Alte cereri. Decizia 326/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 326/R/
Ședința publică din 14 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
: - - -, JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță
: - -, JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
: - -, grefier
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI -, cu sediul în Câmpulung,-, județul A, - secretar, cu domiciliul în Câmpulung,-, -.14,.2,.8, județul A, domiciliată în Câmpulung,-,.13,.A,.3,.16, județul A, domiciliată în Câmpulung, str. - - Romano, nr. 7, județul A și, domiciliată în Câmpulung, str. - I -, nr. 6A, -.E,.3, județul A, împotriva sentinței civile nr. 627/CF din 07 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant MUNICIPIUL, cu sediul în Câmpulung,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond asupra recursurilor au avut loc în ședința din data de 07.03.2008, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la data de 14.03.2008, când s-a dat următoarea soluție:
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.627/CF/7 decembrie 2007 a Tribunalului Argeș - Secția civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a sesizării formulată de pârâtele, și; a fost admisă în parte sesizarea de sesizare nr.399/18.07.2007 formulată de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi A și au fost obligați pârâții -, și să plătească, în solidar, Municipiului Câmpulung suma de 170.593 lei despăgubiri civile și dobânda de referință a BNR, calculată de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la recuperarea efectivă a prejudiciului.
Pentru a decide astfeltribunalula constatat că prin sesizarea nr.399/18.07.2007, înregistrată la Tribunalul Argeș sub nr- din 24.07.2007, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Aas olicitat stabilirea răspunderii civile - în solidar - în sarcina pârâților - - Primarul Municipiului Câmpulung, - Secretar, - referent, - Director economic și - șef serviciu, pentru suma de 333.668,77 lei prejudiciu cauzat Municipiului Câmpulung, sub motiv că în anul 2006 pârâții au efectuat plăți către angajații primăriei în sumă de 238.613 lei, din care 101.934 lei cu titlu de hrană și 136.779 lei cu titlu de ținută, iar în anul 2007 a efectuat plata sumei de 77.977 lei, din care 44.163 lei cu titlu de hrană și 33.814 lei cu titlu de ținută, sumă la care au fost calculate dobânzi în sumă de 15.442,11 lei, iar pentru suma de 77.977 lei au fost calculate dobânzi în sumă de 1.536,66 lei.
Tribunalul a constatat, de asemenea, că pârâții au solicitat respingerea sesizării, deoarece plățile efectuate au fost legale, fiind întemeiate pe contractul colectiv de muncă încheiat cu sindicatul salariaților, act înregistrat la organele de specialitate potrivit legii.
1. De asemenea,tribunalula constatat că pârâtelei, și au ridicat excepția de inadmisibilitate sesizării formulată de Camera de Conturi
Analizând această excepție,tribunalula constatat că sesizarea făcută de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi A este legală, deoarece controlul efectuat la Primăria Câmpulung a vizat descărcarea de gestiune a primarului în calitate de ordonator principal de credite și că răspunderea pârâților este angajată în temeiul delictului civil.
2. Analizândpe fondacțiunea, tribunalul a constatat că în fapt, este primarul Municipiului Câmpulung și potrivit artt.63 alin.4 lit.a din Legea nr.215/2001, acesta are calitatea de ordonator principal de credite și în această calitate el a dispus efectuarea plății sumelor arătate mai sus, în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat de pârâte cu Sindicatul "Primus", contract ce prevedea obligația angajatorului de a asigura o masă caldă zilnic pentru fiecare salariat și să plătească o sumă de reprezentare fixă de 540 lei, trimestrial, pentru asigurarea ținutei decente a salariaților.
3.În drept, tribunalula constatat că potrivit art.22 din Legea nr.500/2002 ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuielile strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale, iar încălcarea acestei reguli angajează răspunderea ordonatorilor principali; că raportul de serviciu dintre funcționarii publici și personalul contractual, pe de o parte și angajatori, pe de altă parte, este guvernat Legea nr.188/1999, respectiv Codul Muncii, completate cu alte acte normative ce reglementează organizarea muncii și protecția muncii, respectiv Legea nr.90/1996, abrogată prin Legea nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea muncii.
