Alte cereri. Decizia 62/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 62
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Morina Napa
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Mona Gabriela
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre soluționare recursurile în contencios administrativ formulate de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N împotriva sentinței civile nr. 116/CF/16.07.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- și a încheierii din 22.10.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în același dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic, pentru recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice N și pentru intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Orașului, care depune delegație la dosar și consilier juridic pentru intimata-reclamantă GA - PRO - CO, care depune împuternicire de reprezentare juridică, lipsă fiind intimații pârâți și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Consilier juridic a solicitat judecata la începutul ședinței de judecată, precizând că cererile formulate împotriva intimaților pârâți și au fost disjunse.
Instanța pune în discuție regularitatea recursului. Părțile precizează că nu au de formulat cereri ori de făcut observații sub acest aspect.
Instanța constată că în cauză a fost declarat recurs de către recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice N atât împotriva sentinței civile nr.116/CF/16.07.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, cât și a încheierii din 22.10.2009 a aceleiași instanțe. Ambele recursuri sunt declarate și motivate în termen, legal scutite de taxa judiciară de timbru conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 760/1999.
Consilier juridic pentru intimata-reclamantă arată că nu a primit copia recursului formulat împotriva încheierii din 22.10.2009. Instanța detașează filele 15-16 dosar, reprezentând copie recurs formulat de recurenta-pârâtă împotriva încheierii din 22.10.2009 și le înmânează reprezentantului intimatei-reclamante.
Consilier juridic pentru intimata-reclamantă invocă excepția nulității celor două recursuri, nefiind motivate în drept și deci neputându-se formula apărări. Mai arată că hotărârea pronunțată la fond era executorie, prin această hotărâre interesele recurentei nefiind lezate. În ceea ce privește cheltuielile cu onorariu de avocat și cu onorariu expertului, arată că a fost invocat art. 299 Cod procedură civilă și faptul că onorariul este prea mare, dar acest lucru trebuie apreciat de instanță.
Totodată, consilier juridic invocă excepția privind lipsa de interes în formularea recursului, susținând că instanța de fond a precizat în încheiere că pârâta va fi obligată să soluționeze cererile reclamantei în termen de 45 de zile calculate de la data rămânerii irevocabile a încheierii, dar acest termen a fost cu mult depășit și consideră că este lipsă de interes.
Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă solicită respingerea celor două excepții, precizând că nu există motive de nulitate ale recursurilor.
Instanța unește cele două excepții cu fondul recursurilor și acordă cuvântul părților.
Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate. Referitor la recursul care vizează cheltuieli de judecată, pârâta nu poate fi obligată la toate cheltuielile de judecată având în vedere că a fost admis un capăt de cerere. În ceea ce privește cel de-al doilea recurs, apreciază că cererea reclamantului de îndreptare omisiune este ca o cerere nouă întrucât solicitările din aceasta nu au fost solicitate în acțiunea principală. Pe fond, nu poate fi obligat organul fiscal de a efectua controlul într-un anumit număr de zile, precizând că acest control este încă în derulare.
Consilier juridic, în ceea ce privește primul recurs, referitor la onorariu avocat, arată că în cauză au solicitat obligarea recurentei-pârâte să soluționeze cererea de achitare a TVA-ului în sumă de 8.000.000 RON, cerere formulată în 2007, fiind îndeplinite dispozițiile art. 70 din Ordonanța de Guvern nr. 92/2003, conform cărora cererile trebuiau soluționate în termenul legal de 45 zile, termen ce a fost depășit cu mult, tocmai această culpă generând această acțiune.
Referitor la cel de-al doilea recurs, referitor la îndreptarea erorii materiale, precizează că recurenta nu a înțeles ce se întâmplă. Instanța de fond a reținut corect că soluționarea cererii de rambursare a TVA nu depinde de efectuarea controlului. Instanța de fond nu spune să se suspende controlul ci să se ramburseze TVA.
