Alte cereri. Sentința 73/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR.73/F-CC
Ședința Camerei de Consiliu din 18 iulie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ingrid Emina Giosanu JUDECĂTOR 2: Fabiola Ion Grigorescu
- --- - grefier
Pe rol fiind pronunțarea în primă instanță, asupra cererii formulată de reclamantul domiciliat în Pitești,-,.6,. A,.15, județul A, privind punerea în executare a încheierii de ședință din 07.05.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul COMISARUL GENERAL AL GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU cu sediul în B, sector 3,-, -.
La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Dezbaterile pe fond asupra cauzei au avut loc în ședința camerei de consiliu din 16 iulie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA
Asupra cererii de față, deliberând:
Constată că la data de 25 iunie 2008, a formulat cerere prin care a solicitat punerea în executare a încheierii de ședință din data de 7.05.2008 - irevocabilă, prin nerecurare -, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, prin amendarea Comisarului General al Gărzii Naționale de Mediu - G și a celor doi consilieri personali - și ca și a comisarului șef cu o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere și efectuarea unor operațiuni administrative respectiv emiterea unei decizii din care să rezulte suspendarea deciziei de eliberare din funcție nr.736/25.01.2008, completarea corespunzătoare a carnetului de muncă pe perioada suspendării efectelor deciziei și repunerea în funcția deținută cu salariul corespunzător, primirea la serviciu și pontarea corespunzătoare.
Prin aceeași cerere, a solicitat acordarea unor despăgubiri în sumă de 2000 EURO pentru prejudiciul cauzat prin întârzierea nejustificată a executării hotărârii judecătorești, cerere majorată la suma de 10.000 lei, conform precizărilor făcute în ședința publică din 16 iulie 2008.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că amendarea, efectuarea operațiunilor administrative și acordarea de despăgubiri se cuvin în baza art.24-25 din Legea nr.554/2004, dat fiind faptul că deși prin hotărâre irevocabilă s-a dispus suspendarea efectelor deciziei de eliberare din funcție, se refuză punerea sa în aplicare, iar în urma abuzurilor conducătorilor Gărzii Naționale de Mediu i-a fost radiată linia de credit acordată de BRD A și i s-a blocat cardul de salariu fiind lipsit de suma de 2000 lei aferentă lunii mai și 15.000 lei aferentă lunii iunie, plus prima de vacanță și banii de concediu de odihnă pe anul 2008 în sumă de 3000 lei, deci în total 2000 EURO.
Prejudiciul său este cu atât mai grav, având în vedere faptul că are și alte credite la bănci pe care nu le poate onora din cauza abuzurilor săvârșite de conducătorii gărzii naționale. Executarea deciziei de eliberare din funcție are consecințe negative în plan patrimonial, fiind lipsit de remunerația corespunzătoare funcției.
La data de 16.07.2008 s-a formulat întâmpinare din partea Gărzii Naționale de Mediu, prin care s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată motivat de faptul că suspendarea efectelor deciziei de eliberare din funcție nu face altceva decât să îl mențină pe reclamant pe o funcție care nu se mai regăsește în structura Comisariatului Județean A, ca urmare a adoptării HG nr.1224/2007.
A mai susținut că adresele la care se referă reclamantul nu privesc Garda Națională ci Comisariatul Județean A, că aceasta din urmă are personalitate juridică, iar în încheierea prin care s-a dispus suspendarea deciziei din litigiu nu poate fi pusă în executare, reținându-se și faptul că solicitarea reclamantului pentru repunerea pe funcția deținută anterior este inadmisibilă pentru că instanța nu s-a pronunțat în sensul celor de mai sus, iar emiterea unei decizii din care să rezulte suspendarea deciziei de liberare din funcție este inadmisibilă pentru că legea contenciosului administrativ nu prevede o asemenea instituție. Neavând culpă, se impune respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri.
La 16.07.2008 s-au depus note de ședință din partea reclamantului care a reiterat susținerile sale din cererea introductivă, precizând că solicită și retractarea, revocarea adresei cu nr.1627 din data de 23.05.2008 formulată de comisarul șef din cadrul Comisariatului Județean A către BRD A, prin care a solicitat radierea liniei sale de credit aferentă a 6 salarii, cerere formulată după acordarea cuvântului pe fond.
Examinând prezenta cerere prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.24 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, în caz contrar putându-se aplica persoanei obligate sau conducătorului autorității publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, reclamantul fiind îndreptățit să primească despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin întârziere.
În speța dedusă judecății, reclamantul deține o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin nerecurare, concretizată prin încheierea din 07 mai 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, prin care s-a dispus suspendarea efectelor deciziei Comisarului general al Gărzii Naționale de Mediu, cu nr.736/20.01.2008, prin care se dispusese eliberarea din funcție a reclamantului, suspendarea operând până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului.
Încheierea fiind întemeiată pe dispozițiile art.15 din Legea nr.554/2004, are potrivit alin.3 al aceluiași text de lege, caracter executoriu, fiindu-i astfel aplicabile dispozițiile art.24 din Legea nr.554/2004, cu posibilitatea reglementată de alin.2 de a obține amendarea conducătorului unității cu o sumă echivalentă cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, ce se execută prin intermediul organelor fiscale competente, cât și de a se obține de către reclamant despăgubiri reprezentând prejudiciul cauzat prin întârziere.
