, -, R, G, -, -, cu sediul procesual ales în T,-,. 10,.C,.8, împotriva Sentinței civile nr. 2658/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - Administrația, cu sediul în T,-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de reclamanți este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru. La data de 07.04.2009, recurenții reclamanți au depus la dosar precizări cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiunea pentru perioada 01.01.2004-31.12.2004 cât și practică judiciară.
Recurentul reclamant se legitimează cu seria - nr. - eliberată de SPCEP S3 Biroul nr. 3 la 13.07.2006, având CNP -.
Arată că nu are cereri prealabile de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul recurentul reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii, cu obligarea pârâtei la acordarea drepturilor cuvenite și în continuare, conform motivelor expuse pe larg în cererea de recurs și precizărilor formulate.
CURTEA
1.Obiectul litigiului și părțile din proces
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamanții, a, ia, -, -, scu, -, R, G, -, -, au chemat în judecată Administrația T, pentru a fi obligată la plata sumelor de bani reprezentând sporuri privind suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și respectiv privind suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, în baza art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, începând cu data de 1 ianuarie 2004, actualizate cu indicele de inflație până la efectuarea plății, și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că la solicitarea de acordare a sporurilor arătate pârâta a comunicat că nu pot fi plătite aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituției capitole cu această destinație, cu toate că aceste drepturi trebuiau acordate începând cu 1 ianuarie 2004, fiind introduse prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziții pentru perioada 2004 - 2006.
S-a mai învederat că nici executivul, și nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalității suspendării succesive a actului normativ revine instanței, sub sancțiunea denegării de dreptate, și nu Curții Constituționale.
Reclamanții au mai precizat, în continuare, că normele legale de suspendare contravin art. 41 și art. 53 din Constituție pentru că un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică dar contravin și art. 16 alin. 1 din Constituție pentru că se creează o situație de discriminare față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă și art. 15 alin. 2 deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999 în mod retroactiv, încălcându-se și art. 1 din Protocolul adițional la. în condițiile în care sporurile solicitate reprezintă un drept de creanță, respectiv un bun în înțelesul protocolului.
S-a subliniat, de asemenea, că s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și că suspendările succesive au întrerupt cursul prescripției extinctive ce și-a reluat cursul după încetarea suspendării, invocându-se și dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. i) din nr.OUG 137/2000 întrucât se creează discriminare față de categoriile de funcționari publici ce au câștigat aceste drepturi.
In drept, s-au invocat dispozițiile art.31 alin.(1) lit.c) și d) și art.109 din Legea nr.188/1999 republicată, art.38 și 39 din Legea nr.53/2006.
În apărare, pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată motivat de faptul că aceștia și-au primit toate drepturile cuvenite funcției publice iar în ceea ce privește suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare prin legile bugetului de stat nu au fost prevăzute sume cu o astfel de destinație.
2.Hotărârea tribunalului
Prin Sentința civilă nr. 2658/11.12.2008 Tribunalul Tulceaa respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În perioada 2004 - 2006, dispozițiile cuprinse la literele c) și d) din textul legal menționat au fost suspendate prin acte normative succesive: nr.OUG 92/2004, Legea nr. 76/2005, nr.OUG 2/2006 și Legea nr. 417/2006.
Deși este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime, intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit și cuantumul sporurilor în discuție sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabilește în raport cu treapta de salarizare.
În aceste condiții, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competența Administrației a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.
În consecință, este atributul exclusiv al Administrației să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 și care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor este cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
A stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispozițiilor de suspendare nu este relevant în speță pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale și nu existența acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-și efectele și în continuare.
Însă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanța nu are competența de a determina ea însăși întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administrației, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Prin urmare, funcționarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acționeze în sensul determinării Administrației să-și îndeplinească atribuțiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăților acestora.
Tribunalul a reținut că este lipsit de eficiență ca la acest moment să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condițiile în care Administrația persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunțată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.
De asemenea, chiar dacă se verifică o situație discriminatorie în raport cu alți funcționari publici ce au obținut hotărâri judecătorești prin care s-au admis acțiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, așa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.
