Alte cereri. Decizia 303/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 303/CA
Ședința publică de la 28 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenții reclamanți -, G, toți cu domiciliul ales în,-, județ T, împotriva sentinței civile nr. 9733/26.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - PRIMĂRIA ORAȘULUI, cu sediul în,-, jud. T, având ca obiect DREPTURI.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de reclamanți, este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Recurenții reclamanți au depus la dosar cereri prin care arată că își mențin recursul astfel formulat.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Din actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr-, reclamanții, G, si au chemat în judecată PRIMĂRIA ORAȘULUI, solicitând plata contravalorii tichetelor de masă, sume ce nu au fost acordate pe ultimii trei ani, respectiv 2004 - 2006, actualizate la zi cu indicele de inflație, până la data plății.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au calitatea de funcționar public iar potrivit Legii nr. 142/1998, aveau dreptul la tichete de masă.
În anul 1998, personalul contractual din cadrul aparatului propriu al Primăriei orașului a beneficiat de aceste drepturi (tichete de masă).
Prin neplata ulterioară a acestor drepturi prevăzute de lege s-a produs o restrângere a dreptului la protecție socială.
În conformitate cu prevederile art.41 alin.2 din Constituția României, funcționarii publici și personalul contractual au dreptul la protecție socială a muncii, iar măsurile de protecție privind securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și alte situații speciale.
In susținerea acțiunii s-au depus înscrisuri și practică judiciară.
Prin sentința civilă nr. 2265/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a respins acțiunea formulată de reclamanții -, G, si, în contradictoriu cu pârâta PRIMARIA ORASULUI pentru plata drepturilor bănești reprezentând contravaloare tichete de masă, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite angajator, pot primi alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator", iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli pentru celelalte categorii de angajatori.
Rezultă deci, că Legea nr.142/1998 nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci instituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care, în limita disponibilităților bugetare, să acorde sau nu această bonificație.
Nu se poate susține că prin acordarea tichetelor de masă dintre categoriile de salariați din unitățile bugetare s-a ajuns la aplicarea discriminatorie a legii, încălcându-se principiul legalității tuturor cetățenilor români în fața legii, deoarece acest principiu impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice, ceea ce în speță nu se verifică, fiind vorba despre instituții diferite, având buget de venituri și cheltuieli diferite și aparținând de alte ministere, chiar dacă toate sunt bugetare.
Împotriva hotărârii mai sus menționate au declarat recurs reclamanții, G, si, fiind înregistrat pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA - secția pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Prin încheierea nr. 198/CM/25.03.2008, s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare - secției contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de APEL CONSTANȚA.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secții sub nr-.
Recurenții au criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că prin adresa nr. 9733/26.11.2007 depusă la dosar pârâții nu au făcut dovada că nu pot acorda tichete de masă, că în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Mai arată recurenții că Primăria orașului înregistrează resurse financiare pentru susținerea acordării tichetelor de masă.
În calitate de angajatori au obligația de a acorda tichete de masă și a solicita să se dispună alocarea și virarea fondurilor necesare în acest scop.
În dovedire au depus practică judiciară.
Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul în conformitate cu prevederile art. 3041proc. civ. instanța reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a apreciat în mod corect dispozițiile art.1 din Legea nr.142/1998 privind tichetele de masă reținând că acordarea lor nu constituie o obligație pentru angajator ci doar o facultate ce este condiționată de limitele prevăzute în bugetul de stat sau în bugetele locale pentru unitățile din sectorul bugetar și a bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Nu se poate susține că neacordarea acestui beneficiu constituie o încălcare a dreptului la protecția socială sau că ar crea o situație discriminatorie între salariații diferitelor sectoare de activitate.
Un astfel de drept nu reprezintă un drept fundamental pentru protecția socială, ci constituie doar un avantaj, recunoscut de lege, pe care angajatorul poate să-l acorde salariatului său și prin urmare, neacordarea tichetelor de masă nu reprezintă o măsură care ar putea conduce la lipsirea de substanță a dreptului la protecția socială.
Potrivit nr.OG137/2000 sunt considerate discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute în ordonanță, față de alte persoane ori, în cauză nu se poate vorbi de existența unei situații discriminatorii ce presupune o restrângere, înlăturare a recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Pentru considerentele expuse, curtea apreciază că motivele invocate de recurenți nu sunt întemeiate și pe cale de consecință în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți -, G, toți cu domiciliul ales în,-, județ T, împotriva sentinței civile nr. 9733/26.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - PRIMĂRIA ORAȘULUI, cu sediul în,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 28 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond - (red.VA)
Red.dec.jud.
2 ex./27.06.2008
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Elena Carina Gheorma, Adriana Gherasim