Alte cereri. Decizia 167/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 167
Ședința publică de la 10 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
Judecător: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia
Grefier:
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal promovată de recurentul în contradictoriu cu intimații Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, Ministerul Finantelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I, având ca obiect alte cereri împotriva sentinței nr.1732/CA/12.09.2007 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 3 martie 2008, fiind consemnate în încheierea din acea zi - parte integrantă din prezenta decizie, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr.1732 din 12.09.2007 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă excepția prematurității introducerii cererii, ridicată de către pârâtul PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ I, ca neîntemeiată.
A fost respinsă excepția netimbrării cererii, ridicată de către pârâtul ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, ca neîntemeiată.
Au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale a pârâților ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI, precum și a chematului în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, ca neîntemeiate.
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul, cu domiciliul în municipiul I, str. - nr. 18, - scara A, etaj 1,. 12, județul I, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în municipiul B,-, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALA A PENITENCIARELOR, cu sediul în municipiul B,-, Sector 2 și PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ I, cu sediul în municipiul I, str. -. - nr. 10, județul
Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, în condițiile art. 38 alin. 2 din ORDONANȚA nr. 64 din 30 august 2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, cu modificările și completările ulterioare, și la încheierea asigurării de risc profesional pentru viață, sănătate și bunuri, în condițiile dispozițiilor art. 34 lit. n) din Legea nr. 293 din 28 iunie 2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Naționala a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare.
A fost respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la achitarea contravalorii echipamentului pentru anul 2006, ca neîntemeiat.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ în contradictoriu cu MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul ales la. a județului I, cu sediul în municipiul I,-, județul I și a fost obligat chematul în garanție să vireze în contul pârâtului fondurile necesare pentru plata sumelor către reclamant.
S-a disjuns capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata orelor lucrate în zilele de sărbători legale și în zilele de repaus săptămânal începând cu data de 27.09.2004 și s-a dispus formarea unui nou dosar care, urmare a repartizării manuale, va avea termen la data de 26.09.2007, la același complet, Dl ca, pentru când se vor solicita relații de la pârâtul PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ I, referitoare la orele lucrate în condițiile dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 293 din 28 iunie 2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Naționala a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că deși prin efectul legilor bugetului de stat ulterioare Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 33/2001 (Legea nr. 293/2004, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005), exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu, prevăzut de prevederile art. 34 lit. f din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, care stabilește că funcționarul public din Administrația Penitenciarelor are dreptul la "o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu", a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea dreptului la prima de vacanță nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu în perioada 2001-2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al funcționarilor publici în baza Legii nr. 293/2004, instituit prin art. 34 lit. f, a fost introdus în această lege încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din septembrie 2004, continuând să existe și în prezent, fiind prevăzut ulterior și în art. 38 alin. 2 din ORDONANȚA nr. 64 din 30 august 2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004 - 2006.
Suspendarea ulterioară, pe fiecare din anii următori, a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar acesta a continuat să fie prevăzut și ulterior perioadei în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 6 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, nu pot fi limitate decât în situația în care nu mai este în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv, aspect statuat cu forță juridică obligatorie, de către înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 23/2005 dată în interesul legii, în privința interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 411 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la prima de concediu de odihnă pentru magistrați și personalul auxiliar, prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pe anii 2003, 2004 și 2005 [art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 și art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004], ce confereau același drept categoriei magistraților judecători și procurori și personalului auxiliar de specialitate.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, pentru anul 2006, primele de concediu de odihnă cuvenite acestora în conformitate cu art. 34 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În privința cererii reclamantului de obligare a pârâților la încheierea asigurării de risc profesional pentru viață, sănătate și bunuri, instanța reține că acestora le revine această obligație, în condițiile dispozițiilor art. 34 lit. n) din Legea nr. 293 din 28 iunie 2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Naționala a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, iar argumentația prezentată de către pârâți, referitoare la lipsa hotărârii Guvernului care să reglementeze modalitate de punere în executare a acestei obligații, nu este de natură a suprima dreptul reclamantului.
Astfel, pentru aceleași considerente ca și cele avute în vedere la aprecierea dreptului la plata primelor de vacanță, de a nu suprima dreptul stabilit printr-un act normativ în esența sa, instanța va admite acest capăt de cerere, urmând ca pârâții să facă demersurile necesare, în faza de executare, pentru a determina modalitatea practică de realizare a dreptului reclamantului.