Cu privire la suma plătită pentru ținuta funcționarilor și a personalului contractual din cadrul primăriei,tribunalula constatat că regulile art.13 și 14 din Legea nr.319/2006 prevăd obligația asigurării echipamentului de serviciu și a alimentației de protecție, însă în speță aceste reguli nu sunt aplicabile întrucât funcționarii publici și cei contractuali din cadrul primăriei nu au dreptul de a beneficia gratuit de echipament de lucru, de protecție și de alimentație; că, de asemenea, nici regula art.32 din Legea nr.188/1999, care prevede asigurarea gratuită a uniformei, nu este aplicabilă în speță deoarece nu există nicio dovadă din care să rezulte că persoanele arătate sunt obligate să poarte uniformă.
Cu privire la suma alocată cu titlu de hrană,tribunalula constatat că primăria nu are obligația de a asigura hrană gratuită funcționarilor publici și personalului contractual, iar regula privind acordarea tichetelor de masă salariaților din sectorul bugetar, reglementată de Legea nr.142/1998, nu este aplicabilă în speță deoarece nu există dovezi privind existența fondurilor necesare achiziționării tichetelor de masă și nici că aceste fonduri au fost cuprinse în buget.
Cu privire la apărarea pârâților, prin care aceștia au invocat obligativitatea efectuării acestor plăți în temeiul contractului colectiv de muncă,tribunalula constatat că regulile contractului colectiv de muncă sunt generale, căci relativ la ținuta vestimentară nu se arată în mod concret în ce ar consta aceasta și este contrară dispozițiilor legale ce reglementează protecția muncii, iar relativ la obligația asumată pentru acordarea mesei calde instanța a considerat-o ca fiind o transpunere în practică a dreptului personalului subordonat de a beneficia de tichetele de masă și în consecință, suma alocată este nelegală deoarece aceste tichete nu puteau fi acordate în echivalent bănesc.
În concluzie,tribunalula constatat că acțiunea este întemeiată numai cu privire la obligația de plată a sumei de 170.593 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea ținutei acordată nelegal, iar cu privire la suma de 186.097 lei, reprezentând contravaloare masă, a fost decis că suma arătată va fi recuperată de la salariați, dacă a fost acordată în echivalent bănesc și nu în natură.
La 14 ianuarie 2008, și au declarat recurs, criticând soluția primei instanțe ca nelegală.
1. Instanța de fond a omis să se pronunțe în dispozitiv asupra capătului de cerere privind legalitatea plății sumei totale de 146.092 lei reprezentând contravaloare masă caldă pentru fiecare angajat din cadrul Primăriei Câmpulung.
2. Instanța de fond nu a motivat în drept respingerea excepției de inadmisibilitate a sesizării instanței de către Curtea de Conturi.
În esență, recurentele susțin că în raport cu textul art.31 alin.2 din Legea nr.94/1992, republicată, modificată prin Legea nr.77/2002, Curtea de Conturi nu are calitatea de a formula sesizare la instanța de judecată.
3. Nelegalitatea sentinței deoarece instanța a aplicat o altă lege decât cea incidentă cauzei.
Se susține că obligația de a acorda masa caldă sau echivalentul bănesc a fost stabilită prin art.10 din Contractul colectiv de muncă și deci Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă nu este incidentă în cauză.
Se mai susține că acordul colectiv de muncă a fost înregistrat la A sub nr.14894/183/21.11.2005.
Cu privire la cheltuielile de reprezentare recurenții susțin că obligația de plată a primăriei a rezultat din art.7 al Acordului colectiv de muncă în care era prevăzută obligativitatea primăriei de a asigura o ținută decentă.
Recurenții mai arată că obligațiile arătate, decurgând din contractul colectiv de muncă, nu puteau fi încălcate întrucât contractul arătat a fost înregistrat la A sub nr.14894/183/21.11.22005, iar instanța de fond trebuia să rețină că numai refuzul înregistrării acestuia făcea inaplicabile clauzele contractului. Acest contract a fost aprobat prin HCL nr.159/30.11.2005, iar prin sentința civilă nr.144/CF/15.05.2006, dosar nr.968/CAF/2006, a fost respinsă acțiunea formulată de Prefectura Județului A prin care a fost solicitată verificarea legalității acestei hotărâri și în consecință ea a rămas definitivă prin nerecurarea hotărârii instanței.