Textul de lege precitat reglementează strict sancțiunile aplicabile: amenda și despăgubirile, fără a conferi posibilitatea pentru instanța de executare competentă de a dispune în sarcina conducătorului unității sau persoanelor obligate prin hotărâre irevocabilă să efectueze anumite operațiuni administrative.
În consecință, solicitarea din cadrul primului capăt de cerere al acțiunii, de a se efectua anumite operațiuni administrative constând în emiterea unei decizii din care să rezulte suspendarea deciziei de eliberare din funcție nr.736/2008, completarea corespunzătoare a carnetului de muncă pe perioada suspendării efectelor deciziei, repunerea în funcția deținută cu salariul corespunzător, primirea la serviciu, pontarea corespunzătoare și revocarea adresei nr.1627/2008 privind radierea liniei de credit (aceasta din urmă fiind solicitată potrivit concluziilor scrise - note de ședință din data de 16.07.2008), excede normei legale, motiv pentru care nu poate fi primită.
De altfel, toate aceste operațiuni administrative pretinse ar fi de natură a completa și explicita dispozitivul încheierii pe care se întemeiază prezenta cerere, aspect neavut în vedere de dispozițiile art.24 din Legea nr.554/2004.
Se va reține în plus și că emiterea unei decizii din care să rezulte suspendarea deciziei de eliberare din funcție este inadmisibilă, dat fiind faptul că suspendarea a operat în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, fără a mai fi nevoie de vreun alt act administrativ care să o confirme.
Drept urmare, reclamantul este îndreptățit numai să solicite amendarea conducătorului unității, respectiv Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu - instituție în contradictoriu cu care s-a dispus suspendarea executării deciziei de eliberare din funcție -, precum și despăgubirile suferite prin întârziere.
Prejudiciul suferit, care se află în strânsă legătură cu suspendarea executării deciziei de eliberare din funcție, constă doar în drepturile salariale de care a fost lipsit, cu începere de la data de 07 mai 2008, când s-a pronunțat încheierea pe care se întemeiază cererea reclamantului, ce are caracter executoriu potrivit dispozițiilor art.15 alin. 3 din Legea nr.554/2004, avându-se în vedere demersurile făcute pentru aducerea la îndeplinire a încheierii, ceea ce echivalează cu o punere în întârziere a pârâtului - 6,12,13 din dosar.
Celelalte sume pretinse prin cel de-al doilea capăt de cerere (altele decât remunerația pentru exercitarea funcției publice), nu pot fi acordate, întrucât reclamantul este beneficiarul unui cont la o unitate bancară, putând să-și ridice sumele, în baza raporturilor contractuale, fără ca aceasta să implice intervenția unei terțe persoane.
Dată fiind obligarea la plata drepturilor salariale, nu se mai poate reține existența altor prejudicii, pentru că raporturile cu terțe persoane nu au legătură strânsă de cauzalitate cu obligația conducătorului la plata sumelor reglementate de art.24 din Legea nr.554/2004.
Cererea privind emiterea unei adrese prin care să se revoce radierea liniei de credit nu poate face obiectul prezentei acțiuni, putând fi formulată într-un alt cadru procesual.
În ceea ce privește aplicarea amenzii, Curtea constată că termenul de la care începe să curgă, este acela al sesizării instanței, realizată la data de 25 iunie 2008.
Neexecutarea benevolă a hotărârilor judecătorești irevocabile în termenul de mai sus, atrage aplicarea unei amenzi în măsura și de la momentul în care persoana îndreptățită să pretindă executarea cere acest lucru (cere aplicarea amenzii).
Din prima zi ce urmează datei pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei, reclamantul avea posibilitatea de a cere aplicarea amenzii, această sancțiune nefiind aplicabilă din oficiu.
Cum sesizarea instanței de executare s-a făcut doar la data de 25 iunie 2008, rezultă că amenda va fi aplicată pârâtului începând cu această dată.
Amenda va fi aplicată în cotă procentuală, fără stabilirea unui cuantum bănesc, dat fiind faptul că pe parcursul soluționării cauzei și executării de către organele fiscale competente, salariul minim brut pe economie poate cunoaște fluctuații, după cum s-a și întâmplat, potrivit nr.HG1507/2007, în baza căruia salariul minim brut pe economie crește de la 01 iulie 2008 la 540 lei; ori, procedându-se în sensul aplicării amenzii în cotă procentuală, este posibilă executarea acesteia, fiind determinabilă și astfel interesele sociale sunt protejate.
În concluzie, în temeiul art.24 și 25 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite în parte cererea majorată și precizată, va aplica pârâtului Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu amenda de 20% din salariul minim brut pe economie, cu începere de la data de 25 iunie 2008.
De asemenea, va obliga pe același pârât să plătească reclamantului despăgubirile constând în drepturile salariale de care a fost lipsit, cu începere de la data de 07 mai 2008, celelalte capete de cerere urmând a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea majorată și precizată formulată de reclamantul, domiciliat în Pitești,-,. 6,. A,. 15, județul A, în contradictoriu cu GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARUL GENERAL, cu sediul în B,-, -.2, sector 3.
Aplică pârâtului Comisarul General al Gărzii de Mediu amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data de 25 iunie 2008.
Obligă pe același pârât să plătească reclamantului despăgubirile constând în drepturile salariale de care a fost lipsit, cu începere de la 07 mai 2008.
Respinge în rest cererea.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 iulie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
Președinte,
- - -
Grefier,
.
Red.
Tehnored.
4 ex./21.07.2008
Președinte:Ingrid Emina GiosanuJudecători:Ingrid Emina Giosanu, Fabiola Ion Grigorescu