Alte cereri. Decizia 574/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 574/

Ședința publică din 26 mai 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- - Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea contestației formulată de TOTAL, cu sediul în V, str. --Hala,. 1, Județ V și TOTAL, J/-, CUI RO -, cu sediul în I,-,.:.. Parter, Județ I, în contradictoriu cu ASOCIAȚIA ON GAZ DISTRIBUTIE Târgu-M și ON M DISTRIBUTIE, cu sediul în Târgu-M, nr. 21, Județ M, pentru anularea deciziei nr. 320/C3/6390-6484-2008 din 21.01.2009 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

La apelul nominal răspunde intimata Asociația On Gaz Distribuție SA Târgu-M prin consilier juridic, lipsă restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că prezenta contestație este declarată și motivată în termenul procedural, fiind timbrată cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 40,00 lei și cu un timbru judiciar în sumă de 0,30 lei, recurenta solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

De asemenea, se mai constată depunerea unor precizări din partea recurentei, un exemplar comunicându-se reprezentantei intimatei.

Reprezentanta intimatei depune un exemplar al contractului nr.-/25.05.2009 încheiat între On Gaz Distribuție Târgu-M și

În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea cauzei.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea acțiunii formulată de Total, în principal, ca rămasă fără obiect și în subsidiar, ca nefondată și pe cale de consecință, menținerea în tot a deciziei nr. 320/C3/6390-6848-2008 din 21.01.2009 emisă de ca temeinică și legală. Arată că, recurenta nu a formulat cerere de suspendare a procedurii potrivit art. 284 din nr.OUG 34/2006, motiv pentru care procedura a continuat și contractul s-a încheiat, fiind în executare la această dată.

CURTEA,

Prin contestația petentei " TOTAL ", înregistrată la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor la data de 04.02.2009, împotriva deciziei nr. 320/C3/6390 - 6484 - 2008/21.01.2009 dată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, aceasta a solicitat anularea deciziei și, în consecință, instanța să dispună remedierea fișei de date de achiziții, după cum urmează: să se stabilească cifra reală de afaceri pentru regiunea de est și modificarea fișei de date în acest sens; să se stabilească modul de atribuire a punctelor în funcție de zona pentru care se licitează cu stabilirea clară a condițiilor de preselecție în funcție de zona pentru care se licitează.

În esență se arată că fișa de date conține discrepanțe majore între criteriile de calificare și selecție pentru zona de est comparativ cu celelalte zone, în condițiile în care regiunea de nord are același număr de județe, iar regiunea de sud cuprinde și sediul central al asociației contractante, acest din urmă fapt presupunând, precizează petenta, o concentrare de obiective mai mare. Totodată, deși regiunea de est are aproximativ același număr de județe ca și regiunea nord, totuși s-a cerut o cifră de afaceri pentru regiunea est, în ce privește oferta de contractare, de 6 ori mai mare decât pentru oferta privind regiunea de nord.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 280 și următoarele din OUG34/2006.

Autoritatea contractantă, respectiv intimata "ON GAZ ISTRIBUȚIE" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii în primul rând pe cale de excepție, susținând că plângerea a rămas fără obiect întrucât, în raport cu dispozițiile art. 205 lit. a coroborat cu art. 277 și 280 din OUG34/2006, procedura de atribuire a contractului a continuat, iar contractul de servicii a fost încheiat, contractul fiind în derulare (executarea obligațiilor) cu atât mai mult cu cât petenta nu a formulat și, implicit, nu s-a pronunțat suspendarea atribuirii contractului de achiziție publică în acord cu art. 284 din același act normativ.

Pe fondul cauzei, intimata consideră că este justă și argumentată decizia 320/C3/6390 - 6484 - 2008/21.01.2009 dată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, că în mod corect această autoritate administrativă centrală a respins ca nefondată contestația petentei.

În susținerea apărărilor formulate, intimata a depus contractul de achiziție publică încheiat cu participantul la ofertă declarat câștigător ( 31 - 53), contract încheiat la data de 19.05.2009.

Analizând actele de la dosar, inclusiv dosarul și decizia prin care a fost soluționată contestația petentei, acvirate prezentului dosar, instanța reține următoarele:

Prin decizia atacată, a dispus respingerea ca nefondată a contestației formulate de petenta " TOTAL ", contestație formulată împotriva "documentației descriptive" întocmite de autoritatea contractantă în cadrul procedurii de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, organizată pentru atribuirea contractului de servicii având ca obiect "Servicii de pază, monitorizare - intervenție". În esență, consideră nefondată critica contestatoarei " TOTAL " referitoare la disproporția care există între cerința minimă privind cifra medie de afaceri pe ultimii 3 ani, precum și garanția de participare, stabilite pentru loturile 2 și 3, reținând că recomandarea prevăzută în pentru atribuirea contractelor de achiziție publică aprobat prin ordinul nr. 155/2006, ca cifra de afaceri medie anuală pe ultimii 3 ani să fie de până la 3 ori mai mare decât valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, este respectată în condițiile în care pragul impus de 903.808,00 lei pentru lotul 3 reprezintă 10% din valoarea estimată a contractului de achiziție publică - 9.000.000 lei. De asemenea, consideră că au fost respectate dispozițiile art. 176 din G nr. 34/2006, în sensul în care aceste dispoziții legale dau dreptul autorității contractante de a aplica criterii de calificare și selecție ca cele indicate în oferta de contractare.

