Alte cereri. Decizia 578/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 578/CA
Ședința publică de la 12 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursurilor în contencios administrativ declarate de recurenții pârâți - INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEȚULUI T, cu sediul în T,-, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr.1A, sect.1, NSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B,-, sect.5, împotriva sentinței civile nr. 1726/1.08.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți -, cu domiciliul ales în T,- și intimatul pârât - MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sect.5, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e pr. civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursurile formulate de pârâți sunt motivate, scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursurilor în contencios administrativ de față:
1.Obiectul litigiului și părțile din proces
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Tulcea, reclamanții, au chemat în judecată pârâții Inspectoratul de Poliție Județean T, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Finanțelor Publice, pentru a se dispune obligarea acestora la platasporului de 30% din salariul de bază lunar, pentru perioada 1 septembrie 2002 - 15 octombrie 2005, actualizat cu indicele de inflație și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în evidențe.
Totodată, s-a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice să vireze Ministerului Administrației și Internelor fondurile bănești necesare achitării despăgubirilor solicitate.
In motivarea cererii reclamanții au arătat că au fost ofițeri de poliție în cadrul T până în anul 2005, fiind desemnați ca organe de cercetare ale poliției judiciare prin Ordin al Ministrului internelor și reformei administrative, cu avizul conform al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, însă, în conformitate cu art. 28 din nr.OUG 43/2002, colegi de-ai lor, ofițeri de poliție judiciară detașați la. având aceleași atribuții, sunt salarizați diferențiat, deși complexitatea cauzelor în care au fost implicați cu toți era ridicată.
În aceste condiții consideră că s-a încălcat flagrant egalitatea în drepturi, principiu consacrat în art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție și particularizat în art. 2 lit. 2 din nr.OG 137/2000, precum și dispozițiile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziții ce consacră dreptul la o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală.
S-a mai susținut că acordarea sporului de 30% doar anumitor categorii de ofițeri ai poliției judiciare nu poate conduce la asigurarea incoruptibilității în rândul poliției judiciare în condițiile în care au aceleași atribuții, respectiv efectuează acte de urmărire penală, sub directa supraveghere a procurorului, primesc dispoziții direct de la procuror ce le sunt obligatorii și nu există diferențe pe fond sub aspectul complexității cauzelor soluționate, iar discriminarea invocată este recunoscută prin Hotărârea nr. 219/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a stabilit că aspectele prezentate au avut ca efect un tratament diferențiat.
In dovedirea cererii reclamanții au depus la dosar, în copie, practică judiciară, Hotărârile nr. 185/2005, și nr. 219/2007 emise de către, adeverințe, precum și alte înscrisuri.
In apărare, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 septembrie 2002 - 26 mai 2005, această din urmă excepție fiind invocată și de către T, prin întâmpinare.
De asemenea, întâmpinare în cauză a formulat și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin
2.Hotărârea tribunalului
Prin Sentința civilă nr. 1726/01.08.2008 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a ca nefondată.
S-a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondată.
S-a admis cererea reclamanților,fiind obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și T la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 30% prevăzut de nr.OUG 43/2002, pentru intervalul 1 septembrie 2002 - 15 octombrie 2005 - reclamanților, și, și respectiv intervalul 1 septembrie 2002 - 13 octombrie 2005 - reclamantei, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și T să efectueze în evidențe mențiunile corespunzătoare cu privire la drepturile bănești recunoscute reclamanților.
A fost respinsă cererea formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanții au îndeplinit, începând cu 24 august 2002 funcții în munca operativă și au desfășurat activități de constatare, investigare și cercetare a infracțiunilor date în competența organelor de cercetare penală ale poliției, conform legii, fiind desemnați ca organe de cercetare ale poliției judiciare, la 11 aprilie 2005, prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, în baza dispoziții art. 201 alin. 3 din Codul d e procedură penală și art. 2 alin. 3 din Legea nr. 364/2004, privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare, iar începând cu 13 octombrie 2005 reclamanta și respectiv 24 octombrie 2005 ceilalți reclamanți, au fost detașați în cadrul
Potrivit art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție, primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor ce a fost prevăzut de lege și pentru procurorii sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, spor care, după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/2004 s-a majorat la 40% pentru procurorii și pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție și menținut la nivelul de 30% în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la.
