Alte cereri. Sentința 66/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr.66/CA
Ședința publică din 22 ianuarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Erol Geli
Grefier ---
Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanta - cu domiciliul în B,-, -.1 și reclamanțiiși prin mandatar- cu domiciliul în B,-, -.1, în contradictoriu cu pârâții COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 și a LEGII NR. 10/2001 prin PREFECT - cu sediul în C,-, județul C, CONSILIUL LOCAL - COMISIA LOCALĂ ORAȘ NORD DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 și a LEGII NR. 10/2001 prin PRIMAR - cu sediul în - Nord, județul și GUVERNUL ROMÂNIEI - cu sediul în B, nr. 1, sector 1 și intervenient în numele altei persoane MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - cu sediul în nr. 1 A, sector 1, având ca obiect excepție de nelegalitate.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7.01.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în temeiul art.156 al.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 14.01.2008 și, având nevoie de timp pentru delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 18.01.2008 și, respectiv 22.01.2008, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra excepției de nelegalitate de față:
Prin acțiunea de fond formulată la 27.12.2005, la Judecătoria Constanța, reclamanții, - și au investit această instanță, în contradictoriu cu pârâții Comisia Județeană C de aplicare a Legii nr.18/1991 și Legea nr.10/2001 - prin Prefect și Primar, cu plângeri împotriva adreselor nr.12709/2005 și 41999/2005 emise de Primăria - și Prefectura C, cu consecința invalidării acestora și a constatării dreptului lor de proprietate pentru suprafața de 627, 50 teren viran, reprezentând lotul 190.
Au arătat reclamanții că acest teren a fost preluat abuziv de către stat de la bunicul și străbunicul lor.
In fața Judecătoriei Constanța, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a nr.HG904/2002, anexa 7, lit.g, poz.63, precum și - Nord nr.109/2000, modificată și completată prin 126/2000.
Prin încheierea din 16.09.2006, Judecătoria Constanțaa sesizat Tribunalul Constanța -Secția contencios administrativ, suspendând cauza în conf.cu disp.art.4 al.2 din Legea nr.554/2004.
Pe rolul Tribunalului Constanța, cauza a fost înregistrată sub nr.1498/CA/2006.
Prin sentința civilă nr.1138/21.12.2006, această instanță s-a dezinvestit în favoarea Curții de APEL CONSTANȚA ca instanță de fond competentă a analiza această excepție, față de împrejurarea că se invocă nelegalitatea unei hotărâri a Guvernului.
Pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA, cauza a fost înregistrată sub nr-.
In temeiul dispozițiilor Legii nr.554/2004, cadrul procesual a fost completat prin introducerea în cauză, în calitate de pârâti, a Guvernului României și Consiliului Local - - ca emitenți ai actelor administrative a căror legalitate se critică pe cale de excepție.
Pârâtul Consiliul Local - a anexat la dosar documentația ce a stat la baza emiterii celor două hotărâri emise de aceasta, constând în: cele două hotărâri ale sale, inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al orașului -, expunere de motive la proiectul de hotărâre privind actualizarea inventarului bunurilor ce alcătuiesc proprietatea publică a orașului -, Proiect de hotărâre privind actualizarea inventarului bunurilor ce alcătuiesc proprietatea publică a orașului -, raport privind actualizarea inventarului bunurilor ce alcătuiesc proprietatea publică a orașului -, proces-verbal încheiat la 10.08.2000, aviz dat de Comisia economică pentru actualizarea inventarului privind proprietatea publică a orașului -.
Pârâtul Guvernul României a anexat la dosarul cauzei documentația ce a stat la baza emiterii hotărârii sale, compusă din nota de fundamentare.
Totodată, prin întâmpinarea formulată, acest pârât arată, în esență, că se impune respingerea excepției de nelegalitate a hotărârii sale, întrucât aceasta a fost adoptată în conformitate cu prevederile art.107 din Constituția României, având la bază nota de fundamentare ce a însoțit proiectul actului administrativ, proiect însușit de Ministerul Administrației Publice ca organ de specialitate în domeniul administrației publice locale.
A arătat pârâtul că: -s-au respectat dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, dar și disp art.21 din Legea nr.213/1998 și normele tehnice aprobate prin HG548/1999;
- imobilul în discuție figurează la poz.63 din anexa referitoare la domeniul public al orașului -, având ca date de identificare: -, - Nord, plan parcelar proiect 11/1992, -140, -15, având ca bază legală disp.art.26 din Legea nr.18/1991;
- domeniul public al orașului - a fost însușit de Consiliul local prin nr.109/2006, modificată prin 126/2000, ce au efectuat inventarierea, conform art.21 al.1 din Legea nr.213/1998, iar actul emis de autoritatea centrală are ca efect atestarea regimului juridic al proprietății publice diferențiat de regimul juridic al proprietății private ce aparține tot unității administrative locale;
- cenzurarea valabilității titlului cu care unitatea administrativă teritorială deține imobilul este de competența instanței de drept comun și excede cadrului procesual și limitelor investirii instanței de contencios administrativ.