În raport cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța, în primul rând, asupra excepției invocate de intimată, cea referitoare la lipsa de obiect a plângerii, având în vedere că prezumtiva soluționare favorabilă a acestei excepții face inutilă cercetarea fondului plângerii.

Într-adevăr, susținerea intimatei, potrivit căreia nu a fost suspendată, în sensul în care petenta nu a solicitat acest lucru, procedura de achiziție publică conform dispoziției art. 284 din OUG34/2006 este corectă.

În acest sens, intimata a continuat, în mod legal, procedura de achiziție publică, aceasta fiind finalizată prin încheierea contractului cu participantul la achiziție publică declarat câștigător, la data de 19.05.2009, intimata făcând dovada în acest sens. Ca atare, instanța reține argumentul intimatei potrivit căruia, în fapt, este vorba în cauză de o altă etapă, ulterioară procedurii achiziției publice propriu - zise, și anume în etapa contractuală, respectiv de executare reciprocă a obligațiilor contractuale de către autoritatea contractantă și participantul declarat câștigător.

Dispozițiile art. 284 alin. 1 din OUG34/2006, prevedeau într-adevăr că, la cererea petentei, instanța putea dispune suspendarea procedurii de atribuire. Însă, acest text a fost abrogat explicit prin OUG19/07.03.2009 (în fapt, întregul articol 284), publicată în Monitorul oficial al României nr. 156/12.03.2009.

Așadar, din acest punct de vedere, prezumtiva suspendare a procedurii de atribuire putea fi solicitată de la data formulării plângerii, 04.02.2009, până la data intrării în vigoare a nr.OUG 19/2009, respectiv 07.03.2009. astfel, argumentul intimatei poate fi privit doar parțial, în sensul în care solicitarea de suspendare putea fi făcută până la data de 07.03.2009.

Este adevărat că textul aliniatul 2 al art. 284 prevedea că în perioada de suspendare contractul încheiat este lovit de nulitate absolută, text de lege însă care a fost abrogat pe parcursul judecării prezentului recurs.

În orice caz, cu atât mai mult după abrogarea textului aliniatului 2 al art. 284 din OUG34/2006, așa cum rezultă din lectura atentă a dispozițiilor OUG34/2006, nu se prevede că prin simpla introducere plângerii împotriva deciziei 320/C3/6390 - 6484 - 2008 procedura de atribuire se suspendă automat.

Tocmai în lipsa cererii de suspendare, atâta timp cât textul art. 284 din OUG34/2006, cât și în lipsa unui text legal prin care să se prevadă suspendarea din oficiu prin simpla introducere a plângerii la instanță, autoritatea contractantă, intimată în prezenta cauză, a finalizat procedura achiziției publice și a încheiat contractul de achiziție publică la data de 19.05.2009, așa cum s-a arătat anterior.

Potrivit art. 283 din nr.OUG 34/2006, plângerile împotriva deciziilor date de sunt soluționate, în complete de recurs, de către curțile de apel, cum s-a întâmplat și în cazul de față. În continuarea acestui raționament, trebuie arătat că se pronunță asupra contestațiilor formulate în cadrul procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului, după cum expres prevede art. 266 alin. 1 din nr.OUG 34/2006.

Cu alte cuvinte, petenta a atacat decizia privind o etapă a procedurii prealabile încheierii contractului de achiziție publică, contract care, însă, a fost deja încheiat.

Din acest punct de vedere, este evident că etapele procedurii achiziției publice au fost depășite, cu atât mai mult cu cât procedura nu a fost solicitată a fi suspendată, conform art. 284 din OUG34/2006 (până la abrogarea acestuia prin OUG19/2009), în prezent fiind vorba de o altă etapă, cea a executării contractului de achiziție publică, chiar dacă acest contract a fost încheiat de autoritatea contractantă cu o terță persoană, respectiv cu cea declarată câștigătoare.

Or, din această perspectivă, evident că instanța nu mai poate lua una din soluțiile preconizate de art. 285 din nr.OUG 34/2006 (nu se poate pronunța nici măcar pe fondul cauzei, chiar în sensul eventualei respingeri ca nefondate a plângerii), ci, evident, tocmai pentru că faza procedurilor prealabile încheierii contractului de achiziție publică a fost depășită, excepția invocată de intimată, cea a lipsei de obiect a plângerii formulate, este una întemeiată.

Nu este mai puțin adevărat că petentei îi rămâne deschisă calea atacării contractului de achiziție publică, prin una din modalitățile indicate de aliniatul 1 al art. 286 din nr.OUG 34/2006, rămânându-i și posibilitatea de a solicita acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire (același text de lege).

Ca atare, pentru toate aceste argumente, instanța va respinge ca rămasă fără obiect plângerea formulată de petentă împotriva deciziei nr. 320/C-/21.01.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge plângerea formulată de TOTAL I, cu sediul în I,-,.:.. Parter, Județ I, împotriva deciziei nr. 320/C-/2008-21.01.2009 a.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, la 26 mai 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 exp./28.07.2009

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 574/2009. Curtea de Apel Tg Mures