In măsura în care intervine Administrația și în îndeplinirea atribuțiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituția pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta și ceilalți funcționari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acțiune, fără a intra în discuție o autoritate de lucru judecat.
3.Recursul
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs reclamanții care au criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică, fără a indica motivele de casare sau modificare potrivit art.304 din Codul d e procedură civilă.
Au arătat recurenții că în baza dispozițiilor art.31 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Prin legi succesive au fost suspendate în mod nelegal, în perioada 2004 - 2006, drepturile privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fapt ce contravine dispozițiilor art.53 alin.1 și 2 din Constituția României.
Astfel, dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și ca atare nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituție.
Norma de suspendare contravine și art. 15 alin.2 din Constituție, deoarece dispozițiile art. 44 din OUG nr. 92/2004 sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare. Din examinarea textului art. 44 din OUG nr. 92/2004 prin care a fost suspendată plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se poate constata că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturilor persoanelor încadrate în muncă, deoarece dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu a fost restrâns ci îngrădit, atingând însăși existența dreptului.
Recurenții au solicitat să se constate ca fiind lipsită de efecte suspendarea acordării celor două suplimente pe anii 2004-2006 funcționarilor publici ai și pe cale de consecință să se dispună plata drepturilor bănești atât retroactiv pentru perioada 01.01.2004 și până la data prezentei, cât și pentru viitor.
S-a mai arătat de recurenți că instanța de fond a reținut că pârâta trebuia să stabilească cuantumul celor două suplimente ei neavând obiecțiuni cu privire la acest aspect, însă cum pârâta nu și-a îndeplinit această obligație în mod benevol, au înțeles a se adresa instanței de judecată pentru ca printr-o hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta la executarea acestei prestații.
În dovedire recurenții au depus la dosar practică judiciară, legislația invocată.
Intimata pârâtă legal citată nu a formulat apărări în cauză.
La termenul de judecată din 18.03.2009, Curtea a invocat din oficiuexcepția prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei 1.01.2004 - 31.12.2004.
Recurenții reclamanți au formulat precizări arătând că dreptul la acțiune pentru perioada 01.01.2004-31.12.2004 este prescris, solicitând acordarea drepturilor bănești cu începere de la data de 01.01.2005 și în continuare corespunzător perioadei în care fiecare reclamant s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâta, sumele cuvenite urmând să fie actualizate în raport cu indicele de inflație la momentul plății efective.
4. Curtea
Examinând recursul prin prisma criticiloraduse hotărârii de către recurentă și care au fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9 dar și potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate, excepție care face inutilă cercetarea pe fond a cauzei.
Astfel, prin cererea formulată la data de 18.09.2008, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 1.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii.
În conformitate cu dispozițiile art.3 și 7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Art.12 alin.1 din același act normativ prevede că în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
În speță, având în vedere că prin dispozițiile pct.7 din articolul unic al Legii nr.164/2004 s-a dispus suspendarea acordării acestor drepturi pentru anul 2004, se reține că dreptul la acțiune al reclamanților pentru drepturile aferente anului 2004 s-a născut la data de 1.01.2005. Ori, față de data introducerii cererii - 18.09.2008 - se constată că acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului general de prescripție, astfel că excepția invocată din oficiu este întemeiată urmând a fi admisă ca atare.
Pe fond, analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este întemeiat.
Conform art.31 din Legea nr.188/1999 "(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariu de bază;
b)sporul de vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Dispozițiile menționate au fost introduse prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, fiind cuprinse la momentul respectiv la art.29 alin.1, și au intrat în vigoare la data de 1.01.2004 astfel cum s-a prevăzut în art.XXV din aceeași lege.
Aplicarea textului de lege în discuție a fost suspendată succesiv, după cum urmează:
- pentru anul 2004 - prin articolul unic pct.7 din Legea nr.164/2004 pentru aprobarea OUG nr.123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar;
- pentru anul 2005 - prin OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005;
- pentru perioada 24.01.2006 - 31.12.2006 - prin OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
Curtea constată că aceste suspendări au avut o aplicare limitată în timp în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.1 și art.66 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Astfel, art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000 prevede că la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, ceea ce înseamnă că măsura suspendării acordării drepturilor privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, deoarece un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare.