Dispozițiile art. 6 din Codul Muncii stipulează ca tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plata egală pentru munca egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin legea nr. 27/2004, prevăd în art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni, caz în care excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Ca atare, atât timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la. au beneficiat de un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul T care nu au fost detașați deși îndeplineau, în virtutea funcției pe care o aveau, o muncă egală, rezultă că și reclamanții aveau dreptul la un salariu egal cu al celorlalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul, deci inclusiv în ceea ce privește toate sporurile cu caracter general, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați, și anume: un salariu egal pentru o muncă egală.
Ori, prin aplicarea sporului de 30% numai în cazul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare care a încălcat dispozițiile legale în materie, și anume: art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea Nr. 27/2004, și art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.
De altfel, prin Hotărârea nr. 219/1 august 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat această discriminare reținându-se, pe de altă parte, că prin nr.OUG 27/29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției s-a eliminat inegalitatea creată, fiind reglementată unitar salarizarea categoriilor menționate în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, păstrându-se numai delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite.
S-a subliniat în cuprinsul hotărârii că din compararea textelor normative care reglementează desfășurare activității, atribuțiilor și controlul asupra actelor efectuate de ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul și respectiv din cadrul rezultă întrunirea cumulativă a condițiilor de analogie care decurg din suma împrejurărilor date de reglementările în speță, aplicabile categoriilor de ofițeri și agenți de poliție judiciară reținându-se că, indiferent de Direcția în cauză, aceștia efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurori, sub directa coordonare, supraveghere și control a acestora, dispozițiile procurorilor sunt obligatorii pentru aceștia și că, deși cauzele sunt diferite, sub aspect practic, cele două categorii se află într-o situație analogă.
S-a concluzionat, în continuare că, prin aplicarea dispozițiilor legale în discuție, nu s-a vizat aplicarea unui tratament diferențiat, dar efectul acestor împrejurări, coroborate la situația de fapt, a dus la nașterea unui tratament diferențiat implicit care atrage, subsecvent, excluderea ofițerilor de poliție judiciară, alții decât cei care activează în cadrul, de la acordarea sporului de 30%.
Rezultă, prin urmare, că beneficiază de acest spor de 30% ca o consecință a constatării discriminării și ofițerii de poliție care au efectuat acte de cercetare penală, în perioada menționată, numirea în calitate de organe de cercetare ale poliției judiciare prin dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române nr. 4140 din 11 aprilie 2005, venind să recunoască o atare calitate pe care au îndeplinit-o și înainte, având un caracter oarecum formal și care nu limitează dreptul de a beneficia de sporul în discuție doar la perioada ulterioară acestei numiri.
Relativ laexcepția lipsei calității procesuale pasivea, este de subliniat că, potrivit art. 5 și 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, Inspectoratele județene de poliție, deci inclusiv T, sunt unități teritoriale din subordinea, iar datorită acestei subordonări această din urmă pârâtă este cea care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților teritoriale, cu atât mai mult cu cât, în calitate de ordonator secundar de credit, verifică și controlează cum unitățile subordonate își îndeplinesc sarcinile cu privire la fondurile bugetare și extrabugetare și, ca atare, această pârâtă are calitatea procesuală pasivă tocmai pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.
Instanța a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente intervalului 1 septembrie 2002 - 26 mai 2005 nu operează pentru că situația discriminatorie în cauză a fost constatată prin Hotărârea nr. 219/1 august 2008, iar conform art. 21 alin. 2 din nr.OG 137/2000, termenul curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, fiind evident că, indiferent de forma discriminării, anterior constatării ei, nu s-ar fi recunoscut dreptul la sporul de 30% reclamanților.
Cu privire lacererea formulată împotriva Ministerului EconomieișiFinanțelor,se impune a se releva că Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede o anumită procedură pe care Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să o respecte.
Potrivit art. 34 din lege, ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli și estimările pe următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate, urmând ca în caz de divergență să hotărască Guvernul.
Este cert că, din acest mecanism al constituirii unui buget rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este esențial în a aproba fondurile necesare pentru efectiva aducere la îndeplinire a unor hotărâri judecătorești, fiind cel abilitat ca, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, să întocmească proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern, până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
O asemenea cerere ar putea fi admisă numai dacă obiectul ei ar viza obligația de a prevedea în bugetul celorlalte instituții pârâte sumele necesare plăților la care au fost obligate față de reclamanți.
3. Recursurile
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții - Inspectoratul de Poliție al Județului T, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției Române.
