Alte cereri. Decizia 158/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-DECIZIENR. 158/R-

Ședința publică din 15 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

JUDECĂTOR 2: Gina Achim

Judecător: - - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Pitești,-, Județul A, împotriva sentinței civile nr. 566/02.11.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet Specializat în Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul -, în contradictoriu cu intimațiii - pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI P, - PRIMAR AL MUNICIPIULUI P, - DIRECTOR ECONOMIC AL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI ȘI - DIRECTOR ADJUNCT AL DIRECȚIEI ECONOMICE DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI P, toți cu sediul în Pitești,-, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul - reclamant personal și consilier - juridic pentru intimații - pârâți Primăria Municipiului Pitești și Primarul Municipiului Pitești, lipsă fiind intimații și.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, care învederează că s-au depus la dosar, prin biroul registratură, întâmpinări din partea intimaților - pârâți Primarul Municipiului Pitești, și.

Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia, pe fond. Pune în vedere părților să facă precizări cu privire la termenul acțiunii față de momentul în care s-au formulat cererile.

Recurentul - reclamant, solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris și pe care-l susține oral în ședință publică, anularea sentinței atacate și scăderea contravalorii penalităților calculate. Solicită de asemenea obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar memoriu. Precizează că acțiunea este formulată în termenul legal.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral în ședință publică. Cu privire la termenul acțiunii, arată, că acesta este depășit, față de momentul în care au fost făcute aceste cereri.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

La data de 20.06.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Pitești, (primar al Municipiului Pitești), (director economic, în cadrul Primăriei Pitești și (director adjunct al direcției economice al aceleiași primării), pentru a fi obligați să-i acorde scutire de impozit pe terenul și clădirea, situate în-, pentru perioada 2004-2007 și pentru a fi exonerat, de la plata penalităților calculate.

În motivare, reclamantul susține. că pârâții au refuzat să se deplaseze în locuința sa, pentru a constata calamitatea produsă în anul 2002, iar la încercările sale repetate, de a obține scutire de impozit pentru imobile, a primit adresa nr.22A/30.03.2003, emisă de Direcția economică din cadrul primăriei, prin care i s-a comunicat refuzul, solicitându-i-se să depună declarație fiscală pentru recalcularea impozitului pe clădiri.

Pârâții, și Primăria Pitești au formulat întâmpinare, (primii doi) invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, față de atribuțiile de serviciu și solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea, că imobilele nu au fost afectate de calamitate naturală, ci de nesupravegherea și supraîncălzirea unei surse de încălzire locală, în anul 2002. nr.OG36/2002, modificată și completată și HG nr.1278/2002, se aplică numai în cazul producerii unor calamități naturale.

Se poate acorda o scădere de la plata impozitului, în temeiul art.249 alin.5 din Codul fiscal, dacă imobilul construcție, nu mai are toate elementele structurale de bază, însă se majorează suprafața de teren, cu suprafața construită la sol a clădirii, datorându-se impozit pentru teren.

Au mai precizat, că pentru teren, nu există nici un fel de motiv, pentru a fi scutit de impozit.

Prin Sentința nr.566/CA/02.11.2007, Tribunalul Argeșa respins acțiunea formulată de către reclamant.

Pentru a hotărî în acest mod, a reținut în considerente, că imobilul din acțiune a ars parțial în anul 2002 (acoperișul casei în suprafață de 70%, tavanul a fost degradat), datorită unui mijloc de încălzire locală nesupravegheat și supraîncălzit (soba din bucătărie), aspectele fiind reținute în procesul verbal nr.2/02.01.2002, încheiat de Grupul de Pompieri " Cpt. ".

Imobilul nu a mai fost reparat. Pentru acesta și pentru terenul aferent, reclamantul a formulat cereri pentru impozitului, cererile fiind respinse de către pârâți.

Reclamantul a mai invocat și motive medicale, fiind și posesorul certificatului de handicap nr.941/02.02.2007.

Cu adresa nr. F/25545/24.05.2007, pârâții i-au comunicat reclamantului situația debitelor impozitelor pe imobile, pe anul 2007.

Impozitul pe clădiri este datorat anual, din momentul dobândirii în proprietate, până la momentul înstrăinării sau desființării acesteia.

Desființarea unui imobil, se face cu respectarea dispozițiilor Legii nr.50/1991, republicată, în baza autorizației de demolare, emisă de primar.

Reclamantul nu a făcut dovada emiterii unui astfel de act și nici că l-a pus în practică.

Impozitul pe teren se datorează, indiferent dacă acesta este ocupat sau nu de construcții.

de plata impozitului pentru imobile în caz de handicap, se face numai pentru clădirile folosite ca domiciliu, însă imobilele din litigiu, nu sunt folosite cu această destinație.

Împotriva acestei soluții, reclamantul a formulat recurs în termen legal, invocând critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, sub aspectul încălcării dispozițiilor art.43 din nr.OG92/2003, prin aceea că instanța de fond nu a avut în vedere, faptul, că intimații au refuzat în mod repetat să facă cercetări la fața locului, deși a formulat cereri în fiecare an, începând cu anul 2003, pentru a fi exonerat de la plata impozitului pentru construcție și teren. Au fost ignorate actele care dovedesc, că imobilul a fost incendiat în anul 2002, precum și certificatul său de handicap. Intimații îi cer să facă o mutație fictivă, într-un imobil nelocuibil.

Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat și la dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, instanța apreciază recursul ca fiind nefondat, după cum se va menționa în considerentele ce vor urma.

În primul rând, se va preciza, că instanța de fond, trebuia să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor, în temeiul art.137 (1) Cod pr.civilă, potrivit cărora "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".

În aceste condiții, trebuia să analizeze excepția de tardivitate a acțiunii, reglementată prin art.(7) lit.a din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ care stipulează:"Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data "comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii".

Analizând cererile formulate de către reclamant, precum și răspunsurile primite la plângerile prealabile, se constată, că acesta a formulat plângere cu depășirea termenului legal amintit.

De aceea, se impune ca acțiunea formulată să fie respinsă, ca urmare a admiterii excepției de tardivitate.

Față de cele menționate, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de de reclamantul, domiciliat în Pitești,-, Județul A, împotriva Sentinței civile nr. 566/02.11.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet Specializat în Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul -, în contradictoriu cu intimațiii - pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI P, - PRIMAR AL MUNICIPIULUI P, - DIRECTOR ECONOMIC AL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI ȘI - DIRECTOR ADJUNCT AL DIRECȚIEI ECONOMICE DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI P, toți cu sediul în Pitești,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.

TC/2 ex.

21.02.2008

jud fond. A

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Gina Achim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 158/2008. Curtea de Apel Pitesti