Alte cereri. Sentința 325/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 325

Ședința publică de la 28 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Vijloi

Grefier - -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din 21 2009 privind soluționarea acțiunii formulate de reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, având ca obiect alte cereri - rejudecare.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților din ședința publică de la 21.09.2009 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 28 2009.

INSTANȚA

Asupra cererii de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova la data de 19.10.2007, reclamanții, -, au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta să emită și să elibereze atestatele de echivalare a diplomelor de licență.

În motivarea acțiunii, au arătat că sunt licențiați ai Universității Libere Internaționale din Republica M, universitate acreditată conform Certificatului de nr.016 din 16 iulie 2007, emis de Consiliul Național de Evaluare și a de Învățământ din Republica M și că au depus actele necesare în vederea recunoașterii și echivalării studiilor efectuate în străinătate, așa cum sunt precizate la art.13 lit.B din Regulament.

Au precizat reclamanții că, potrivit art.14 din Regulament, durata procedurii de recunoaștere/echivalare este de maximum 60 de zile de la data depunerii dosarului la și că până la introducerea acțiunii nu li s-au eliberat atestatele de echivalare.

In probatiune, au depus la dosar: certificatul de acreditare nr.016/16 iulie 2007 emis de Consiliul Național de Evaluare și a de Învățământ din Republica M, Ordinul Ministerului Educației Naționale nr.3422 din 12.03.1999, Acordul dintre Guvernul României și Guvernul M semnat la Chișinău la 20 iunie 1998, ratificat prin Legea 39/1999, diplome de licență, alte acte.

Prin intampinarea formulata la data de 23.11.2007, paratul Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tai nvocat exceptia lipsei procedurii prealabile, prevazuta de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pe fond, a solicitat respingerea ca neintemeiata.

Prin sentinta nr. 150 din 12 iunie 2008, Curtea de Apel Craiovaa admis acțiunea formulată de reclamanții, -, și si a obligat pârâtul să emită și să elibereze atestatele de echivalare a diplomelor de licență pentru acesti reclamanți., -, și.

A fost respinsa acțiunea față de reclamanții, și.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca reclamantii au obținut diplome de licență, învățământ superior, eliberându-se în acest sens diplome de către Ministerul Educației și T al

În vederea echivalării studiilor efectuate în Republica M au depus la Ministerul Educației, Cercetării și T, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a dosarul cu actele de studii.

Prin adresele cu nr.82375/2/30.11.2007 IG, nr.82378/2/30.11.2007 IG, nr.82374/2/30.11.2007 IG, 82376/2/30.11.2007 IG autoritatea pârâtă le-a comunicat reclamanților că a propus ca, în vederea echivalării studiilor, aceștia să susțină 5 examene de diferență.

În conformitate cu prevederile art.5 din Legea nr.39/1999, pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul M, privind recunoașterea reciprocă a diplomelor acordate de instituții de învățământ acreditate în cele două țări, diplomele de licență eliberate de instituțiile de învățământ superior din România și diplomele de învățământ superior eliberate de instituțiile similare se recunosc reciproc pe teritoriul statului celeilalte părți.

În materia recunoașterii atestatelor obținute în învățământul superior din statele din regiune Europei sunt aplicabile și reglementările din Convențiile internaționale, respectiv Convenția d l Lisabonaa cărei semnatară este și România.

Convenția d l Lisabona, fiind ratificată de România, face parte din dreptul intern, așa încât ea își găsește aplicabilitate în cauza prezentă, conform art.11 din Constituția României.

În art.IV.1 al Convenției d l Lisabona se prevede că fiecare parte semnatară a acestei convenții va recunoaște atestatele eliberate de către celelalte părți, care îndeplinesc cerințele generale pentru accesul în învățământul superior din acele părți, cu condiția să nu existe diferențe substanțiale dovedite între cerințele generale de acces din partea în care atestatul a fost obținut și partea în care se solicită recunoașterea.

Din interpretarea textului se reține că pentru a refuza echivalarea, autoritatea statului competentă în această materie, trebuie să facă dovada existenței unor diferențe substanțiale între cerințele din țara în care a fost obținut atestatul și țara în care se solicită recunoașterea.