La 3.05.2007, a formulat cerere de intervenție Ministerul Internelor și Reformei Administrative în interesul pârâtului Guvernul României.
S-a motivat cererea de intervenție prin prisma faptului că Ministerul Internelor și Reformei Administrative a avut calitatea de inițiator al nr.HG904/2002.
Cererea de intervenție în interes alăturat a fost admisă de principiu de către instanță prin încheierea interlocutorie, pronunțată în ședința publică din 28.05.2007.
Ca și pârâtul Guvernul României, intervenientul în interesul acestuia a invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată, motivată de faptul că Legea nr.554/2004 a intrat în vigoare la 6.01.2005 și se aplică numai actelor administrative individuale sau celor cu caracter normativ comunicate sau publicate cu începere de la data respectivă.
In completarea motivării excepției, Guvernul României a arătat că actele administrative criticate în cauză sunt acte cu caracter individual, ele vizând anumite persoane juridice, respectiv județul C și orașele din acest județ.
Pe fondul excepției de nelegalitate, intervenientul a arătat că hotărârile criticate respectă dispozițiile legale incidente în materie și Constituției României; în plus, hotărârea de Guvern nu are efect constitutiv de drepturi ci doar efect declarativ de atestare a regimului juridic al proprietății publice diferențiat de regimul juridic al proprietății private.
In susținerea excepției lor, reclamanții au anexat la dosar adresa nr.854/28.11.2007 emisă de Consiliul local al orașului -, precum și adresa nr.1235/2007, decizia nr.71/11.02.1991 privind aprobarea planurilor urbanistice generale etapa I pentru orașul -, schițe de plan.
-și rolul activ, instanța a pus în discuția părților suplimentarea probatoriului sub aspectul identificării topografice a terenului în litigiu, însă reclamanții nu au considerat necesară o astfel de lucrare, arătând că înțeleg să se folosească de proba cu expertiza imobiliară efectuată la fond, dar și de toate înscrisurile depuse în dosarul constituit în fața instanței de fond, cu ajutorul cărora se poate identifica și concluziona asupra poziționării terenului reclamanților, a regimului juridic al acestuia și destinației actuale.
Părțile au anexat la dosar concluzii scrise și practică judiciară în materia excepției de nelegalitate.
Analizând excepțiile invocate, Curtea reține următoarele:
Reclamanții au investit Judecătoria Constanța cu o plângere formulată în temeiul Legii nr.18/1991, împotriva unor adrese emise de Primăria Orașului - Nord și Prefectul Județului C prin care li s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a autorului lor, pentru lotul de teren 190, din parcelarea Spitalelor Civile, liber de construcții.
Și-au justificat reclamanții întemeierea pe dispozițiile Legii nr.18/1991 a plângerii de împrejurarea că, la data preluării abuzive, terenul era agricol, situat în extravilanul orașului - Nord.
Comisia Județeană C pentru stabilirea dreptului de proprietate prin Prefect a arătat că, la data preluării de către stat, terenul era situat în intravilanul orașului -, făcând obiectul Legii nr.10/2001.
Primăria Orașului - s-a apărat arătând că reclamanții au pierdut termenul pentru formularea notificării în temeiul legii speciale - Legea nr.10/2001.
Urmare a răspunsurilor date de Comisia Locală de aplicare a Legii nr.18/1991 - Nord,la interogatoriu, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a nr.109/2001, 117/2003 și HG904/2002, prin care terenul, afectat de altfel și de o alee pietonală, a fost inclus în domeniul public al orașului - ca spații verzi.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat de expert tehnic imobiliar, rezultă că terenul în litigiu, identificat ca fiind lotul 190, în suprafață totală de 627,50, se învecinează cu alei pietonale și spații verzi, iar suprafața afectată de aceste alei și spații verzi este de 152, restul fiind liber (filele 161-162 dosar fond Judecătoria Constanța ).
Concluziile expertizei au fost completate de adresa nr.1855/3.07.2006 a Consiliului Local al Orașului --Direcția Administrația Domeniului Public și Privat, care arată (fila 168 dosar fond) că terenul reprezintă în întregime domeniu public, fiind poziționat între două obiective turistice - Hotelul și Restaurant Mării, aflat în intravilanul orașului -.
