Alte cereri. Decizia 801/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--26.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.801
Ședința publică din 10 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Ionel
GREFIER:
S-au luat în examinare, după admiterea contestației în anulare, recursurile formulate de reclamantul, -, -, -, -, -, -, HG, -, -, -, -, R -, -, - și, de pârâta Direcția județeană de Statistică A și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin A împotriva sentinței civile nr. 2395/23.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de formulat, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.2395/23.10.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada admis acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, -, -, -, HG, -, -, -, -, R -, -, - și împotriva pârâtei Direcția Județeană de Statistică A, a admis cererea de chemare în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și a obligat pârâta să plătească reclamanților despăgubiri bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, în sumă netă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective după cum urmează: - -527 lei, -1371 lei, - -3617 lei, - -520 lei, -7243 lei, - -3373 lei, -1908 lei, - -3401 lei, - -1876 lei, HG-6288 lei, - -823 lei, - 5061 lei, -1793 lei, -3363 lei, -2021 lei, -2957 lei, - -3345 lei, -1881 lei, - -1281 lei, -3481 lei, -660 lei, -594 lei, -1652 lei, - -1668 lei, R - -257 lei, -3529 lei, -3169 lei, -5534 lei, - -3610 lei, - -2223 lei și -1924 lei
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Direcției Județene de Statistică și potrivit art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999 în vigoare,începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată, în vigoare începând cu data de 25.03.2004, au dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv ca efect al adoptării legilor bugetului național după cum urmează: art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002 suspendă până la data de 231.12.2003; art.9 pct.7 din Legea nr.507/2003 suspendă până la data de 31.12.2004; art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 suspendă până la data de 31.12.2005, art.5 alin.5 din Legea nr.378/2005 suspendă până la 31.12.2006.
Analizând toate dispozițiile legale menționate, rezultă că suspendarea plății primei de concediu a avut caracter temporar, legiuitorul folosind sintagma "se suspendă până la 31 decembrie 2004, respectiv 31 decembrie 2005 și 31 decembrie 2006 cât are aplicativitate legea bugetului respectiv".
Cum termenul de suspendare succesivă a expirat doar la 31 decembrie 2006, dreptul la acțiune al reclamanților pentru primele de concediu aferente perioadei 2001-2006, s-a născut doar la această dată, astfel că nu este prescris.
Revenind la fondul acțiunii instanța a constatat că Legea nr.486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007 nu mai prevede o nouă suspendare a primei de concediu așa cum stipula art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 rezultând fără putință de tăgadă faptul că la data expirării ultimei suspendări, dispoziția art. 34 alin.2 din Statutul funcționarilor publici a reintrat în vigoare.
Suspendarea plății primei de concediu având un caracter temporar limitat, odată cu încetarea suspendării temporare a plății, se naște dreptul patrimonial al funcționarilor publici reglementat de Statutul funcționarilor publici, lege organică, potrivit art.73 lit.j din Constituția revizuită la plata anuală a primei de concediu conferit prin art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999.
Atâta timp cât printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la prima de concediu de odihnă, iar ulterior exercițiului acestui drept a fost suspendat cu consecința amânării plății, instanța a constatat că dreptul există și nu a fost afectat în însăși ființa lui cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența, de la instituire, până azi.
În argumentarea acestei soluții, instanța a avut în vedere și prevederile at.64 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă care înalin.2 prevede imperativ că, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare și care se află în deplină consonanță cu art.1 alin.5 din Constituție care garantează realizarea principiului constituțional al supremației legii și cel al caracterului excepțional al limitării unor drepturi, principii pe care autoritățile și instituțiile publice sunt chemate să le respecte. Aceste dispoziții constituționale se află de asemenea într-un perfect acord cu reglementările date prinart.1 din protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale aplicabil și în dreptul nostru intern.
Critica privind greșita aplicare a reclamanților, obligarea la plata sumelor nete actualizate cu indicele de inflație, instanța a găsit-o neîntemeiată.