Sarcina dovezii aparține autorității competente.

În cauza de față, doar a propus susținerea unor examene diferență, fără însă a justifica în ce anume ar consta diferențele substanțiale între cerințele din țara noastră și cerințele din țara unde s-a obținut atestatul.

Întrucât nu s-a făcut dovada existenței unor diferențe substanțiale între cele două sisteme de învățământ, Curtea apreciază că soluția propusă de este arbitrară și de natură a încălca drepturile prevăzute de lege pentru reclamanți.

Având în vedere prevederile Convenției d l Lisabona, precum și ale art.5 din legea 39/1999, Curtea a admis acțiunea și a obligat pârâtul să emită și să elibereze atestatele de echivalare a diplomelor de licență pentru reclamanții, -,.

În ceea ce-l privește pe reclamantul, s-a constatat că prin Ordinul nr.3092/23.01.2008 s-a aprobat echivalarea studiilor superioare ale acestuia, iar prin Ordinul nr.3451/13.03.2008 s-a aprobat echivalarea pentru rclamantul, astfel ca fata de acestia actiunea a fost respinsa ca fiind ramasa fara obiect.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs paratul Ministerul Educatiei, Cercetarii si T, motivele fiind intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 4, 6 si 9.civ.

Cod Penal

Sub un prim aspect, recurentul a invocat incalcarea prevederilor art. 137.civ.Cod Penal si a principiului disponibilitatii, in sensul ca prima instanta nu s-a pronuntat cu privire la exceptia lipsei procedurii prealabile.

Reclamantii nu s-au adresat cu reclamatie administrativa si nu pot face dovada indeplinirii procedurii prealabile, astfel ca actiunea trebuia respinsa ca inadmisibilia.

Pe fondul cauzei, recurentul a sustinut ca instanta de fond a retinut in mod gresit existenta unui refuz al privind echivalarea, intrucat reclamantii au fost instiintati ca in vederea echivalarii diplomei trebuie sa sustina examenele de diferenta aferente ca masura compensatorie, conform normelor legale in vigoare.

A mai invocat recurentul aplicarea gresita a legii de catre prima instanta, in sensul ca, desi textul Conventiei d l Lisabona (art. 4 alin.1) se refera la recunoastere, instanta a aplicat conditiile care se refera la echivalare, recunoasterea fiind acceptarea unei diplome sau act de studii ca autentice, iar echivalarea evaluarea curricum-ului parcurs.

Prin decizia nr. 2107 din 9 aprilie 2009 pronuntata in dosarul nr-, Inalta C de Casatie si Justitie a admis recursul declarat de paratul Ministerul Educatiei, Cercetarii si T (la data pronuntarii deciziei Ministerul Educatiei, Cercetarii si ), a casat sentinta atacata si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.

Pentru a se pronunta astfel, Inalta Car etinut ca recursul este fondat din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 5.civ.Cod Penal intrucat instanta de fond nu s-a pronuntat asupra exceptiei lipsei procedurii prealabile invocata de parat in cuprinsul intampinarii, incalcandu-se astfel prevederile art. 137 alin.1 si art 105.civ.

Cod Penal

In raport de aceste considerente, Inalta Cac onsiderat ca nemaifiind necesar a se pronunta asupra motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9.civ.

Cod Penal

Primind cauza spre rejudecare, Curtea de Apel Craiovaa inregistrat-o sub nr-.

La data de 26.09.2009 paratul Ministerul Educatiei, Cercetarii si a formulat intampinare, prin care a reiterat exceptia lipsei procedurii prealabile, solicitand respingerea actiunii ca inadmisibila.

La data de 01.07.2009, reclamantul a formulat o precizare a actiunii, aratand ca in ceea ce il priveste, actiunea este ramasa fara obiect intrucat paratul a emis la data de 18.03.2008 atestatul seria J nr. - prin care se atesta ca diploma seria - nr. - eliberata de Universitatea Libera Internationala din M la data de 06.07.2007 se echivaleaza cu diploma de licenta in domeniului dreptului.

Analizând actiunea prin prisma sustinerilor părtilor si a actelor de la dosar, Curtea apreciază ca neîntemeiată actiunea formulată de reclamanti si o va respinge, pentru considerentele care se vor arata in continuare.

