Alte cereri. Decizia 829/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 03.02.20069
DECIZIA CIVILĂ Nr. 829
Ședința publică din 02 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER:
S-a luat în examinare rejudecarea recursului declarat de recurenta Autoritatea de Sănătate Publică C-S împotriva sentinței civile nr. 1394/26.08.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, față de lipsa părților și având în vedere că în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, stanța constată cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra rejudecării recursului, constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr-, la data de 03.02.2009 contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata Autoritatea de Sănătate Publică C-S anularea deciziei civile nr.52/21.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.
În motivarea contestației se arată că soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli în sensul art.318 Cod procedură civilă, fiind omis a fi cercetată cererea reclamantului în spiritul art.31 alin.1 lit. c și d Legea 188/1999, întrucât nu se poate anula un drept salarial acordat prin lege, instanța nefiind competentă să procedeze la anularea sau să refuze aplicarea unui act normativ cu putere de lege.
În drept contestația în anulare s-a întemeiat pe disp.art.318 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 668/05.05.2009 pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Timișoaraa admis contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.52/21.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr- în contradictoriu cu intimata Autoritatea de Sănătate Publică C-S și în consecință a dispus anularea deciziei civile nr.52/21.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr- și a fixat termen pentru rejudecarea recursului declarat de recurenta Autoritatea de Sănătate Publică C-S împotriva sentinței civile nr.1394/26.09.2008 pronunțată de Tribunalul C-S la 19.05.2009.
În rejudecarea recursului declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introdusă la Tribunalul C- și înregistrată sub nr. 2270/115/01.09.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la acordarea drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului, în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în 22 martie 2004, cu modificările și completările ulterioare, actualizate în raport cu rata inflației până la data plății, începând cu data de 01.04.2004.
Prin sentința civilă nr.1394/26.09.2008, Tribunalul C- a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică C-S, a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, de la data numirii în funcția publică până la data de 26.09.2008 și a respins, în rest, pretențiile reclamantului, reținând că reclamantul are calitatea de funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică C-S, după cum rezultă din adeverința depusă la dosar (fila 16 dosar).
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, revine angajatorului, respectiv pârâtei, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
Reclamantul, fiind încadrat ca funcționar public, este salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat. Reclamantul, nu a primit până în prezent sporurile respective, deși s-a adresat cu cerere în acest sens conducerii instituției pârâte (filele 8-10 dosar). Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003, publicată în în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici.
De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG 192/2002, nr.OUG 92/2004, nr.OG 2/2006, nr.OG 6/2007, nr.OG 9/2008.
Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004-2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 164/16.05.2004, apoi prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 și prin prevederile nr.OG 2/2006.
În aceste condiții, suspendându-se exercițiul dreptului la a cere suplimentele, a fost suspendat, pe aceeași perioadă, și cursul prescripției, întrucât dreptul la acțiune nu era născut, conform dispozițiilor art. 7 din Decretul Lege nr. 167/1958. Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Revine autorității administrative competența de a pune în aplicare dispozițiile actului normativ care o îndrituiește pe reclamantă la suplimente, prin stabilirea cuantumului lor, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare etc. a funcționarilor publici.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta Autoritatea de Sănătate Publică C-S solicitând casarea sentinței recurate și rejudecând cauza în fond să se procedeze la respingerea acțiunii formulată de reclamantă.
În motivarea recursului se arată că pretenția reclamantului la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare este neîntemeiată câtă vreme în cuprinsul OG 6/2007, OG 2/2006, Legea 76/2005 și OUG nr. 92/2004 nu sunt cuprinse dispoziții legale privind plata acestor drepturi salariale iar fără stabilirea unui procent pentru drepturile prevăzute la art.29 alin. 1 lit. c) și d) din Legea 188/1999, recurenta nu poate proceda la plata acestor drepturi salariale cu atât mai mult cu cât în bugetul instituției, la capitolul "cheltuieli de personal" nu au fost prevăzute sume pentru acordarea acestor drepturi.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299-316. c p., OG. 6/2007, OG 2/2006, 188/1999.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe arătând că în mod corect prima instanță a reținut obligația instituției angajatoare la acordarea drepturilor prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din 188/1999, fiind vorba despre drepturi născute din lege și a căror plată nu poate fi refuzată pe considerentul legat de lipsa fondurilor bugetare alocate în acest sens, ordonatorul principal de credit având obligația suplimentării bugetului instituției angajatoare la acest capitol.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs,a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 indice 1. c p., Curtea constată că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Reclamantul a avut calitatea de funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică C-S, după cum rezultă din adeverința nr.161/26.09.2008, începând cu data de 01.04.2005 și până la 30.06.2008.
În acest context reclamantul, având calitatea de funcționar public, a fost salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și avea dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi salariale, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art.31 alin.1 lit. c) și d) din actul normativ citat.
Reclamantul, așa cum a recunoscut și pârâta, nu au primit până în prezent sporurile respective, deși s-au adresat Comisiei Paritare din cadrul Autorității de Sănătate Publică C-S, în baza dispozițiilor art.13 lit. e) din nr.833/2007, pentru a proceda la demararea încheierii unui acord colectiv cu conducerea instituției pentru stabilirea procentului celor două suplimente, iar această comisie a solicitat, la rândul său, conducerii negocierea unui astfel de acord.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/19.04.2003, publicată în în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici.
De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006, nr.OG6/2007, nr.OG9/2008.
Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004 - 2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 64/16.05.2004, apoi prin art.44 din nr.OUG92/2004 și prin prevederile nr.OG2/2006.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Curtea reține că la data de 29.01.2007 a fost publicată nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 iar potrivit art.48 din acest act normativ prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Ca atare, faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumul nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii reclamantului cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O atare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea drepturilor reclamantului ca și funcționar public la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în Legea cadru nr.188/1999 art.31 aliniatul 1 literele c) și d).
Pe de altă parte instanța de judecată nu-și poate depăși competența și nu se poate substitui legiuitorului prin determinarea cuantumului acestor sporuri în condițiile în care ele nu sunt prevăzute de lege dar se poate proceda la recunoașterea acestor drepturi în mod generic urmând ca ulterior ordonatorul principal de credite să stabilească cuantumul acestor sporuri sau criterii de natură a determina acest cuantum. În sprijinul acestei soluții vin și disp. cuprinse la art.3 din nr.OG6/2007 potrivit cărora gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii astfel încât rezultă că stabilirea cuantumurilor sporurilor salariale solicitate în baza art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată revine în sarcina fiecărui ordonator principal de credite iar lipsa cuantumului în cuprinsul legii nu reprezintă un motiv pentru respingerea acțiunii.
Se impune astfel menținerea hotărârii primei instanțe prin care s-a procedat la admiterea în parte a acțiunii reclamantului referitor la recunoașterea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada 01.04.2005 (data numirii în funcția publică ) și până la 26.09.2008,
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta Autoritatea de Sănătate Publică C-S împotriva sentinței civile nr. 1394/26.08.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02 Iunie 2009-
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
Red. AP - 17.06.2009
TehnoredM. - 17.06.2009
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul C-
Judecător -
Instanța de recurs - Curtea de Apel Timișoara
Judecători -,
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Diana Duma, Maria Cornelia