Totodată, pârâtul Guvernul României, deși nu a fost parte în proces la momentul efectuării expertizei imobiliare, în fața instanței de fond nu a contestat identificarea în teren a imobilului neconstruit, regimul său juridic sau destinația acestuia.
Dimpotrivă, emitentul actului administrativ criticat nelegal, prin întâmpinarea formulată în fața instanței de contencios administrativ, a completat relațiile furnizate de celelalte pârâte în cauza având ca obiect excepția de nelegalitate, arătând că imobilul în litigiu figurează la poziția 63 din anexa referitoare la domeniul public al orașului -, având ca date de identificare: -, - Nord, Plan parcelar Proiect 11/1992, -140. -15. (fila 63 dosarul Curții de APEL CONSTANȚA ).
Urmare a apărărilor făcute de pârâți, reclamanții au uzat de procedura instituită de disp.art.4 din Legea nr.554/2004, invocând excepțiile de nelegalitate a 109/2000, modificată și completată prin 126/2000, precum și a HG904/2002, anexa 7, lit.g, poziția 63.
Analizând excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate a actelor administrative arătate, invocată atât de Guvern cât și de intervenientul în interes alăturat acestuia, Curtea va reține că aceasta este nefondată, pentru considerentele:
Prin decizia nr.377/2006, Curtea Constituțională a constatat că disp.art.4 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ sunt norme de procedură care, potrivit regulii generale consacrate de art.725 al.1 Cod procedură civilă, sunt de imediată aplicare.
Legea nr.554/2004 a fost modificată și completată prin Legea nr.262, publicată în Monitorul Oficial din 30 iulie 2007, iar la art.II pct.2 se menționează că dispozițiile referitoare la excepția de nelegalitate și la garanțiile procesuale prevăzute de Legea nr.554/2004 cu modificările ulterioare, se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi. Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554 în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.
De aceea, în lumina dispozițiilor legale speciale amintite, actele administrative a căror nelegalitate s-a invocat, deși acte individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, pot fi cercetate de către instanța de contencios administrativ, situația de speță încadrându-se în excepția prev.de art.II pct.1 și 2 din Legea nr.262/2007 ce a modificat și completat Legea nr.554/2004, lege în vigoare la data soluționării excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate invocate.
Pe fondul excepției de nelegalitate invocate, Curtea va reține, din analiza probelor dosarului, următoarele:
Reclamanții au făcut dovada că autorul lor a dobândit în proprietate lotul de teren 190, din parcelarea Spitalelor Civile, în suprafață de 627,50. amplasat în prezent, în partea de sud a orașului - Nord.
Din raportul de expertiză imobiliară efectuată în fața instanței de fond, dar și din celelalte înscrisuri anexate la dosarul cauzei de emitenții actelor administrative criticate ca nelegale și din cele depuse la dosar de celelalte părți în cauza având ca obiect excepția de nelegalitate, reclamanții au probat împrejurarea că terenul figurează în domeniul public al orașului -, fiind situat în prezent în apropierea Restaurantului Mării și a Hotelului - afectat de o alee pietonală, iar restul reprezentând spații verzi.
Proiect C, prin adresa nr.508/2002 a arătat că imobilul este liber de construcții, fără a exista vreo documentație de proiectare cu acest profil care să prevadă modificarea actualei structuri a zonei.
Trecerea în domeniul public al orașului - a acestui teren s-a făcut prin HG904/2002, unde figurează în anexa 7, lit.g, poziția 63, aflat în intravilanul orașului, conform aprobat prin 71/2002.
Hotărârea de Guvern a fost adoptată prin însușirea proiectului inițiat la acea dată de Ministerul Administrației Publice, organ de specialitate al administrației publice centrale, precum și în baza inventarelor efectuate de comisiile speciale constituite în unitățile administrative teritoriale, inventare ce au fost însușite de către Consiliul Local al orașului - prin 109/2000, modificată prin 126/2000.
In nota de fundamentare ce a stat la baza hotărârii de Guvern se arată că inventarele cuprinzând bunurile ce fac parte din domeniul public local au fost incluse în categoriile de bunuri prevăzute la pct.III din anexa la Legea nr.213/1998 și anexa 3 la Normele tehnice aprobate prin HG548/1999.
