Alte cereri. Sentința 84/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--09-02-2009

SENTINȚA CIVILĂ NR. 84

Ședința publică din 10 martie 2009

PREȘEDINTE: Rodica Olaru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților - Direcția Cetățenie B, având ca obiect obligarea pârâtului la soluționarea în termen rezonabil redobândirea cetățenie română.

La apelul nominal se prezintă reclamanta personal asistată de avocat, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar de către pârât, întâmpinare într-un singur exemplar.

Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată:

Prin acțiunea precizată reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiție și Libertăților - Direcția cetățenie, solicitând să fie obligat la soluționarea în termen rezonabil a cererii de redobândire a cetățeniei române ce face obiectul dosarului nr. 5717/2004, publicat în Monitorul Oficial partea a III-a nr. 812 din 18.09.2006 și în accesoriu, la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligației de a face, după trecerea a 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

De asemenea a cerut ca instanța să statueze care este durata de timp a termenului rezonabil pentru soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române.

În motivare reclamanta susține că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române, în temeiul art. 10 din Legea nr. 21/1991, în anul 2004 la Consulatul Român din Chișinău, Republica

Deși a îndeplinit condițiile cerute de lege, cererea sa nu a fost soluționată, ea oferindu-și disponibilitatea de a da curs oricăror solicitări în vederea completării dosarului.

Dat fiind faptul că în perioada 2001 - 2005 urmat și absolvit Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității din T iar ulterior a urmat și absolvit cursurile de master Științe Economice din cadrul Universității de Vest din T, în mod firesc, atașamentul său față de România a crescut, ea integrându-se practic în societatea românească.

În aceiași ordine de idei, dat fiind faptul că și-a petrecut ultimii 8 ani în România, a condus la situația de a-și dori să se stabilească definitiv în România, însă faptul că nu deține cetățenia română nu o împiedică să se integreze pe plan profesional în societate.

Cu toate că a depus cerere de urgentare a soluționării dosarului în noiembrie 2008, s-a deplasata personal la Direcția pentru Cetățenie pentru a întreba de ce nu se soluționează cererea, nu a primit nici un răspuns.

Deși legea prevede obligativitatea autorităților de a da răspuns la o petiție în termen de 30 de zile, precum și faptul că atât Constituția României la art. 21 aliniatul 3 Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale la art. 6 punctul 1 cât și art. 10 din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 dispun soluționarea cererilor într-un termen rezonabil, practica europeană fiind de 30 - 60 de zile, ea nu a beneficiat de eficiența acestor acte normative.

Dat fiind faptul că un termen de 5 ani de zile nu poate fi considerat unul rezonabil, consideră că singura cale de a-și realiza dreptul prevăzut de lege este de a se adresa instanței, cu rugămintea de a dispune a se soluționa într-un termen rezonabil cererea sa de redobândire a cetățeniei române, ea asumându-și obliga

Ia de a depune orice fel de documente în vederea completării dosarului.

De asemenea, consideră că se impune obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii, în caz de neexecutare culpabilă a obligației, ca mijloc de înfrângere a rezistenței manifestată de debitor la executarea obligației de a face, în temeiul art. 24 aliniatul 2 din Legea nr. 554/2004, care prevede că, în cazul în care termenul nu este respectat, "reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere".

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a cerut respingerea acțiunii ca nefondată pentru că reclamanta, a formulat cerere în temeiul art. 101din Legea nr. 21/1991 republicată, modificată, care prevede că foștii cetățeni români care înainte de data de 22 decembrie 1989 au pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul II pot redobândi ori li se poate acorda cetățenia română, La cerere, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 aliniatul 1 litera b,e și

Cererea a fost înregistrată sub nr. 5717/2004 și din verificări rezultat că pentru soluționarea favorabilă a cererii reclamantei este necesar ca aceasta să depună la dosar cazier judiciar din România actualizat (valabil 6 luni de la data emiterii) și cazier judiciar din Republica M, actualizat, valabil 1 an de la data emiterii.

Despre necesitatea completării dosarului reclamanta a fost înștiințată prin adresa nr. 2050/DC/2009 însă până la această dată actele solicitate nu au fost comunicate, motiv ce împiedică Comisia să procedeze la analizarea cererii formulate.

