Alte cereri. Decizia 304/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 304/R-
Ședința publică din 07 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna Mihăiești, sat Mihăiești nr 36, județul A, împotriva sentinței civile nr. 937 din 30 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ - completul specializat în contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta PREFECTURA JUDEȚULUI V - COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 290/2003, cu sediul în Rm V,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 05.03.2008, concluzii scrise formulate de recurentul-reclamant.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 29 februarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea recurentului-reclamant de a depune la dosar concluzii scrise, la solicitarea acestuia, instanța a amânat pronunțarea asupra recursului la data de astăzi, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând:
Constată ca rin p. cererea înregistrată la data de 09 octombrie 2007, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Prefectura Județului V, repunerea în termen pentru a formula cerere de acordare de despăgubiri în baza Legii nr.290/2003.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că bunicii acestuia - G și - au locuit în localitatea - Republica M, având 4 copii, respectiv doi băieți și două fete, iar în anul 1943 s-a refugiat în România, cu cei doi băieți - și, fetele rămânând în, bunica stabilindu-se în comuna, județul D, unde s-a recăsătorit, preluând numele de "", iar, respectiv tatăl reclamantului, s-a stabilit în comuna Mihăești, județul V, la rândul său având trei copii:, și.
A mai arătat reclamantul că după refugierea bunicii și a plecării pe front a bunicului, gospodăria acestora din localitatea, raionul, Republica M, ce se compunea din casa de locuit, anexe gospodărești, grădină și curte, a fost naționalizată și transformată în baie comunală a localității, pentru care nu s-a primit nici-un fel de compensație și nu s-a formulat nici-o altă cerere de către ceilalți moștenitori din România.
Deși a făcut nenumărate demersuri la organele abilitate pentru a obține actele necesare acordării despăgubirilor, potrivit Legii nr.290/2003, toate aceste intervenții au rămas fără nici-un rezultat, iar datorită promisiunilor făcute a pierdut termenul limită - 1 mai 2007 prevăzut de lege, pentru a formula cerere la Prefectura V, motiv pentru care solicită repunerea în termen pentru a putea formula cerere la comisia specială, în vederea acordării de despăgubiri, potrivit legii.
Cererea a fost înregistrată, inițial, la Judecătoria Rm. V, la data de 25.05.2007, sub nr-, însă această instanță, prin sentința civilă nr.4655/24 septembrie 2007, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
După investirea tribunalului, Prefectul județului Vaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de, deoarece motivele invocate de acesta nu pot fi reținute, dat fiind faptul că Legea nr.290/2003 a stabilit termenul limită pentru depunerea cererilor în vederea acordării de despăgubiri la data de 14.05.2004, iar Legea nr.171/2006, care a modificat și completat Legea nr.290/2003, a prelungit termenul limită până la data de 01 mai 2007, iar pentru depunerea actelor doveditoare, până la 01.08.2007, termene suficient de lungi pentru ca reclamantul să aibă posibilitatea depunerii cererii de despăgubiri.
După examinarea cauzei, Tribunalul Vâlcea secția comercială și contencios administrativ și fiscal, complet specializat în contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 937/30.10.2007, prin care a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că reclamantul este moștenitorul autorilor G și (fostă ), care au locuit în localitatea, Republica M, iar în urma refugierii bunicii în România și a plecării pe front a bunicului, gospodăria acestora din localitatea, raionul - Republica M, ce se compunea din casa de locuit, anexe gospodărești, grădină și curte, a fost naționalizată și transformată în baie comunală a comunii.
Reclamantul a întreprins o serie de demersuri pentru a obține acte doveditoare de la autorități, însă fără rezultat, ce au condus la pierderea termenului limită, prevăzut de Legea nr.290/2003 republicată, pentru a formula cererea în vederea obținerii de despăgubiri.
Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs reclamantul, care a criticat-o sub aspectul încălcării legii - motiv prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă -, susținând, în esență, că s-a adresat în termen legal Comisiei de Aplicare a Legii nr. 290/2003 B, după cum fusese îndrumat de Prefectura V, însă, deși cererea inițială a fost analizată și respinsă, nu a fost înregistrată, drept care se impune repunerea sa în termen. Situația analizării cererii inițiale rezultă din adresa nr. 13566 din 27.06.2007 a Prefecturii V, care i-a comunicat că solicitarea sa, împreună cu documentația a fost analizată în perioada 1.09 - 25.10.2005, în prezența sa. Ulterior, această instituție nu a mai confirmat cele de mai sus, ci doar a depus o serie de documente, în temeiul cărora instanța de fond a respins acțiunea.
Pârâtul, Prefectul județului Vad epus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât nu s-au administrat dovezi care să ateste că reclamantul a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa pentru a formula, în termen, cerere în baza Legii nr. 290/2003, iar toate cererile au fost înregistrate, acestea fiind depuse după expirarea termenului prevăzut de lege. A mai susținut că adresa la care face referire recurentul este o circulară transmisă în scopul atenționării tuturor persoanelor care au formulat cerere de despăgubiri, despre expirarea termenului de depunere a actelor doveditoare.
La termenul din 29.02.2008, curtea a pus în discuția părților și excepția de inadmisibilitate a cererii de repunere în termen formulată pe cale separată.
Examinând, cu prioritate, excepția invocată din oficiu, curtea constată următoarele:
Cererea de repunere în termen, formulată pe cale separată, ci nu ca o cerere accesorie, nu poate fi primită. Recurentul, considerându-se îndreptățit la acordarea drepturilor în temeiul Legii nr. 290/2003, trebuia ca mai întâi să se adreseze comisiei din cadrul Prefecturii județului V și abia apoi să se adreseze instanței, după procedura prevăzută de Legea nr. 290/2003, pentru acordarea drepturilor bănești, însoțită de cererea accesorie de repunere în termen.
Chiar dacă s-ar trece și peste această excepție, se constată că reclamantul nu a formulat nici o cerere proprie până la data de 1 mai 2007, cum se stipulează în art. 5 alin. 1 din Legea nr. 290/2003 și nici nu a dovedit că a existat o altă cerere care să fi fost respinsă de comisiile speciale pentru lipsa actelor doveditoare, așa cum se arată în alin. 1 ind. 1 din același act normativ. Înscrisurile depuse la dosar atestă depunerea cererii de acordare a despăgubirilor după data de 1 mai 2007, prevăzută de lege ca termen limită pentru formularea cererilor proprii. Data de 1 august 2007, ce decurge din aplicarea art. 7 din Legea nr. 290/2003, privește exclusiv depunerea actelor doveditoare, ci nu are în vedere termenul pentru formularea cererii de acordare a despăgubirilor, pentru care legea a prevăzut un alt termen limită, în mod evident depășit de reclamant, care a înregistrat cererea proprie abia la 20.06.2007(36).
Adresa nr.13566/27.06.2007 reprezintă, într-adevăr, doar o atenționare asupra termenului în care trebuiau depuse actele doveditoare conform legii, iar absența probelor referitoare la existența unei alte solicitări formulate în perioada 1.09 - 25.10.2005, înlătură susținerile recurentului asupra unei potențiale recunoașteri ale acestui fapt.
Pentru considerentele expuse anterior, curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna Mihăiești, sat Mihăiești nr 36, județul A, împotriva sentinței civile nr. 937 din 30 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ - completul specializat în contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta PREFECTURA JUDEȚULUI V - COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 290/2003, cu sediul în Rm V,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
, pt.,
detașat, semnează
Președinte,
Grefier,
Red.
2 ex/07.03.2008
Jud. fond: Gh.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Elena