S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursurilor în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prinacțiuneaînregistrată la Tribunalul Neamț sub nr-, reclamanta --Pro-Co a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice N și Administrația Finanțelor Publice a Orașului solicitând următoarele:
- anularea Deciziei nr. 1/26.03.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice N și obligarea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice N la reluarea și finalizarea inspecției fiscale;
- obligarea pârâtelor să soluționeze cererile de rambursare aferente lunilor februarie, martie, octombrie, decembrie 2007, fiind îndeplinite condițiile art. 145 - 146 Cod fiscal și art. 116 Cod procedură fiscală și art. 111 pct. 4 din Normele Metodologice ale nr.OG 92/2003, cereri ce trebuiau soluționate în termen de 45 de zile de la depunere, conform art. 70 Cod procedură fiscală;
- introducerea în cauză a funcționarilor, în calitate de șef de birou și, în calitate de director executiv adjunct care se fac vinovați de refuzul de a se rezolva cererile referitoare la restituirea TVA-ului prin efectuarea unei inspecții fiscale ce încalcă normele legale și obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat în cuantum de 5.289.721 reprezentând contravaloarea TVA -ului de rambursat, în solidar cu Direcția Generală a Finanțelor Publice
La termenul din 12.07.2009 reclamanta și-acompletat acțiuneasolicitând suspendarea efectelor măsurilor asiguratorii începând cu data de 31.103.2008 și până la data soluționării actului de control solicitat în cauză. În legătură cu această cerere, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice N a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Neamț.
Prinsentința civilă nr. 116/CF din 16.07.2009Tribunalul Neamț a hotărât următoarele:
- a disjuns capătul de cerere având ca obiect suspendarea efectelor măsurilor asigurătorii inițiate de pârâtă, având drept cauză obligațiile bugetare ale reclamantei, dispunând formarea unui nou dosar - - - având ca obiect capătul de cerere disjuns, cu termen de judecată la data de 16.07.2009;
- a admis în parte acțiunea și în consecință:
- a respins cererea de anulare a Deciziei nr. 1/26.03.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice N, precum și cererea de reluare și finalizare a inspecției fiscale;
- a admis cererea pentru obligarea pârâtelor la soluționarea cererilor de rambursare TVA și a obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice a orașului și Direcția Generală a Finanțelor Publice N să soluționeze cererile reclamantei de rambursare TVA aferente lunilor februarie, martie, octombrie, noiembrie și decembrie 2007;
- a respins cererea reclamantei pentru obligarea pârâților și la plata de despăgubiri;
- a obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice a orașului și Direcția Generală a Finanțelor Publice N la plata sumei de 11.300 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a formulat cerere de rambursare TVA aferent lunilor februarie, martie, octombrie, noiembrie și decembrie 2007. În urma primirii cererilor de rambursare TVA, Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Naî nceput efectuarea inspecției fiscale asupra contribuabilului solicitant. Astfel, în cursul efectuării inspecției fiscale s-a procedat la mai multe controale încrucișate cu privire la mai mulți furnizori ai contribuabilului, în vederea stabilirii legalității și realității operațiunilor în baza cărora contribuabilul solicită rambursare de TVA. Motivat de faptul că nu a primit informațiile necesare în vederea finalizării inspecției fiscale, organul fiscal a procedat la suspendarea acestei inspecții.
Reclamanta a formulat contestație împotriva suspendării inspecției fiscale înregistrată sub nr. 1036/19.02.2008, solicitând reluarea și finalizarea inspecției fiscale și implicit soluționarea cererilor de rambursare TVA. Prin Decizia nr. 1/26.03.2008 pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Nar espins contestația formulată, menținând starea de suspendare a inspecției fiscale.
Deși autoritatea fiscală a inițiat inspecția fiscală ca urmare a cererii reclamantei de rambursare de TVA, inspecția fiscală nu este absolut obligatorie în vederea soluționării cererii de rambursare. Este adevărat că organul fiscal a procedat la inițierea inspecției fiscale din prudență și pentru o mai bună soluționare a cererii de rambursare, cu evitarea riscurilor unor erori, însă pentru soluționarea cererii de rambursare TVA, inspecția fiscală nu era obligatorie. Implicit, inspecția fiscală nu exonerează autoritatea fiscală de obligația de a soluționa în termenul legal cererea de rambursare TVA.
Într-o altă ordine idei, inspecția fiscală poate fi finalizată și ulterior cererii de rambursare TVA. Cererea de rambursare TVA poate fi soluționată și independent de inspecția fiscală.
Dacă suspendarea inspecției fiscale are temei legal, suspendarea pe termen nelimitat a soluționării cererii de rambursare TVA este nelegală.
