Alte cereri. Decizia 221/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 221/CA
Ședința publică din 01 iunie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 3: Nicolae Stanciu
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-reclamant - cu domiciliul în com. jud.T, în contradictoriu cu intimații-pârâți AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.202 și COMISIA JUDETEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII Nr. 9/1998 - cu sediul în T, județul T, împotriva sentinței civile nr.2707/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect Legea nr. 9/1998.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18.05.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în temeiul art.156 al.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 25.05.2009 și, având nevoie de timp pentru delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 1.06.2009, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr-, reclamantul a contestat decizia nr.230/19.02.2008 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând anularea ei și acordarea compensațiilor ce i se cuvin potrivit Legii nr.9/1998.
În motivare, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr.1488/8.06.2007 emisă de către Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998 T, s-a admis cererea sa și s-a stabilit că i se cuvin compensații bănești pentru bunurile abandonate pe teritoriul iei de către defunctul său tată, la nivelul sumei totale de 29.501,32 lei reprezentând 345,66 lei compensații pentru 0,04 ha. teren arabil, 28.286 lei compensații pentru construcții 4 camere și subsol și 869,66 lei compensații pentru recolta de 3 ha. porumb și 0,5 ha. soarelui.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat contestație, însă prin decizia nr.230/19.02.2008 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, s-a respins contestația, validându-se hotărârea Comisiei Județene T pentru aplicarea Legii nr.9/1998.
Reclamantul susține că decizia contestată este nelegală și netemeinică întrucât s-au stabilit compensații bănești numai pentru o singură construcție, fără anexe gospodărești și fără terenul aferent iar din cei de 4.000 mp. teren intravilan s-au stabilit compensații numai pentru 400 mp. ca teren arabil.
În dovedirea acțiunii s-au depus în copie înscrisuri.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că hotărârea Comisiei Județene nr.1488/2007 a fost emisă cu luarea în considerare a tuturor actelor specifice pentru dovedirea proprietăților imobiliare și având în vedere contractul de vânzare-cumpărare/recolonizare din anul 1948 încheiat între autorul și Statul Român.
La solicitarea instanței, pârâta a comunicat întreaga documentație ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.
În speță a fost administrată proba cu înscrisuri și cu expertiză.
Prin sentința civilă nr. 2707/16.12.2008 acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Prima instanță a reținut următoarele:
Prin hotărârea nr.1488/8.06.2007 a Comisiei Județene T pentru aplicarea Legii nr.9/1998 s-a admis cererea reclamantului și s-a stabilit că valoarea totală a compensațiilor ce i se cuvin este de 29.501,32 lei, reprezentând 345,66 lei compensații pentru 0,04 ha. teren arabil, 28.286 lei compensații pentru construcții 4 camere și subsol și 869,66 lei compensații pentru recolta de 3 ha. porumb și 0,5 ha. soarelui.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat contestație care a fost respinsă prin decizia nr.230/19.02.2008 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care a validat hotărârea nr.1488 a Comisiei Jud.T pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și a dispus plata de compensații în cuantum de 29.501,32 lei către reclamant.
Decizia nr.230/19.02.2008 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este legală și temeinică întrucât, conform situației de avere a Comisiei Mixte Româno- din anul 1942, autorul a deținut în ia 10 ha teren agricol, 2 case cu 7 camere, subsol și dependințe șu curte în suprafață 4000 mp. De asemenea, au rămas în ia și recoltele neculese de porumb și soarelui.
La recolonizarea în România, tatăl reclamantului, a primit 10 ha. teren arabil, o casă cu 3 camere și dependințe și curte în suprafață de 2000 mp. conform contractului de vânzare-cumpărare/recolonizare încheiat în anul 1948.
Pentru contractele de vânzare-cumpărare/recolonizare, încheiate între coloniști și Statul Român, contravaloarea bunurilor primite la recolonizare în D de Nord urma să fie achitată de către aceștia în 10 rate egale anuale începând cu anul 1950, însă, din verificarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1948 între autorul și Statul Român s-a constatat că lipsește mențiunea prețului, neputându-se face dovada achitării lui cu nici un mijloc de probă, declarațiile martorilor audiați în cauză nefiind relevante întrucât nu au putut identifica imobilele pentru care s-a plătit un eventual preț către stat.
Prin hotărârea nr.1488/2007, Comisia Jud.T a acordat corect compensații prin diferență de valoare între terenul agricol, casa cu 7 camere și subsol, dependințele, curtea și recoltele abandonate Statului și terenul agricol, casa cu 3 camere, dependințele și curtea primite la recolonizare, în conformitate cu prevederile art.10 din Legea nr.766/1941 și ale Legii nr.715/1946 privind stabilirea despăgubirilor cuvenite populației evacuate din D de Sud în urma Tratatului Româno- de la 7 sept.1940.
