Alte cereri. Decizia 413/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția de contencios Administrativi Fiscal

Decizia nr. 413/ Dosar Nr-

Sedința publică din 17 iunie 2008

PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă

- - - - judecător

- - - judecător

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Prefectul Județului împotriva sentinței civile nr. 295 din 25.03.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru intimatul reclamant C, lipsă fiind recurentul pârât Prefectul Județului C și intimatul pârât Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a vehiculelor din cadrul Prefecturii

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare din partea intimatului reclamant C, prin care invocă excepția tardivității declarării recursului.

Instanța acordă cuvântul părților asupra excepției tardivității declarării recursului.

Avocat, depune la dosar împuternicire avocațială, solicitând admiterea excepției arătând că sentința atacată a fost comunicată la data de 29.04.2008, iar recursul a fost înregistrat la data de 16.05.2008, depășind astfel termen de 15 zile de la comunicare.

Față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității declarării recursului.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 295/25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr- s- admis cererea formulata de reclamantul C in contradictoriu cu paratul SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULAREA VEHICULELOR din cadrul Prefecturii Judetului și i s- recunoscut reclamantului dreptul de înmatriculare a autoturismului marca Ford Focus, an de fabricatie 2000, cu nr de identificare FD-DV 988, fara plata taxei speciale de prima inmatriculare obligând paratul la inmatricularea definitiva a autovehiculului sus identificat.

A fostobligat paratul la plata sumei de 1000, cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Reclamantul a dobandit prin cumparare autoturismul marca Ford Focus, an de fabricatie 2000, cu nr de identificare FD-DV 988, de provenienta germana.

Paratul conditioneaza inmatricularea definitiva in circulatie a autoturismului dobandit in proprietate de reclamant, de plata taxei de prima inmatriculare, refuzand asadar efectuarea acestei proceduri in absenta platii sumei pretinse in temeiul art 214/1 C fiscal.

In drept, instanta de fond a retinut ca potrivit art. 214/1-214/3 din Codul fiscal si pct 31/1-31/2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule se plateste cu ocazia primei inmatriculari in Romania, de catre o persoana fizica sau juridica care face inmatricularea, atat pentru autoturisme si autovehicule noi cat si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

Instanța de fond a avut in vedere art 90 par 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, conform caruia, nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decat cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare.

Ratiunea reglementarii comunitare sus mentionate este asigurarea liberei circulatii a marfurilor intre statele comunitare in conditii normale de concurenta, prin eliminarea oricarei forme de protectie care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fata de produsele provenind din state membre (concluzie formulata si in Hotararea CJE in cauza Weigel/2004).

Asadar, finalitatea acestei reglementari este de a interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna si care sunt de natura similara.Or, in Romania nu se percepe nici un fel de taxa pentru autoturismele produse in tara si inmatriculate aici.

Prin introducerea art 214/1 din Codul fiscal, legiuitorul R incalca in mod direct dispozitiile mentionate ale Tratatului, instituind un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse in Romania din Comunitatea Europeana si reinmatriculate pe teritoriul Romaniei, in situatia in care acestea au fost deja inmatriculate in tara lor de provenienta, in timp ce, pentru reinmatricularea autoturismelor inmatriculate deja in Romania, taxa nu se mai percepe.

Avand in vedere principiul efectului direct al Tratatului asupra ordinii juridice interne a Romaniei, precum si prevederile art 148 alin 2 si 4 din Constitutia Romaniei, potrivit cu care, ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii, instanta de contencios administrativ va constata ca prevederile art 214/1-214/3 din Codul fiscal sunt reglementari contrare celor comunitare si astfel se impune inlaturarea aplicarii lor.

Retinand asadar ca, de la data de 01.01.2007, art 90 alin 1 din Tratat face parte din ordinea juridica interna a Romaniei, instanta de fond a apreciat ca reclamantul este indreptatit sa solicite realizarea dreptului sau conferit de reglementarea comunitara de baza, drept care ii este incalcat prin impunerea aplicarii reglementarii dreptului national cu caracter contrar.

Avand in vedere aceste considerente, instanta de fond, in temeiul art 18 alin 1 pct 1 din Legea nr 554/2004 a admis cererea de chemare in judecata si a recunoscut reclamantului dreptul de inmatriculare a autoturismului marca Opel Astra G, cu nr de identificare -, an de fabricatie 2003, fara plata taxei speciale de prima inmatriculare, cu consecinta obligarii paratului la inmatricularea definitiva a autovehiculului sus identificat.

In temeiul art 274 Codul d e Procedură Civilă, instanta de fond a obligat paratul la plata catre reclamant a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecata (onorariu de avocat, conform chitantei depuse la dosarul cauzei).

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâtul Instituția Prefectului Județului, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii.

Intimatul, a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității declarării recursului.

Analizând, potrivit art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția tardivității, Curtea constată că aceasta este întemeiată.

Potrivit art. 301 Cod procedură civilă " termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel ".

Sentința recurată a fost comunicată reclamantului la data de 29.04.2008, iar recursul a fost declarat la data de 16.05.2008, peste termenul legal de 15 zile de la comunicare.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite excepția tardivității declarării recursului invocată de intimatul C și respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul Instituția Prefectului județului

Pentru aceste considerente

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimatul C.

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul Instituția Prefectului Județului C împotriva sentinței civile nr. 295/25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 17 iunie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - - - -

Grefier

Red /17.06.2008

Dact./19.06.2008/2 ex.

Jud. Fond:/

Președinte:Silviu Gabriel Barbu
Judecători:Silviu Gabriel Barbu, Clara Elena Ciapă

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 413/2008. Curtea de Apel Brasov