In aceste inventare au fost înscrise, conform notei de fundamentare, printre altele: drumuri comunale, drumuri vicinale, străzile, piețele publice, târgurile, oboarele, parcurile publice, rețelele de alimentare cu apă, termoficare, imobilele în care funcționează consiliile locale și primăriile, dispensarele, grădinițele, școlile, liceele, cimitirele orășenești și comunale, monumentele, statuile, etc.
Față de cele arătate se reține de către instanță că pârâtul Guvernul României, emitent al actului administrativ criticat ca nelegal și intervenientul au invocat în apărare doar listele de inventar întocmite de comisiile speciale constituite și hotărârile comisiilor locale de atestare a inventarului bunurilor aparținând domeniului public, fără a indica titlul (actul constitutiv de drepturi) ce demonstrează apartenența la domeniul public.
Totodată, emitentul celorlalte acte administrative criticate, Consiliul local - prin Primar arată că, imobilul neconstruit vizat de reclamanți este deținut în temeiul art.36 din Legea nr.18/1991, republicată și Legea nr.213/1998, anexa III,și în legătură cu acesta a efectuat lucrări de investiții în sensul construirii Hotelului și a Restaurantului precum și amenajarea aleii de acces și a spațiilor verzi (fila 171 dosar Apel).
De altfel, în răspunsurile sale la interogatoriul administrat în fața instanței de fond, Primăria Orașului - recunoaște că statul a preluat acest teren fără a avea vreun titlu (filele 115 și 118 dosar Judecătoria Constanța ).
Totodată, pârâții se apără arătând că reclamanții au pierdut termenul pentru formularea unei acțiuni întemeiată pe Legea specială nr.10/2001, iar plângerea formulată în temeiul Legii nr.18/1991 nu se poate formula pentru terenurile intravilane.
In drept, instanța reține că HG904/2002 este actul care atestă apartenența la domeniul public a unor bunuri în conf.cu art.21 al.2 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Ea a fost adoptată urmare a însușirii inventarelor ce au fost la rândul lor însușite de către Consiliul Local - prin 109/2000, modificată prin 126/2000.
Se reține că aceste acte administrative vatămă dreptul reclamanților moștenite de la autorul lor, ce l-a dobândit în baza Legii nr.1593/1926 prin care au fost vândute loturi din plantația - funcționarilor din Ministerul Agriculturii și Domeniilor, așa cum reiese din copia-extras din locurilor virane cu numele și adresele posesorilor - parcelarea -i (fila 14 dosar Judecătoria Constanța ), precum și din Parcul Domeniilor-Planul plantației -, precum și din adresa 508/2002 a Proiect
Referitor la apărarea pârâților conform cu care bunul în litigiu face parte din categoria celor menționate în anexa 1, pct.III din Legea nr.213/1998, Curtea reține că aceasta nu poate fi primită, întrucât, față de destinația terenului - alee pietonală și spațiu între două obiective turistice - acesta este un bun care, prin raportare la disp.art.3 al.1 din Legea nr.213/1998,nu poate fi calificat ca bun aparținând domeniului public.
El nu este unul afectat satisfacerii intereselor publice și nu este folosit sau exploatat în cadrul unui serviciu public, nefiind totodată dobândit de stat prin vreunul din modurile prevăzute de lege.
Pentru considerentele menționate și, avându-se în vedere și art.1 din Legea nr.554/2004, excepția va fi admisă astfel cum a fost formulată, iar, pe cale de consecință, cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Guvernul României.
Admite excepția de nelegalitate formulată de reclamanții - cu domiciliul în B,-, -.1,și prin mandatar- cu domiciliul în B,-, -.1, în contradictoriu cu pârâții COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 și a LEGII NR. 10/2001 prin PREFECT - cu sediul în C,-, județul C, CONSILIUL LOCAL - COMISIA LOCALĂ ORAȘ NORD DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 și a LEGII NR. 10/2001 prin PRIMAR - cu sediul în - Nord, județul și GUVERNUL ROMÂNIEI - cu sediul în B, nr. 1, sector 1 și intervenientul în numele altei persoane MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - cu sediul în B, nr. 1 A, sector 1.
Constată nelegalitatea parțială a - nr.109/2000, modificată și completată prin - nr.126/2000, în ceea ce privește suprafața de teren de 627,50, reprezentând lotul 190, parcelarea -, precum și nelegalitatea parțială a.nr.904/2002, anexa 7 lit.g poziția 63, în limita aceleași suprafețe de teren, reprezentând același lot, așa cum a fost identificat de expert.
Respinge ca nefondată cererea de intervenție în interes alăturat Guvernului României formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
red.jud.-/15.02.2008
tehnored.-gref.
9 ex./18.02.2008
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Erol Geli