Alte cereri. Decizia 164/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 164
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță JUDECĂTOR
-- -- JUDECĂTOR
-- -- JUDECĂTOR
GREFIER -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind recursul formulat - SRL, împotriva sentinței nr.2443 din data de 10 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedură completă.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 10 ianuarie 2008, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vedere deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 17 ianuarie 2007.
CURTEA:
Asupra recursului de față,
Prin acțiunea înregistrată la data de 06.02.2007 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta -""SRL Tg. Jas olicitat în contradictoriu cu pârâta DGFP G,anularea deciziei nr.2 din 08.01.2007, a deciziei de impunere nr.41/31.01.2006 și a raportului de inspecție fiscală nr.2570 din 18.01.2006, pentru suma de 63.652 lei.
A mai solicitat suspendarea executării acestor acte administrative până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea acțiunii arătat că prin actele administrative mai sus arătate s-a constatat că societatea ar fi înregistrat în evidența contabilă 9 facturi fiscale în care la rubrica furnizor erau specificate societăți care, fie nu figurau în baza de date a Ministerului Finanțelor Publice, fie au achiziționat facturile din alte surse decât cele prevăzute de lege.
A mai arătat că mărfurile menționate în aceste facturi au existat, au fost recepționate și vândute, societatea având calitatea de cumpărător de bună credință.
Pârâta DGFP Daf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că cele 9 facturi fiscale nu au calitatea de document justificativ, deoarece emanau de la furnizori care nu erau înregistrați în baza de date a direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, unde își au reședința respectivii furnizori.
A mai susținut că reclamanta avea obligația verificării modului de întocmire a facturilor fiscale primite de la prestatori, lucru pe care nu l-a făcut, astfel că mărfurile respective sunt considerate fără documente legale de proveniență.
Prin încheierea nr.1228 din 10 aprilie 2007, tribunalul a respins cererea reclamantei pentru suspendarea deciziei de impunere nr.41 din 31 ianuarie 2006, ca urmare a faptului că reclamanta nu a achitat cauțiunea prevăzută de art.85 alin.2 Cod pr.fiscală, stabilită în cuantum de 5% din suma contestată.
În cauză s- admis și administrat proba cu expertiză contabilă.
Prin sentința nr.2443 din 10 iulie 2007, Tribunalul Gorj - Secția contencios administrativ a respins ca nefondată contestația reclamantei, reținând că cele 9 facturi din perioada ianuarie - decembrie 2002 au fost emise de societăți care nu figurau în baza de date a DGFP T, C, C și B, că nu au fost achiziționate sau înregistrate în aceste județe și ca atare nu pot avea calitatea de documente justificative.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs reclamanta, considerând-o netemeinică și nelegală.
A invocat interpretarea greșită a legii de către instanța de fond și faptul că la pronunțarea hotărârii nu a ținut cont de raportul de expertiză întocmit în cauză.
În acest sens a susținut că cele 9 facturi consemnate în raportul de inspecție fiscală îndeplinesc condițiile prevăzute de art.25 pct.B din OG 3/1992 și OG 17/2000, precum și cele prevăzute de HG 831/1997.
A mai susținut că în cauză nu este posibilă reținerea dispozițiilor art.6 din HG 831/1997, întrucât din coroborarea acestui articol cu dispozițiile art.1 alin.2 și 5 din acest act normativ rezultă că sursele de procurare a formularelor tipizate sunt RA Imprimeria Națională sau alte unități tipografice și se face de persoane fizice sau juridice pentru determinarea veniturilor obținute din activitatea de exploatare, și nu a cheltuielilor.
A precizat recurenta că materialele cuprinse în facturi au fost recepționate prin note de primire-recepție, au fost înregistrate în jurnalul de cumpărări și se regăsesc în volumul vânzărilor, fiind evidențiate în veniturile realizate, iar împrejurarea că la data achiziționării le-au fost prezentate certificatul de înregistrare la ORC, precum și a înștiințarea de plătitor de TVA reprezintă o dovadă a bunei credințe, neputându-i-se imputa că firmele respective nu și-au înregistrat în contabilitate respectivele facturi sau că în prezent nu mai există.
