Alte cereri. Decizia 332/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 332/CA
Ședința publică de la 18 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenții reclamanți -, ., TA, G, G, G, cu sediul procesual ales la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală T, din T,- bis, județ T, împotriva sentinței civile nr. 355/07.02.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți - MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sect.5, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B,-, sect.3, DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ, cu sediul în T,-bis, Județ T, având ca obiect DREPTURI.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de reclamanți este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru. Intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare.
Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
1.Obiectul litigiului și părțile din proces
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.3159/88.2007, reclamanții, ., TA, G, G, G, au chemat în judecată pe pârâții DIRECȚIA PENTRU. AGRICULTURĂ și DEZVOLTARE RURALĂ, MINISTERUL AGRICULTURII și DEZVOLTĂRII RURALE, și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora în solidar, la plata în favoarea fiecărui reclamant a sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care urmau să beneficieze potrivit Legii nr.142/1998 și care nu au fost acordate; calcularea și plata acestor sume reprezentând echivalentul tichetelor de masă să se facă începând cu anul 2004 și până la intrarea în legalitate, respectiv până în momentul punerii la dispoziția fiecărui salariat a tichetelor de masă la care este îndreptățit potrivit legii; calcularea sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă să se facă având în vedere indexarea semestrială cu indicele prețurilor de consum înregistrate la mărfurile alimentare, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică (potrivit art.3 alin.2 din Legea nr.142/1998.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că, potrivit prevederilor exprese și imperative ale art.1 alin.1 din Legea nr.142 din 9 iulie 1998, "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiunilor autonome și din sectorul bugetar, precum și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de costuri de angajator".
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
În baza art.41 alin.2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Au arătat reclamanții că, atât timp cât au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală T - aceasta fiind o instituție bugetară, făcând parte din sectorul bugetar, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele sale abilitate, înseamnă că au avut și au în continuare dreptul să primească o alocație individuală de hrană lunară sub forma unor tichete de masă deoarece prin încasarea unor asemenea alocații s-ar asigura o protecție privind securitatea muncii, constând în posibilitatea de a le asigura zilnic hrana la locul de muncă, în condițiile în care angajatorul se afla în imposibilitate de a oferi condiții în vederea asigurării hranei zilnice la locul de muncă.
Au mai arătat reclamanții că, neacodarea acestor tichete constituie și o restrângere a dreptului lor la protecție socială care nu se impune în condițiile în care nu există nici o dovadă că o asemenea restrângere ar avea un caracter necesar într-o societate democratică, adică, să fie determinată de o împrejurare care să impună imperios luarea unei asemenea măsuri.
Mai mult chiar, prevederea acordării tichetelor în funcție de alocarea sau nu a unor sume de bani în buget în acest scop este disproporțională, întrucât este pur și simplu lăsată la aprecierea angajatorului care, fie niciodată nu va aloca sumele respective în favoarea salariaților, fie va aloca după preferințe, sume numai anumitor domenii din sectorul bugetar, creându-se astfel o situație discriminatorie între salariații din diferite domenii din cadrul sectorului bugetar, ceea ce este inadmisibil.
Legea nr.142/1998 a reglementat acest drept al salariaților, inclusiv al celor din unitățile bugetare, însă, în mod surprinzător și neechitabil, s-a "ocolit" acordarea acestor drepturi pentru salariații din cadrul sectoarelor bugetare, acestea fiind acordate efectiv doar pentru anumite categorii de funcționari publici.
Prin încălcarea discriminatorie a acestei legi, s-a încălcat în mod flagrant un drept fundamental, acela al egalității tuturor cetățenilor români în fața legii, drept acordat și garantat de Constituția României, precum și de prevederile art.41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului adoptată de statul român, care interzice orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate.
În drept, se invocă Constituția României, Legea nr.142/1998 și normele de aplicare a acesteia.
În dovedirea cererii reclamanții au depus în copie Sentinței civile nr.1554/19.06.2007 a Tribunalului Sălaj, cu titlu de practică judiciară.
În apărare Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală T, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca nefondată, acordarea tichetelor de masă având un caracter opțional.
La data de 11 ianuarie 2008 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată, acordarea tichetelor de masă fiind opțională, în limita prevederilor bugetului de stat sau a bugetelor locale.
La data de 16 ianuarie 2008 Direcția Generală a Finanțelor a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.
2.Hotărârea tribunalului
Prin Sentința civilă nr. 355/7.02.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca nefondate.
S-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanți ca nefondată, reținând că prin promovarea litigiului de față aceștia urmăresc un scop patrimonial, respectiv obligarea pârâților la acordarea tichetelor de masă sau a echivalentului lor în lei.