În fine, recurenții susțin că sunt legale cheltuielile arătate, deoarece în OUG nr.45/2003 privind finanțele publice locale, sunt prevăzute în anexa 2, capitolul II ca și cheltuieli care pot fi prevăzute în bugetele proprii ale municipiilor sunt menționate și cele privind efectuarea de cheltuieli pentru hrana angajaților și pentru ținuta decentă la locul de muncă; și că în bugetul local au fost prevăzute sursele de finanțare a acestor cheltuieli
II. La 14 ianuarie 2008 a formulat recurs și - secretarul Consiliului Local al Municipiului Câmpulung criticând soluția primei instanțe ca nelegală.
Se susține că soluția instanței de fond este legală deoarece plățile făcute de municipiul Câmpulung au avut ca temei contractul colectiv de muncă înregistrat la A sub nr.14894/183/21.10.2005, înregistrare care are efect constitutiv de drepturi întrucât instituția arătată are obligația de a verifica legalitatea contractului colectiv de muncă și să refuze înregistrarea în cazul în care constată încălcarea normelor de ordine publică.
De asemenea, se susține că legalitatea contractului arătat a fost confirmată și prin sentința nr.144/15.05.2006 a Tribunalului Argeș, hotărâre prin care a respins acțiunea Prefectului Județului A de anulare a HCL nr.159/30.11.2005 a Consiliului Local al Municipiului Câmpulung, sentință rămasă definitivă prin nerecurare.
În fine, recurentul susține că posibilitatea acordării unor drepturi suplimentare se regăsește și în prevederile OG nr.2/2006, în vigoare la data încheierii contractului, și în care se stabilea prin art.42 că funcționarii publici beneficiază de sporuri sau alte drepturi salariale prevăzute în legislația specifică a autorității sau a instituției publice în care-și desfășoară activitatea.
III. La 14 ianuarie 2008 a formulat recurs și - Primarul municipiului Câmpulung, criticând soluția primei instanțe ca nelegală.
În motivare se susține că soluția primei instanțe este greșită deoarece instanța de fond a verificat temeinicia plăților făcute pe alte texte legale decât cele incidente în cauză.
Se arată că izvorul obligației de plată făcută de primărie este contractul colectiv de muncă înregistrat la A sub nr.14894/183/21.10.2005, contract care a fost aprobat prin HCL nr.159/30.11.2005, hotărâre care a fost declarată legal de Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr.144 din 15.05.2006 prin care a fost respinsă acțiunea Prefecturii A de anulare a actului arătat.
Recursurile sunt fondate.
Este fondat recursul formulat de recurentele, și.
1. Nu este fondată prima critică încadrată corect de recurente în motivul prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că recurentele nu au interes să critice hotărârea pentru acest motiv, atâta timp cât instanța de fond nu a generat o obligație în sarcina acestora de a plăti suma de 146.092 lei de care vorbesc recurentele.
De altfel, curtea constată că tribunalul a admis doar în parte sesizarea, obligând pârâții la plata sumei de 170.593 lei, iar pentru suma de 146.092 lei a fost respinsă sesizarea.
2. Nu este fondată nici a doua critică, încadrată de recurente în motivul prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr.civilă.
Curtea constată că, în adevăr, instanța de fond nu a indicat temeiul juridic al competenței Curții de Conturi a României - Camera de Conturi A de a sesiza instanța pentru obligarea pârâților la repararea presupusului prejudiciu.
Curtea constată, de asemenea, că Legea nr.94/1992, așa cum a fost modificată, prevede în textul art.31 alin.1 și 2: că asupra rapoartelor întocmite de controlorii financiari se pronunță completul prevăzut în art.31 alin.1 și că acesta poate decide prin încheiere printre altele să sesizeze Colegiul jurisdicțional al camerei de conturi. Acest text trebuie coroborat cu Legea nr.117/2003 care în art.1 prevede că litigiile rezultate din activitatea Curții de conturi se soluționează de instanțele judecătorești.