Potrivit art. 157 litera d din Regulamentul de Organizare și Funcționare Ministerului Justiției și Libertăților, aprobat prin nr. 1695/2006, "Vor fi înaintate Comisiei, Spre examinare dosarele complete, în ordine cronologică, dosarele incomplete înregistrate anterior urmând a fi supuse examinării Comisiei de îndată, după primirea documentelor necesare potrivit necesare".

În momentul în care reclamanta a completat dosarul cu actele solicitate Comisia pentru cetățenie a procedat la examinarea acestuia în conformitate cu dispozițiile legale enunțate anterior din regulamentul de funcționare. Dacă s-ar proceda la soluționarea cererii formulată de reclamantă fără ca dosarul să fie complet, soluția nu ar putea să fie una favorabilă întrucât nu ar face dovada îndeplinirii tuturor condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea cetățeniei române.

Prin urmare, față de situația de fapt prezentată, solicită să se constate că soluționarea cererii de dobândire a cetățeniei până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului administrativ, neputându-se identifica "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane" (art. 1 litera i din Legea nr.554/2004) și, în consecință, să se respingă acțiunea ca fiind neîntemeiată.

În sensul invocat de ei este și practica judiciară în această materie, spre exemplificare indică Sentința civilă nr. 3362/03.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea la plata unor daune comunicatorii, având în vedere considerentele arătate mai sus din care rezultă că nu se află în culpă, cererea reclamantei neputând fi soluționată favorabil în lipsa cazierelor judiciare din România și Republica M actualizate, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Mai mult, având în vedere că acțiunea formulată este întemeiată de dispozițiile Legii nr. 554/2004, arată că în materie de contencios administrativ sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din acest act normativ, potrivit cărora, numai în cazul admiterii acțiunii și al neîndeplinirii obligației în termenul stabilit prin hotărâre, sau în lipsa unui termen stabilit, în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere; acestea pot fi însă acordate printr-o altă hotărâre dacă reclamantul face dovada că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa în termenele menționate anterior.

Examinând acțiunea precizată se constată că este nefondată și se respinge pentru că:

Potrivit acțiunii, reclamanta a solicitat instanței, în temeiul art. 21 din Constituția României, art. 10 din Legea nr. 304 din 28.06.2004, art. 6 punctul 1 din CEDO, Legea nr. 554/2004 - art. 1 aliniatul 1 și 24 aliniatul 2 și Legea nr. 21/1991, art. 101să oblige pârâtul să soluționeze în termen rezonabil cererea sa de redobândire a cetățeniei române ce face obiectul dosarului nr. 5717/2004 depus la pârât, cu daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligației de a face după trecerea a 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii și să se statueze care este durata de timp a termenului rezonabil pentru soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române.

Potrivit art. 18 aliniatul 1 din Legea nr. 21/1991 privind cetățenia, Ministrul Justiției constatând îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege, emite în termen de 30 de zile calendaristice ordinul de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, după caz. Ordinul de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se publică în Monitorul Oficial al României, Partea

În cazul în care constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, ministrul justiției respinge, prin ordin, cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei.

Ordinul ministrului justiției de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 90 de zile calendaristice de la data emiterii ordinului.

Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secția de contencios administrativ a curții de apel d e la domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reședința în România, ordinul poate fi atacat, în același termen, la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București. Hotărârea curții de apel este definitivă și irevocabilă.

Deci sesizarea instanței de contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 21/1991 modificată se poate realiza numai împotriva Ordinului de respingere a cererii de redobândire a cetățeniei, ori în cauza de față nu s-a emis un asemenea act administrativ, astfel că acțiunea este nefondată și se respinge.

Acțiunea nu este justificată nici pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 atâta timp cât legiuitorul a reglementat printr-o procedură specială, redobândirea cetățeniei române, care se aplică cu prioritate față de legea generală a contenciosului administrativ.

Instanța mai constată că excede contenciosului administrativ statuarea duratei de timp privind termenul rezonabil pentru soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române, neexistând în Legea nr. 554/2004 o reglementare care să dea în competența acestei instanțe, pronunțarea unei asemenea soluții.

În consecință pentru motivele expuse acțiunea se respinge ca nefondată sub toate aspectele solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților - Direcția Cetățenie, așa cum s-a precizat.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 martie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red./11.03.2009

Tehnodact / 12.03.2009/ 2 ex.

Președinte:Rodica Olaru
Judecători:Rodica Olaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Sentința 84/2009. Curtea de Apel Timisoara