Este adevărat că pentru efectuarea inspecției fiscale sunt aplicabile prevederile art. 104 alin. 1 și 3 din nr.OG 92/2003. Nu aceeași este situația duratei maxime a soluționării cererii de rambursare TVA. Deși în cauză este aplicabil art. 70 din nr.OG 92/2003, care prevede posibilitatea prelungirii termenului de 45 de zile cu perioadele cuprinse între data solicitării de informații și data primirii informațiilor solicitate, se constată că această prelungire nu poate opera în cauza de față. În acest sens, autoritatea fiscală își motivează prelungirea termenului pe considerentul că nu a primit încă informațiile de la furnizorii reclamantei. Necomunicarea informațiilor nu este imputabilă reclamantei, ci poate fi imputabilă unor terți sau organului fiscal. Numai în ipoteza în care neprimirea informațiilor de către autoritatea fiscală ar fi consecința refuzului contribuabilului de a furniza aceste informații, ar fi justificată aplicarea prevederilor art. 70 alin. 2 din nr.OG 92/2003. Interpretarea contrarie echivalează cu încălcarea dreptului contribuabilului de a primi răspuns într-un termen rezonabil la cerere. Altfel spus, în ipoteza în care un terț refuză să ofere informațiile cerute de organul fiscal, contribuabilul poate fi lipsit de dreptul său legitim de a primi răspuns la cererea adresată conform art. 70 din nr.OG 92/2003.
Pentru motivele mai sus arătate, organul fiscal nu se poate prevala de situația că nu a primit informațiile necesare de la terți, pentru a justifica nesoluționarea în termenul legal a cererii de rambursare TVA. Însă, organul fiscal poate prelungi efectuarea inspecției fiscale conform art. 104 alin. 3 din nr.OG 92/2003, dacă au intervenit cauze legale de suspendare a inspecției fiscale.
Pentru aceleași motive, cererea de obligare a pârâtelor la soluționarea cererilor de rambursare TVA se dovedește întemeiată. Este dreptul contribuabilului de a primi răspuns într-un termen legal la cererea adresată autorității publice fiscale. Termenul legal este cel prevăzut de art. 70 din nr.OG 92/2003 și este de 45 zile. Prelungirea acestui termen conform art. 70 alin. 2 din nr.OG 92/2003 poate avea loc numai din motive imputabile contribuabilului solicitant, nu și din motive independente de contribuabil.
Cererea de obligare, în solidar, a pârâților, și Direcția Generală a Finanțelor Publice N la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat, în cuantum de 5.289.721 lei TVA de rambursat, este neîntemeiată. În acest sens, reclamanta nu a dovedit că are dreptul la restituirea TVA, ci numai că are dreptul să primească un răspuns la cererile de restituire (răspunsul putând fi favorabil sau nefavorabil). Ceea ce s-a reținut de către instanță este întârzierea nejustificat de mare a autorității fiscale în soluționarea cererii de rambursare. Nu s-a reținut că reclamanta este îndreptățită la rambursare. Reclamanta nu face dovada cuantumului prejudiciului suferit ca urmare a întârzierii soluționării cererii, iar în ipoteza în care cererea de rambursare s-ar dovedi neîntemeiată, acest prejudiciu este inexistent. De asemenea, ce doi funcționari publici au acționat în numele instituției și nu în nume personal, astfel încât nu se justifică introducerea acestora în cauză, în calitate de pârâți.
Cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă se dovedesc întemeiate numai în parte. Astfel, deși reclamanta depune la dosar facturi fiscale pentru sume de 37.164,00 lei și 5.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, nu rezultă că asistența juridică s-a referit doar la actuala cauză. De asemenea, conform art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța constată că onorariul este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat. Se constată justificat numai onorariul de 5.000 lei și plata expertului contabil, acestea fiind cheltuielile utile cauzei.
La data de 13.08.2009 reclamanta a solicitat lămurirea și completarea hotărârii, în sensul completării dispozitivului cu obligația de soluționare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată în termenul legal de 45 de zile de la data comunicării hotărârii.
Prinîncheierea din 22.10.2008, Tribunalul Neamța admis cererea și a dispus îndreptarea omisiunii din cuprinsul Sentinței civile nr. 116/16.07.2009, după cum urmează: în cuprinsul hotărârii, după "obligă pârâtele Administrația Finanțelor Publice a orașului și Direcția Generală a Finanțelor Publice N să soluționeze cererile reclamantei de rambursare TVA aferente lunilor februarie, martie, octombrie, noiembrie și decembrie 2007" va fi prevăzut: "până la expirarea termenului de 45 zile calculat de la data rămânerii irevocabile a prezentei încheieri pronunțate în temeiul art. 281 Cod procedură civilă."