În concluzie, în temeiul acestor texte instanța este legal învestită să soluționeze sesizarea făcută de Camera de conturi.
3. Este fondată a treia critică încadrată corect de recurente în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În adevăr, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, deoarece și-a întemeiat soluția pe un alt temei decât cel invocat de recurente în apărare, iar atunci când a luat în discuție temeiul invocat de acestea l-a înlăturat încălcând legea.
Curtea constată că,în fapt, tribunalul a reținut că a fost sesizat cu cererea Camerei de Conturi A de a obliga pe pârâți la plata unor sume de bani care ar fi fost plătite nelegal de Primăria Municipiului Câmpulung funcționarilor publici ai acestei instituții, precum și personalului său contractual.
De asemenea, curtea constată că atât cu ocazia controlului efectuat de Camera de Conturi A cât și în recurs, recurentele au invocat faptul că acestea erau ținute să facă plata sumelor arătate în temeiul Hotărârii Consiliului Local nr.159/30.11.2005, care a aprobat cheltuiala bugetară prevăzută la pct.7 și pct.10 din Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la A sub nr.14894/183/21.11.2005.
Verificând această apărare, curtea constată că, în adevăr, pârâtele în calitate de funcționari publici, făcând parte din aparatul propriu al primarului, a efectuat plata sumelor în discuție executând dispoziția dată de primar în calitate de ordonator principal de credite. În consecință pârâtele nu puteau refuza executarea dispoziției arătate deoarece aceasta are valoare juridică de act normativ și, ca orice act cu astfel de putere, hotărârea arătată obligă pe recurente la executare. De altfel, se observă că sesizarea formulată de Camera de conturi nu cuprinde nicio motivare în drept și în fapt cu privire la temeiul răspunderii acestor pârâte. Curtea constată că în drept nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.998-999 Cod civil, privind angajarea răspunderii personale a acestora, respectiv fapta ilicită, prejudiciul și raportul de cauzalitate dintre primele două elemente.
Concluzia arătată se întemeiază pe dispozițiile art.1 lit.e din Legea nr.215/2001 potrivit căruiaautoritățile executivesunt primarii comunelor, orașelor, municipiilor, ;art.63 alin.1 lit.c din aceeași lege potrivit căruia rimarul p. îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții: atribuții referitoare la bugetul local; art.68 alin.1 din aceeași lege potrivit căruia n exercitarea atribuțiilor sale primarul emite dispoziții cu caracter normativ sau individual și în fine, art.77 din aceeași lege potrivit căruiaprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului.
În concluzie, critica este fondată urmând a se admite recursul, a se modifica în parte sentința instanței de fond, în sensul că se va respinge sesizarea formulată de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi A - cu privire la aceste recurente.
II. Este fondat și recursul formulat de, precum și cel formulat de, încadrate corect de aceștia în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că cele două recursuri au un conținut identic, astfel că ele vor fi analizate împreună.
Este fondată critica celor doi recurenți prin care, în esență, se susține că instanța de fond a aplicat greșit legea întrucât nu a observat că HCL nr.159/30.11.2005 a rămas în vigoare și la fel Contractul-Acordul colectiv de muncă înregistrat la A sub nr.14894/183/21.11.2005.
În adevăr, curtea constată că HCL nr.159/30.11.2005 de aprobare a cheltuielilor bugetare prevăzute la pct.7 și pct.10 din Contractul/Acordul colectiv de muncă a creat obligația pentru organele executive ale consiliului, organ colegial de conducere, de a pune în aplicare hotărârea și de a dispune efectuarea plății sumelor prevăzute în Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la A sub nr.14894/183/21.11.2005. În consecință, nu se poate reproșa primarului și secretarului consiliului local că au încălcat legea atâta timp cât aceștia sunt ținuți să respecte hotărârea arătată.