În considerarea dispozițiilor art.1084 cod civil potrivit cărora daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit și raportat la prevederile art.161 alin.4 din Codul Muncii potrivit cărora întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea pagubei produs salariatului prin neexecutarea la termen a obligației
Prin neplata sumelor reprezentând contravaloarea primelor de concediu s-a creat reclamanților un prejudiciu determinat de valorizarea monedei naționale astfel că pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți se impune obligarea pârâtei în condițiile prevăzute de art.161 alin. 4 și art.295 alin.2 din Legea nr.531/2002 aplicabile și funcționarilor publici la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație la momentul plății, cu indicele adecvat.
Instanța, în temeiul tuturor considerentelor de mai sus și ținând cont și de adresa nr.37/21.09.2007 din care a rezultat că Direcția Județeană de Statistică confirmă certitudinea și corectitudinea sumelor calculate conform notei de calcul anexată de reclamanți, a admis acțiunea reclamanților și a obligat Direcția Județeană de Statistică la plata sumelor de concediu la care aceștia sunt îndreptățiți conform dispozitivului sentinței, iar în temeiul art.274 Cod procedură civilă a obliga-o pe pârâtă și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1214 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanței nr.-/21.09.2007.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanții cât și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin
Prin decizia civilă nr. 80/24.01.2008 Curtea de Apel Timișoaraa respins recursurile formulate împotriva hotărârii instanței de fond.
În motivarea hotărârii pronunțate în recurs, Curtea a reținut că exercițiul dreptului reclamanților-funcționari publici- de a primi sume de bani reprezentând prime de concediu, în condițiile descrise de art. 34 din Legea nr.188/1999 a fost suspendat prin acte normative succesive, ceea ce nu echivalează însă cu o înlăturare a existenței ei, că acest drept la acțiune s-a născut la data încetării oricărei cauze de suspendare, că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală în cauză în raport de prevederile Legii nr.500/2002 care obligă acest minister să coordoneze sistemul bugetar în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care hotărârile judecătorești din prezentul dosar trebuie să-i fie opozabile.
Împotriva acestei ultimei hotărâri judecătorești s-a formulat contestație în anulare de către reclamantul, în care s-a arătat că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra recursului pe care l-a formulat împotriva sentinței civile nr.2395/23.10.2007 pronunțată de către Tribunalul Arad.
Prin decizia civilă nr.550/14.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost admisă contestația în anulare formulată de domnul, a fost anulată decizia nr.80/24.01.2008 a Curții de Apel Timișoara, fixându-se termen pentru soluționarea recursurilor declarate de către reclamanți, de către pârâta Direcția Județeană de Statistică A și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Examinând recursurile declarate de către reclamanți, de pârâta Direcția Județeană de Statistică A și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că, recursurile declarate de către reclamantul și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin A sunt fondate, iar recursurile declarate de către ceilalți reclamanți și de către pârâtă nu sunt întemeiate, pentru cele ce urmează:
Împrejurarea că dreptul la prima pentru concediu prevăzut de art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, modificată, a fost suspendat prin legile bugetare invocate prin cererile de recurs, nu echivalează cu înlăturarea existenței lui, atâta timp cât printr-o altă dispoziție legală acest drept nu a fost abrogat și prin nerecunoașterea lui s-ar contraveni atât art. 53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Evident că legislatorul este în drept să modifice, să abroge, să stabilească pe ce perioadă le acordă,dar aceste ipoteze nu sunt în discuție, actele normative succesive se referă recurenta Direcția Județeană de Statistică A doar au suspendat acordarea primei de concediu.
În fine, faptul că sumele necesare plății drepturilor în discuție nu au fost prevăzute pentru perioada 2001 - 2006, este, în speță, lipsit de orice relevanță pentru instanța de judecată care este dotată cu putere juridică doar de a constata dacă acțiunea reclamanților are sau nu suport legal, cuprinderea sumelor respective în bugetul fiind o chestiune de politică fiscală ce excede competenței sale.