1. În ceea ce priveste exceptia neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârât prin întâmpinare, instanta o apreciază ca neîntemeiată si o va respinge, retinând că în cauză se solicită cenzurarea refuzului nejustificat al pârâtului de a solutiona cererea reclamantilor, iar potrivit art.7 din Legea nr.554/2004 procedura prealabilă este impusă de lege numai în cazul actiunilor în anularea unui act administrativ, nu si în cazul celor întemeiate pe tăcerea autoritătii publice sau pe refuzul nejustificat de rezolvare a cererii.

2. Pe fondul cauzei, C retine că:

Reclamantii sunt absolventi licentiati ai Facultătii de Drept din cadrul Universitătii Libere Internationale din M, universitate acreditată conform certificatului nr.016/16.07.2007 emis de Consiliul National de Evaluare si a de Învătământ din Republica M si au solicitat pârâtului echivalarea studiilor superioare efectuate la această institutie de învătământ superior.

Procedura de recunoastere si echivalare a diplomelor din învătământul superior se realizează în conformitate cu prevederile Conventiei d l Lisabona ratificată prin Legea nr. 172/1998, ale HG nr. 1477/2003, ale Legii nr. 200/2004 precum si ale Ordinului nr.4022/2008.

În privinta diplomelor acordate de institutii de învătământ din Republica M, cadrul normativ de echivalare a acestora este dat de Legea nr. 39/12.03.1999 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României si Guvernul M privind recunoasterea reciprocă a diplomelor, certificatelor si titlurilor stiintifice acordate de institutii de învătământ acreditate în România si Republica Conform prevederilor art. 5 din lege diplomele de licentă eliberate de institutiile de învătământ superior din România si diplomele eliberate de instituitii similare din Republica Mse recunosc reciproc pe teritoriul statului celeilalte părti.

Potrivit dispozitiilor art.11 alin.2 lit.a din nr.4022/2008, în procedura de evaluare a dosarului de recunoastere/echivalare a diplomelor, urmăreste dacă studiile efectuate de solicitant sunt compatibile cu programul de studii din România în ceea ce priveste, printre altele, curriculum iar dacă se constată diferente majore se pot propune măsuri compensatorii, cum ar fi examene de diferentă, care se pun în aplicare de către institutiile de învătământ superior publice sau private acreditate din tară.

Asadar, în situatia existentei unor diferente de curriculum echivalarea diplomelor se realizează conditionat de sustinerea unor examene de diferentă, si nu în mod automat.

În cauză, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 121 - 124 din dosarul Curtii de Apel Craiova nr-, comisia de specialitate cu atributii specifice privind sistemul de echivalare a stabilit că reclamantii, - si trebuie să sustină examene de diferentă la materii care nu au fost studiate de acestia la Universitatea Liber Internatională din M (drept civil R - teoria obligatiilor, drept procesual civil R, drept penal R - partea speciala, drept comercial roman ), solicitându-le totodată să-si exprime optiunea pentru o institutie de învătământ superior acreditată la care doresc să sustină aceste examene.

Fată de cele arătate, Curtea constată că nu a existat un refuz nejustificat al pârâtului în solutionarea cererii reclamantilor de echivalare a diplomelor, că aceasta se poate realiza doar în conditiile sustinerii unor examene de diferentă, iar faptul că reclamantii nu au dat curs acestei solicitari nu poate fi imputat pârâtului.

În consecintă, actiunea reclamantilor, - si va fi respinsă ca nefondată.

Privitor la reclamantul, Curtea constata ca prin nr. 3092/23.01.2008 au fost echivalate studiile acestuia cu diploma de licenta in domeniul Management, iar prin nr. 3451/13.03.2008 au fost echivalate studiile reclamantului cu diploma de licenta in domeniul Drept, motiv pentru care fata de acestia actiunea este ramasa fara obiect, urmand sa fie respinsa ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 28 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.Jud.-

Ex.9/08.10.2009

Președinte:Daniela Vijloi
Judecători:Daniela Vijloi

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Sentința 325/2009. Curtea de Apel Craiova