În privința acestor capete de cerere formulate de către reclamant în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, respectiv Ministerului Justiției, instanța retine că acești pârâți, în calitate de ordonatori secundar, respectiv principal de credite, au atribuții în ceea ce privește propunerile de buget, în etapa premergătoare elaborării și adoptării de către Parlament, a legii bugetului, precum și de executarea a bugetului, în etapa ulterioară aprobării.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, astfel cum a fost modificată, ordonatorul principal de credite "repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, in raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.", iar potrivit art. 34 alin. 1 din același act normativ, "Ordonatorii principali de credite au obligația ca pana la data de 15 iulie a fiecărui an sa depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget si anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea in limitele de cheltuieli, si estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații si fundamentări detaliate." De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 1 "Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite si a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare si proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern pana la data de 30 septembrie a fiecărui an", după care " se aproba de Parlament pe ansamblu, pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum si alineate, după caz, si pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum si creditele de angajament pentru acțiuni multianuale." (art. 36 alin. 1). Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 47 și 49, ordonatorii de credite pot solicita aprobarea de credite bugetare pentru cheltuielile fiecărui exercițiu bugetar, care ar putea fi folosite pentru executare hotărârilor judecătorești.
În faza de execuție bugetară, reglementată de dispozițiile Secțiunii a 4-a, "repartizarea pe trimestre a veniturilor si cheltuielilor aprobate in bugetele prevăzute la alin. (1) se aproba de către:
a) Ministerul Finanțelor Publice: pe capitole de cheltuieli și în cadrul acestora, pe titluri, la propunerea ordonatorilor principali de credite; pe capitole și subcapitole la venituri și pe capitole și în cadrul acestora, pe titluri de cheltuieli, pentru bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, la propunerea ordonatorilor principali de credite; pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și pentru transferurile din bugetul de stat către bugetele locale, la propunerea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, transmise de direcțiile generale ale finanțelor publice ale Ministerului Finanțelor Publice;
b) ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, pentru bugetele proprii si pentru bugetele ordonatorilor secundari de credite bugetare sau ale ordonatorilor terțiari de credite, după caz;
c) ordonatorii secundari de credite, pentru bugetele proprii si pentru bugetele ordonatorilor terțiari de credite bugetare."
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 52 "In procesul execuției bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament, lichidare, ordonantare, plata"(alin. 1), iar "operațiunile specifice angajării, lichidării si ordonantarii cheltuielilor sunt in competenta ordonatorilor de credite si se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituției publice"(alin. 3), execuția bugetară bazându-se pe principiul separației atribuțiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuțiile persoanelor care au calitatea de contabil (alin. 2).
Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Pentru asigurarea acestei consecințe, se impune cu necesitate să se recunoască responsabilitatea tuturor instituțiilor implicate în gestionarea fondurilor din care urmează a se face plata acestor drepturi, și nu doar a instituției în cadrul căreia funcționarii publici își desfășoară efectiv activitatea, printr-o astfel de interpretare realizând, în fapt, o nouă îngrădire a drepturilor reclamanților, împiedicați în faza de executare, de facilitatea intrării în posesie asupra sumelor de care au fost privați.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, respectiv Ministerului Justiției au calitate procesuală în cererile reclamantului de a fi obligați la plata primei de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, plata contravalorii echipamentului aferent anului 2006, încheierii asigurării de risc profesional, precum și plata orelor suplimentare, în condițiile în care Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, ordonator terțiar de credite aflat în subordinea Administrația Națională a Penitenciarelor, nu va putea executa obligația de plată fără asigurarea existenței sumelor necesare în proiectul de buget al ordonatorului principal de credite. A considera altfel ar însemna să se lipsească de substanță dreptul reclamantului, prin imposibilitatea realizării dreptului, ceea ce ar constitui o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că "orice dispoziție a Convenției sau a protocoalelor sale trebuie interpretata astfel încât sa garanteze drepturi concrete si efective, iar nu teoretice si iluzorii" (Hotărârea in Cauza Kaya împotriva României din 12.10.2006.