Prin urmare, odată ce suspendarea a încetat, reclamanții sunt în drept să solicite drepturile menționate, iar pârâta are o obligație corelativă de a acorda reclamanților aceste drepturi. Pârâta nu a făcut dovada că, după încetarea suspendărilor menționate, a inclus în drepturile plătite funcționarilor publici cu titlu de salariu suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și nici că a achitat aceste sume pentru perioada anterioară, în care a operat suspendarea.
Este adevărat că legea nu stabilește un mod concret de calcul al acestor drepturi, iar instanța de judecată nu este abilitată să procedeze ea însăși la o cuantificare a drepturilor,o astfel de atribuție revenind fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Instanța reține însă că în virtutea atribuțiilor sale de a legifera salarizarea funcționarilor publici, legiuitorul poate ca, în funcție de modificarea resurselor bugetare, să intervină asupra criteriilor de acordare și a cuantumurilor valorice ale unor drepturi, să anuleze ori să suspende vremelnic acordarea unora dintre drepturile prevăzute, fără a avea însă posibilitatea de a lipsi de conținut dreptul la salarizare pentru munca depusă.
În speță, drepturile invocate de reclamanți nu reprezintă sporuri, prime sau alte adaosuri la salariu, ci sunt elemente ale salariului însuși, alături de salariul de bază și sporul de vechime în muncă. Salariul, ca formă de remunerare a funcționarului public pentru munca prestată, reprezintă, în esență, un drept patrimonial care poate fi inclus în sfera noțiunii de "bun", astfel cum aceasta a fost definită de practica CEDO în aplicarea dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Ori, într-o atare situație, fiind vorba de un drept fundamental, protecția sa este garantată, iar exercițiul dreptului nu poate fi restrâns decât în condițiile art.53 din Constituție.
Curtea apreciază că cererea reclamanților de acordare a suplimentului într-un procent de 25% este lipsită de temei legal însă lipsa legiferării cuantumului sau procentului celor două drepturi nu poate să atragă respingerea acțiunii pentru că s-ar ajunge astfel la o negare a dreptului însuși și, implicit, la suprimarea unui drept salarial recunoscut de lege.
Prin urmare, chiar dacă la acest moment nu este posibilă stabilirea întinderii drepturilor solicitate de reclamanți, aceste drepturi sunt prevăzute de lege și trebuie să fie recunoscute de către instanța de judecată ca atare, urmând ca instituția pârâtă, în calitate de debitor al obligației de plată, să facă demersurile necesare pentru executarea obligației.
Concluzionând, curtea reține că hotărârea tribunalului este nelegală și netemeinică prin prisma considerentelor reținute mai sus motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi admis ca fondat, urmând a fi modificată în tot hotărârea recurată.
Astfel, pentru drepturile bănești aferente anului 2004 se va reține excepția prescrierii dreptului la acțiune, acțiunea urmând a fi respinsă ca prescrisă.
Curtea va admite în parte acțiunea reclamanților, urmând a fi obligată pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 1.01.2005 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, precum și în continuare corespunzător perioadei în care fiecare reclamant s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâta.
Având în vedere principiile generale de drept potrivit cu care repararea oricărui prejudiciu trebuie să fie integrală, urmează a se dispune obligarea pârâtei la plata actualizată a sumelor în raport cu indicele de inflație la momentul plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții reclamanți -, a, ia, -, -, scu, -, R, G, -, -, cu sediul procesual ales în T,-,. 10,.C,.8, împotriva Sentinței civile nr. 2658/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - ADMINISTRAȚIA, cu sediul în T,-.
Modifică în tot hotărârea în sensul că admite excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004-31.12.2004 și respinge acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
Admite acțiunea în parte și obligă pârâta la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de la data de 01.01.2005 până la data pronunțării prezentei hotărâri și în continuare, corespunzător perioadei în care fiecare reclamant s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâta, sumele urmând a fi actualizate în raport cu pârâta, sumele urmând a fi actualizate în raport cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 15.04.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.fond
Red.dec.jud. -
4 ex./24.04.2009
16 Aprilie 2009
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena
