Alte cereri. Decizia 63/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 63
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru
JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta REGIA NAȚIONALA A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ DR.TR.S împotriva sentinței nr.2552 din data de 04.11.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.
La apelul nominal au lipsit recurenta reclamantă REGIA NAȚIONALA A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ DR.TR.S și intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.
S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă, iar intimatul pârât a depus concluzi scrise.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2552 din data de 04.11.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedințis -a admis excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată pentru răspunderea patrimonială a pârâtului, în fața instanței de contencios administrativ și fiscal.
S-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică DTS în contradictoriu cu pârâtul.
Examinând excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată pentru stabilirea răspunderii materiale a pârâtului, în raport de actele și lucrările dosarului, din care rezultă că acesta se află în raporturi de muncă cu reclamanta, izvorâte din contractul individual de muncă și având în vedere normele de drept incidente în cauză, tribunalul a constatat că este întemeiată.
S-a apreciat că instanța de contencios administrativ și fiscal neavând o competență de plenitudine nu se poate investi legal cu cereri de chemare în judecată pentru stabilirea răspunderii patrimoniale în sarcina personalului contractual (pădurarilor), decât cu contestație împotriva actului administrativ de imputație (ordin, dispoziție) emise în baza art.85 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarului public pentru funcționarii publici ce se află în raporturi juridice de serviciu cu angajatorul, ce se din actul administrativ de investire în funcția publică.
Potrivit disp.art.6 alin.1 din nr.OUG85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora "personalul cu atribuții de pază a pădurilor răspunde patrimonial în conformitate cu prevederile CAP.III al titlului XI din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure, pe care le are în pază, constatate și evaluate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".
S-a reținut că personalul silvic se împarte în două categorii: funcționari publici numiți în funcție printr-un act administrativ (ordin, decizie, dispoziție) și personal contractual pentru care se încheie un contract individual de muncă, contract în temeiul căruia salariatul este obligat să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator (art.10 din Codul Muncii ).
In ordonanța de urgență din 59 din 26 mai 2000 privind statutul personalului silvic cu modificările și completările ulterioare s-a prevăzut că personalului silvic i se aplică dispozițiile legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în măsura în care această ordonanță de urgență nu dispune altfel (art.58 alin.1, iar pentru categoriile de personal silvic care au și calitatea de funcționar public, corelarea gradelor profesionale prevăzute în această ordonanță de urgență, cu categoriile, gradele și treptele aferente carierei funcționarilor publici prevăzute în Legea nr.188/1999, se face prin hotărâre a Guvernului (art.58 alin.2).
S-a mai reținut că prin Hotărârea Guvernului nr.1009 din 26.10.2000 privind corelarea gradelor profesionale prevăzute în Statutul personalului silvic cu categoriile, clasele și gradele aferente funcțiilor publice, prevăzute în Statutul funcționarilor publici (anexa 1) au fost corelate cu funcțiile publice și cuprinși în categoria funcționarilor publici numai următoarele categorii de personal silvic: - ingineri, categoria A (studii superioare de lungă durată); II. - subingineri categoria B (studii superioare de scurtă durată); III. - categoria C (studii medii liceale sau postliceale).
Personalul silvic cu atribuții de pază a pădurilor (pădurar, brigadier silvic) nu au fost cuprinși în categoria funcționarilor publici.
își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă - izvorul raporturilor juridice de muncă, componenta fundamentală a obiectului muncii, reglementată de prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii.
S-a constatat că Legea nr.188/08.12.1999 privind statutul funcționarilor publici reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici de stat și administrația publică locală prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale Administrației Publice Centrale și Locale denumite raporturi de serviciu (art.1 alin.1).
Potrivit art.4 din Statutul funcționarilor publici, raporturile de serviciu se și se exercită pe baza actului administrativ de numire iar răspunderea civilă a funcționarului public se angajează, potrivit art.84, pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează (litera a, pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce mi s-au acordat necuvenit (lit.b) și pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Cu privire la repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice, în situațiile prevăzute de art.84 lit.a și b, prima instanță a constatat că se dispune, potrivit art.85 alin.1 din Legea 188/1999, prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau dispoziție de imputare, în termen de 30 de zile de la data constatării pagubei, sau după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la litera caa celuiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, iar împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Referitor la competența de soluționare a litigiilor privind personalul silvic contractual, s-a apreciat că există o singură derogare prevăzută de art.52 alin.3 din nr.OUG59 din 26.05.2000 privind Statutul personalului silvic, în sensul că (partea nemulțumită de hotărârea Consiliului de Disciplină poate face plângere la instanțele de contencios administrativ, în condițiile legii, în termen de 15 zile de la luarea la cunoștință, însă această dispoziție are în vedere faptul că hotărârile Consiliului de Disciplină, prin care se finalizează cercetarea prealabilă, în cazul săvârșirii unor abateri disciplinare de către personalul silvic, au caracterul unui act administrativ.
In litigiile întemeiate pe art.85 alin.2 din legea n 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, calitatea procesuală activă, de reclamant (contestator) o are funcționarul public, care se adresează instanței de contencios administrativ cu contestație împotriva ordinului sau dispoziției de imputare emisă de instituția publică. Normele procedurale de soluționare a litigiilor de contencios administrativ diferă de normele procedurale de soluționare a litigiilor de muncă. In contestația împotriva actului administrativ de imputare, sarcina probei aparține contestatorului.