Curtea observă că, recursul declarat de către reclamanți, mai puțin cel declarat de domnul, nu este fondat și urmează să fie respins ca atare pentru că acțiunea acestora a fost admisă de către instanță astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei angajatoare la plata primelor de concediu, în sume actualizate cu rata indicelui de inflație, până la plata efectivă a acestora. În continuare, este o chestiune de executare a hotărârii judecătorești, aceea de a stabili în baza unor calcule contabile care este nivelul sumelor ce urmează a fi plătit în cazul fiecărui reclamant în parte.
Curtea, mai constată că, nici critica referitoare la excepția netimbrării, precum nici cea referitoare la prescripția dreptului la acțiune, nu sunt fondate, criticile referindu-se la aceea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra lor, când, în realitate, aceste excepții au fost examinate și au fost respinse de către instanță, deoarece acțiunea vizează drepturi bănești solicitate de către persoane având calitatea de angajați nu se timbrează, iar dreptul la acțiune nu s-a prescris pentru motivele arătate mai sus în cuprinsul acestei decizii.
În ceea ce privește recursul formulat de către reclamantul, acesta este fondat și urmează a fi admis, iar hotărârea recurată va fi modificată în sensul că pârâta Direcția Județeană de Statistică A va fi obligată să-i plătească și prima de concediu aferentă anului 2001. Curtea, constată că s-a omis a fi observat că acestui reclamant nu i-a fost acordată prima de concediu pe anul 2001 pentru că o anume perioadă (august 2001- mai 2002) nu a exercitat funcția publică deținută. În fapt, acest reclamant a fost eliberat din funcția deținută, însă prin decizia civilă nr.173/16.04.2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.2093/CA/2002 a fost reintegrat în serviciu, pârâta fiind obligată la plata despăgubirilor egale cu salariul de care ar fi beneficiat acesta de la data eliberării și până la data integrării efective în funcție.
Împrejurarea că o anumită perioadă de timp reclamantul nu și-a desfășurat activitatea este irelevantă în condițiile în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a fost reintegrat în funcția publică deținută, cu recunoașterea tuturor drepturilor ce decurg din aceasta, pentru perioada de la producerea efectelor actului administrativ de eliberare din funcție și până la punerea în executare a dispozițiilor deciziei judecătorești prin care a fost reintegrat. Ca efect a hotărârii judecătorești amintite reclamantul se află pentru anul 2001 în situația ca și cum ar fi exercitat efectiv atribuțiile funcției publice, situație în care este pe deplin îndreptățit să beneficieze de prima de concediu și pentru anul 2001.
De asemenea, și recursul chematului în garanție este fondat întrucât, în speță, nu sunt satisfăcute exigențele art.60 -63 Cod procedură civilă referitoare la cererea de chemare în garanție, în condițiile în care nu există o obligație de garanție sau de despăgubire în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor, singura instituție care are obligația plății drepturilor de natura salarială fiind instituția angajatoare, respectiv Direcția Județeană de Statistică
În consecință, Curtea potrivit art.312 raportat la art.304 alin.1 Cod procedură civilă va admite recursurile reclamantului și a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și va modifica sentința recurată, în sensul că va obliga pârâta Direcția Județeană de Statistică să-i plătească domnului prima de concediu pe anul 2001 și va respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Curtea, va respinge ca nefondate și recursurile formulate împotriva aceleiași hotărâri de pârâta Direcția Județeană de Statistică A și de reclamanții -, -, -, -, -, -, HG, -, -, -, -, R -, -, - și.
PENTRU ACESE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile reclamantului și al chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin A, formulate împotriva Sentinței civile nr.2395/23.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că obligă pârâta Direcția Județeană de Statistică A să-i plătească reclamantului prima de concediu aferentă anului 2001. Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de pârâtă. Menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.
Respinge recursurile formulate împotriva aceleiași hotărâri de pârâta Direcția Județeană de Statistică A și de reclamanții -, -, -, -, -, -, HG, -, -, -, -, R -, -, - și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 10 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.-27.10.2008
tehnored. - 27.10.2008; 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător: G
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Mircea Ionel Chiu, Ionel
