Alte cereri. Decizia 489/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILA NR.489/CA

Ședința publică de la 02 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Gherasim

JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 3: Monica Costea

Grefier - - -

Pe rol, judecarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta ASOCIAȚIA DREPTURILE OMULUI PROTECȚIA, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.732 din 8.07.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații PRIMARUL COMUNEI și CONSILIUL LOCAL, din localitatea,-, județul C, având ca obiect contestație în materie electorală.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru. Se solicită judecata cauzei în lipsă.

Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

CURTEA:

Asupra recursului în contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr- din data de 01.07.2009 reclamantul Primarul Comunei în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local a solicita obligarea pârâtului să adopte: o hotărâre prin care să ia act de încetarea de drept a mandatului doamnei ca urmare a excluderii acestuia din PSD; o hotărâre prin care să declare vacant locul deținut de; o hotărâre prin care să valideze în funcția de consilier local pe doamna, supleant pe lista PSD la poziția 7; obligarea pârâtului la plata unei amenzi civile în cuantum de 50 lei stabilită pe fiecare zi de întârziere de la momentul comunicării hotărârii executorii și până la data executării acesteia și la plata cheltuielilor de judecată.

La prima zi de înfățișare reclamantul și-a precizat obiectul acțiunii, în sensul că solicită obligarea pârâtului să adopte o hotărâre conform art. art. 9 din Legea nr. 393/2004 în ceea ce privește mandatul de consilier local al doamnei.

Prin sentința civilă nr.732 din 08.07.2009 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamantului Primarul Comunei și a obligat pârâtul Consiliul Local să adopte o hotărâre potrivit art.9 din legea nr.393/2004 în ceea ce privește mandatul de consilier local al doamnei.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

La data de 07.04.2009, prin adresa nr. 139/07.04.2009 PSD a comunicat pârâtului împrejurarea că doamna a fost exclusă din partid și a solicitat validarea în funcția de consilier local a doamnei, supleant pe lista PSD la poziția 7.

Reclamantul, prin proiectele de hotărâri propuse a se adopta în ședința Consiliului Local din data de 17.04.2009 a propus pârâtului adoptarea unor hotărâri prin care să ia act de situația apărută și să declare vacant locul de consilier și să valideze în funcția de consilier local pe doamna, însă, pârâtul nu a adoptat aceste hotărâri.

Potrivit art. 9 alin. 2 lit.1din Legea nr. 393/2004 "calitatea de consilier local sau de consilier județean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: pierderea calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales".

Potrivit art. 9 alin. 3 din Legea nr. 393/2004 "încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de către consiliul local, respectiv de consiliul județean, prin hotărâre, la propunerea primarului ori, după caz, a președintelui consiliului județean sau a oricărui consilier."

Cum din adresa nr. 138/07.04.2009 rezultă că doamna a fost exclusă din PSD, față de dispozițiile art. 9 alin. 2 lit.1din Legea nr. 393/2004 mandatul de consilier local al acesteia a încetat de drept, pârâtul fiind obligat să constate această împrejurare.

Față de aceste considerente, instanța a apreciat întemeiată acțiunea, și a admis-o, obligând pârâtul să adopte o hotărâre conform art. art. 9 din Legea nr. 393/2004 în ceea ce privește mandatul de consilier local al doamnei.

Împotriva acestei hotărârii a formulat recurs Asociația Drepturilor Omului Protecția C care a invocat încălcarea OG nr.137/2000, OG nr.77/2003, Legea nr.324/2006 și OG nr.137/2000 privind prevenirea, combaterea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Primarul Comunei - a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării recursului, a excepției lipsei calității procesuale active a recurentei și în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor aduse, Curtea reține următoarele:

Excepția tardivității are un caracter nefondat, urmând a fi respinsă, pentru că termenul de recurs de 15 zile, prevăzut de art. 301 Cod proc. civ. curge de la comunicarea hotărârii.

Cum în prezenta cauză hotărârea recurată nu a fost comunicată persoanei care a înțeles să uzeze de calea de atac, Curtea va reține că recursul este declarat în termen.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, Curtea constată că Asociația Drepturilor Omului Protecția nu a fost parte în soluționarea cauzei la prima instanță, nici nu face dovada că ar fi succesor în drepturi al vreuneia din părți, fapt pentru care nu justifică în recurs calitatea sa de a declara calea de atac.

Potrivit principiului simetriei juridice, hotărârea civilă produce efecte doar între părțile litigante, numai acestea putând uza de calea de atac ce investește instanța de control judiciar cu cererea de verificare a legalității și temeiniciei hotărârii pronunțate de prima instanță.

Nefiind dovedită de către recurentă calitatea de parte în acțiunea de fond, Curtea va admite excepția lipsei calității sale procesuale active în cauza pendinte, urmând a respinge recursul pentru aceste considerente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția tardivității formulării recursului ca nefondată.

Admite excepția lipsei calității procesual active a recurentei și respinge recursul în contencios administrativ formulat de recurenta ASOCIAȚIA DREPTURILE OMULUI PROTECȚIA, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.732 din 8.07.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații PRIMARUL COMUNEI și CONSILIUL LOCAL, din localitatea,-, județul C, având ca obiect contestație în materie electorală, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 02 noiembrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud. fond:

Tehnored.jud.-

2 ex./11.12.2009

Președinte:Adriana Gherasim
Judecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Monica Costea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 489/2009. Curtea de Apel Constanta