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Temeiul cererii reclamantei este art. 281 Cod procedură civilă nefiind vorbă despre o cerere nouă. În fapt, din perioada anterioară datei de 25.01.2008 reclamanta a formulat mai multe cereri de rambursare TVA până la data de 22.10.2009 cererile reclamantei nefiind soluționate.
Prin hotărârea pronunțată la 16.07.2009 nu s-a prevăzut un termen înlăuntrul căruia pârâtele au obligația de a finaliza soluționarea cererilor. În aceste condiții, deși pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Nar eluat inspecția fiscală întreruptă nu a finalizat soluționarea cererilor de rambursare TVA.
În nici un caz prevederile nr.OG 92/2003 nu pot fi interpretate în sensul în care ar oferi autorității publice fiscale posibilitatea de a prelungi fără limită în timp termenul de soluționare a unei cereri depuse de contribuabil. Termenul de soluționare a cererilor de rambursare TVA este cel reglementat de art. 70 alin. 1 din nr.OG 92/2003, prelungirea acestui termen putând fi făcută numai în mod excepțional în situațiile prevăzute de art. 70 alin. 2 din OG nr. 92/2003 pentru motive imputabile contribuabilului solicitant, motive ce pot consta în refuzul contribuabilului de furnizare a informațiilor cerute de autoritatea fiscală relevante pentru soluționarea cererii.
Se constată că într-adevăr pentru a se da eficiență dispozitivului sentinței civile nr. 116/CF din 16.07.2009 este necesară lămurirea acestuia.
În drept, poate fi reținută prevederea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, ar fi iluzoriu dreptul de acces la justiție dacă nu s-a oferi inclusiv posibilitatea executării întocmai a hotărârii pronunțate. Având în vedere că dispozitivul hotărârii lasă în continuare posibilitatea autorității publice de a prelungi fără limită, termenul de soluționare a cererilor reclamantei, urmează ca în dispozitiv să fie prevăzut și termenul legal reglementat de art.70 din OG nr.92/2003.
Față de susținerea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice N conform căreia actuala cerere este de fapt o cerere nouă și nu ar fi aplicabile prevederile art. 2812Cod procedură civilă este de reținut că al doilea capăt de cerere al acțiunii formulate de reclamantă are următorul conținut: "obligarea pârâtelor, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Orașului, să soluționeze cererile de rambursare TVA aferente lunilor februarie, martie, octombrie, noiembrie, decembrie 2007, fiind îndeplinite condițiile art.145-146 Cod fiscal și art. 116 Cod procedură fiscală și art. 111 pct.4 din Normele Metodologice ale nr.OG 92/2003, cereri ce trebuiau soluționate în termen de 45 de zile de la depunere conform art. 70 Cod procedură fiscală". Se deduce implicit că reclamanta a cerut în mod evident obligarea pârâtelor la soluționarea cererilor înlăuntrul unui termen, iar instanța a omis a se pronunța în mod expres și asupra termenului.
De asemenea, reclamanta, în cuprinsul actualei cereri nu solicită numai îndreptarea omisiunii din hotărâre în temeiul art. 281 Cod procedură civilă ci și lămurirea acesteia, temeiul juridic al cererii putând fi și cel al art. 400 alin. 2 Cod procedură civilă.
În termen legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice N, în nume propriu și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice, a formulat douărecursuri: un prin recurs îndreptat împotriva sentinței civile nr. 116/CF/16.07.2009; al doilea recurs îndreptat împotriva încheierii din 22.101.2009.
În motivarea recursului împotriva sentinței civile nr. 116/CF/16.07.2009, pârâta a susținut următoarele:
Cheltuielile cu onorariul avocatului, de 5.000 lei și cele cu onorariul expertului, de 6.300 lei, sunt exagerat de mari raportat la răspunderea sa reieșită din soluționarea celor 4 capete de cerere din care doar unul a fost admis pe considerentul răspunderii sale.
În ceea ce privește onorariul avocatului, din documentele depuse de reclamantă, care atestă sumă de 42.164 lei, instanța a reținut doar suma de 5.000 lei. față de faptul că doar un singur capăt de cerere a fost admis corect ar fi fost ca răspunderea sa să nu depășească o pătrime din onorariu, restul căzând în sarcina celui care le-a angajat. În acest sens s-a pronunțat în mod constant atât practica, cât și literatura de specialitate.