Potrivit art.7 alin.(6) din HG nr.385/2007, Ministerul agriculturii și dezvoltării rurale - prin care se exercită conducerea Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală T - îndeplinește atribuțiile prevăzute de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, în calitate de ordonator principal de credite. Sarcina repartizării creditelor bugetare aprobate, inclusiv pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare (în speță Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală T), revine ordonatorilor principali de credite, adică Ministerului Agriculturii și dezvoltării rurale, în cauza dedusă judecății (art.21 alin.(1) din Legea nr.500/2002).
Potrivit art.2 și 3 din OG nr.22/2002 privind exercitarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite pentru titluri executorii "ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii". "În procesul executării silite a sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii".
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile s-a reținut de instanță că este neîntemeiată întrucât în legile speciale, respectiv Legea nr.188/1999 și Legea nr.142/1998, nu se prevede expres obligația îndeplinirii procedurii prealabile în cazul neacordării unor drepturi decurgând din raportul de muncă/serviciu, ci doar posibilitatea de a se adresa instanței de contencios administrativ potrivit art.911din Legea nr.188/1999.
Aceste dispoziții legale sunt derogatorii de la prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ care prevăd efectuarea procedurii prealabile și care este o reglementare generală față de legile speciale mai sus invocate.
Pe fondul cauzei, s-a reținut de instanță că, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998,"salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite angajator, pot primi alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator", iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli pentru celelalte categorii de angajatori.
Rezultă deci, că Legea nr.142/1998 nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci instituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care, în limita disponibilităților bugetare, să acorde sau nu această bonificație.
Nu se poate susține că prin acordarea tichetelor de masă unora dintre categoriile de salariați din unitățile bugetare s-a ajuns la aplicarea discriminatorie a legii, încălcându-se principiul legalității tuturor cetățenilor români în fața legii, deoarece acest principiu impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice, ceea ce în speță nu se verifică, fiind vorba despre instituții diferite, având buget de venituri și cheltuieli diferite și aparținând de alte ministere, chiar dacă toate sunt bugetare.
3.Recursul
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, -, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Au susținut recurenții, în esență, că acordarea tichetelor de masă constituie o măsură de protecție privind securitatea la locul de muncă al salariaților constând în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice sub forma unei alocații, în condițiile în care angajatorul nu poate oferi salariaților la locul de muncă anumite condiții pentru ca aceștia să-și poată procura hrana zilnică direct de la locul de muncă.
Acordarea tichetelor în funcție de voința angajatorului, prin includerea sau nu în buget a sumelor de bani cu acest scop, constituie o restrângere a dreptului la protecție socială a reclamanților, neexistând nici o dovadă că o astfel de restrângere ar avea un caracter necesar într-o societate democratică.
Mai mult, se creează o situație discriminatorie față de alți salariați care beneficiază de acest drept, fiind încălcate dispozițiilor art.41 alin.2, art.53 din Constituție, art.5 alin.3 din Codul Muncii și art.41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de reclamanți ca nefondat. În apărare s-a invocat decizia Înaltei Curți de Casație și Justiției care a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.3041din Codul d e procedură civilă.
4. Curtea
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii și încadrate în art.304 pct.9, dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În speță au fost invocate în susținerea cererii dispozițiile Legii nr.142/1998 care prevăd în art.1 următoarele:
(1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
(2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Curtea reține că instanța de fond a apreciat în mod corect dispozițiile art.1 din Legea nr.142/1998 privind tichetele de masă reținând că acordarea lor nu constituie o obligație pentru angajator ci doar o facultate ce este condiționată de limitele prevăzute în bugetul de stat sau în bugetele locale pentru unitățile din sectorul bugetar și a bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Nu se poate susține că neacordarea acestui beneficiu constituie o încălcare a dreptului la protecția socială sau că ar crea o situație discriminatorie între salariații diferitelor sectoare de activitate.
Un astfel de drept nu reprezintă un drept fundamental pentru protecția socială, ci constituie doar un avantaj, recunoscut de lege, pe care angajatorul poate să-l acorde salariatului său și prin urmare, neacordarea tichetelor de masă nu reprezintă o măsură care ar putea conduce la lipsirea de substanță a dreptului la protecția socială.
Această interpretare a dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 a fost dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.14/2008, în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate șifuncționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor, aceste beneficiinu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Cum dispozițiile art.329 din Codul d e procedură civilă privind recursul în interesul legii prevăd că "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", curtea reține incidența interpretărilor date prin Decizia civilă nr. 14/2008 și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, curtea apreciază că motivele invocate de recurenți nu sunt întemeiate și pe cale de consecință în temeiul art.312 din Cod de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul în contencios administrativ declarat de recurenții reclamanți -, ., TA, G, G, G, cu sediul procesual ales la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală T, din T,- bis, județ T, împotriva sentinței civile nr. 355/07.02.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți - MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sect.5, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B,-, sect.3, DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ, cu sediul în T,-bis, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 18 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Jud.fond - (red.ND)
Red.dec.jud. /25.06.2008
2 ex.
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma
