Alte cereri. Sentința 173/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 173/F/CA/2008
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect alte cereri.
În interiorul termenului de pronunțare, la dosarul cauzei nu au fost depuse acte.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 12.11.2008, când a fost amânată pronunțarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față;
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul, a chemat în judecată pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, solicitând ca prin hotărâre judecătorească:
1. să se constate și anularea următoarelor Ordonanțe ale Guvernului României:
- OUG nr.27/30.01.2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor;
- OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
2. După pronunțarea Curții Constituționale asupra acestor acte normative, judecându-se cauza pe fond solicită să se dispună:
- anularea în întregime a acestor acte normative, considerând că pe lângă calitatea de pensionar îndeplinește și calitatea de persoană cu handicap;
- al doilea act normativ, OUG nr.137/2000 este neconstituțional întrucât îl prejudiciază prin recalcularea pensiilor în data baza HG nr.1550 din 23.09.2004.
acestui act, susține că mai constă în faptul că, a investit un organ ca și, care se substituie autorităților judiciare și aplică codul d e procedură civilă fără drept, încălcând art.124-130 și 163(1) din Constituție și art.1201 Cod civil.
Ulterior, acțiunea a fost precizată în sensul că se introduce petitul și cu următorul conținut:
- întrucât din cauza acestor două ordonanțe ale Guvernului României (27/2002 și 137/2000) a suferit prejudiciul că nu a beneficiat de art.47(1) lit.b coroborat cu art.50(1) din Legea nr.19/2000 a pensiilor și pensia sa este mai mică cu 300 lei (RON)/lună decât a unei persoane cu handicap pensionată ca și dânsul. În baza și principiile Legii nr.19/2000, începând cu 01.04.2001 - dată de la care pensia i-a fost stabilită în baza Legii nr.3/1977, devine pensie în înțelesul Legii nr.19/2000 și la recalculare nu s-a aplicat dreptul de persoană cu handicap preexistent calității de asigurat (angajat), solicitând: obligarea pârâtului Guvernul României la următoarele despăgubiri: pe ultimii 3 ani = 300 lei/lună x 36 luni = 10.800 lei și în continuare începând cu 01.10.2008 = 300 lei RON/lună în plus la pensie pe tot parcursul vieții și să emită o ordonanță de guvern în acest scop.
Analizând acțiunea formulată și precizată, instanța reține în fapt și drept următoarele:
Raportat la motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea introductivă de instanță având ca obiect cenzurarea actelor anterior menționate, aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Deși reclamantul nu precizează temeiul legal al acțiunii sale, este evident că instituția juridică a anulării actelor administrative este reglementată expres de dispozițiile art.8 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificări și completări. Însă, în speță aceste dispoziții nu sunt incidente.
Potrivit disp.art.8 alin.(1) din lege "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin.(1) lit.h, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale".
Dispozițiile arătate conferă părții vătămate de un act administrativ unilateral, posibilitatea legală de a solicita anularea acestuia, în termenul imperativ prevăzut de lege.
Însă, măsura legală a anulării vizează exclusiv actele administrative, în accepțiunea conferită acestei noțiuni de dispozițiile art.2 alin.(1) lit.c din Legea nr.554/2004, nu și ordonanțele de guvern (simple sau de urgență).
Această interpretare rezultă, fără echivoc, și din modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, în mod distinctiv, posibilitatea juridică a atacării actelor cu forță juridică superioară hotărârilor de Guvern.
Ordonanțele de Guvern reprezintă acte administrative de autoritate cu putere de lege, emise de Guvernul României, în temeiul art.115 din Constituție, potrivit principiului delegării legislative. Așadar, fiind acte prin natura lor cu caracter legislativ, deoarece reglementează relații sociale ce țin de domeniul legii, determinat de raporturile dintre Guvern și Parlament, este limpede că și formele privind controlul acestora sunt unele specifice.
Calea de contestare a ordonanțelor de Guvern, care reprezintă acte de sorginte guvernamentală, este cea prevăzută de dispozițiile art.9 din lege, care în mare măsură se inspiră din prevederile fundamentale ale art.126 alin.(6) din Constituție. Astfel, potrivit alin.(1) al acestui articol, competența de a soluționa cererile persoanei vătămate prin ordonanțe ale Guvernului sau dispoziții ale acestora, este atribuită instanțelor de contencios administrativ. Însă această cale procedurală nu oferă, deopotrivă, instanței competente sesizate și posibilitatea de a controla efectiv constituționalitatea acestor acte administrative atipice, ci doar pe aceea de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, prevăzute de Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.