Aceleași principiu trebuie aplicate și în cazul cheltuielilor cu expertiza efectuată în cauză. Prin hotărârea recurată s-a stabilit un onorariu de 6.300 lei pentru expert, sumă stabilită în sarcina sa integral. Ori, expertiza privește toate cele 4 capete de cerere din care a fost admis doar unul. Acceptarea și plata onorariului expertului de către reclamantă este riscul său, obligația de despăgubire din partea sa neputându-se aplica asupra întregii sume. Pentru identitate de raționament principiu onorariul avocatului se impune reducerea onorariului expertului.
II. În motivarea recursului împotriva încheierii din 22.10.2009, pârâta a susținut următoarele:
Solicitarea reclamantei reprezintă o cerere nouă care nu poate fi primită de instanță în acest stadiu procesual în condițiile în care în cererea inițială și în precizările ulterioare reclamanta nu a solicitat niciodată menționarea în sentința civilă a unui termen de soluționare a controlului.
Mai mult, solicitarea este neîntemeiată în condițiile în care organul de control are obligația desfășurării inspecției fiscale cu respectarea prevederilor legale în materie, neputându-i-se impune de către instanță un termen limită de efectuare a controlului, ci doar obligația efectuării controlului conform prevederilor legale.
La termenul de astăzi, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursurilor - pentru nemotivarea în drept - și excepția lipsei de interes a recursului îndreptat împotriva încheierii din 22.10.2009.
Examinând excepțiile invocate și cele două recursuri, curtea de apel constată următoarele:
Art. 3021din Codul d e procedură civilă prevede sancțiunea nulității recursului în cazul lipsei din cererea de recurs a mențiunilor arătate la alin. 1 lit. a) - d). Între aceste mențiuni, limitativ enumerate, nu este prevăzută motivarea în drept, ci,motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor". Astfel de motive au fost indicate în cererea de recurs, primul recurs vizând, în esență, aplicarea art. 274 și art. 276 din Codul d e procedură civilă, iar cel de-al doilea recurs aplicarea art. 129 alin. 6 din Codul d e procedură civilă; chiar dacă aceste temeiuri de drept nu au fost indicate expres, criticile formulate prin cererile de recurs au permis instanței identificarea lor. Pe de altă parte, se impune a fi reținute dispozițiile art. 304 din Codul d e procedură civilă și faptul că hotărârea recurată nu este supusă apelului, astfel că pricina poate fi examinată de instanța de recurs sub toate aspectele. Prin urmare, excepția nulității celor două recursuri nu este fondată.
Excepția lipsei de interes a recursului împotriva încheierii din 22.10.2009 se impune a fi analizată odată cu recursul.
Pretențiile reclamantei au fost admise numai în parte - sub aspectul capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să soluționeze cererile de rambursare aferente lunilor februarie, martie, octombrie, decembrie 2007 - așa încât, în privința cheltuielilor de judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 276 din Codul d e procedură civilă. Pe de altă parte, cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă pot fi acordate numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluția pronunțată și de obiectul cauzei. Așadar, pot fi recunoscute și puse în sarcina părții care a pierdut procesul numai o parte a cheltuielilor de judecată, corespunzător pretențiilor admise. În acest context, curtea constată că nu pot fi stabilite în sarcina pârâtelor cheltuielile prilejuite de efectuarea expertizei tehnice întrucât această probă nu era necesară pentru soluționarea capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să soluționeze cererile de rambursare, soluția de admitere pronunțată de tribunal fiind motivată exclusiv pe necesitatea respectării termenului de 45 de zile reglementat de art. 70 din Codul d e procedură fiscală; prin expertiza contabilă reclamanta a urmărit să se stabilească îndreptățirea sa de a i se rambursa sumele înscrise în deconturile de TVA începând cu luna februarie 2007 până în decembrie 2007. Respingerea celorlalte capete de cerere reflectă culpa procesuală a reclamantei și, prin urmare, onorariul expertului nu poate fi suportat de pârâte care, în privința capetelor de cerere respinse, are calitatea de parte care a câștigat procesul.
Față de aceste considerente, pentru motivul prevăzut de art. 304 din Codul d e procedură civilă, constatându-se aplicarea greșită a art. 276 din Codul d e procedură civilă, sentința civilă nr. 116/CF/2009 urmează a fi modificată împarte, în sensul înlăturării obligației pârâtelor de plată a onorariului expertului.