3.1. Recurentul Inspectoratul de Poliție al Județului Tac riticat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
Ca prim motiv de recurs, s-a invocat faptul că legiuitorul a prevăzut sporul de 30% din anul 2002 doar pentru ofițerii de poliței de la PNA, iar reclamanții nu au fost detașați la PNA, chiar dacă efectuau aceleași acte de urmărire penală și sub directa supraveghere a procurorului și chiar dacă a fost numiți prin ordinul MAI nr. 1030/C cu avizul conform al procurorului de pe lângă
Condiția esențială pentru a beneficia de acest spor este aceea de a fi detașați la PNA. În condițiile în care lege nu prevede acest spor pentru toți polițiștii care fac parte din poliția judiciară ci doar cei care sunt detașați la PNA, pârâtul nu avea cum să achite aceste drepturi, iar instanța nu putea să le acorde aceste drepturi.
A solicitat recurentul restabilirea situației anterioare și întoarcerea executării silite în temeiul dispozițiilor art. 4041și 4042Cod procedură civilă.
3.2.Recurentul Ministerul Internelor și reformei Administrative a criticat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
A arătat că în mod eronat instanța de fond a respinsexcepția prescripțieidreptului la acțiune pentru perioada cuprinsă între data de 01.09.2002și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii, reținând faptul că data la care reclamantul a luat cunoștință de producerea presupusei fapte de discriminare este data pronunțării Hotărârii nr. 219/2007 a CNCD.
Această concluzie este eronată întrucât reclamantul nu poate invoca necunoașterea legii, în condițiile în care actul normativ care a instituit presupusa discriminare a fost publicat în Monitorul Oficial, iar pentru a dovedi că luarea la cunoștință de prevederile acestuia s-a făcut ulterior, trebuia făcută dovada imposibilității totale de luare la cunoștință de faptul publicării acestui act normativ, datorată unor împrejurări extraordinare, care nu au putut fi prevăzute sau înlăturate. Data la care reclamantul a luat cunoștință de presupusa faptă de discriminare este data la care a fost publicată în Monitorul Oficial a OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție întrucât acest act normativ instituia sporul solicitat de reclamant doar în beneficiul polițiștilor detașați la.
În privința admisibilității cererii raportat la obiectul acesteia a arătat recurentul că în cauză ne aflăm în situația analizată de Curtea Constituțională, în care instanța de fond a înlăturat de la aplicare prevederile OG nr. 38/2003 substituindu-le cu cele ale OUG nr. 43/2002. Sub acest aspect a solicitat recurentul admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate și respingerea cererii formulată de reclamanți ca inadmisibilă, raportat la prevederile OG nr. 137/2000 care nu mai permit formularea unei acțiuni prin care să se solicite instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale juridică sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Cu privire la fondul cauzei recurentul a arătat că, în raport de calitatea pe care o au reclamanții, salarizarea acestora se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor OUG nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare. Pretențiile intimaților reclamanți își găsesc temei legal în dispozițiile art. 27 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare republicată, care permite oricărei persoane care se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare.
Așadar, discriminarea apare atunci când unei persoane nu îi este recunoscut un drept fundamental sau un drept prevăzut de lege, însă în cazul de față este vorba de situația a două categorii de polițiști, din care doar unei îi este recunoscut un drept printr-un act normativ.
Faptul că cealaltă categorie nu beneficiază de același drept, din cauză că așa a stabilit legiuitorul, nu poate fi considerat discriminatoriu întrucât nu este vorba de nerecunoașterea unui drept fundamental sau instituit de lege, ci de neacordarea unui drept printr-o lege, situație care nu se circumscrie definiției discriminării de la art. 2 alin.1 din OG nr. 137/2000 republicată.
Mai arată recurentul că în ceea ce privește criteriul de selecție referitor la acordarea sporului la salariu numai unora dintre ofițerii și agenții de poliție judiciară este prevăzut chiar în cuprinsul dispozițiilor legale care instituie acest drept, unde se stipulează că se acordă numai ofițerilor și agenților detașați în cadrul Departamentului Național Anticorupție, fiind justificat obiectiv la un scop legitim.
Diferența de tratament aplicată polițiștilor detașați la DNA are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structura MIRA respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată, responsabilitatea diferă datorată complexității activităților desfășurate de instituția în care sunt detașați, o formare anume pentru activitatea de urmărire a infracțiunilor de corupție ca și specificul acestor activități, având în vedere, printre altele, și tipologiile diferite cazurilor de corupție.