Potrivit considerentelor Hotărârii in Cauza Caracas împotriva României din 29.06.2006, pct. 32, "Cu certitudine, dreptul de acces la instanța nu este absolut. El poate permite limitări admise implicit, deoarece el cere prin însăși natura sa o reglementare de către stat. In elaborarea unei asemenea reglementari statele se bucura de o anumita marja de apreciere. Totuși, limitările aduse nu trebuie sa restrângă accesul la instanța acordat individului de o asemenea manieră încât dreptul sa fie încălcat în însăși substanța sa. În plus, aceste limitări nu se conciliază cu art. 6 alin. 1 decât daca urmăresc un scop legitim si exista un raport rezonabil de proporționalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat (a se vedea, printre altele, împotriva Franței, Hotărârea din 30 octombrie 1998, de hotărâri si decizii 1998-VIII, p. 3349, paragraful 44 si si alții împotriva Greciei, nr. 41.727/98, paragraful 23, 2001-XII).", iar potrivit celor cuprinse în Hotărârea definitiva la 28 septembrie 2005, in cauza Virgil împotriva României, "Curtea amintește ca executarea unei sentințe sau hotărâri trebuie considerata ca făcând parte integranta din "proces", in sensul art. 6 alin. 1 din Convenție si ca dreptul la instanța ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătoreasca definitiva si obligatorie sa rămână inoperanta in detrimentul unei părți (Cauza Immobiliare impotriva Italiei [GC], Cererea nr. 22.774/1993, paragraful 63, CEDO 1999-V)."
În privința cererii de chemare în garanție formulată de către pârâtul Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță în contradictoriu cu Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța reține că acest pârât elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra acestor proiecte, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările necesare, potrivit art. 3 alin. 1 din HG nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar Legea finanțelor publice nr. 500/2002 conferă Ministerului Finanțelor Publice responsabilitatea elaborării proiectului bugetului de stat și acoperirii cheltuielilor privind despăgubirile acordate pe baza hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești, astfel încât apreciază că această instituție are calitate procesuală pasivă de a vira fondurile necesare pentru plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, către reclamanți, în condițiile în care aceste sume vor fi cuprinse în bugetul din care urmează a fi executate, față de calitatea sa de executant al bugetului de stat. De asemenea, după cum însuși acest pârât susține, dreptul la prima de concediu constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, iar acest drept nu este înlăturat, ci aplicarea lui a fost suspendată, succesiv, prin legile bugetului, limitarea acordării acestor drepturi realizându-se în mod întemeiat, pe considerente de natură bugetară, întrucât în buget nu au fost prevăzute fonduri pentru plata primelor, însă aceste împrejurări nu pot înlătura obligația pârâtului de a aloca fondurile necesare din bugetul în care ele vor fi prevăzute. că printre rațiunile pentru care instanța apreciază această cerere a reclamantului ca fiind pe deplin justificată se regăsește și prerogativa pârâtului de a elabora proiectul de buget și proiectele legilor bugetului și a legilor de rectificare a bugetului, mecanisme care îi sunt în mod exclusiv atribuite înaintea deciziei forului legislativ, Parlamentul. De altfel, în mecanismul elaborării bugetului și legii bugetului, Ministerului Finanțelor Publice îi revin toate prerogativele, Parlamentului revenindu-i doar dreptul de cenzură, în cadrul mecanismului adoptării actelor normative, după cum și ulterior, după adoptarea legii de către Parlament, cel care asigură executarea sa este același pârât.
Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță în contradictoriu cu Ministerului Economiei și Finanțelor, care va fi obligat să vireze în contul pârâtului fondurile necesare pentru plata sumelor către reclamant.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâților la achitarea contravalorii echipamentului pentru anul 2006, instanța reține ca pertinente și întemeiate susținerile pârâtelor referitoare la lipsa oricărei culpe în neexecutarea acestui drept, pe care îl recunosc reclamantului, executare pentru care s-a făcut dovada că procedura este în derulare, motiv pentru care va respinge cererea ca neîntemeiată.
Întrucât în privința capătului de cerere având ca obiect plata orelor suplimentare, instanța apreciază că se impune solicitarea unor relații suplimentare din partea pârâtului Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, iar din partea reclamantului să indice orele lucrate pentru care solicită remunerare suplimentară, va disjunge capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata orelor lucrate în zilele de sărbători legale și în zilele de repaus săptămânal începând cu data de 27.09.2004 și dispune formarea unui nou dosar care, urmare a repartizării manuale, va avea termen la data de 26.09.2007, la același complet, D1, pentru când se vor solicita relații de la pârâtul Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, referitoare la orele lucrate în condițiile dispozițiilor art.43 din Legea nr.293 din 28 iunie 2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâții Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor.
Reclamantul critică sentința recurată pentru motivul că greșit a fost respins capătul de cerere privind plata contravalorii echipamentului restant pentru anul 2006 având în vedere HG nr.1997 din 16 noiembrie 2004.
Prin recursurile declarate Ministerul d e Justiție, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Economiei și Finanțelor critică sentința recurată, motivat de faptul că nu au calitate procesuală pasivă și că în mod greșit s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de Penitenciarul Iași.