Însă, în ceea ce privește onorariul avocatului, hotărârea tribunalului urmează a fi menținută. Suma de 5000 de lei reprezentând onorariu avocatului este o sumă deja redusă, tribunalul reținând dispozițiile art. 274 alin. 3 din Codul d e procedură civilă și faptul că onorariul este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat. Această instanță consideră că oad oua reducere a onorariului pentru același considerent nu este justificată, tribunalul făcând o apreciere corespunzătoare a criteriilor prevăzute de art. 274 alin. 3 din Codul d e procedură civilă. Dacă onorariul expertului a fost înlăturat pentru că proba cu expertiză nu era utilă pentru soluționarea singurului capăt de cerere admis nu același lucru se poate reține despre onorariul avocatului.
II.Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat (în al doilea capăt de cerere) "obligarea pârâtelor, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Orașului, să soluționeze cererile de rambursare TVA aferente lunilor februarie, martie, octombrie, noiembrie, decembrie 2007, fiind îndeplinite condițiile art. 145-146 Cod fiscal și art. 116 Cod procedură fiscală și art. 111 pct. 4 din Normele Metodologice ale nr.OG 92/2003,cereri ce trebuiau soluționate în termen de 45 de zile de la depunere conform art. 70 Cod procedură fiscală". Această din urmă mențiune -,cereri ce trebuiau soluționate în termen de 45 de zile de la depunere conform art. 70 Cod procedură fiscală" - nu poate fi considerată o solicitare adresată instanței de a dispune ea însăși ca pârâtele să fie obligate să soluționeze cererile de rambursare a TVA în termenul de 45 de zile; reclamanta s-a referit, în mod neechivoc, la încălcarea de către pârâte, anterior sesizării instanței, a obligației de a soluționa cererile de rambursare a TVA în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 din Codul d e procedură civilă. Tocmai încălcarea acestei obligații a fost motivul pentru care a fost formulat capătul de cerere și pentru care tribunalul l-a admis, însă nu se poate reține că reclamanta a solicitat ca dispozitivul hotărârii să cuprindă mențiunea îndeplinirii obligației în termenul menționat. Sub acest aspect sunt relevante dispozițiile art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora instanța poate stabili, prin dispozitiv, un termen de executare; însă, textul prevede expres că aceasta se poate facela cererea părții. Prin urmare, cum reclamanta nu a solicitat acest lucru, instanța nu-l putea dispune.
Lipsa de interes a recursului nu poate fi reținută, căci ar însemna să se rețină lipsa de relevanță a dispozițiilor art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 care permit stabilirea de către instanță, prin dispozitiv, a unui termen de executare, numai la cererea părți interesate. Pe de altă parte, dacă s-ar putea reține o lipsă de interes pentru argumentele invocate de intimata-reclamantă, acestea ar viza cererea de completare a hotărârii tribunalului soluționată prin încheierea din 22.101.2009; dacă termenul de soluționare a cererilor de rambursare a TVA este cel prevăzut de art. 70 din Codul d e procedură fiscală - deci un termen legal - ar însemna că este lipsită de interes stabilirea unei astfel de termen de instanța de judecată care, în acest fel, nu ar face altceva decât să confirme, pe cale judecătorească un termen legal.
Pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, reținându-se încălcarea art. 129 alin. 6 din Codul d e procedură civilă și a art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, curtea de apel va modifica în tot încheierea pronunțată la data de 22.10.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile și nulității lipsei de interes.
Admite recursurile formulate de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice N, cu sediul în mun. P N,- bis, jud. N - în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice, cu sediul în loc.,-, jud. N - împotriva sentinței civile nr. 116/CF/16.07.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- și a încheierii din 22.10.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în același dosar, în contradictoriu cu intimata-reclamantă GA PRO CO, cu sediul în loc.,-, jud. N și intimații-pârâți și, cu domiciliul ales la. N, mun. P N,- bis, jud.
Modifică în parte sentința civilă nr. 116/CF/16.07.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în sensul că:
Obligă pârâtele și N să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 5.000 lei în loc de 11.300 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Modifică în tot încheierea pronunțată la data de 22.10.2008 în sensul că:
Respinge ca nefondată, cererea de lămurire și completare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 21.01.2010.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, |
Red.
Tehnored. //29.01.2010
Ex.8
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Mona Gabriela
