Alte cereri. Decizia 325/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr.325/CA

Ședința publică din 16 iunie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma

Grefier ---

Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-pârâtINSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T- cu sediul în T,-, jud.T, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - cu domiciliul în T,-,.20,.A,.10, jud.T și intimatul-pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.555/7.03.2008 și a încheierii din 10 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

Instanța invocă, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului și rămâne în pronunțare asupra excepției.

CURTEA

Asupra recursului contencios administrativ de față:

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr. 3258/88/21 decembrie 2007, reclamantul a chemat în judecată MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T, pentru a fi obligați la plata sporului de fidelitate prev. de art. 6 din nr.OG 38/2003, cuvenit pentru anul 2005, actualizat cu rata inflației la data plății efective, precum și a primei de concediu prevăzut de art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003, cuvenite pentru anii 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizate cu rata inflației.

Prin sentința civilă nr.555/7.03.2008, Tribunalul Tulceaa admis cererea reclamantului, a obligat pârâții la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din nr.OG 38/2003, modificată, aferent anului 2005, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății; a obligat pârâții la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada în care acesta a avut calitatea de funcționar public pe parcursul anilor 2004 și 2005, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății, precum și la plata sumei de 504,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Prin încheierea din 10 martie 2008, Tribunalul Tulcea, a dispus n temeiul art.281 cod procedură civilă, îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta și dispozitivul sentinței civile nr.555 din 07 martie 2008 Tribunalului Tulcea, în sensul că în loc de "pe parcursul anilor 2004 și 2005", cum greșit s-a trecut, se va citi "pe parcursul anilor 2004, 2005 și 2006", așa cum este corect.

Impotriva acestor hotărâri a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Județean De Poliție

In ședința publică de astăzi, instanța a invocat, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului formulat de Inspectoratul Județean De Poliție

In temeiul art.137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Excepția tardivității declarării recursului este fondată.

Potrivit art.20(1) din Legea nr.554/2004, "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare" .

In speță, verificând actele dosarului, instanța constată că nu au fost respectate cerințele textului de lege sus-citat.

Astfel, hotărârea atacată a fost comunicată recurentei la 2.04.2008, ultima zi de declarare a recursului fiind 18.04.2008, însă acesta a fost declarat cu depășirea termenului de 15 zile, respectiv la data de 24.04.2008.

Conform art.103 (1) Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Cum recurentul nu a produs dovezi din care să rezulte că ar fi fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa să declare recursul în termenul legal, acesta urmează a fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității declarării recursului.

Respinge, ca tardiv formulat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-pârâtINSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T- cu sediul în T,-, jud.T, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - cu domiciliul în T,-,.20,.A,.10, jud.T și intimatul-pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.555/7.03.2008 și a încheierii din 10 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

---

Jud.fond:-

red.gref.-

2ex./7.07.2008

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Elena Carina Gheorma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 325/2008. Curtea de Apel Constanta