Tribunalul a concluzionat că în absența existenței unui ordin sau dispoziții de imputare emisă de către o instituție publică (sau persoană juridică ce exercită o activitate în regim de autoritate publică) împotriva unui funcționar public, instanța de contencios administrativ nu poate fi investită legal, întrucât această instanță este competentă să soluționeze numai contestațiile împotriva actelor de imputare (ordin, dispoziție, decizie).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva- Direcția silvică Tr. S, apreciind că a fost dată cu încălcarea competenței alte instanțe.
A susținut că soluționarea plângerilor patrimoniale formulate împotriva personalului silvic salariat al direcțiilor silvice, este de competența Secției de litigii de muncă din cadrul Tribunalului Mehedinți, având în vedere art.6 alin.1 din OUG nr.85/2006, în care se prevede că pentru personalul cu atribuții de pază a pădurilor operează o răspundere patrimonială, în conformitate cu prevederile cap.III al titlului XI din Legea nr.53/2003.
A mai arătat că personalul silvic este angajat contractual, iar dispozițiile art.20 ale OUG nr.59/2000 precizează faptul că personalul silvic de toate gradele, angajat pentru administrarea fondului forestier, indiferent de natura proprietății acestuia, are drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare, din prevederile prezentului statut, precum și din prevederile contractului colectiv de muncă, în unitățile în care acesta se încheie.
A apreciat recurenta că au calitatea de funcționari publici, categoriile de personal public care au fost numite în funcții publice de conducere și de execuție în structurile prevăzute în art.3 din Hotărârea nr.1009/2000 și în atare situație pădurarul nu poate fi asimilat funcționarului public.
Intimatul pârât a depus concluzii scrise cu caracter de întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că paguba produsă se datorează furturilor și intră în categoria riscului serviciului, în conformitate cu dispozițiile art.270 din Codul Muncii.
Examinând sentința sub aspectul criticilor invocate, precum și în raport de dispozițiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul fondat.
Acțiunea introductivă privește răspunderea patrimonială a reclamantului -pădurar în cadrul Direcției Silvice Tr. S, pentru prejudiciul cauzat instituției prin neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiunilor de serviciu.
Legea specială aplicabilă în materie, respectiv OUG nr.59 din 26 mai 2000, privind statutul personalului silvic, prevede expres la art.58 alin.1, că acest personal- indiferent dacă este personal contractual sau funcționari publici - intră sub incidența dispozițiilor Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în măsura în care această ordonanță nu dispune altfel.
Acest act normativ nu cuprinde dispoziții exprese referitoare la răspunderea personalului silvic pentru pagubele aduse unităților din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor, ca urmare a neexercitării sau exercitării necorespunzătoare a îndatoririlor de serviciu, însă ulterior, printr-un nou act normativ, respectiv OUG nr.85 din 08 noiembrie 2006, privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora, s-a reglementat expres prin art.6 alin.1 răspunderea patrimonială în conformitate cu cap.III al titlului XI din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii, pentru pagubele produse pe suprafețe de pădure pe care salariatul le are în pază, constatate și evaluate în condițiile acestei ordonanțe.
Potrivit art.270 alin 1 din Codul Muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului, din vina și în legătură cu munca lor.
În ceea ce privește modul de recuperare a pagubei produse de salariat, art.164 alin.2 din Codul Muncii prevede că reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului, nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Astfel în cazul în care salariatul nu înțelege să achite de bunăvoie prejudiciul, angajatorul va trebui să promoveze o acțiune în realizare pentru repararea prejudiciului și să obțină o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în acest sens.
Prin urmare răspunderea patrimonială în dreptul muncii are ca temei contractul individual de muncă și se întemeiază pe normele și principiile răspunderii civile contractuale.
În consecință, pârâtul în speță fiind salariat și neînțelegând să achite de bunăvoie reclamantei prejudiciul cauzat din vina sa și în legătură cu munca sa, constatarea și recuperarea acestuia -conform dispozițiilor legale mai sus arătate -se face prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și nu prin emiterea deciziei de imputare, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Referitor la competența materială de soluționare a cauzei, se reține că în legătură cu litigiile privind sancțiunile disciplinare aplicate personalului silvic, OUG nr.59 din 26 mai 2000, prin art.52, a prevăzut competența instanțelor de contencios administrativ de a soluționa plângerile pe care cei nemulțumiți le pot face împotriva hotărârilor consiliului de disciplină.
Legiuitorul în această situație nu a făcut distincție între personalul contractual și funcționarii publici care formează personalul silvic din cadrul structurilor P Romsilva, însă nu a arătat expres,în cazul litigiilor care privesc răspunderea patrimonială a salariatului pentru pagubele aduse unității, care este instanța competentă material să le soluționeze.
Cum însă atât sancțiunile disciplinare cât și răspunderea patrimonială se întemeiază pe raporturile de muncă sau de serviciu ale personalului silvic și privesc activitatea desfășurată de acesta în cadrul unității, se impune pentru identitate de rațiune ca și litigiile de genul celui de față să fie soluționate de aceeași instanță.
În sprijinul acestei soluții trebuie avute în vedere și dispozițiile art.114 din Codul silvic în care se arată că personalul silvic, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu privind paza fondului forestier, este asimilat personalului care îndeplinește funcții ce implică exercițiul autorității publice, precum și faptul că angajatorul este o autoritate publică în sensul prevăzut de art.2 lit.b din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, aspecte care atrag de asemenea competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor care privesc acest personal.
Față de cele expuse, în temeiul art.312 alin.5 Cod procedură civilă, se va admite recursul, va fi casată sentința atacată și va fi trimisă cauza spre rejudecare pe fond la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta REGIA NAȚIONALA A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ DR.TR.S împotriva sentinței nr.2552 din data de 04.11.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
08.02.2010
Fond
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Carmina Mitru, Teodora Bănescu