Problema aplicării unui tratament discriminatoriu se poate pune numai cu privire la persoane care fac parte din aceeași categorie, iar polițiștii din cadrul inspectoratelor județene de poliție sunt o categorie distinctă față de categoria polițiștilor detașați la DNA care se află într-o situație juridică diferită.
3.3. Inspectoratul General al Poliției Române a criticat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
Prin motivele de recurs s-a arătat că în raport de data 01.09.2002 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată la instanță, intervalul de timp pentru care reclamanții au dreptul de formuleze pretenții în instanță este de trei ani în urmă, calculat de la data introducerii cererii de chemare în judecată, în atare situațiedreptul la acțiune pentru perioada cuprinsă între 01.09.2002 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii este prescris.
În mod eronat a reținut instanța de fond că data la care reclamanții au luat cunoștință de producerea presupusei fapte de discriminare este data pronunțării Hotărârii nr. 219/2007 a CNCDA și nu data publicării în Monitorul Oficial a OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, act prin care a fost instituit acest spor.
Cu privire la fondul cauzei recurentul a arătat că, în raport de calitatea pe care o au reclamanții, salarizarea acestora se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor OUG nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare. Pretențiile intimaților reclamanți își găsesc temei legal în dispozițiile art. 27 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare republicată, care permite oricărei persoane care se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare. Așadar, discriminarea apare atunci când unei persoane nu îi este recunoscut un drept fundamental sau un drept prevăzut de lege, însă în cazul de față este vorba de situația a două categorii de polițiști, din care doar unei îi este recunoscut un drept printr-un act normativ.
Reclamanții legal citați nu a depus întâmpinare potrivit art.308 al.2 din Codul d e procedură civilă.
4. Curtea
Examinând recursurile prin prisma criticilor aduse hotărârii dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin OUG nr. 43/04.04.2002 publicată în nr. 244/11.04.2002 privind Parchetul Național Anticorupție s-a stabilit în favoarea ofițerilor de poliție judiciară sporul de 30% (art. 28 alin. 4) - "personalul prevăzut la alin. (1) - (3) (procurorii din PNA, specialiștii enumerați la art. 11 și ofițerii de poliție judiciară), precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, în cazul ofițerilor de poliție judiciară".
Aceeași ordonanță prevede la art. 10 alin. 1 că "în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, în cadrul Parchetului Național Anticorupție funcționează ofițeri de poliție, constituind poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție". Textul reglementează și modalitatea de detașare și numire a ofițerilor de poliție judiciară în cadrul Parchetului Național Anticorupție.
Prin art. 41 lit. e) din OUG nr. 27/2006 sporul de 30% a fost abrogat, dispoziție ce a intrat în vigoare din luna aprilie 2006.
Salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor au fost reglementate prin OG nr. 38/2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 65/02.02.2003 în vigoare începând cu 01.01.2004.
Potrivit art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
În speță, reclamanții au susținut că în calitate de ofițeri de poliție judiciară ai MIRA au fost discriminați în raport cu ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție prin faptul că deși au efectuat aceeași activitate, nu a beneficiat de sporul de 30% ce le-a fost acordat acestora în temeiul OUG nr. 43/2002.
Potrivit art.27 alin.1 din OG nr. 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Prin alin.4 al aceluiași articol se instituie în sarcina acestei persoane obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte.
Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Termenele de prescripție se înfățișază astfel ca limite ale exercițiului normal al dreptului la acțiune. Prescripția extinctivă sancționează pasivitatea titularului unui drept, adică tocmai neexercitarea dreptului înăuntrul termenului legal, dreptul său la acțiune fiind prescris, organul judiciar nemai putând oferi concursul său în vederea realizării dreptului subiectiv material.
În cauză, termenul de 3 ani pentru solicitarea despăgubirilor a început să curgă, pentru fiecare reclamant în parte, de la data când au considerat că în exercițiul atribuțiilor lor au fost discriminați prin apariția actului normativ care stabilea sporul de 30%, respectiv data intrării în vigoare a OUG nr.43/2002. De la acest moment reclamanții puteau să ia cunoștință de săvârșirea discriminării, cât timp nu erau retribuiți la fel ca și polițiștii detașați la PNA.
Curtea apreciază că instanța a reținut în mod greșit că prescripția începe să curgă de la data la care reclamanții au luat cunoștiință de Hotărârea nr.219/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării deoarece introducerea unei cereri pentru acordarea de despăgubiri la instanță urmare unei discriminări nu este condiționată de sesizarea acestei instituții, respectiv de emiterea unei hotărâri în acest sens.
