Alte cereri. Decizia 58/2010. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 58/R/2009 Dosar nr-

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă

JUDECĂTORI: Clara Elena Ciapă, Lorența Butnaru Maria

- -

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta SISTEMUL ELECTRONIC DE, ȘI împotriva sentinței civile nr. 972/CA/4 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurentei reclamante istemul lectronic de rhivare, riptare și ndexare igitalizată, lipsă fiind intimata pârâtă Comuna.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că recursul declarat de recurenta reclamantă istemul lectronic de rhivare, riptare și ndexare igitalizată, este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu taxă judiciară de 4 lei achitată cu ordinul de plată nr. 3 din 30 septembrie 2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.

De asemenea, se constată că, prin cererea de recurs s-a solicitat soluționarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

La data de 18 decembrie 2009 s-a depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței note scrise formulată de recurenta reclamantă istemul lectronic de rhivare, riptare și ndexare igitalizată ca are anexat ordinul de plată nr. 6 din30 septembrie 2009.

Instanța față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr.972/CA/2009 a Tribunalului Brașova fost declinată competența de soluționare a ordonanței de plată formulate de creditoarea Sistemul Electronic de, și în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială Comuna, județ G pentru următoarele considerente:

Conform art. 5 al. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 119/2007, competența de soluționare a cererilor privind creanța de plată revine instanței competente pentru judecarea fondului cauzei in primă instanță.

Nu sunt incidente dispozițiile art. 5 al. 3 din același act normativ având in vedere că din nici un act depus de părți nu rezultă că acordul de furnizare ar fi fost încheiat ca urmare a aplicării de către debitoare a procedurii prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 și că ar fi un contract de achiziție publică. In aceste condiții, acordul este un contract comercial și, față de valoarea sa, situată sub suma de 100.000 lei, competența materială revine, având in vedere art. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a Cod Procedură Civilă, judecătoriei.

Cu privire la competența teritorială, dispozițiile art. 5 Cod Procedură Civilă prevăd competența teritorială a instanței in raza căreia își are domiciliul pârâtul, iar art. 10 prevede o competență alternativă. Având însă in vedere faptul că debitoarea a invocat excepția necompetenței teritoriale și că această competență teritorială este relativă, a fost admisă și această excepție.

Împotriva sentinței de mai sus a formulat recurs reclamanta Sistemul Electronic de, și iar prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art.304 alin.9 Cod procedură civilă se arată că în procesul de determinare a competenței în speță erau aplicabile prevederile art.5 alin.3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 119/2007 potrivit cărora "cererea privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanța de contencios administrativ competentă".

Recursul este fondat.

Potrivit art.2 alin.1 lit. c din Legea nr.554/2004 sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect achiziții publice iar potrivit art.19 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 304/2006 este considerat contract de achiziție publică acea achiziție de produse, servicii sau lucrări cu o valoare mai mică de 15.000 euro realizată pe bază de documente justificative.

În speță, dovada faptului că suntem în prezența unui contract de achiziție publică în sensul prevederilor legale de mai sus, îl reprezintă acordul de furnizare de servicii ( fila 8 dosar fond) încheiat între societatea recurentă în calitate de furnizor și Comuna în calitate de beneficiar.

Faptul că în cuprinsul acestui acord de furnizare servicii nu se menționează expres respectarea procedurii prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 ori a faptului că acesta constituie un contract de achiziție publică schimbă natura juridică a acestui contract iar instanța are obligația de a califica corect natura contractului încheiat de părți câtă vreme acest lucru este determinant în aplicarea normelor de competență după materie.

Față de aceste considerente, curtea reține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de competență, astfel încât în baza art.304 pct.3 raportat la art.312 alin.1 și 5 Cod procedură civilă hotărârea va fi casată iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe Tribunalul Brașov

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN LEGII

D EC IDE

Admite recursul declarat de recurenta - Sistemul Electronic de, și SRL, cu sediul în B,-, împotriva sentinței civile nr. 972/CA/4 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

Casează sentința atacată, respinge excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, Tribunalul Brașov - secția contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Lorența Butnaru Maria

- - - - - -

Grefier,

Red - - 29.01.2010

Dact - 2.02.2010/2 ex.

Jud fond - D.

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Lorența Butnaru Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 58/2010. Curtea de Apel Brasov