Mai mult, curtea constată că hotărârea arătată mai sus a rămas definitivă după ce prin sentința civilă nr.144/CF/15.05.2006 tribunalul a confirmat legalitatea ei prin respingerea acțiunii Prefecturii A de anulare a hotărârii.
Având în vedere că hotărârea consiliului local este un act normativ și că a fost verificată conformitatea acesteia cu legea, instanța de fond a aplicat greșit legea atunci când a decis să verifice din nou legalitatea plăților făcute în temeiul acestei hotărâri căci prin această verificare tribunalul repune în discuție dispozițiile hotărârii, deși verificarea legalității acesteia a intrat în autoritatea de lucru judecat prin sentința civilă nr.144/15.05.2006.
Situația sumelor plătite în anul 2007 este similară cu cea analizată mai sus, întrucât sumele constatate a fi plătite nelegal în anul arătat au fost achitate în temeiul din 2006.
atribuțiile fiecăruia dintre cei doi recurenți, curtea constată că nici unul dintre aceștia nu puteau refuza executarea celor două HCL.
Astfel, recurentul, în calitate de secretar al municipiului, nu are nicio atribuție legată de efectuarea plății sumelor arătate.
În concluzie, pentru toate argumentele arătate, angajarea răspunderii acestuia este lipsită de temei legal.
Cu privire la recurentul, primarul municipiului Câmpulung, curtea constată că acesta este organ executiv al consiliului local, ca organ deliberativ, și în consecință acesta este ținut să respecte hotărârile emise de organul arătat.
Astfel, potrivit art.16 alin.1 lit.a din OUG nr.45/2003, în vigoare la data emiterii HCL din noiembrie 2005,utoritățile administrației publice locale au următoarele competențe și responsabilități în ceea ce privește finanțele publice locale:elaborarea și aprobarea bugetelor locale.De asemenea, potrivit art.17 alin.2 din același act normativ:rdonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt președinții consiliilor județene, primarul general al municipiului B și primarii celorlalte unități administrativ-teritoriale;iar potrivit art.18 alin.1 din același act normativ:rdonatorii principali de credite analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale.
În fine, potrivit art.19 din același act normativ, primarul, în calitate de ordonator principal de credite, are obligația de aangaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.Aceste reguli se regăsesc și în Legea nr.237/2006 privind finanțele publice locale.
În concluzie, din aceste texte rezultă că primarul nu putea refuza executarea HCL arătate mai sus.
Curtea, din oficiu, ia în discuție și temeinicia celor două HCL arătate și constată că atât art.22 din OG nr.2/2006, cât și art.61 alin.1 lit.a și b din Legea nr.188/1999 autorizează autoritățile locale să dispună de sumele alocate pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă precum și cele pentru sănătate și securitatea muncii; și de asemenea, le autorizează să constituie un fond de 5% din cheltuielile cu salariile (pe anul 2006) pentru premierea funcționarilor și personalului contractual. Așa fiind, curtea constată că cele două hotărâri sunt legale și prin ele nu au fost încălcate norme de ordine publică. De altfel, ele fiind definitive, curtea nu are nicio putere de a cenzura aceste hotărâri, ci doar să le comenteze.
În concluzie, criticile recurenților sunt fondate, urmând a fi admise, a se modifica în parte sentința instanței de fond și a se respinge sesizarea ca neîntemeiată.
Văzând și disp.art.312 alin.5 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C -, cu sediul în Câmpulung,-, județul A, - secretar, cu domiciliul în Câmpulung,-, -.14,.2,.8, județul A, domiciliată în Câmpulung,-,.13,.A,.3,.16, județul A, domiciliată în Câmpulung, str. - - Romano nr. 7, județul A și, domiciliată în Câmpulung, str. - I - nr. 6A, -.E,.3, județul A, împotriva sentinței civile nr. 627/CF din 7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant MUNICIPIUL, cu sediul în Câmpulung,-, județul
Modifică, în parte, sentința instanței de fond, în sensul că respinge sesizarea formulată de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
21.03.2008
Red.DV
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Corina Georgeta Nuță, Ioana Miriță