Împotriva acestor acte normative de sorginte guvernamentală, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim are deschisă calea acțiunii, însoțită de excepția neconstituționalității.
Prin modificarea disp.art.9 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ prin Legea nr.100/2008, "persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță".
Or, motivarea pretenției reclamantului de sancționare a actelor în discuție coincide cu excepția de neconstituționalitate a acestora, acțiunea constituind, în fapt, baza motivării excepției, ceea ce conduce la inadmisibilitatea ab initio a acțiunii.
Prin urmare, calea de contestare a unei ordonanțe a Guvernului (simplă sau de urgență) este supusă regimului juridic reglementat de dispozițiile art.9 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ și nu procedurii prevăzute de art.8 din lege, normele care o reglementează fiind de strictă interpretare și aplicare (fără a fi condiționată de îndeplinirea procedurii speciale a plângerii prealabile sau de termene de exercitare a dreptului la acțiune).
Trebuie precizat că, aprobarea sau respingerea ordonanțelor de urgență se face prin lege, putând fi supusă amendării, cu ocazia dezbaterilor parlamentare, astfel încât aceste acte normative pot fi adoptate cu modificări sau respinse în integralitatea lor.
La acest moment, cele două acte normative au devenit legi, Ordonanța Guvernului nr.27/2002 fiind aprobată prin Legea nr.233/2002 publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr.296 din 30.04.2002, iar Ordonanța Guvernului nr.137/2000 prin Legea nr.48/2002, Partea I, nr.69 din 31,01,2002 (Ordonanța Guvernului nr.137/2000 a fost modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr.77/2003, aprobată prin Legea nr.27/2004).
În fapt, în contextul precizării acțiunii, reclamantul a înțeles să-și extindă pretențiile în contradictoriu cu Guvernul României, solicitând instanței obligarea autorității publice a puterii executive la emiterea unui act administrativ, respectiv acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de către autoritățile de specialitate locale.
Evident că, și raportat la aceste noi petite, cererea este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Cu privire la cererea de emitere act administrativ, o astfel de solicitare trebuie să se realizeze cu respectarea dispozițiilor imperative ale art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificări și completări.
Din actele administrate de către instanță reiese că reclamantul nu face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii.
Referitor la cererea privind acordarea unor despăgubiri, se apreciază că solicitarea este de asemenea inadmisibilă, reclamantul neprobând existența unei legături de cauzalitate între aplicarea actelor normative contestate și prejudiciul invocat.
În plus, raportat la cererea reclamantului privind acordarea despăgubirilor solicitate, se impune o discuție cu privire la capacitatea juridică civilă, precum și la calitatea procesuală pasivă a Guvernului României.
Susținerile părții reclamante referitoare la existența unui "prejudiciu" ce se impune a fi despăgubit și a unei răspunderi de natură civilă a pârâtului Guvernul României, întemeiată pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000, republicată, sunt nu numai nefondate, dar sunt și în contradicție cu prevederile constituționale și cu cele ale legilor speciale, dar sunt și în contradicție cu prevederile constituționale și cu cele ale legilor speciale care reglementează organizarea și funcționarea Guvernului, precum și răspunderea membrilor acestuia.
Calificarea eronată a raportului juridic dintre părți a determinat și o apreciere greșită a reclamantului asupra existenței unei răspunderi civile a organelor administrației de stat, întemeiată pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000, republicată.
Răspunderea administrativ-patrimonială a autorităților publice reglementată de dispozițiile Legii nr.554/2004 este o instituție proprie dreptului administrativ stabilită de dreptul constituțional și se află în strânsă legătură cu celelalte instituții fundamentale ale dreptului administrativ:organizarea, domeniul public, contenciosul administrativ etc.
Având în vedere cele menționate, acțiunea reclamantului va fi respinsă.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, față de respingerea acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul, domiciliat în, Nouă, -.17, jud.Sibiu împotriva GUVERNULUI ROMÂNIEI, cu sediul în B, nr.1.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Dact./4 ex./09.01.2009
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu
