Alte cereri. Decizia 817/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. 3856,-

DECIZIA NR.817

Ședința publică din data de 26 mai 2009

PREȘEDINTE: Nițu Teodor

JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Stan Aida Liliana Tănăsică

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulate de contestatoarea SC Medical Dr. SRL, cu sediul în com., sat, jud. B împotriva deciziei nr. 595 din data de 10 aprilie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în contradictoriu cu intimații Comuna, prin primar, Consiliul Local al comunei și Primăria comunei, prin primar, toți cu sediul în com., jud.

Contestația în anulare fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, conform chitanței fiscale nr.-/2009 și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns contestatoarea SC Medical Dr. SRL, reprezentat de avocat din cadrul Baroului B, conform împuternicirii avocațiale nr. 16/4.05.2009 aflată la dosar, lipsind intimații Comuna, prin primar, Consiliul Local al comunei și Primăria comunei, prin primar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că prezenta contestație în anulare se află la cel de-al doilea termen de judecată, este motivată, legal timbrată și prin Serviciul Registratură s-au depus la dosar din partea intimatelor Consiliul Local și Comuna o cerere de amânare a cauzei, motivată de faptul că apărătorul are de susținu o cauză la Înalta Curte de Casație și Justiție și întâmpinare, după care,

Contestatoarea SC Medical Dr. SRL, reprezentat de avocat, solicită instanței respingerea cererii formulate de către intimate, întrucât dovada depusă la dosar nu poartă semnătura de împuternicire și apărătorul acestora face parte dintr-o asociație de avocați, astfel că putea asigura substituirea.

Curtea respinge cererea de amânare a cauzei formulată de intimatele Consiliul Local și Comuna, având în vedere că dovada (împuternicire avocațială ) nu poartă semnătura de clientului și totodată motivat de faptul că prezenta cauză privește o contestație în anulare ce trebuie soluționată cu celeritate.

Verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Contestatoarea SC Medical Dr. SRL, reprezentat de avocat, solicită instanței admiterea contestației în anulate conform disp.art.318 rap.la art.304 pct.8 și 9, decizia fiind pronunțată având la bază o eroare materială.

În motivarea sa arată că pentru a pronunța decizia contestată instanța de control judiciar reținut că pârâtele nu pot fi obligate la vânzarea către contestatoare a spațiului cabinet medical, din cauza faptului că terenul aferent acestui imobil aparține domeniului public al comunei; s-a mai reținut de instanța de fond că intimata Consiliul Local nu a emis încă o hotărâre prin care terenul să fie trecut în domeniul privat al comunei.

Susține că în conformitate cu prevederile art.304 pct.7 Cod procedură civilă motivarea deciziei este străină de natura pricini, întrucât prin două HCL spațiul a fost trecut în domeniul privat al comunei. Astfel deși din aceste acte normative rezulta că spațiul și terenul aferent au fost trecute în domeniul privat, fiind astfel posibilă vânzarea spațiului cu destinație cabinet medical, instanța a reținut contrariul cu consecința respingerii acțiunii.

Precizează că ceea ce le rămânea de făcut pârâtelor era să procedeze la dezmembrarea cărții funciare nr.1175 pentru partea care privește cabinetul medical și porțiunea de teren aferentă acestuia de 1338 mp.

Menționează că instanța nu trebuia să respingă excepțiile invocate.

Având în vedere considerentele invocate anterior consideră că decizia civilă este rezultatul unei erori materiale, în sensul celei reglementate de art.318 alin.1 teza I raportat la art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă.

Solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei și în principal admiterea excepțiilor invocate, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefundat.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare de față reține următoarele,

Prin contestația în anulare înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr.3856,- contestatoarea SC Medical Dr. SRL, solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 595 din data de 10 aprilie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în contradictoriu cu intimații Comuna, prin primar, Consiliul Local al comunei și Primăria comunei, prin primar, prin care s-a respins recursul declarat de pârâta Primăria Comunei, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, s-a admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Local și s-a modificat în parte sentința nr.11 pronunțată în data de 9 ianuarie 2009 de Tribunalul Buzău, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtelor la vânzarea spațiului cu destinație cabinet medical situat în comuna, județ Prin aceeași decizie s-a menținut restul dispozițiilor sentinței și a respins cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată către recurentul Consiliul Local.