Prin recursul promovat, Penitenciarul d e Maximă Siguranță precizează că nu există nici o hotărâre de Guvern care să reglementeze condițiile încheierii unei asigurări de risc profesional pentru viață, sănătate și bunuri, astfel că se află într-o imposibilitate de a încheia o astfel de asigurare.
În recurs nu au fost administrate noi probatorii.
Curtea examinând cererile de recurs și dosarul de fond urmează a constata următoarele:
Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat a fi obligați pârâții la:
- plata către reclamant, în conformitate cu art.34 lit. f din Legea nr.293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, a drepturilor bănești cuvenite pentru anii 2004, 2005 și 2006 cu titlu de primă (o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu);
- achitarea contravalorii echipamentului prevăzut de dispozițiile art.45 din Legea nr.293/2004 pentru anul 2006;
- plata orelor lucrate în zilele de sărbători legale, potrivit dispozițiilor art.43 din Legea nr.293/2004 și Codului muncii, precum și în zilele de repaus săptămânal, începând cu data de 27.09.2004;
- la încheierea asigurării de viață, potrivit dispozițiilor art.34 lit. n din Legea nr.293/2004, la o societate de asigurări abilitată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Referitor la excepțiile invocate de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece pârâții recurenți în cauza de față nu au calitatea de titulari ai dreptului și nici nu au obligația ce formează conținutul raportului juridic de drept dedus judecății.
În prezenta cauză Administrația Națională a Penitenciarelor are calitate de ordonator secundar de credite față de unitatea la care lucrează reclamantul-recurent, astfel că singura instituție care poate fi obligată a restitui reclamantului drepturile bănești datorate este Penitenciarul d e Maximă Siguranță I, recurenta Administrația Națională a Penitenciarelor nu are calitate procesuală pasivă.
Față de această motivație, urmează ca potrivit dispozițiilor art.312 din Codul d e procedură civilă să se admită recursul și să fie respinsă acțiunea în contradictor cu acest pârât.
Referitor la ceilalți doi recurenți, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, care au fost chemați în garanție de Penitenciarul d e Maximă Siguranță I, urmează a se constata că și aceste recursuri sunt întemeiate avându-se în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor are răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat, însă numai în baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, astfel că răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea pentru plata sumelor reclamate de reclamant.
Astfel că nici Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, astfel că implicit nici cererea de chemare în garanție nu poate fi admisă.
De precizat este și faptul că nici Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că acesta nu are calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Rolul Ministerului Justiției în calitate de ordonator principal de credite este acela de a centraliza proiectele de buget transmise de instituțiile aflate în subordinea sa, așa cum de altfel se vor avea în vedere dispozițiile art.21 din Legea 500/2002.
Numai faptul că Ministerul Justiției este ordonator principal de credite nu poate duce la concluzia că acesta are calitate procesuală pasivă, cu atât mai mult cu cât între reclamantul-recurent și Ministerul Justiției nu există nici un raport juridic, așa încât se va reține că nici Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care se respinge atât cererea de chemare în garanție formulată de Penitenciarul d e Maximă Siguranță I, cât și acțiunea promovată de reclamant.
Cât privește recursul promovat de reclamantul, Curtea apreciază că nu este întemeiat având în vedere dispozițiile imperative ale art.34 lit. n din Legea 293/2004, care prevede în mod expres că funcționarul public din sistemul administrației penitenciarelor are dreptul la asigurare de risc profesional pentru viață, sănătate și bunuri, dar în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului. Se va observa că până în prezent nu a fost emis un astfel de act normativ, situație în care nu a fost posibilă încheierea acestei asigurări, așa încât recursul promovat urmează a fi respins.
Având în vedere că celelalte capete de cerere au fost corect soluționate de instanța de fond și pentru faptul că acele dispoziții nu au fost recurate, urmează a menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursurile formulate de Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul d e Maximă Siguranță I, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, împotriva sentinței nr.1732/CA/12.09.2007 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor, Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerului Justiției.
Respinge acțiunea reclamantului în contradictor cu Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției și cererea de chemare în garanție formulată de Penitenciarul d e Maximă Siguranță I în contradictor cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea Penitenciarului d e Maximă Siguranță I, la încheierea asigurării de risc profesional pentru viață, sănătate și bunuri.
Respinge recursul formulat de reclamantul contra sentinței nr.1732/CA/12.09.2007 a Tribunalului Iași.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Roșculeț
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
- -
- -
22.IV.2008.-
2 ex.-
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian, Gheorghe Aurelia, Roșculeț