Totodată, la emiterea hotărârii, Comisia Jud.T a avut în vedere și disp.art.3 din Legea nr.9/1998 conform cărora, în cazul în care, anterior, cei îndreptățiți au fost despăgubiți parțial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceștia au dreptul la compensație proporțional, pentru prejudiciul rămas neacoperit.
În raport de aceste dispoziții legale și de bunurile imobile primite de autorul la recolonizarea sa în România, s-a dispus acordarea de compensații pentru diferența rămasă nedespăgubită și anume, pentru recoltele de porumb și soarelui, imobil 4 camere plus subsol și 0,04 ha. teren agricol, suprafață rezultând din diferența dintre 10 + 0,2 ha. rămase în ia și 10,16 ha. primite în România.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către reclamant.
Prin motivele de recurs recurentul arată că sentința primei instanțe este nelegală întrucât imobilele dobândite în România în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1519/16.02.1948 au fost primite contra cost. Deși prin decretul 553/23.12.1953 s-a anulat obligația de plată a prețului, art. 2 prevăzut că de la prevederile art. 1 sunt exceptați chiaburii. Recurentul susține că a dovedit cu martori că autorul său era înregistrat drept chiabur, caz în care nu a beneficiat de prevederile decretului 553/1953. Aceeași martori au afirmat că autorul său a achitat prețul bunurilor achiziționate.
În aceste împrejurări recurentul solicită despăgubiri pentru toate bunurile abandonate în ia și nu doar pentru diferența dintre bunurile abandonare și bunurile primite în România potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 1519/16.02.1948.
Intimatele nu depun întâmpinare.
Recursul a fost respins pentru următoarele considerente:
În speță nu există controverse legate de bunurile abandonate în ia de autorul recurentului și de bunurile primite cu ocazia stabilirii în România, potrivit contractului de vânzare cumpărare încheiat între Statul Român și colonistul în anul 1948.
Art. 2 și 3 din contractul încheiat în anul 1948 fac referire la prețul imobilului, cu specificația că acesta se poate achita în rate în termen de 10 ani sau anticipat. Contractul nu cuprinde mențiunea că prețul a fost achitat integral la data încheierii iar recurentul nu poate face dovada cu înscrisuri că prețul a fost achitat integral sau că au fost achitate o parte din rate până la apariția decretului 553/1953 care prevede la art. 1 că "se anulează în măsura în care nu au fost achitate, sumele datorate drept preț de coloniștii evacuați din D de Sud, pentru terenurile și construcțiile primite de aceștia potrivit contractelor încheiate pe baza legii nr. 766/1941".
De altfel, apărarea recurentului se întemeiază pe art. 2 al acestui decret care prevede că "fac excepție de la prevederile art. 1 chiaburii înregistrați, cărora însă li se amână plata ratelor datorate statului, cu un an".
În aceste condiții recurentul avea obligația să facă dovada plății imobilului cu înscrisuri (în rate sau anticipat) și dovada că autorul său era un chiabur înregistrat (cu înscrisul care atestă această înregistrare).
Declarația martorilor referitoare la plata prețului nu poate fi luată în considerare față de dispozițiile art. 1191.civ potrivit cu care "Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.
Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei.
Părțile însă pot conveni ca și în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta privește drepturi de care ele pot să dispună".
Nici afirmația martorilor cu privire la faptul că autorul recurentului era catalogat în anii 1950 drept chiabur nu poate fi luată în considerare, decretul făcând referire expresă la " chiaburii înregistrați". Faptul că o persoană era cunoscută drept "chiabur" (termen utilizat frecvent pentru persoanele cu avere), nu echivalează cu înregistrarea unei persoane drept "chiabur". Recurentul nu a putut prezenta o dovadă conform cu care autorul său era înregistrat ca și chiabur.
În lipsa unor dovezi cu privire la cele afirmate, în mod corect prima instanță a reținut că autorul recurentului a beneficiat de prevederile decretului 553/1953, astfel că potrivit legii nr. 9/1998 a fost despăgubit doar pentru diferența dintre bunurile abandonate și cele primite de la Statul Român în baza legii colonizării.
PENTRUJ ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-reclamant - cu domiciliul în com. jud.T, în contradictoriu cu intimații-pârâți AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.202 și COMISIA JUDETEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII Nr. 9/1998 - cu sediul în T, județul T, împotriva sentinței civile nr.2707/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:
Red.dec.-jud.Gr.
2ex./4.06.2009
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Nicolae Stanciu
