Alte cereri. Sentința 49/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 06.11.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.49
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de învestire cu formulă executorie a Ordinului nr.5484/27.09.2007 emis de Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru, formulată de reclamanții, în contradictoriu cu Statul Român - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței răspuns la întâmpinare din partea reclamanților.
Față de lipsa părților și având în vedere că în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spere soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 06.11.2009 sub nr-, reclamanții, și, în contradictoriu cu Statul Român - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, au solicitat învestirea cu formulă executorie a Ordinului nr. 5484/27.09.2007 emis de Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru.
În motivare se arată că prin Ordinul nr. 5484/27.09.2007 s-a validat Hotărârea nr.1939/12.1.2002 emisă de Comisia Municipiului B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 privind acordarea de despăgubiri cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 07.09.1940, acte prin care reclamanții sunt îndreptățiți la compensații bănești în cuantum de 90.143,67 lei, sumă care se actualizează cu indicele de inflație la data efectivă a plății, conform actelor normative în materie.
Deși au făcut demersurile necesare pentru a intra în posesia acestor compensații bănești, în concordanță cu cele menționate în comunicarea, până la data prezentei nu li s-a acordat nici prima și nici a doua tranșă din suma de bani cuvenită, cu toate revenirile care s-au făcut la cererea inițială.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamanților arătând în esență următoarele:
În speță nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, nefiind vorba despre o obligație bănească stabilită printr-o sentință judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, ca atare instanța nu poate dispune învestirea cu formulă executorie a unui act administrativ care nu emană de la instanța de contencios administrativ. Acest act administrativ nu face parte din categoria înscrisurilor care potrivit legii să constituie titlu executoriu.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare cu privire la excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă în cadrul întâmpinării solicitând respingerea acesteia, arătând că există creanța, ea este certă, lichidă și exigibilă, iar în pofida demersurilor necesare întreprinse pentru a intra în posesia acestor compensații bănești, în concordanță cu cele menționate în comunicarea, până la data prezentei nu li s-a acordat nici prima și nici a doua tranșă din suma de bani cuvenită, cu toate revenirile care s-au făcut la cererea inițială.
Se mai arată că sunt în prezența obligației de a face care este prevăzută în textele normative enunțate, obligație care îi revine pârâtului în cauză, cu privire la compensațiile bănești la plata cărora sunt îndreptățiți.
Analizând cererea reclamanților prin prisma motivelor invocate cât și în conformitate cu dispozițiile art. 376 alin 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Ordinul nr. 5484/27.09.2007, a cărui învestire cu formulă executorie se solicită, constituie un act administrativ, așa cum este definit de dispozițiile art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 376 alin 1 Cod procedură civilă, se învestesc cu formula executorie prevăzută deart. 269alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.
Așadar, textul legal menționat prevede posibilitatea învestirii cu formulă executorie a unor înscrisuri, altele decât hotărârile judecătorești și înscrisurile autentice, numai în situația în care legea prevede în mod expres acest lucru, de exemplu ca în cazul biletului la ordin ori în cazul cecului.
În materia contenciosului administrativ însă, nu există nici o normă specială care să permită învestirea unui astfel de act. Mai mult decât atât, nici hotărârile judecătorești în această materie nu sunt supuse formalității învestirii decât în situația prevăzută de dispozițiile art.22 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv atunci când, respingându-se acțiunea, partea a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Rațiunea pentru care posibilitatea învestirii este restrânsă la hotărârile menționate la art.22 din Legea nr.554/2004, constă în faptul că actele administrative beneficiază de caracter executoriu, caracter ce se fundamentează pe prezumția de legalitate.
Prin urmare, aceste acte trebuie executate din oficiu de autoritatea emitentă și pot fi puse în executare fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie.
Având în vedere considerente menționate, apreciind inadmisibilă cererea de învestire cu formulă executorie a Ordinului nr.5484/27.09.2007 emis de Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru, instanța urmează aor espinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de învestire cu formulă executorie a Ordinului nr.5484/27.09.2007 emis de Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru, formulată de reclamanții, în contradictoriu cu Statul Român - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 28.01.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - - -
Se comunică:
Pentru toți reclamanții,1 exemplar la av. - T- jud.
Pârât. - Statul Român - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților -B, Calea, nr. 202
Red-/09.02.2010
Tehnored LM/09.02.2010
2 expl/SM emis - 2 comunicări
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu