Alte cereri. Decizia 479/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 479
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Carmina Mitru
GREFIER -- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației Și Internelor, având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru reclamantul, consilier juridic pentru pârâtul Ministerul Administrației Și Internelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Curtea, pune în discuția părților excepția inadmisibilității cererii, în raport art. 1 și 28 alin.1 din Legea 554/2004.
Avocat pentru reclamantul, solicită respingerea excepției, cererea fiind admisibilă.
Consilier juridic pentru pârâtul Ministerul Administrației Și Internelor, admiterea excepția inadmisibilității cererii, în raport art. 1 și 28 alin.1 din Legea 554/2004.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL CRAIOVA la data de 31 august 2009, reclamantul a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor, solicitând să se constate ca fiind falsă mențiunea reținută pe verso-ul adresei nr.45698/25.06.1998 emisă de Ministerul d e Interne - Direcția Generală a Poliției de Frontieră și în consecință, instanța să dispună desființarea înscrisului falsificat.
În motivare se artă că înscrisul reține împrejurarea că la data de 26 iunie 1998 reclamantul a luat cunoștință despre măsura trecerii sale în rezervă, potrivit
Ordinului Ministerului d e Interne nr.11/01832/20.06.1998. Adresa respectivă reține că pentru Porțile de I obligația înșțiințării reclamantului, prin semnătură, a măsurii trecerii în rezervă, obligație de care pârâtul a reținut că s-ar fi achitat întocmai.
În cadrul dosarului având ca obiect anularea Ordinului Ministrului de Interne nr.11/01832/20.06.1998, în susținerea excepției tardivității promovării acțiunii, pârâtul a depus în copie adresa menționată, pretinzând că ar fi conformă cu cea aflată în dosarul de cadre nr.-/06.07.1998.
În scop probator, reclamantul a depus la dosar adresa nr.45698/25.06.1998 a Ministerului d e Interne.
Pârâtul a depus întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii introduse de reclamant. Se arată că potrivit art.28 alin.1 din Legea 554/2004, dispozițiile legii contenciosului administrativ se completează cu prevederile Codului d e Procedură Civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice și persoanele vătămate în drepturile sau în interesele lor legitime, însă norma de trimitere nu poate avea ca obiect dispozițiile Codului d e Procedură Penală. Reclamantul nu a făcut dovada că a sesizat organul de urmărire penală cu privire la denunțarea înscrisului ca fiind fals și nici că acțiunea penală s-a stins prin adoptarea unei soluții de netrimitere în judecată de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată.
Instanța a invocat excepție inadmisibilității cererii în contenciosul administrativ, în raport de dispozițiile art.1 și 8 alin.1 din Legea 554/2004.
Analizând cu prioritate excepția invocată se reține că obiectul cererilor cu care se poate sesiza instanța de contencios administrativ este limitat. Astfel, art.1 și art.8 alin.1 din Legea 554/2004 stabilesc obiectul acțiunii specifice contenciosului administrativ, arătând că persoana vătămată întru-un drept sau interes legitim poate solicita instanței anularea actului administrativ vătămător, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat întru-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesul legitim.
În acest context legal, obiectul cererii formulate de reclamant nu se circumscrie sferei stabilite de textele legale enunțate. Cererea de anulare a unui înscris care nu îndeplinește condițiile unui act administrativ în sensul art.2 alin.1 lit. c din Legea 554/2004, ca o consecință a constatării unei mențiuni false aplicate acestuia, este inadmisibilă în procedura contenciosului administrativ. Mai mult, chiar dacă art.28 alin.1 din Legea 554/2004 prevede posibilitatea completării dispozițiilor legii cu prevederile Codului d e procedură civilă, dispozițiile art.184 Cod procedură civilă nu poate constitui motive de drept ale obiectivului cererii de chemare în judecată, și temei legal pentru administrarea probei cu înscrisuri, reglementând procedura falsului aflată în secțiunea a trei-a a capitolului privind judecata în cuprinsul Codului d e procedură civilă, secțiune ce privește administrarea dovezilor.
Prin urmare, instanța apreciază ca întemeiată excepția inadmisibilității cererii, urmând să o admită.
Soluționarea excepției făcând de prisos analiza pe fond a cauzei, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca o consecință a admiterii excepției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității cererii.
Respinge cererea formulată de reclamantul,domiciliat Dr.Tr.S, nr.10, - 5,.5,.1,.3,jud. M, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației Și Internelor, cu sediul în B,- A, sector 1.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2009
Președinte, |
Grefier, |
Red.Jud.
Tehnoredact. 05.01.2010/4 ex.
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru