Alte cereri. Decizia 76/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.76/CA
Ședințapublică de la 04 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Erol Geli
JUDECĂTOR 3: Kamelia Vlad
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1575 din 20.09.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-,.6,.D,.12, județul T, având ca obiect drepturi bănești - primă de vacanță.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se solicită judecata în lipsă.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Asupra recursului contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă nr.1575/20.09.2007 a Tribunalului Tulceaa fost Respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondată și admisă cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice T - Administrația Finanțelor Publice T, fiind obligată pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând prime de vacanță pentru perioada în care aceasta a avut calitatea de funcționar public în cadrul instituției pârâte pe parcursul anilor 2001,2002,2003, 2004 și 2005 actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită prima instanță a solicitat reclamanta să fie obligată pârâta la plata primelor de vacanță pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 31 octombrie 2005, în calitatea de funcționar public fiindu-i aplicabile prevederile art. 33 alin.2 din Legea nr. 188/1999.
A mai învederat reclamanta că printr-o serie de ordonanțe ale guvernului a fost suspendată aplicarea acestui articol, ultima prevedere în acest sens fiind cea din cuprinsul art. 5, alin.1 din Legea nr. 380/2005, în care dreptul la acordarea primei de concediu s-a suspendat până la 31.12.2006.
Se argumentează că dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și cum acest drept a fost obținut prin lege nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu, acele suspendări succesive contravenind dispozițiile art.53 alin.2 și art.15 alin.2 și art.16 alin.1 din Constituția României.
Cu alte cuvinte, potrivit acestor texte constituționale precum și textele invocate din legile speciale în materie, prima de vacanță este un drept câștigat, care nu poate fi anulat, restrâns, limitat, cu atât mai mult nu poate fi suspendat în lanț, cu încălcarea flagrantă a legii.
Ori, contrar acestor dispoziții, legislativul (prin legile nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003 și nr.511/2004) a anulat acest drept în mod nelegal.
Prin întâmpinarea depusă la instanța de fond pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
În considerentele sale a reținut instanța de fond că funcționarul public are dreptul conform prevederilor art. 33, alin.2 din Legea 188/1999, ulterior devenit art. 34 în forma republicată, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, acest drept fiind succesiv suspendat până la 31.12.2006, fără însă a fi înlăturată existența sa. Prin urmare, pentru a nu fi vidat de substanța sa, prima instanță a recunoscut în favoarea reclamantei un drept patrimonial constând în prima de vacanță aferentă anilor 2001, 2002, 2003, 2004 și 2005.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând admiterea sa, rejudecarea cererii de chemare în judecată și pe fond respingerea acesteia ca nefondată.
A arătat recurenta că problema constituționalității prevederilor art.3 din ordonanța de Urgență nr.33/2001 privind salarizarea funcționarilor publici, ale art.12 din Legea nr.743/2001, ale art.10 din Legea nr.631/2002, ale art.9 din Legea nr.507/2003 și ale art.8 din Legea nr.511/2004, a fost analizată în litigii similare de către Curtea Constituțională, reținând că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare cum este și prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental, legiuitorul fiind în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care să le acorde, elemente arătate în Decizia nr.37/25.01.2005.
Pornind de la considerațiile Curții și ale dispozițiilor art.157 din Codul Muncii, conform căruia sistemul de salarizare se stabilește prin lege și legile de suspendare și apoi cele ce aprobau bugetul anual, au statuat că prima de concediu nu se acordă în anii specificați, admiterea cererii excede acestui raționament, încălcând dreptul legiuitorului de a stabili perioada în care un drept se acordă atunci când sursele de venit nu există. Execuția bugetară nu se poate face în limita fondurilor aprobate.
Examinând recursul în conformitate cu prevederile art. 3041Cod proc. civilă instanța reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a avut raporturi de serviciu cu recurenta, în calitate de funcționar public beneficiind în conf. cu disp.art.33 alin.2 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, pe lângă indemnizația de concediu, de o primă anuală de concediu egală cu salariul (indemnizația) de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea dispozițiilor art.33 al.2 din Legea nr.188/1999 au fost suspendate prin OUG nr.33/2001 până la data de 1 ianuarie 2002.
Prin art.12 al.4 din Legea nr.743/06.12.2001 - legea bugetului de stat pe anul 2002 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001 aprobată și modificată prin Legea nr.386/2001 au fost prelungite până la data de 31 decembrie 2002.
Prin art.10 al.3 din Legea nr.631 din 29.11.2002 - legea bugetului pe anul 2003 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001, modificată prin Legea nr.386/2001 au fost iarăși prelungite până la data de 31 decembrie 2003.
Dispozițiile din Legea nr.507/2003 (legea bugetului pe anul 2004) precum și ale Legii nr.511/2004 (legea bugetului pe anul 2005), ca de altfel și cele cuprinse în Legea 380/2005 ( legea bugetului pe anul 2006) nu au prelungit suspendările anterioare, ci au dispus pentru fiecare an în parte, respectiv 2004, 2005 și 2006 suspendarea primei de concediu, primă care are caracter accesoriu concediului de odihnă și indemnizației de concediu, fiind cuvenită anual.
Este adevărat că dreptul la prima de concediu nu este un drept fundamental ce intră sub incidența art.53 din Constituție, legiuitorul putând să dispună suspendarea sau încetarea acestuia, cum de altfel s-a instituit prin legile de aprobare a bugetelor anuale.
Toate aceste dispoziții legale au avut însă o aplicare limitată în timp, în sensul dispozițiilor art.64 al.1 și ale art.66 al.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel că ele nu mai pot fi considerate ca fiind încă în vigoare.
Într-o atare situație devin incidente dispozițiile art.64 al.2 din Legea nr.24/2000, potrivit cu care la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, ceea ce înseamnă că măsura suspendării acordării primei de vacanță a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
În ceea ce privește legile bugetare, Curtea Constituțională a stabilit că, după expirarea anului bugetar, legile de aprobare a bugetului nu mai sunt în vigoare, având în vedere însăși textul constituțional din art.138 care consacră principiul anualității bugetului de stat, astfel că ele au ieșit din vigoare la expirarea exercițiului bugetar pentru care au fost adoptate și anume la 31 decembrie al fiecărui an.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală, căci măsura suspendării acordării primei de concediu a afectat doar exercițiul dreptului, nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, ceea ce nu a fost cazul.
Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și disp.art.312 cod pr.civilă, Curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1575 din 20.09.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-,.6,.D,.12, județul T, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond:,
Red.dec.jud.-
Tehnored. 05.02.2008
2 ex.
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Erol Geli, Kamelia Vlad