În motivarea contestației în anulare contestatoarea a susținut că decizia 595 din data de 10 aprilie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art.304 pct.7,8 și 9, art.318 alin.1 teza I Cod procedură civilă raportat la art.6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A susținut că în raport cu prevederile art.304 pct.7 Cod procedură civilă motivarea deciziei contestate este străină de natura pricinii, respectiv că a admis recursul constatând că pârâta Consiliul Local nu poate emite decizie întrucât terenul în litigiu aparține domeniului public, dar din actele depuse la dosarul de fond prin HCL nr.38 din data de 31.10.2007 a fost aprobată cu modificarea și completarea poziției 236 din anexa 76, rezultă că terenul și cabinetul medical au trecut deja în domeniul privat al comunei. Astfel, ceea ce le rămânea pârâtelor era să procedeze la dezmembrarea cărții funciare nr.1175 pentru care privea cabinetul medical și porțiunea de teren aferentă acestuia din cei 1338 mp.

Se arată că în raport de prevederile art.309 pct.9 Cod procedură civilă decizia este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale ale OUG nr.68/2008, având în vedere că în conformitate cu prevederile acestui act normativ consiliile locale au obligația de a aproba vânzarea acestor spații de către deținătorii legali, care îndeplinesc condițiile impuse de art.3 alin.1 din ordonanța menționată anterior.

Mai mult precizează că neaplicarea dispozițiile ordonanței s-a condus la o discriminare a contestatoarei față de alte persoane care la nivel național au solicitat și li s-a aprobat cumpărarea spațiilor cu destinație de cabinet medical.

Menționează totodată că la dosarul cauzei recurenta Consiliul Local nu a făcut dovada că persoana care a semnat cererea de recurs era cea stabilită de art.793din OG nr.35/2002, pentru aprobarea Regulamentului cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale. Astfel în mod greșit instanța de control judiciar a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei cu motivația că potrivit art.77 din Legea nr.215/2001 primăria constituie o structură formată din primar, viceprimar și secretarul unității administrativ teritoriale.

Astfel, având în vedere prevederile art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un recurs efectiv, să se constate că prezenta contestație trebuie asimilată unui recurs efectiv împotriva deciziei nr.595/2009.

Solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei contestate, rejudecarea recursului și pe fond, în principal admiterea excepțiilor invocate, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia contestată prin prisma criticilor formulate și a temeiului de drept invocat, Curtea reține că prezenta contestație în anulare este nefondată potrivit considerentelor ce urmează:

În cauză nu poate fi vorba de o greșeală materială în sensul art.318 teza I Cod procedură civilă, deoarece greșelile instanței de recurs care ar putea deschide calea contestației în anulare ar trebui să fie de natură juridică, de judecată și nu greșeli de fapt sau aprecieri cu privire la probele administrate.

Se poate observa că în cauză contestatoarea invocă greșeli de judecată, sub forma unui recurs la recurs, sub pretextul săvârșirii unor greșeli materiale, aducând și exemple din practica altor Curții de apel.

Textul de lege sus amintit, vizează în exclusivitate greșeli materiale, modalitate de calcul al unor termene, calcul al taxei de timbru sau neobservarea achitării taxei de timbru, datorită unor motive neimputabile părții procesuale.

Ca atare dispozițiile art.318 Cod procedură civilă se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, inclusiv procedura de citare, și ale erori similare4 pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, altfel s-ar transforma într-o nouă cale de atac, respectiv recurs la recurs.

Întrucât nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, urmează a se constata netemeinicia contestației în anulare formulată de contestatoarea SC medical Dr. SRL, comuna, județ B, față de decizia nr.595 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ, sens în care contestația va fi respinsă ca nefondată.

Văzând că cererea a fost legal timbrată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC Medical Dr. SRL, cu sediul în com., sat, jud. B împotriva deciziei nr. 595 din data de 10 aprilie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în contradictoriu cu intimații Comuna, prin primar, Consiliul Local al comunei și Primăria comunei, prin primar, toți cu sediul în com., jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Stan Aida Liliana Tănăsică

- - - - - -

Grefier

Red. / tehnored.

2 ex./18 iunie 2009

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Președinte:Nițu Teodor
Judecători:Nițu Teodor, Stan Aida Liliana Tănăsică

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 817/2009. Curtea de Apel Ploiesti