În atare situație, cum reclamanții au introdus cererea de chemare în judecată la 26.05.2008 iar actul normativ considerat discriminator a intrat în vigoare la 1.09.2002 curtea apreciază că excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 1.09.2002-25.05.2005 este întemeiată.
În ceea ce privește drepturile bănești pretinse pentru perioada cuprinsă între 26.05.2005 - 26.05.2008 curtea constată următoarele:
Prin Deciziile nr.818-821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale dispozițiile art.27 alin.1 din OG nr. 137/2000 au fost declarate ca "fiind neconstituționaleîn măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. "
Din considerentele deciziilor rezultă că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Potrivit dispozițiilor art.31 al.1 din Legea nr. 47/1992 "decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie."
Prin urmare, pentru a analiza temeinicia cererii reclamanților trebuie să se pornească de la principiul egalității în drepturi garantat de către Constituție, principiu ce presupune același regim juridic pentru situații identice, Curtea Constituțională stabilind în mod constant că principiul egalității în fața legii nu presupune o uniformizare, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât unul diferit.
Față de dispozițiile legale arătate mai sus, Curtea constată că pentru a exista discriminare în sensul prevăzut de art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, ar trebui ca reclamanții să nu fi beneficiat de sporul de 30% deși se încadrau în condițiile prevăzute de OUG nr. 43/2002, respectiv ocupau funcția de ofițeri ai poliției judiciare a Parchetului Național Anticorupție, situație în care reclamanții nu se află.
Or, nu se poate reține că reclamanții, în calitate de ofițeri de poliție judiciară în cadrul MIRA nu au beneficiat de un drept recunoscut de lege, atât timp cât respectivul drept era conferit de lege unei alte categorii de ofițeri de poliție, în speță celor ce făceau parte din poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție.
După cum în mod constant a decis instanța europeană diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14 din Convenție numai atunci când autoritățile statale "introduc distincții între situații analoage și comparabile" fără ca acestea să se bazeze pe " o justificare rezonabilă și obiectivă".Orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea sa.
Pentru ca o asemenea încălcare să se producă trebuie stabilit că persoanele plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Și în atare situație CEDO a apreciat că "statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament aplicabile."
Concluzionând, având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada, conform art.27 alin.4 din OG nr. 137/2000, unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, Curtea constată că acțiunea acestora este neîntemeiată, prima instanță în mod greșit dispunând obligarea pârâților la plată și la efectuarea mențiunilor în evidențe, ca efect al constatării existenței discriminării în raport de o categorie de ofițeri ce nu se aflau în situație identică cu cea a reclamanților.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă Curtea va admite recursurile pârâților și va modifica în parte hotărârea recurată în sensul admiterii excepției prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 1.09.2002-25.06.2005 și respingerii acțiunii pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
În ceea ce privește cererile privind plata drepturilor bănești pretinse de reclamanți pentru perioada cuprinsă între 26.05.2005 - 26.05.2008, efectuarea mențiunilor din evidențele privind salarizarea, curtea urmează a le respinge ca nefondate pentru considerentele arătate mai sus.
Vor fi menținute dispozițiile referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a IGPR și la respingerea acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește cererea formulată în recurs de către Inspectoratul de Poliție al Județului T privind restabilirea situației anterioare și întoarcerea executării silite în temeiul dispozițiilor art. 4041și 4042Cod procedură civilă curtea o apreciază ca fiind nefondată întrucât nu s-a făcut dovada că hotărârea recurată a fost executată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile în contencios administrativ declarate de recurenții pârâți - INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEȚULUI T, cu sediul în T,-, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr.1A, sect.1, NSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B,-, sect.5, împotriva sentinței civile nr. 1726/1.08.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți -, cu domiciliul ales în T,- și intimatul pârât - MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sect.5.
Modifică în parte hotărârea în sensul că admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002-25.05.2005 și respinge acțiunea pentru această perioadă ca prescrisă.
Respinge ca nefondate celelalte capete de cerere.
Menține dispozițiile referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR și la respingerea cererii formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice.
Respinge ca nefondată cererea de întoarcere a executării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 12 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
jud.fond
red.dec.jud.
4 ex./28.11.2008
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis, Elena Carina Gheorma