Recursul este nefondat.
Prin raportul de inspecție fiscală încheiat la 18.01.2006 și decizia de impunere nr.41/31.01.2006, s-au reținut în sarcina societății reclamante -" SRL Tg.J obligații suplimentare de plată în sumă totală de 63.652 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA suplimentar cu accesoriile aferente, ca urmare a faptului că 9 facturi fiscale nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, fiind emise de 5 furnizori care nu figurează în baza de date a direcțiilor generale ale finanțelor publice județene- unde-și au reședința și de asemenea au fost procurate din alte surse decât cele prevăzute de art.6 din HG 831/1997.
Obligațiile suplimentare de plată reținute prin actele administrative fiscale mai sus arătate sunt legal stabilite, întrucât potrivit pct.10.6 lit.g din Normele de aplicare a OUG 17/2000 privind TVA, aprobate prin HG 401/2000, nu poate fi dedusă TVA aferentă intrărilor referitoare la bunuri și servicii, aprovizionate pe bază de documente, care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art.25 pct.B din Ordonanța de Urgență și HG 831/1997- pentru aprobarea formularelor, modelelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora.
Art.19 din OG 17/2000 impune contribuabililor - pentru a putea exercita dreptul de deducere TVA - să justifice suma taxei prin documente întocmite conform legii, de către contribuabili înregistrați ca plătitor de taxă pe valoare adăugată.
De asemenea, potrivit art.6 din HG 831/1997, procurarea și utilizarea de formulare cu regim special de înseriere și numerotare, din alte surse decât cele prevăzute în hotărâre, sunt interzise.
Prin urmare, legea sancționează nu numai procurarea, ci și utilizarea de formulare tipizate din alte surse, acestea neputând avea calitatea de documente justificative pentru a da drept de deducere TVA și nici pentru deducerea cheltuielilor la calculul impozitului pe profit.
În speță, reclamanta s-a aprovizionat cu mărfuri de la furnizori ce nu figurează ca existenți în baza de date a direcțiilor generale a finanțelor publice din județele unde-și au reședința, și prin urmare nu s-a făcut dovada că sunt plătitori de TVA, iar o parte din facturile emise au fost procurate din alte surse decât cele prevăzute de art.1 alin.5 teza a II- a din actul normativ mai sus arătat.
Dispozițiile art.1 alin.2 și 5 din HG 831/1997, invocate de reclamantă, nu pot avea în vedere obligativitatea utilizării de formulare tipizate numai pentru determinarea veniturilor din activitatea de exploatare, întrucât, așa cum în mod corect a interpretat și instanța de fond nu pot fi create regimuri juridice diferite pentru venituri și pentru cheltuieli, prin art.6 din acest act normativ interzicându-se expres (indiferent de operațiunea financiar contabilă) folosirea de formulare speciale tipizate din alte surse decât cele prevăzute de această hotărâre.
În ceea ce privește nereținerea concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, se apreciază că problema valabilității celor 9 facturi fiscale constituie o problemă de drept, ce este analizată de instanța de judecată, și nu de expertul contabil prin simpla studiere a actelor în discuție.
Astfel, în mod corect concluziile expertului privitoare la calitatea de documente justificative a facturilor fiscale în litigiu au fost înlăturate de instanță cu argumente întemeiate pe dispozițiile legale incidente în cauză.
Împrejurarea că mărfurile înscrise în facturi au fost recepționate, că se regăsesc în volumul vânzărilor și au fost evidențiate la venituri, atestând buna credință a cumpărătorului nu conferă actelor în litigiu calitatea de documente justificative, neputând înlătura deficiențele constatate de organul fiscal.
Pentru considerentele arătate, se constată că toate motivele invocate sunt nefondate și pe cale de consecință în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de - SRL, împotriva sentinței nr.2443 din data de 10 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Ianuarie 2008.
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță | JUDECĂTOR 2: Doina Ungureanu | JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu |
Grefier, |
Red.jud.
LF/ 2 ex/15.02.2008
Jud.fond:
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu, Teodora Bănescu
